ICCJ. Decizia nr. 1256/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1256/2010

Dosar nr. 38713/3/2009

Şedinţa publică din 31 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 1043/F din 19 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 406 alin. (1) raportat la art. 394 lit. a) C. proc. pen., s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul S.N.

S-a anulat în parte sentinţa penală nr. 339 din 20 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, doar cu privire la inculpatul S.N. şi, rejudecând:

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul S.N. (zis P., fiul lui I. şi M.) la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-a aplicat art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată, de la 06 septembrie 2007 la zi.

S-a anulat M.E.P.I. nr. 457 din 03 noiembrie 2008 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a reţinut că prin Decizia penală nr. 3489 din 31 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 36391/3/2007, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 339 din 20 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 36391/3/2007, au fost condamnaţi:

1. Inculpatul S.N., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71-64 lit. a) şi b) C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost computată prevenţia de la 6 septembrie 2007 la zi.

2. Inculpatul R.I., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. a fost revocată liberarea condiţionată a restului de 571 zile rămas neexecutat, din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 989 din 6 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti şi a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) şi b) C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă prevenţia de la 6 septembrie 2007 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. f) C. pen. s-au confiscat cantităţile de droguri ridicate de la inculpaţi şi au fost depuse la camera de corpuri delicte.

S-a luat act de cantităţile de droguri consumate în procesul analizelor de laborator.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-au confiscat de la inculpatul R.I. 950 lei şi de la inculpatul S.N. 250 lei.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, pe baza probelor administrate, că inculpaţii, în luna august 2007, în mod repetat, au vândut diverse cantităţi de heroină unor colaboratori şi investigatori sub acoperire.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), starea de recidivă a ambilor inculpaţi, situaţia personală a acestora şi incidenţa prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.I.

Împotriva acestei sentinţe penale ambii inculpaţi au declarat apel.

Inculpatul R.I. nu şi-a motivat apelul şi la termenul din 20 iunie 2008 au solicitat să se ia act că şi-l retrage.

Inculpatul S.N. a criticat hotărârea pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, considerat prea mare, solicitând admiterea şi pe fond redozarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 169 din 9 iulie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.N. împotriva sentinţei penale nr. 339 din 20 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.N., invocând dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (2) C. proc. pen.

În motivarea recursului a susţinut că deşi pe întreg procesul anchetei judiciare a avut o atitudine sinceră, fapt ce reiese din rechizitoriul nr. 1069/DP/2007, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu i-a acordat circumstanţe atenuante.

A mai susţinut că deşi a denunţat şi altă persoană care făcea trafic de droguri, acest denunţ nu s-a materializat în niciun fel, din motive care nu i-au fost cunoscute, pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 43/2002.

Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 43/2002, cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu sunt aplicabile în speţă, întrucât privesc denunţarea şi facilitarea identificării în timpul urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni.

Rezultă, aşadar că denunţul trebuie făcut în timpul urmăririi penale a persoanei care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin OUG nr. 43/2002.

Cum recurentul a formulat denunţul împotriva numitului M.S. la data de 27 mai 2008, după finalizarea urmăririi penale prin emiterea rechizitoriului prin care recurentul a fost trimis în judecată la 22 octombrie 2007, rezultă că solicitarea recurentului inculpat de a se reţine în favoarea sa beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, nu poate fi primită.

Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 27 ianuarie 2009, S.N. a solicitat revizuirea acestei cauze, susţinând în esenţă că, în cursul cercetării judecătoreşti în faza de apel, a formulat în data de 27 mai 2008 un denunţ împotriva numitului M.S., denunţ ce a fost înregistrat la D.N.A., constituindu-se Dosarul nr. 152/P/2008.

Urmare acestui denunţ a fost depusă în faţa instanţei de recurs, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o adresă emisă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. – Secţia de Combatere a Corupţiei, prin care această instituţie comunica faptul că revizuentului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 întrucât nu a săvârşit fapte de corupţie. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a putut pronunţa decât în sensul neluării în considerare a acestui răspuns.

La câteva zile după pronunţarea deciziei nr. 3489/31 octombrie 2008 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, revizuentului i-a fost comunicată o nouă adresă de către D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei prin care i se aducea la cunoştinţă că beneficiază de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Revizuentul apreciază că D.N.A. s-a aflat în eroare când a trimis prima adresă, fiind incident astfel cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin referatul nr. 136/III-6/2009 din data de 20 martie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a apreciat că, în raport de motivele invocate de către condamnatul S.N., se impune recalificarea cererii în contestaţie la executare şi nu revizuire.

Prin sentinţa penală nr. 677 din 24 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost calificată cererea petentului ca fiind o contestaţie la executare şi respinsă ca neîntemeiată.

Prin Decizia penală nr. 1129 din 27 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis recursul declarat de S.N. împotriva sentinţei penale nr. 677 din 24 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, iar în baza art. 399 C. proc. pen., cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea efectuării de cercetări sub aspectul cererii de revizuire formulată de condamnatul S.N.

S-a motivat în esenţă că, în situaţia în care petiţionarul formulează o cerere clară şi concisă, în cuprinsul căreia sunt expuse în mod concordant atât argumentele de fapt, cât şi dispoziţiile legale la care ele se raportează, intervenţia organului judiciar în sensul recalificării cererii nu se justifică, deoarece echivalează cu nesocotirea voinţei reale a petentului şi cu încălcarea limitelor în care acel organ judiciar a fost sesizat.

Or, în cauza de faţă este neîndoielnic că petentul S.N. a înţeles să formuleze o cerere de revizuire, cerere redactată de către apărător ales şi tinzând în mod neechivoc la revizuire sentinţei penale nr. 339/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum a susţinut condamnatul şi în recurs.

Examinând cererea de revizuire, conform art. 399 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a apreciat că aceasta este inadmisibilă, întrucât solicitarea revizuentului de a fi reţinute în beneficiul său prevederile art. 19 din Legea nr. 143/2000 a fost analizată în detaliu de instanţa de recurs şi a fost respinsă, beneficiul reducerii pedepsei închisorii prevăzut de art. 19 din Legea nr. 143/2000 acordându-se făptuitorilor care în cursul urmăririi penale colaborează cu organele de urmărire penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală la data de 01 octombrie 2009 sub nr. 38713/3/2009.

În etapa admiterii în principiu a cererii de revizuire, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., pentru a comunica dacă revizuentul a facilitat, pe parcursul judecării cauzei a cărei revizuire se cere, identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au comis infracţiuni grave.

De asemenea, a dispus ataşarea la dosar, în copie, a procesului-verbal de consemnare a denunţului oral din data de 27 mai 2008 formulat de S.N. şi a rechizitoriului din data de 27 octombrie 2008 întocmit de D.N.A., toate aceste înscrisuri aflându-se în Dosarul nr. 40335/3/2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul S.N., Tribunalul apreciază că este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., noile înscrisuri (adresa din data de 09 noiembrie 2009 emisă de D.N.A., procesul-verbal de consemnare a denunţului oral din data de 27 mai 2008, formulat de S.N. şi rechizitoriul din data de 27octombrie 2008 întocmit de D.N.A.), aducând informaţii esenţiale şi edificatoare care nu au fost cunoscute de instanţele care au soluţionat fondul cauzei.

Astfel, în timpul judecăţii, la data de 27 mai 2008, S.N. a formulat un denunţ ce a permis, împreună cu activităţile de cercetare, identificarea unor mijloace de probă certe pe baza cărora a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M.S. pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, respectiv trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), formându-se Dosarul nr. 40335/3/2008 ce se află pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege".

Contrar celor susţinute de procuror, instanţele care au soluţionat fondul cauzei şi căile ordinare de atac nu au cunoscut această împrejurare, rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată inculpatul M.S. fiind întocmit la data de 27 octombrie 2008, iar Decizia penală nr. 3489 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost pronunţată la data de 31 octombrie 2008. Este adevărat că la data când s-a soluţionat acest recurs, s-a depus la dosar o adresă emisă de D.N.A. în care se menţionează că inculpatul a formulat un denunţ împotriva lui M.S., însă s-a precizat că acesta beneficiază de dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 43/2002. Justificat instanţa de recurs a constatat însă că, în speţă, nu este aplicabil acest act normativ, iar în lipsa altor date, nu a avut posibilitatea să analizeze incidenţa art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Aşadar, este evident că, dacă s-ar fi cunoscut această împrejurare, respectiv că, pe baza denunţului formulat de revizuent, o altă persoană a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea unei infracţiuni grave, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 682/2002, ar fi fost reţinut în beneficiul revizuentului art. 19 din Legea nr. 682/2002, având drept consecinţă reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Rejudecând cauza, conform art. 405 din C. proc. pen., s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul S.N. a comis trei acte materiale de trafic de droguri de mare risc, infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că:

1. La data de 28 august 2007, investigatorul sub acoperire D.I. şi colaboratorul V.C. s-au întâlnit cu inculpatul S.N., în zona străzii I.R. Colaboratorului i-a fost înmânată suma de 70 lei, ce a înmânat-o inculpatului S.N. pentru o punguţă din material plastic, răsucită la un capăt şi lipită prin ardere, ce conţinea o substanţă pulverulentă.

În urma analizelor de laborator, s-a constatat că această substanţă conţine heroină cu masa totală de 0,07 grame.

2. La data de 29 august 2007, investigatorul sub acoperire D.I. şi colaboratorul său V.C. s-au deplasat în zona străzii I.R., sector 3, pentru efectuarea unei cumpărări autorizate de droguri. Colaboratorului i-a fost înmânată suma de 70 lei, necesară pentru cumpărarea unei doze de heroină. Împreună cu S.N., colaboratorul s-a deplasat în direcţia C.V., întâlnindu-se cu o tânără de etnie rromă. În timp ce inculpatul S.N. şi colaboratorul se deplasau pe stradă, inculpatul i-a predat acestuia un obiect de mici dimensiuni - punguţă de material plastic răsucită la un capăt şi lipită prin ardere, inculpatul primind banii de la colaborator.

În urma analizelor de laborator s-a constatat că substanţa din punguliţă conţine heroină cu masa totală de 0,12 grame.

3. În data de 30 august 2007, investigatorul sub acoperire şi colaboratorul său s-au deplasat în zona străzii I.R., sector 3, pentru efectuarea de cumpărări autorizate de heroină.

La imobil, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul S.N., care, după ce i-a fost dată suma de 100 lei a primit de la inculpat o punguţă de material plastic, răsucită la un capăt şi lipită prin ardere.

În urma analizei de laborator s-a constatat că substanţa conţine heroină cu masa totală de 0,10 grame.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, în modalitatea mai sus expusă, mărturisirea acestuia coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul primei judecăţi: declaraţiile investigatorului sub acoperire D.I. şi colaboratorului V.C., rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, procesele verbale întocmite de anchetatori.

Aşa cum am mai arătat, întrucât în cursul primei judecăţi inculpatul a denunţat o persoană care a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, se va reţine în beneficiul acestuia dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, având drept consecinţă reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată se va ţine seama, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de gradul ridicat de pericol social al faptei, de împrejurarea şi modalitatea în care a fost comisă, de cantitatea de droguri traficată, de poziţia procesuală adoptată pe parcursul procesului penal, precum şi de calitatea de recidivist a inculpatului.

Instanţa a reţinut că natura faptei, împrejurarea şi modalitatea în care a fost comisă, duc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, astfel că, în temeiul art. 65 şi art. 71 C. pen., se impune interzicerea exercitării acestor drepturi de către inculpat, atât ca pedeapsă complementară, cât şi accesorie, cu excepţia dreptului de a alege. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Se va deduce din pedeapsă perioada executată, de la 06 septembrie 2007 la zi.

Se va anula M.E.P.I. nr. 457 din 03 noiembrie 2008 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi revizuentul S.N., pentru motivele consemnate în partea introductivă.

Apelul parchetului s-a apreciat ca fiind fondat, iar al revizuentului nefondat.

La data de 27 ianuarie 2009 petentul S.N. a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, revizuirea sentinţei penale nr. 339 din 20 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 36391/3/2007, prin care s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 10 ani închisoare sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3489 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de inculpat fiind respins ca nefondat.

În susţinerea cererii de revizuire, petentul revizuent S.N. a arătat că la data de 27 mai 2008 a formulat un denunţ împotriva numitului M.S., denunţ ce a fost înregistrat cu nr. 152/P/2008la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.

Prin adresa din 5 noiembrie 2008 - D.N.A. i-a comunicat petentului S.N. faptul că denunţul formulat de acesta şi activităţile de cercetare efectuate au permis identificarea unor mijloace de probă certe pentru stabilirea vinovăţiei numitului M.S., situaţie în care faţă de acesta sunt incidente dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În cuprinsul aceleiaşi adrese s-a mai arătat că prin rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 zile în baza mandatului de arestare preventivă nr. 186/U.P din 3 octombrie 2008.

Prin referatul cu nr. 136/III-6/2009 din 20 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a opinat în sensul recalificării cererii de revizuire în contestaţie la executare dispunându-se înaintarea acesteia, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa penală nr. 677 din 24 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 13021/3/2009, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a contestaţiei la executare formulată de contestator.

Prin Decizia penală nr. 1129 din 27 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 13021/3/2009, a fost admis recursul declarat de contestatorul S.N. împotriva sentinţei penale nr. 677 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, dispunându-se casarea sentinţei penale recurate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul cererii de revizuire formulată de condamnat.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond a recalificat cererea petentului ca fiind o contestaţie la executare fără a i se da posibilitatea să îşi expună punctul de vedere precum şi în absenţa sa, împrejurare care determină nulitatea măsurii primei instanţe şi „reclamă examinarea legalităţii soluţiei prin raportare la conţinutul iniţial al cererii adresate procurorului, reţinându-se din această perspectivă că procurorul nu a efectuat actele de cercetare în conformitate cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen.".

Urmare a acestei decizii, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. 1632/III-6/2009, la data de 2 octombrie 2009, realizându-se sesizarea Tribunalului Bucureşti cu referatul de revizuire prin care s-a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de petent, ca inadmisibilă.

Prin sentinţa penală cu nr. 1043/F din 19 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 38713/3/2009, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuent, dispunându-se anularea în parte a sentinţei penale nr. 339 din 20 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, doar cu privire la inculpatul S.N.

După cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, Tribunalul a considerat că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în condiţiile în care noile înscrisuri obţinute de instanţă (adresa din 9 noiembrie 2009 emisă de D.N.A., procesul verbal de consemnare a denunţului oral din 27 mai 2008 formulat de S.N. şi rechizitoriul din 27 octombrie 2008 al D.N.A.) au adus informaţii esenţiale şi edificatoare ce nu au fost cunoscute de instanţele care au soluţionat fondul cauzei.

În acest sens, s-a arătat că la 27 mai 2008, în timpul judecăţii, inculpatul S.N. a formulat un denunţ ce s-a finalizat cu trimiterea în judecată, într-o altă cauză, a lui M.S., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, conform rechizitoriului nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 al D.N.A.

De asemenea, s-a mai subliniat că la data soluţionării recursului declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 9 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a depus la dosar o adresă emisă de D.N.A., în care s-a menţionat că inculpatul a formulat un denunţ împotriva lui M.S., precizându-se însă în mod greşit că acesta beneficiază de dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 43/2002, astfel că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a avut posibilitatea să analizeze incidenţa art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Toate aceste considerente avute în vedere de Tribunal le-a apreciat ca fiind greşite.

Astfel, încă de la momentul recursului declarat de către inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 9 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv 14 iulie 2008, acesta a arătat că a denunţat o altă persoană care făcea trafic de influenţă, iar pe parcursul soluţionării recursului D.N.A. a comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din 27 octombrie 2008, primită de instanţă la 30 octombrie 2008, faptul că inculpatul a formulat la data de 27 mai 2008 un denunţ împotriva numitului M.S., ce a permis trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a acestuia prin rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (declaraţie de recurs – fila 3 Dosar nr. 36391/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; adresă din 27 octombrie 2008 a D.N.A. - fila 20 acelaşi dosar).

De asemenea, în acelaşi dosar de recurs se află ataşate la filele 21 şi 22 două adrese ale D.N.A. către S.N. întocmite la datele de 14 octombrie 2008 şi 27 octombrie 2008 prin care i s-a comunicat acestuia că denunţul ce a fost formulat la 27 mai 2008 împotriva lui M.S. s-a finalizat cu rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a aceleiaşi persoane pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

În aceste condiţii, este greu de crezut că instanţa de recurs, după cum s-a reţinut în cuprinsul considerentelor hotărârii, nu a avut posibilitatea să analizeze incidenţa art. 19 din Legea nr. 682/2002, câtă vreme se poate observa la modul cel mai obiectiv că aceasta a avut la dispoziţie toate informaţiile esenţiale în măsură să conducă la formarea unei opinii în acest sens.

Pe cale de consecinţă, aprecierea Tribunalului în sensul că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este fundamental greşită, hotărârea fiind netemeinică, din această perspectivă.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă".

Or, prin motivele invocate de petent în prezenta cerere se tinde la diminuarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 339 din 20 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, aspect care nu poate fi invocat pe calea revizuirii – cale extraordinară de atac, deoarece revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt înlăturate erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare şi nu diminuarea pedepsei aplicate.

Prin urmare, neputându-se pronunţa o revizuire admisibilă, apelul revizuentului ce vizează reducerea pedepsie, nu mai poate fi analizat.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 18/ A din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 1043/F din 19 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 38713/3/2009.

S-a desfiinţat parţial sentinţa şi, în fond:

S-a respins cererea de revizuire formulată de petentul revizuent ca inadmisibilă, cu obligarea acestuia la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul M.J.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul S.N., cu obligarea acestuia la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul M.J.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs revizuentul condamnat S.N., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea deciziei din apel şi în parte a sentinţei instanţei de fond şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de motivul de critică invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât, în mod legal şi temeinic, cele statuate prin sentinţa penală nr. 1043/F din 19 noiembrie 2009 a instanţei de fond a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, au fost înlăturate întrucât încă de la momentul recursului declarat de către inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 9 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv 14 iulie 2008, acesta a arătat că a denunţat o altă persoană care făcea trafic de influenţă, iar pe parcursul soluţionării recursului D.N.A. a comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din 27 octombrie 2008, primită de instanţă la 30 octombrie 2008, faptul că inculpatul a formulat la data de 27 mai 2008 un denunţ împotriva numitului M.S., ce a permis trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a acestuia prin rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (declaraţie de recurs – fila 3 Dosar nr. 36391/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; adresă din 27 octombrie 2008 a D.N.A. - fila 20 acelaşi dosar).

Or, prin motivele invocate de petent în prezenta cerere se tinde la diminuarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 339 din 20 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, aspect care nu poate fi invocat pe calea revizuirii - cale extraordinară de atac, deoarece revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt înlăturate erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat S.N. împotriva Deciziei penale nr. 18/ A din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 115/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 1342/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1256/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1256/2010. Penal