ICCJ. Decizia nr. 1196/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1196/2010
Dosar nr. 2561/1/2010
Şedinţa publică din 26 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 martie 2010, Curtea de Apel Iaşi, în baza dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului P.G. şi a dispus menţinerea acesteia.
Prima instanţă a reţinut că temeiurile avute în vedere la momentul arestării iniţiale a inculpatului subzistă şi în prezent şi s-a apreciat că, în raport de natura valorilor sociale puţin lezate, de gravitatea deosebită a faptei bănuit că a fost comisă de acesta, de modalitatea concretă în care se presupune că a fost desfăşurată activitatea infracţională, aceleaşi temeiuri impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii şi revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu prezintă pericol public pentru ordinea publică.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat:
Inculpatul P.G. a fost arestat preventiv la data de 21 aprilie 2009 pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. c) C. pen., în baza dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 32 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Iaşi, recurentul P.G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 5 ani închisoare;
- distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 10 luni închisoare;
- tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 9 ani închisoare;
- omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. a), art. 176 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 22 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., inculpatul execută pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 22 ani şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., sporită cu 1 an, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa unică de 23 de ani.
În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 19/20 aprilie 2009, în jurul orelor 21,30, a pătruns fără drept în curtea şi apoi în locuinţa victimei B.M., de două ori, a secţionat cablul telefonic de la aparatul telefonic, apoi şi firele din afara locuinţei, a spart becul de lumină din faţa casei, a sustras suma de 120.000 lei vechi, a intenţionat să întreţină raporturi sexuale cu victima, exercitând acte de violenţă asupra sa, i-a aplicat victimei o lovitură cu cuţitul în zona abdominală, care în final a determinat decesul acesteia, a lipsit victima de libertate, încuind-o în camera în care a exercitat acte de violenţă şi a aruncat cheia.
Conform art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Dispoziţiile art. 160b alin. (3) prevăd că instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impune în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În speţă, dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile ce i se reţin în sarcină este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura şi gravitatea faptelor comise, modalitatea concretă de săvârşită a acestora, periculozitatea sporită a inculpatului.
De asemenea, în cauză a fost deja pronunţată o hotărâre de condamnare, inculpatul fiind legal deţinut în baza acesteia, chiar dacă împotriva hotărârii a fost exercitată calea de atac.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva încheierii din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în Dosarul nr. 03797/99/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1195/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2485/2010. Penal → |
|---|
