ICCJ. Decizia nr. 1224/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1224/2010
Dosar nr. 9874/2/200.
Şedinţa publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 357 din 4 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, în temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentinţa penală nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul din Torino, secţia judecători pentru anchete preliminare, şi hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curţii a 2-a cu Juri din Torino, definitivă la data de 7 iunie 2008, prin care persoana transferabilă L.S.D. a fost condamnat la 12 ani şi 9 luni închisoare şi s-a constatat, în temeiul Legii nr. 241/2006 a Republicii Italia, că beneficiază de graţierea unei durate de 3 ani închisoare din pedeapsa aplicată.
A dispus transferarea condamnatului L.S.D. din Republica Italia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani şi 9 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1633 din pronunţată de Tribunalul din Torino, secţia judecători pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din data de a Curţii a 2-a cu Juri din Torino, definitivă la data de 7 iunie 2008, respectând felul şi durata pedepsei aplicate de către instanţele judecătoreşti italiene.
S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive şi perioada executată începând cu data de 17 aprilie 2006 la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 320 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1780/11/5/2009 din data de 9 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei penale nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul din Torino, secţia judecători pentru anchete preliminare, precum şi a hotărârii penale din data de 22 aprilie 2008 a Curţii a 2-a cu Juri din Torino, ca urmare a cererii înaintate de către autorităţile judiciare din Republica Italia cu privire la transferarea condamnatului L.S.D. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani şi 9 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.
Din actele dosarului a rezultat că prin sentinţa penală nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul din Torino, secţia judecători pentru anchete preliminare, s-a dispus condamnarea inculpatului L.S.D. la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prin acte de cruzime, prevăzută de art. 575 raportat la art. 576 nr. 2 şi art. 61 nr. 1 C. pen. italian, precum şi la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 600 de Euro amendă pentru comiterea infracţiunii de sustragere a unui bun, prevăzută de art. 624 bis şi art. 625 nr. 2 din acelaşi C. pen.
De asemenea, prin aceeaşi sentinţă penală a autorităţilor judiciare italiene, inculpatul a fost condamnat şi la pedeapsa interzicerii pe viaţă a deţinerii funcţiilor publice, precum şi la interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei închisorii.
În fapt, s-a reţinut - în sinteză - că, la data de 16 aprilie 2006, inculpatul L.S.D., aflându-se în locuinţa cetăţeanului italian Calogero La Delfa, l-a imobilizat pe acesta, legându-i mâinile cu o cămaşă, şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona capului, în urma cărora victima a decedat, înainte de a părăsi locuinţa cetăţeanului italian menţionat, inculpatul a smuls din perete un televizor, pe care l-a sustras.
Această sentinţă penală a fost modificată parţial, sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curţii a 2-a cu Juri din Torino, prin care, pentru infracţiunea de omor prin acte de cruzime, prevăzută de art. 575 raportat la art. 576 nr. 2 şi art. 61 nr. 1 C. pen. italian, pedeapsa a fost redusă la 12 ani închisoare, iar pentru infracţiunea de sustragere a unui bun, prevăzută de art. 624 bis şi art. 625 nr. 2 din acelaşi cod penal, s-a redus sancţiunea penală la 9 luni închisoare şi 500 de Euro amendă, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 12 ani şi 9 luni închisoare şi 500 de Euro amendă penală. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei pronunţate în primă instanţă de Tribunalul din Torino, secţia judecători pentru anchete preliminare.
Autorităţile judiciare ale statului italian au constatat că, în temeiul art. 1 din Legea nr. 241/2006 a Republicii Italia, inculpatul beneficiază de graţierea unei durate de 3 ani închisoare din pedeapsa rezultantă aplicată, precum şi de graţierea întregii amenzi pecuniare, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 9 luni închisoare.
Hotărârea a rămas definitivă la data de 7 iunie 2008 şi, aşa cum s-a arătat, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale primei instanţe, inclusiv cu privire la pedeapsa interzicerii pe viaţă a deţinerii funcţiilor publice, precum şi la interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei închisorii.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, din informaţiile comunicate de statul italian, condamnatul L.S.D. a fost arestat preventiv la data de 17 aprilie 2006, iar pedeapsa aplicată va fi considerată executată la data de 16 ianuarie 2016.
În raport cu faptele reţinute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, precum şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.
Astfel, faptele pentru care inculpatul L.S.D. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul din Torino, secţia judecători pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curţii a 2-a cu Juri din Torino, rămasă definitivă la data de 7 iunie 2008, au corespondent în legislaţia penală română, acestea constituind infracţiunile de omor şi furt calificat, prevăzute de art. 174 şi art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. d) şi g) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi şi, respectiv, cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii privind transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, condiţii prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, în sensul că hotărârea de condamnare pronunţată de instanţele italiene este definitivă, condamnatul L.S.D. este cetăţean român, astfel cum rezultă din adresa nr. 3945867 din 2 octombrie 2009 a Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar statul de condamnare şi statul de executare sunt de acord asupra transferării.
De asemenea, s-a reţinut că L.S.D. care, în prezent, se află încarcerat în Penitenciarul Napoli din Republica Italia, prin declaraţia din data de 31 mai 2008, înregistrată la Ambasada României din Roma sub nr. 7083 din 16 iunie 2009, şi-a exprimat consimţământul scris la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani şi 9 luni închisoare. Aceeaşi poziţie a fost exprimată de condamnat şi la data de 16 martie 2009, cu ocazia întocmirii referatului asupra situaţiei sale sociale şi familiale, din care rezultă că acesta doreşte transferul într-un penitenciar din România pentru a fi alături de familie.
Cu privire la cerinţa reglementată de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Bucureşti a constatat, pe baza datelor comunicate de statul de condamnare că, din pedeapsa de 9 ani şi 9 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul din Torino, secţia judecători pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curţii a 2-a cu Juri din Torino, condamnatul a executat perioada scursă din data de 17 aprilie 2006 la zi, aflându-se în continuare în executarea acesteia, pedeapsă care urmează a expira la data de 16 ianuarie 2016.
Referitor la faptul că prin ordinul emis la data de 2 decembrie 2008 de Biroul Supravegheri din Alessandria, condamnatului i-au fost acordate 135 de zile de eliberare anticipată, astfel cum rezultă din adresa nr. 1505/2008 din 3 februarie 2009 a Biroului Executări Penale al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ordinar din Torino (fila 41 dosar parchet), Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că respectiva împrejurare nu este de natură să conducă la reducerea pedepsei aplicate de instanţele italiene, nefiind o cauză de micşorare a pedepsei sau de înlăturare a consecinţelor condamnării, ci un mijloc de individualizare administrativă a executării sancţiunii penale, ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de detenţie mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, individualizare ce urmează să se facă de autorităţile judiciare competente din statul de executare, după transferul condamnatului în România în vederea continuării executării sancţiunii penale aplicate, putându-se ţine seama şi de informaţiile comunicate sub acest aspect de statul de condamnare.
În final, pentru motivele arătate, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru transferarea în România a condamnatului L.S.D., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Republica Italia pedeapsa de 12 ani şi 9 luni închisoare şi s-a constatat graţierea unei durate de 3 ani închisoare din aceasta este definitivă şi executorie, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, a consimţit în mod liber la transfer, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanţele judecătoreşti italiene constituie infracţiuni şi potrivit legii penale a statului român.
Împotriva sentinţei, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREŞTI a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul va fi admis pentru motivele ce se vor arăta.
Examinând hotărârea curţii de apel, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa penală nr. 1633 din 25 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul din Torino, secţia judecători pentru anchete preliminare, definitivă prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curţii a 2-a cu Juri din Torino, rămasă definitivă la data de 7 iunie 2008, inculpatul L.S.D. a fost condamnat, în final, la o pedeapsă principală de 12 ani şi 9 luni închisoare şi o amendă de 500 Euro, precum şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pe timpul executării pedepsei şi pedeapsa complementară constând în interdicţia pe viaţă de a deţine funcţii publice.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, Titlu V, Capitolul I, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, recunoaşterea unei hotărâri penale străine se realizează în integralitatea acesteia, fără a exista o intervenţie a statului de executare în raport cu dispoziţiile statului de condamnare.
Acest principiu rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 115 - art. 121 din acelaşi act normativ, dar şi din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi ratificată prin Legea nr. 76/1996.
Dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată, prevăd obligaţia statului român de a respecta felul şi durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare, în cazul în care a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicată în statul de condamnare.
De asemenea, Înalta Curte reţine că prin declaraţia dată în baza art. 3 paragraf 3 al Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, la care şi România este parte, Italia a exclus procedura de schimbare (conversiune) a pedepsei în cazul în care este stat de condamnare, iar această prevedere a fost inserată în cererea de transfer în România a condamnatului, formulată de Ministerul Justiţiei italian (menţiuni exprese în fil. 49 - document original şi fli. 45-46 - document tradus în limba română, din dosarul procurorului).
Aşa fiind, în condiţiile în care instanţa română a recunoscut hotărârea de condamnare şi a optat pentru continuarea executării pedepsei, statul român are obligaţia de a respecta felul şi durata pedepsei aplicată de instanţa de condamnare, respectiv, pe lângă pedeapsa de 12 ani şi 9 luni închisoare, şi pedeapsa accesorie şi complementară.
Înalta Curte apreciază că obiectul recunoaşterii, potrivit Legii nr. 302/2004, sunt hotărârile Judecătoreşti, în prezenta cauză sentinţa penală nr. 1633 din 25 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul din Torino, secţia judecători pentru anchete preliminare, astfel cum a fost modificată prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curţii a 2-a cu Juri din Torino.
Totodată, instanţa română trebuie să recunoască şi efectele Legii de graţiere nr. 241/2006, a statului italian, prin care a fost graţiată pedeapsa rezultantă cu 3 ani închisoare, precum şi cu întreaga sumă reprezentând amenda.
Nici prin actul de graţiere, şi nici prin hotărârea curţii cu juri, nu a fost înlăturată pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicată de prima instanţă (în dispozitivul ultimei hotărâri menţionându-se expres că se menţin celelalte dispoziţii ale sentinţei).
În consecinţă, în urma transferării, condamnatul L.S.D. va continua executarea pedepsei - în sens larg - astfel cum s-a stabilit prin cele 2 hotărâri judecătoreşti supuse recunoaşterii de către autorităţile române, evident prin reducerea acestora conform legii de graţiere adoptată de statul italian, continuarea executării pedepsei în România referindu-se deci atât la pedeapsa închisorii, la cea accesorie şi la cea complementară.
Faţă de cele arătare, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va admite recursul Ministerului Public şi va casa, în parte, Decizia atacată în limitele arătate.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 357 din 4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind persoana condamnată L.S.D.
Casează sentinţa penală menţionată şi, rejudecând:
Recunoaşte Hotărârea nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Torino, secţia judecători pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curţii a 2-a cu Juri din Torino, definitivă la data de 7 iunie 2008, prin care inculpatul Lupu Sergiu Dorinei a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 9 luni închisoare şi 500 Euro amendă penală.
Constată că prin Legea nr. 241/2006 a Republicii Italia s-a graţiat din pedeapsa aplicată, 3 ani închisoare şi 500 Euro amendă penală, rămânând ca inculpatul să execute 9 ani şi 9 luni închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei persoane condamnă, în sumă de 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2523/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2524/2010. Penal → |
|---|
