ICCJ. Decizia nr. 1240/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1240/2010
Dosar nr. 2644/1/2010
Şedinţa publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40/F din 21 ianuarie 2010, pronunţată de TRIBUNALUL BUCUREŞTI, secţia I-a penală, a fost condamnat, printre alţii, şi inculpatul M.P. la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen., infracţiune săvârşită în formă continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi în condiţiile recidivei prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Împotriva sentinţei au declarat apel MINISTERUL PUBLIC şi 3 INCULPAŢI.
După înregistrarea cauzei pe rolul instanţei de apel, prin încheierea din 19 martie 2010, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, secţia I-a penală, constatând îndeplinite condiţiile art. 300/2 combinat cu art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului M.P., termenul de judecare a apelurilor fiind stabilit la data de 14 aprilie 2010.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul M.P. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul inculpatului M.P. va fi respins pentru motivele ce se vor arăta.
Potrivit art. 300/2 cu referire la art. 160/b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel, motivat, a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut, şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 6 ani închisoare, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
În raport de fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, şi condamnat în primă instanţă la 6 ani închisoare, dar reţinând şi existenţa celor 2 împrejurări de natură să justifice legal un tratament juridic mai sever [forma continuată a infracţiunii - art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi starea de recidivă postcondamnatorie - art. 37 lit. a) C. pen.], corect instanţa de apel a apreciat că se impune continuarea privării de libertate a acestuia.
Înalta Curte mai constată şi că datele concrete referitoare la fapta săvârşită şi la persoana inculpatului au fost deja avute în vedere de prima instanţă la individualizarea pedepsei, inclusiv prin reducerea acesteia în urma reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. (pag. 9 a sentinţei).
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P. împotriva încheierii din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 32828/3/2009.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2526/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 2527/2010. Penal. Ameninţarea (art. 193... → |
|---|
