ICCJ. Decizia nr. 1270/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1270/2010
Dosar nr. 19399/3/2009
Şedinţa publică din 1 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1020 de la 7 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul M.M. privind sentinţa penală nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, condamnatul M.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, invocându-se faptul că revizuientul nu a comis fapta, iar martorii audiaţi în cauză au comis infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Prin referatul întocmit de procuror s-a solicitat respingerea cererii, întrucât nu este incident niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
La dosar a fost ataşată sentinţa penală nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1778 de la 30 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost condamnat în baza art. 174-175 lit. a), d) C. pen. la o pedeapsă de 25 de ani închisoare cu aplicarea art. 71-64 C. pen.
Tribunalul a apreciat că cererea de revizuire este nefondată, deoarece susţinerea revizuientului privind nevinovăţia nu a fost probată prin niciun fel de fapte sau împrejurări noi, care să fie avute în vedere de instanţa de control judiciar potrivit dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către un martor, pentru a exista cazul prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. aceasta ar fi trebuit să fie constatată, fie printr-o hotărâre judecătorească, fie printr-o ordonanţă a procurorului, în speţă negăsindu-se într-o asemenea situaţie, cu atât mai mult cu cât împotriva martorelor B.R. şi N.A. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel revizuientul M.M., arătând că solicită audierea martorului C.C., întrucât acesta este autorul faptei pentru care în mod greşit s-a dispus condamnarea sa.
Prin Decizia penală nr. 10 de la 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în dosarul nr. 19399/3/2009 (număr în format vechi 30/2010 ), în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul condamnat M.M. împotriva sentinţei penale nr. 1020/F de la 7 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul penal nr. 19399/3/2009.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul revizuient condamnat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a respins cererea de revizuire, ca nefondată, în temeiul art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen.
Susţinerile condamnatului, chiar dacă se înscriu printre împrejurările prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen. nu pot conduce la o soluţie de achitare, potrivit aceluiaşi text de lege, în condiţiile în care apelantul face referire la situaţii şi apărări de fond care au fost avute în vedere de instanţe la soluţionarea în fond a cauzei.
Analizând dosarul cauzei, curtea de apel a constatat că împotriva sentinţei penale de condamnare s-au exercitat căile de atac ordinare, prevăzute de lege, sentinţa rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 1778 de la 30 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că revizuientul a avut posibilitatea formulării tuturor apărărilor sale în faţa instanţelor de apel şi recurs.
Inculpatul a susţinut că vinovăţia aparţine coinculpatului C.C., care a fost condamnat în acelaşi dosar. Or, acest aspect nu poate constitui o împrejurare nouă, pe care instanţa de fond să nu o fi cunoscut la momentul soluţionării cauzei.
Revizuirea unei hotărâri penale poate fi cerută când s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Prin textul invocat se cere ca faptele şi împrejurările să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probatoriului administrat, pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
De asemenea, săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă nu poate constitui cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cât timp această situaţie nu a fost dovedită prin hotărâre judecătorească ori prin ordonanţa procurorului.
Prin rezoluţia emisă de procuror în dosarul nr. 6488/P/2007 din 5 martie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la martorele B.R. şi N.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Tribunalul a constatat în mod corect că cererea formulată de condamnat este nefondată, deoarece revizuientul a formulat exclusiv apărări specifice căilor ordinare de atac şi nu sunt îndeplinite cerinţele art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Motivele susţinute de apelant la data formulării cererii şi în cursul judecării cererii de revizuire nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., astfel că în mod corect prima instanţă a respins cererea, ca nefondată.
Pentru aceste considerente, curtea de apel a respins apelul declarat de revizuientul condamnat, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs revizuientul M.M., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului revizuient, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, precizând că restrânge motivele la cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., sens în care a invocat greşita condamnare a revizuientului şi omisiunea ascultării unui martor, care este autorul faptei, în realitate.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de revizuient, precum şi poziţia recurentului revizuient, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul revizuient M.M. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate, Înalta Curte constată recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei argumentele primei instanţe, reţinând că motivele formulate de revizuient chiar dacă se înscriu printre împrejurările prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen. nu pot conduce la o soluţie de achitare, potrivit aceluiaşi text de lege, în condiţiile în care apelantul face referire la situaţii şi apărări de fond care au fost avute în vedere de instanţe la soluţionarea în fond a cauzei.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut un examen propriu asupra cererii revizuientului, cât şi a motivelor invocate de acesta în apel, respectiv că nu este autorul faptei, vinovăţia aparţinând coinculpatului C.C., solicitând audierea acestuia, precum şi faptul că martorii audiaţi în cauză au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, constatând în mod legal şi temeinic motivat că aspectele invocate, fie nu pot constitui o împrejurare nouă, pe care instanţa de fond să nu o fi cunoscut la momentul soluţionării cauzei, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probatoriului administrat, pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza, fie că săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă nu a fost dovedită prin hotărâre judecătorească ori prin ordonanţă a procurorului, întrucât prin rezoluţia emisă de procuror în dosarul nr. 6488/P/2007 din 5 martie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la martorele B.R. şi N.A. sub aspectul infracţiunii arătate.
De asemenea, Înalta Curte, în baza propriului examen asupra motivelor invocate, în recurs, aşa cum au fost restrânse numai la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., de către recurentul revizuient M.M., cu privire la greşita condamnare a sa şi omisiunea ascultării unui martor, care este autorul faptei, în realitate, constată că asupra acestora, instanţele s-au mai pronunţat, neputându-se ca pe calea revizuirii să aibă loc o prelungire a probatoriului administrat pentru aceleaşi fapte şi împrejurări, aşa încât apărările susţinute nu se circumscriu accepţiunii de fapte sau împrejurări noi, aşa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o decizie legală şi temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate în recurs de către recurentul revizuient nu sunt fondate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient M.M. împotriva deciziei penale nr. 10 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient M.M. împotriva deciziei penale nr. 10 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2554/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1272/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
