ICCJ. Decizia nr. 1293/2010. Penal. Arestare provizorie în vederea extradarii(Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1293/2010
Dosar nr. 1498/2/2010
Şedinţa publică din 2 aprilie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Analizând lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 66 din 10 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A constatat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 54 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 şi a dispus extrădarea persoanei extrădabile C.H., cetăţean turc, fiul lui H. şi S.
A menţinut starea de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădabile C.H.
A dedus perioada arestului provizoriu începând cu data de 17 februarie 2010, la zi.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, a fost suportat din fondurile speciale ale M.J.
Onorariul interpretului de limbă turcă, constând în contravaloarea a 23 de ore prestate în instanţă, a fost avansat din fondurile speciale ale M.J.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 17 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 44 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Turcia cu privire la numitul C.H., cetăţean turc, urmărit internaţional, în baza unui mandat de arestare emis în lipsă pentru săvârşirea infracţiunii de participare la o organizaţie teroristă armată pedepsită de legea penală turcă cu închisoarea de până la 15 ani.
La termenul din 17 februarie 2010, instanţa a procedat la audierea persoanei extrădabile şi în baza art. 45 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie a acestuia pe o perioadă de 29 zile fiind emis mandat de arestare provizorie în vederea extrădării.
La data de 3 martie 2010 C.H., prin apărătorul său, a formulat opoziţie la extrădare solicitând respingerea cererii autorităţilor din Turcia, invocând mai multe motive, şi anume:
- documentele anexate cererii de extrădare nu întrunesc condiţiile de fond şi formă cerute de art. 38 pct. 2 din Legea nr. 302/2004, în sensul că nu sunt depuse exemplarele originale ale acestora;
- în cuprinsul documentelor respective nu sunt indicate data şi locul săvârşirii faptelor;
- nu pot fi extrădate din România persoanele care beneficiază de dreptul de azil pe teritoriul ţării noastre;
- există motive serioase să se creadă că extrădarea lui C.H. este cerută pentru ca acesta să fie pedepsit pentru opiniile sale politice sau ideologice ori pentru apartenenţa sa la minoritatea kurdă;
-cauza ce-l priveşte pe C.H. se află pe rolul unui tribunal extraordinar;
- extrădarea lui C.H. poate fi refuzată – potrivit art. 24 pct. 2 din Legea nr. 302/2004 – întrucât predarea acestuia ar putea avea consecinţe deosebit de grave pentru persoana acestuia;
- nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări;
- a intervenit prescripţia răspunderii penale a persoanei extrădabile.
În susţinerea cererii, au fost anexate înscrisuri emanând de la „Centrul Român de Cercetare şi Documentare pentru informaţii din Ţara de Origine", copii ale cererilor adresate de C.H. justiţiei române, prin care se solicită acordarea statutului de refugiat politic, articole publicate în presă, cu privire la situaţia minorităţii kurde care trăieşte pe teritoriul Turciei.
În considerentele sentinţei se reţine că cererea de extrădare este legală şi temeinică, fiind îndeplinite toate condiţiile de fond şi de formă reglementate de dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 302/2004.
Se reţine, de asemenea, că mandatul de arestare a fost tradus în limba română, existând şi copia autentică a acestui mandat din care rezultă că a fost emis de autorităţile judiciare turce, iar persoana extrădabilă nu face parte din categoria persoanelor exceptate de la extrădare prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, deoarece acesta nu a beneficiat de dreptul de azil în România.
Cât priveşte invocarea art. 241 din lege, reţine instanţa de fond că nu s-a făcut dovada niciunui motiv care să conducă la refuzul extrădării, persoana extrădabilă nefiind urmărită pentru apartenenţa sa la un grup social şi nici pentru opiniile sale politice sau ideologice, din cuprinsul actelor rezultând că este cercetată pentru participarea la organizaţia armată P.G., aceasta reprezentând infracţiunea prevăzută de art. 314 alin. (2) C. pen. turc, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 15 ani închisoare.
Reţine instanţa de fond că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 242 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi nu este împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale.
Condiţia dublei incriminări este îndeplinită în cauză, fapta reţinută în sarcina persoanei extrădabile întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) român.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana extrădabilă C.H. solicitând a se constata încetarea de drept a măsurii arestării provizorii, faţă de împrejurarea că instanţa de fond nu a dispus prelungirea acestei măsuri preventive.
Pe fondul cauzei, a solicitat să se constate că din actele depuse la dosar, nu rezultă vinovăţia sa cu privire la faptele pentru care este urmărit, iar pe de altă parte, a solicitat a se avea în vedere că faptele au fost săvârşite în anul 1990, îndeplinindu-se termenul prescripţiei răspunderii penale.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că recursul declarat de persoana extrădabilă C.H. este nefondat urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează:
Susţinerea apărării în sensul de a se constata încetarea de drept a măsurii arestării preventive nu este întemeiată.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 17 februarie 2010, instanţa de fond a dispus, în baza art. 45 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădabile C.H. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 18 februarie 2010, până la 18 martie 2010.
Ulterior, prin sentinţa atacată, instanţa de fond a dispus extrădarea persoanei extrădabile, a dedus perioada arestului provizoriu de la 17 februarie 2010 la zi şi a menţinut starea de arest provizoriu în vederea extrădării până la predarea celui în cauză.
În cauză nu se impunea prelungirea arestului provizoriu având în vedere că perioada de 29 de zile expiră la data de 17 martie 2009 (în condiţiile în care sentinţa a fost pronunţată la 10 martie 2009), iar prin sentinţa recurată instanţa fondului a dispus menţinerea arestului provizoriu până la predarea persoanei extrădabile.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu poate opera încetarea de drept a măsurii arestului provizoriu, nefiind incidente dispoziţiile art. 140 C. proc. pen. care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive.
Nici celelalte critici invocate de persoana extrădabilă în susţinerea recursului nu sunt întemeiate.
Cu privire la aspectele invocate de apărare cu privire la împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte reţine că în cauză nu este împlinit acest termen în condiţiile în care din actele înaintate de autorităţile din Turcia rezultă că faţă de persoana extrădabilă s-a emis mandat de arestare preventivă, reţinându-se în sarcina sa că din anul 1990 C.H. desfăşura activităţi de susţinere a organizaţiei teroriste armate P., activităţi desfăşurate până în anul 2004.
În raport de situaţia de fapt ce rezultă din înscrisurile înaintate de autorităţile judiciare din Turcia, Înalta Curte apreciază că în cauză nu operează dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale reglementate de dispoziţiile art. 122 şi art. 124 C. pen. nici din perspectiva datei comiterii faptelor şi nici din perspectiva cuantumului pedepsei prevăzute de legea penală turcă.
Aspectele invocate de persoana extrădabilă cu privire la nevinovăţia sa exced cadrului procesual, în cadrul soluţionării cererii de extrădare instanţa urmând a se pronunţa asupra condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 modificată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de persoana extrădabilă ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă C.H. împotriva sentinţei penale nr. 66 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană extrădabilă la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Onorariul interpretului de limba turcă constând în contravaloarea a 3 ore prestate în instanţă, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2580/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2588/2010. Penal. Extrădare pasivă (Legea... → |
|---|
