ICCJ. Decizia nr. 1322/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1322/2010
Dosar nr. 2259/89/2009
Şedinţa publică din 7 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 400 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, inculpatul M.S. (fiul lui Ş. şi Z.) a fost condamnat la următoarele pedepse:
- 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe timp de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În baza art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe timp de 6 ani.
Pe durata executării pedepsei, inculpatului M.S. i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 iunie 2009, la zi.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea vătămată M.M., constituită parte civilă prin reprezentantul legal B.I., şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 900 lei din care 550 lei reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu suportate din fondurile M.J.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în toamna anului 2008, aflându-se în stare de ebrietate, inculpatul a întreţinut, prin constrângere, un raport sexual cu fiica sa M.M., în vârstă de 12 ani.
Inculpatul a fost surprins de martora M.I., fosta sa soţie, împreună cu care locuia în acelaşi imobil.
Fapta nu a fost sesizată organelor de poliţie, martora M.I. (mama victimei) susţinând că i-a fost teamă de inculpat şi de publicitatea nedorită în comunitatea sătească.
Pe data de 3 iunie 2009, partea vătămată, minora M.M., a fost victima unei agresiuni sexuale comisă de P.V. La examinarea medico-legală s-a constatat că partea vătămată prezenta o deflorare veche, împrejurare în care s-a aflat despre fapta săvârşită de inculpat.
Acesta a recunoscut comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, declaraţiile sale coroborându-se cu cele ale părţii vătămate şi ale martorilor M.R.C., M.A., M.C., M.I., actele medico-legale.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi inculpatul M.S.
Prin Decizia penală nr. 16 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi a desfiinţat în parte sentinţa atacată, în sensul majorării pedepselor aplicate inculpatului.
Rejudecând, instanţa de apel a majorat de la 10 ani închisoare la 15 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., şi de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 C. pen.
Pedepsele stabilite au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe timp de 6 ani.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate au fost menţinute.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 25 noiembrie 2009, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondurile M.J.
Instanţa de apel a constatat că împrejurările în care au fost comise faptele, trauma psihică produsă tuturor celor 3 fiice ale inculpatului, comportamentul acestuia faţă de familie înainte de săvârşirea faptelor, constituie argumente care impun pedepse severe şi, în mod evident, dau consistenţă argumentelor invocate de Parchet în motivele de apel (Decizia Curţii de Apel Iaşi – fila 31 verso).
În consecinţă, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, majorând pedepsele aplicate inculpatului într-un cuantum suficient pentru a se realiza scopul coercitiv şi educativ al pedepsei (Decizia invocată – fila 31 verso, ultimul alineat).
În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul M.S., criticând-o pentru netemeinicie potrivit cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recurentul inculpat a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., având în vedere că a recunoscut în mod constant comiterea faptei, a avut o conduită bună, a colaborat cu organele judiciare la stabilirea vinovăţiei sale.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Sentinţa penală nr. 400 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Vaslui a fost apelată atât de procuror cât şi de inculpat.
Instanţa de apel a reţinut însă, în considerentele deciziei sale, că numai Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a atacat hotărârea instanţei de fond (fila 4 verso alin. (2) din decizie – fila 31 verso dosar) şi a prezentat exclusiv criticile formulate de procuror pe care le-a şi examinat în mod detaliat.
Hotărârea instanţei de apel nu se referă absolut deloc la apelul declarat de inculpat.
Deşi inculpatul şi-a motivat apelul, atât în scris (fila 3), cât şi oral, solicitând reducerea pedepsei aplicate, instanţa nu face nicio referire la criticile formulate de acesta, ignorând verificarea lor prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Soluţia de respingere a apelului declarat de inculpat ca nefondat nu are suport explicit în considerentele Deciziei penale nr. 16 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi.
Înalta Curte constată că examinarea motivelor de apel ale procurorului – care s-a întemeiat pe acelaşi caz de casare ca şi cel invocat şi de inculpat în apelul său, dar în sens contrar intereselor acestuia din urmă – nu suplineşte lipsa de examinare a criticilor formulate de M.S. în propria-i cale de atac şi nu echivalează cu soluţionarea apelului său.
Examinarea şi soluţionarea apelului inculpatului trebuia să se facă în mod explicit şi concret, raportat la motivele de nemulţumire arătate în scris şi oral de acesta.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererilor esenţiale formulate de inculpat în apelul său, va admite recursul declarat de acesta, va casa Decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iaşi.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (2) raportat la art. 382 alin. (3) C. proc. pen. va fi menţinută starea de arest a inculpatului M.S.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul M.J.L.C.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) raportat la art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 16 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iaşi.
Menţine starea de arest a inculpatului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2597/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 260/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
