ICCJ. Decizia nr. 1423/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1423/2010
Dosar nr. 2753/54/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 57 din 22 ianuarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.I., împotriva deciziei penale nr. 1013 din 22 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 5186/215/2009.
A obligat contestatorul la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 917 din 07 aprilie 2009, Judecătoria Craiova, în dosar nr. 5186/215/2009, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul T.I. împotriva rezoluţiei nr. 11581/P/2007 emisă la data de 28 noiembrie 2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.
S-a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţii P.M., G.M.C., şi G.M.V., prin rezoluţia amintită anterior.
S-a respins cererea petentului privind acordarea de daune morale.
A obligat petentul la plata sumei de 30 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că la data de 04 martie 2009 a fost înregistrată plângerea formulată de petentul T.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 11581/P/2007 din 28 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu intimaţii G.M.V., G.M.C., P.M., motivându-se în esenţă că a cerut încetarea contractului de muncă pe art. 55 lit. b) C. muncii, iar în carnetul de muncă s-a trecut suspendarea contractului de muncă începând cu data de 01 octombrie 2007.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea înregistrată pe rolul organelor de cercetare penală persoana vătămată T.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor G.M.V., G.M.C., P.M. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), arătând faptul că în diferite perioade de timp în care persoana vătămată a fost angajată ca muncitor la SC A. SRL, respectiv în perioada 15 martie 2003 -01 iunie 2007, G.M.C. şi P.M., funcţionari publici la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, au făcut menţiuni greşite în carnetul său de muncă, creându-i un prejudiciu, iar numitul G.M.V., fiind funcţionar la SC A. SRL nu a luat anumite măsuri pentru mărirea salariului persoanei vătămate şi astfel a încălcat contractul colectiv de muncă.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, prin rezoluţia nr. 11581/P/2007 emisă la data de 28 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., faţă de intimaţii G.M.C., P.M., G.M.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se că, din cuprinsul documentelor invocate, rezultă că greşelile strecurate în carnetul de muncă al petentului nu au avut ca scop să-l prejudicieze pe acesta, ele producându-se din cauza faptului că în acelaşi timp, au fost mai multe persoane în concediu şi s-a creat o confuzie, neputându-se reţine că persoanele reclamate şi-au încălcat în vreun fel atribuţiile de serviciu.
În conformitate cu disp. art. 278 alin. (1) C. proc. pen., petentul T.I. a formulat plângere adresată prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, plângere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 557/II/2/2009 emisă la data de 23 februarie 2009.
Rezoluţia nr. 1158I/P/2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost considerată legală şi temeinică pentru următoarele considerente:
În mod eronat, prin deciziile nr. 147 din 31 mai 2007 şi 148 din 31 mai 2007, s-a constatat că în perioada 10 mai - 16 mai 2007 şi 28 mai - 31 mai 2007, contractul de muncă al numitului T.I. a fost suspendat, iar începând cu data de 01 iunie 2007, i-a încetat contractul de muncă în baza art. 55 lit. b) C. muncii. Aceste decizii au fost depuse la ITM Dolj, la data de 04 iunie 2007, în realitate, petentul T.I. a fost în concediu medical doar în perioada 28 - 31 mai 2007, iar în ziua de 31 mai 2007 a depus o cerere de încetare a contractului de muncă.
La data de 13 iunie 2007, SC A. SRL a emis o nouă decizie prin care a corectat pe cele anterioare, iar în 15 iunie 2007 a comunicat-o la ITM Dolj, dar carnetul de muncă al petentului nu a mai fost corectat pentru că acesta deja îl ridicase şi nu mai voia să coopereze.
Intimatele G.M.C., P.M., în calitate de funcţionari publici la ITM Dolj, nu şi-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu, au înregistrat doar menţiunile cuprinse în deciziile 147 şi 148 emise de SC A. SRL.
Referitor la acuzaţiile aduse intimatului G.M.V., în sensul că acesta a refuzat să mărească petentului salariul şi nu a respectat contractul colectiv de muncă, s-a apreciat că acestea pot face obiectul unui litigiu civil, fiind de competenţa instanţelor civile.
La data de 24 martie 2009 petentul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat acordarea sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, însă instanţa a respins cererea petentului privind acordarea de daune morale întrucât obiectul cauzei de faţă îl constituia plângerea formulată de petent împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, iar eventualele prejudicii suferite de persoana vătămată, pot fi cerute pe calea unei acţiuni civile separate.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petentul T.I., solicitând admiterea acestuia şi să se dispună obligarea patronului şi a intimatelor să-i plătească daune morale deoarece s-au trimis trei decizii contradictorii, iar prin Decizia penală nr. 326 din 15 mai 2009, Tribunalul Dolj a respins ca nefondat recursul declarat de petent şi l-a obligat la 10 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a constatat în esenţă că actele premergătoare efectuate în cauză au condus la concluzia certă că greşelile strecurate în carnetul de muncă al petentului nu au avut ca scop să-l prejudicieze pe acesta, ele producându-se din cauza faptului că, în acelaşi timp, au fost mai multe persoane în concediu şi s-a creat o confuzie, neputându-se reţine că persoanele reclamate şi-au încălcat în vreun fel atribuţiile de serviciu.
În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse intimatului G.M.V., în sensul că acesta a refuzat să mărească petentului salariul şi nu a respectat contractul colectiv de muncă, s-a menţionat de instanţa de recurs că acestea pot face obiectul unui litigiu civil, fiind de competenţa instanţelor civile. Cu privire la cererea petentului privind acordarea de daune morale, a reţinut instanţa de fond că obiectul cauzei de faţă îl constituie plângere formulată de petent împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, şi eventualele prejudicii suferite de persoana vătămată pot fi cerute pe calea unei acţiuni civile, separate.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs petentul T.I., susţinând că intimata SC A. SRL Craiova, în complicitate cu P.M. şi G.M.C., au procedat la înscrierea în carnetul său de muncă a unor date false, neconforme cu realitatea, aşa încât, în final, în cartea de muncă sau trecut două decizii şi două salarizări.
Prin Decizia penală nr. 1013 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, a respins ca inadmisibil recursul petentului.
A fost obligat acesta la 10 lei cheltuieli judiciare statului.
Analizând actele şi lucrările existente la dosarul cauzei, Curtea a constatat că, prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2009, petentul T.I. a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 917 din 07 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 5186/215/2009, iar prin Decizia penală nr. 326 din 15 mai 2009 a Tribunalului Dolj, secţia penală, a fost respinsă calea de atac, ca fiind nefondată, şi a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Ori, s-a constatat că, în speţă, petentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri rămasă definitivă, împotriva căreia nu mai poate fi exercitată o nouă cale ordinară de atac.
La 23 octombrie 2009, recurentul T.I. a formulat contestaţie în anulare, împotriva deciziei penale nr. 1013 din 22 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalilate şi netemeinicie, întrucât procedura de citare nu a fost îndeplinită conform legii, recursul soluţionându-se în lipsa sa.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivului invocat de recurentul contestator şi din oficiu, constată că la termenul din 7 iulie 2009, recurentul petent T.I. a fost prezent la Curtea de Apel Craiova, în continuare având termen în cunoştinţă, astfel încât contestaţia în anulare formulată de acesta s-a apreciat a fi neîntemeiată şi a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs contestatorul T.I.
La termenul de astăzi 14 aprilie 2010, acesta deşi legal citat nu s-a prezentat la instanţă.
În cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale prin care s-a soluţionat definitiv cauza prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată de recurentul contestator T.I., împotriva deciziei penale nr. 1013 din 22 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, apare ca inadmisibil.
Pe calea recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., care prevăd strict şi limitativ hotărârile supuse recursului după cum urmează, astfel: „Pot fi atacate cu recurs:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.
Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.
Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.
Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare."
per a contrario, rezultă că hotărârile pronunţate de către instanţa de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi atacate cu recurs.
Ori, în cauză, se constată că, contestatorul a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate de către o instanţă de recurs.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestator, întrucât, după cum s-a menţionat, deciziile pronunţate de instanţa de recurs, fiind definitive, nu mai pot fi atacate pe calea unei căi ordinare de atac.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul petiţionar T.I. împotriva deciziei penale nr. 57 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul contestator petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2610/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2611/2010. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
