ICCJ. Decizia nr. 1428/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1428/2010
Dosar nr. 20154/3/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 898/F din 15 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul C.T., ca inadmisibilă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei, din care 100 lei onorariul avocatului din oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
În fapt, s-a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2009 sub nr. 20154/3/2009, condamnatul C.T. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1123/F din 14 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală.
În motivarea cererii petentul a criticat hotărârea Tribunalului Bucureşti, în sensul că instanţa de fond nu a audiat martorul denunţător R.C.M., împotriva căruia el a depus plângere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă.
A menţionat că audierea martorului şi înregistrările audio-video reprezintă elemente cheie în soluţionarea cererii de revizuire şi din care rezultă nevinovăţia sa, motiv pentru care solicită administrarea acestor probe.
A fost ataşată copia sentinţei penale sus-menţionate cu referat întocmit de Biroul Executări Penale, precum şi referatul întocmit conform art. 399 C. proc. pen. de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care s-a propus respingerea cererii de revizuire.
Analizând actele si lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1123/F din 14 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3633 din 07 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numitul C.T. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 7 ani închisoare; s-a făcut aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, conform art. 65 C. pen.; conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 iunie 2004 la 15 iulie 2005. în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Faţă de cele reţinute, văzând dispoziţiile art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen., Tribunalul a constatat că cererea este inadmisibilă, deoarece revizuientul nu invocă niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. iar probele solicitate de către revizuent nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei în accepţiunea dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (instanţa şi-a întemeiat soluţia de condamnare tocmai pe probele solicitate a fi administrate în această procedură) şi prin urmare aceste aspecte nu pot face obiectul unei cereri de revizuire.
Cu privire la împrejurarea că revizuentul a formulat plângere penală împotriva martorului denunţător sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, Tribunalul a constatat că la dosar nu a fost ataşată o hotărâre judecătorească sau ordonanţă prin care să se dispună asupra fondului cauzei, astfel încât să fie îndeplinite condiţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Nu în ultimul rând, Tribunalul a constatat că în susţinerea cererii de revizuire, revizuentul a solicitat reformarea hotărârii definitive în sensul aplicării unei pedepse egale cu durata executată, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 394 alin. (2), (3) C. proc. pen. întrucât motivele de revizuire invocate trebuie să dovedească netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii de condamnare şi care să conducă, în speţa de faţă, la o soluţie de achitare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul C.T. care a solicitat admiterea cererii şi rejudecarea cauzei.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea a apreciat că apelul declarat de către revizuent este nefondat.
Astfel, Curtea a constatat că prima instanţă a constatat în mod corect că motivele pentru care s-a formulat cererea de revizuire nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 C. proc. pen.
Într-adevăr cererea nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât ceea cea invocat revizuentul în prezenta cererea este faptul că este nevinovat, fiind condamnat doar pe baza declaraţiei martorului denunţător R.C.M. însă această „împrejurarea" a fost susţinută de acesta şi cu ocazia judecării cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 4119/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, în care revizuentul a fost condamnat. Astfel că, instanţa a analizat cele susţinute de către inculpat, reţinând probele concludente pentru pronunţarea soluţiei.
Faţă de cele reţinute, prima instanţă a constatat în mod corect că aceasta nu reprezintă o împrejurare nouă în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Referitor la faptul că revizuentul ar fi formulat plângere împotriva martorului R.C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, Curtea a constatat că, pentru a fi considerată admisibilă cererea de revizuire în acest caz, dovada trebuie tăcută în condiţiile prevăzute de art. 395 C. proc. pen., respectiv printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului, ceea ce nu s-a făcut în cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat C.T.
La termenul din data de 14 aprilie 2010, prin apărătorul desemnat din oficiu, acesta a depus la dosarul cauzei un memoriu, şi a reiterat motivele din cererea iniţială şi de la instanţa de apel.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că aceasta este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează calea extrordinara de atac a revizuirii, iar recursul revizuientului este nefondat.
Aşa cum este reglementată de Codul de procedură penală român, revizuirea este o cale extraordinară de atac, care dă posibilitatea ca erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri legale, să fie înlăturate.
Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, solicitarea condamnatului de a se proceda la audierea martorului R.C.M. şi a înregistrărilor audio-video pe care le consideră elemente cheie în soluţionarea cererii de revizuire şi din care ar rezulta nevinovăţia sa, motiv pentru care solicită administrarea acestor probe, precum şi a se aprecia cu privire la mărturia mincinoasă a martorului R.C.M., nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, pe de o parte, aspectele invocate ce ţin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. iar, pe de altă parte, constatarea mărturiei mincinoase a unor martori se face prin hotărâre judecătorească, potrivit dispoziţiilor art. 395 alin. (1) din acelaşi cod. Excepţia prevăzută de art. 395 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că situaţiile care constituie cazuri de revizuire se constată în procedura de revizuire, se referă doar la ipoteza în care instanţele judecătoreşti sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, ceea ce nu este cazul în speţă, condamnatul învederând că s-a adresat pachetului cu plângere penală pentru săvârşirea de către martor a infracţiunii de mărturie mincinoasă dar nu a primit nici un rezultat.
Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.T. împotriva deciziei penale nr. 247/A din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2611/2010. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 2617/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
