ICCJ. Decizia nr. 1344/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1344/2010
Dosar nr. 49/32/2010
Şedinţa publică din 8 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului, se reţine:
Prin Sentinţa penală nr. 16 din 28 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a respins ca inadmisibilă plângerea petentului U.V.V. împotriva rezoluţiei nr. 988/P din 31 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău confirmată prin rezoluţia nr. 655/II/2 din 12 octombrie 2009 a procurorului general al aceleiaşi unităţi de parchet, pe care le-a menţinut, apreciind că s-a pronunţat deja o hotărâre prin care a fost respinsă ca nefondată o altă plângere a aceluiaşi petent împotriva aceleiaşi soluţii de netrimitere în judecată.
În termen legal petentul a exercitat calea de atac a recursului, criticând hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate, constând în aceea că la termenul de fond a fost lipsă de procedură în ceea ce-l priveşte, fiind prezent la o altă instanţă.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârea atacată, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept - conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată ca fiind fondate pentru alte motive decât cele invocate şi care vor fi expuse în continuare.
Critica privind lipsa de procedură cu petentul aflat în stare de deţinere este nefondată, întrucât acesta a fost prezent la judecata cauzei, aspect de natură a acoperi presupusa lipsă de procedură, conform dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. pen.
Cu toate acestea, aşa cum se poate observa din practicaua sentinţei atacate, petentul a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării de apărător ales, cerere respinsă de către instanţă.
Art. 6 C. proc. pen. garantează dreptul la apărare tuturor părţilor dintr-o cauză penală, care au dreptul de a fi asistate de un apărător în tot cursul procesului penal, indiferent de natura cauzei şi calitatea pe care acestea o deţin. Cum la data de 28 ianuarie 2010 era primul termen de judecată, petentul fiind şi în stare de deţinere, instanţa era obligată să-i asigure exercitarea acestui principiu fundamental al procesului penal, prin amânarea cauzei la o altă dată.
Pe de altă parte, se observă şi că întreaga motivare a instanţei de fond ca şi conţinutul dezbaterilor se referă la excepţia de inadmisibilitate a plângerii pe motiv că s-ar fi pronunţat o altă hotărâre în acelaşi sens, într-un alt dosar, neexistând însă niciun document referitor la acest aspect.
De altfel, nici în motivarea soluţiei nu se precizează dacă respectiva hotărâre a rămas sau nu definitivă pentru a opera autoritatea de lucru judecat.
În speţă, făcându-se simple afirmaţii ale instanţei de fond cu privire la existenţa unei alte hotărâri prin care s-ar fi rezolvat definitiv - în procedura reglementată de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. - o altă plângere a petentului, din moment ce la dosarul cauzei nu se regăseşte un asemenea document ca nici Dosarul nr. 988/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi faţă de încălcarea dreptului la apărare, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul va fi admis, casată sentinţa penală şi trimis dosarul la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul U.V. împotriva Sentinţei penale nr. 16 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Casează în totalitate sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1501/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2180/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|