ICCJ. Decizia nr. 1327/2010. Penal. Vătămarea corporală (art. 181 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1327/2010
Dosar nr. 5685/30/2009
Şedinţa publică din 7 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 2299 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatului B.G. (revizuentul) la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., săvârşită asupra părţii vătămate M.I. (intimatul).
Executarea pedepsei a început la data de 06 noiembrie 2004 şi urma să expire la data de 05 noiembrie 2005.
La data de 26 octombrie 2005, revizuentul a fost liberat condiţionat prin Sentinţa penală nr. 14695 din 21 octombrie 2005.
Prin referatul nr. 1373/111/6/2006 din data de 15 ianuarie 2007 înregistrat pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 959/325/2007 din 23 ianuarie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a înaintat spre soluţionare cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 2229/2004 a Judecătoriei Timişoara, formulată de numitul B.G.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că el nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, iar prin Sentinţa penală nr. 631 din 21 martie 2007 Judecătoria Timişoara, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea petentului, privind cererea de revizuire a sentinţei penale menţionate mai sus.
Prima instanţă a reţinut că cererea revizuentului este neîntemeiată, acesta neindicând nici o faptă sau împrejurare nouă în cererea de revizuire, care să nu fi fost cunoscută de instanţă cu ocazia soluţionării cauzei. Motivele pe care le-a invocat în cererea de revizuire au fost invocate şi în faţa primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei, iar pe parcursul cercetării judecătoreşti, acesta a susţinut în mod constant că a săvârşit fapta pentru care era judecat ca să se apere de intimat, deoarece a încercat să-l tâlhărească, însă aceste susţineri au fost infirmate de probele dosarului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, după expirarea termenului prevăzut de lege, revizuentul B.G., cererea de recurs fiind înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 05 iunie 2008. Ulterior, cererea de recurs a fost înaintată împreună cu dosarul cauzei la Tribunalul Timiş, unde a fost înregistrat la data de 19 iunie 2008 sub nr. Dosar 5191/30/2008.
În motivarea recursului, recurentul a repetat faptul că nu este vinovat de săvârşirea niciunei infracţiuni, adevăratul vinovat fiind numitul M.I., solicitând admiterea recursului şi acordarea unor despăgubiri pentru fiecare zi de încarcerare.
Prin Decizia penală nr. 824/R din 17 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 5191/30/2008, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins recursul declarat de recurentul condamnat B.G. împotriva Sentinţei penale nr. 631 din 21 martie 2007 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în Dosar nr. 959/325/2007, ca tardiv.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a analizat sentinţa recurată, prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în condiţiile prev. de art. 3856 alin. (3) C. proc. p., constatând că recursul este tardiv.
Tribunalul a constatat că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 21 martie 2007, iar numitul B.G. a participat la dezbaterile care au avut loc în Dosarul nr. 959/325/2007 al Judecătoriei Timişoara, constatând că pentru el termenul de recurs în privinţa Sentinţei penale nr. 631 din 21 martie 2007 a Judecătoriei Timişoara a început să curgă de la data de 21 martie 2007 şi s-a împlinit la data de 01 aprilie 2007. Or, în prezenta cauză, recursul numitului B.G. a fost înregistrat doar la data de 05 iunie 2008, după aproximativ un an şi două luni de la expirarea termenului legal de declarare a căii de atac.
Împotriva Deciziei penale nr. 824/R din 17 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 5191/30/2008 a formulat recurs revizuentul B.G., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 27 ianuarie 2009.
La termenul de judecată din 19 februarie 2009 instanţa de recurs a luat o declaraţie revizuentului, prin care acesta a precizat că înţelege să atace hotărârea penală pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosar nr. 2512/2004.
Faţă de această situaţie, instanţa de recurs a pus în discuţie, din oficiu, competenţa materială a instanţei de judecată competente să soluţioneze demersul său juridic, iar prin Decizia penală nr. 164/R din 19 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosar nr. 5191/30/2008, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Faţă de precizarea formulată de revizuent, instanţa de recurs a apreciat că acesta a înţeles să atace hotărârea penală iniţială de condamnare, la momentul pronunţării acesta neuzând de căile de atac permis de lege şi înţelegând să le exercite la un interval de timp de peste 4 ani de la data pronunţării hotărârii de condamnare. Prin urmare, faţă de împrejurarea că exercitarea căii de atac învesteşte instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea de condamnare, aceasta fiind în speţă judecătoria, competenţa de soluţionare a căii de atac declarate revenind Tribunalului Timiş.
La Tribunalul Timiş cauza a fost înregistrată la data de 25 septembrie 2009 sub nr. Dosar 5685/30/2009.
Întrucât, prin Decizia nr. 164/R din 19 februarie 2000 a Curţii de Apel Timişoara s-a stabilit că cererea formulată de B.G., reprezintă o cale de atac împotriva Sentinţei penale nr. 2299/2004 a Judecătoriei Timişoara, cerere cu care a fost învestit tribunalul pentru soluţionare, s-a constatat că cererea se califică ca fiind recurs.
Prin DP nr. 770/R/2009, pronunţată de Tribunalul Timiş, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins ca tardiv recursul declarat de recurentul inculpat B.G., împotriva Sentinţei penale nr. 2229 din 17 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosar nr. 2512/2004.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul, examinând calea de atac - recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva sentinţei judecătoriei, sub aspectul declarării în termenul legal prevăzut de lege, a constatat că recursul este tardiv pentru următoarele motive:
Potrivit art. 3853 alin. (1), (2) C. proc. pen., rap. la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile şi curge de la pronunţare, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare.
Prin urmare, termenul de declarare a recursului pentru inculpatul aflat în stare de libertate, care a fost prezent la dezbateri, curge de la pronunţarea hotărârii.
Din practicaua sentinţei judecătoriei rezultă că inculpatul a fost prezent personal la dezbaterea în fond a cauzei, la termenul de judecată din 17 septembrie 2004, când dosarul a rămas în pronunţare.
În raport de această împrejurare, s-a reţinut că, împotriva sentinţei judecătoriei pronunţate la 17 septembrie 2004, inculpatul putea să declare recurs în termenul legal de 10 zile, până cel mai târziu la data de 28 septembrie 2004, astfel că recursul declarat la data de 22 mai 2007 - după expirarea termenului legal, este tardiv.
Având în vedere că recursul tardiv a fost respins ca atare de plano, astfel că tribunalul nu a mai putut examina legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport de motivele invocate în recurs, întrucât nu mai este legal învestită.
Pentru aceste motive, văzând şi dispoz. art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins ca tardiv recursul declarat de recurentul inculpat B.G., împotriva Sentinţei penale nr. 2229 din 17 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosar nr. 2512/2004.
Împotriva deciziei Tribunalului Timiş a declarat recurs revizuentul B.G. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate fiind nemulţumit că nu i se acordă despăgubiri pentru 366 de zile cât a fost încarcerat şi nu sunt traşi la răspundere adevăraţii vinovaţi.
Prin Decizia penală nr. 23 din 11 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 770/R/2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 5685/30/2009.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul B.G. în cererea scrisă reiterând motivele invocate la instanţele anterioare.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în raport de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru cele ce urmează, că recursul este inadmisibil.
Căile de atac ordinare şi extraordinare se exercită strict în limita condiţiilor, cazurilor şi termenelor expres, limitativ şi imperativ de lege, norma procesual penală fiind, la rândul ei, de strictă aplicare şi interpretare.
În consecinţă, se constată că recurentul a exercitat, pe de o parte, un recurs la recurs, iar, pe de altă parte o cale ordinară de atac împotriva unei hotărâri definitive.
Acţionând în acest mod, recurentul a efectuat un demers procesual în afara legii, sancţionat de norma procesual penală ci inadmisibilitatea.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul se va respinge ca inadmisibil.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 23 din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 7 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1354/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1501/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
