ICCJ. Decizia nr. 1324/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1324/2010

Dosar nr. 718/32/2009

Şedinţa publică din 7 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 22 din 4 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.C. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale nr. 1431/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Pentru a pronunţa soluţia de mai sus, prima instanţă a reţinut următoarele:

Petentul I.C., formulând plângere împotriva rezoluţiei nr. 1431 din 5 noiembrie 2009, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a solicitat cercetare penală a magistratului M.S., întrucât, în calitate de judecător la Judecătoria Bacău şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, pronunţând o soluţie netemeinică şi nelegală în Dosarul nr. 1601/180/2007 al Judecătoriei Bacău, cauzându-i o vătămare a intereselor legale, constând în aceea că a dispus pe nedrept de dreptul său de proprietate.

Prin rezoluţia nr. 1431 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus în baza art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmării penale faţă de intimata M.S. - judecător la Judecătoria Bacău sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se că intimata - în calitate de judecător - a efectuat activităţi şi a întocmit acte în virtutea atribuţiilor pe care magistraţii le îndeplinesc în exercitarea funcţiilor în care sunt învestiţi, cu respectarea principiilor inamovibilităţii şi independenţei prin interpretarea prevederilor şi aplicarea legii, neexistând indicii din care să rezulte săvârşirea vreunei infracţiunii.

Nemulţumit de soluţie petentul s-a adresat prim-procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care, prin rezoluţia nr. 799/II/2/2009, a respins ca nefondată plângerea.

Petentul a atacat, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., soluţia procurorului în scopul obţinerii repunerii pe rol a dosarului civil şi rejudecarea acestuia pentru o corectă soluţionare a cauzei, afirmând că intimata nu a săvârşit neapărat o infracţiune atunci când a judecat această cauză civilă.

Analizând soluţia procurorului de netrimitere în judecată, prima instanţă a constatat că actul de dispoziţie al procurorului este legal şi temeinic, iar împrejurarea că, soluţia pronunţată de intimată îl nemulţumeşte pe petent nu poate constitui, în sensul legii, un indiciu că magistratul şi-a încălcat atribuţiile de serviciu.

În aceste condiţii şi pentru motivele expuse, prima instanţă s-a conformat dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. şi a respins ca nefondată, plângerea, menţinând soluţia dispusă de procurorul de caz.

În termen legal împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, care prin memoriul depus, a reluat în esenţă, susţinerile anterioare care au drept obiect presupuse abuzuri comise de intimata M.S. magistrat la Judecătoria Bacău cu ocazia soluţionării unor acţiunii civile promovate de S.V. şi S.I.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport de aceste critici, de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat pentru consideraţiunile ce urmează:

Desigur, în mod corect, atât procurorul în urma efectuării actelor premergătoare în cauză, cât şi prima instanţă care a menţinut aceste acte examinate şi prin prisma dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 303/2004, au stabilit că infracţiunile imputate de petent intimatei nu se circumscriu în sfera faptelor penale şi în consecinţă, nu fac incidentă răspunderea penală a acesteia.

Împrejurarea că hotărârea pronunţată de intimată este nefavorabilă petentului nu este de natură să pună la îndoială modul în care magistratul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, după cum, eventualele erori apărute în cauză în legătură cu interpretarea prevederilor sau aplicarea legii nu pot constitui în sensul legii, fapte de natură penală, dar acestea pot fi examinate şi îndreptate în cadrul căilor de atac exercitate de părţi, cu respectarea legii.

În consecinţă, simpla nemulţumire a unei persoane faţă de modul de soluţionare a unei cauze penale sau civile nu poate constitui temei al răspunderii penale pentru magistrat în lipsa unor probe care să stabilească reaua-credinţă a acestuia în derularea activităţii de judecător, ceea ce în cauză nu s-a stabilit.

În acest context, procurorul de caz neconstatând indicii de comitere a unei fapte penale de abuz în serviciu a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată, soluţie menţinută ca legală şi temeinică de prima instanţă.

Pentru aceleaşi consideraţiuni, se vor menţine atât soluţia procurorului de caz cât şi soluţia primei instanţe, prin respingerea recursului declarat de petent conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.C. împotriva Sentinţei penale nr. 22 din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurentul petiţionar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 7 aprilie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1324/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs