ICCJ. Decizia nr. 1384/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1384/2010
Dosar nr. 4475/39/2006
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:
1. Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 115 din 5 noiembrie 2009 dată în Dosar nr. 4475/39/2006, soluţionând în fond cauza penală privind pe inculpatul Ţ.G.V., (subinspector cu atribuţii de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, fiul lui V. şi M.) a constatat lipsa de vinovăţie a acestuia pentru toate învinuirile deduse judecăţii în primă instanţă pronunţând, potrivit dispoziţiilor art. 345 alin. (3) C. proc. pen., următoarele rezolvări juridice:
- achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. („fapta nu este prevăzută de legea penală" având natură contractual-civilă potrivit constatărilor judecătorului cauzei) sub aspectul infracţiunii de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. [faptă ilicită constând în inducerea în eroare a părţilor vătămate G.C. şi G.V.A. cu prilejul încheierii şi executării antecontractului şi contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul bun comun proprietatea părţilor vătămate faţă de care inculpatul s-a angajat verbal nepublic în mod mincinos că va respecta caracterul simulat - destinat obţinerii unui împrumut bancar - al operaţiunii juridice civile oficiale amintite / în realitate inculpatul procedând la scurt timp de la dobândirea proprietăţii la încălcarea înţelegerii verbale nepublice arătate prin înstrăinarea bunului imobil în folos propriu către terţul-dobânditor D.N. conform contractului autentic de vânzare-cumpărare subsecvent nr. 304 din 24 februarie 2005 încheiat la biroul notarului public G.T.P. din municipiul Botoşani] şi de asemenea;
- achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. [„fapta nu există"] sub aspectul infracţiunilor de uz de fals şi fals în declaraţii prevăzute de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constând în aceea că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 24 februarie 2005 inculpatul s-a declarat proprietar autentic al imobilului părţilor vătămate folosindu-se în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai 2004, deşi ştia că actul autentic amintit era de fapt un act notarial simulat.
Referitor la acţiunea civilă în cauză formulată de părţile civile G.C. şi G.V.A. – consecutiv rezolvărilor juridice în latura penală a procesului – instanţa a hotărât următoarele:
a) respingerea cererii de desfiinţare a contractului autentic de vânzare cumpărare din 24 februarie 2005 încheiat între inculpatul T.G.V. în calitate de vânzător şi numitul D.N., în calitate de vânzător având ca obiect apartamentul în litigiu situat în municipiul Botoşani, în conformitate cu dispoziţiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen. în considerarea soluţiei de achitare în latura penală în temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.;
b) lăsarea nesoluţionată a cererii privind restituirea în natură către părţile civile a apartamentului sus-menţionat în conformitate cu dispoziţiile art. 346 şi 14 alin. (3) C. proc. pen. în considerarea soluţiei de achitare în latura penală în temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. precum şi a soluţiei civile separate de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare iniţial din 15 mai 2004 adoptată prin sentinţa civilă nr. 259 din 13 ianuarie 2006 în Dosar nr. 4041/2005 al Judecătoriei Botoşani, cu motivarea din partea instanţei penale că „sentinţa civilă nr. 250 din 13 ianuarie 2006 (.) prin care s-a constatat nulitatea absolută şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 889/2004 nu este definitivă şi nu poate produce nici un efect în faţa instanţei penale".
Conform art. 193 C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată şi cererea părţilor civile privind restituirea de către inculpat a cheltuielilor judiciare efectuate în cauză .
Prin rechizitoriul nr. 106/P/2005 din 1 noiembrie 2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, avându-se în vedere probele strânse la urmărirea penală – plângerile părţilor vătămate (fila 5-19) declaraţiile părţilor vătămate (fila 38-52) declaraţiile martorilor G.A.F.,G.A.O., S.E.A., V.E., C.A.N., H.L., T.R.I., Ţ.V. (fila 134-160) declaraţiile făptuitorului D.N. (fila 127-129) raport de constatare tehnico-ştiinţifică al Laboratorului Poligraf Suceava (fila 162-167), sentinţa civilă nr. 250 din 13 ianuarie 2006 a Judecătoriei Botoşani (fila 89-104), documentaţia aferentă contractului de vânzare-cumpărare nr. 889/2004 (fila 53-61), contract de vânzare-cumpărare nr. 304/2005 (fila 70) declaraţiile învinuitului/inculpatului Ţ.G.V. (fila 110-118) şi celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei – s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Ţ.G.V. subinspector cu atribuţii de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, sub aspectul învinuirilor că:
a. a indus în eroare părţile vătămate G.C. şi G.V.A. cu prilejul încheierii şi executării antecontractului şi contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul bun comun proprietatea părţilor vătămate faţă de care inculpatul s-a angajat verbal nepublic în mod mincinos că va respecta caracterul simulat - destinat obţinerii unui împrumut bancar - al operaţiunii juridice civile oficiale amintite / în realitate inculpatul procedând la scurt timp de la dobândirea proprietăţii la încălcarea înţelegerii verbale nepublice arătate prin înstrăinarea bunului imobil în folos propriu către terţul-dobânditor D.N. conform contractului autentic de vânzare-cumpărare subsecvent nr. 304 din 24 februarie 2005 încheiat la biroul notarului public G.T.P. din municipiul Botoşani [în conexiune cu incriminarea din art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. privind infracţiunea de înşelăciune în convenţii] şi respectiv;
b.c. - la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005 inculpatul s-a declarat proprietar autentic al imobilului părţilor vătămate folosindu-se în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai 2004, deşi ştia că actul autentic amintit era de fapt un act notarial simulat [în conexiune cu incriminările din art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) privind infracţiunile uz de fals şi fals în declaraţii] ce s-a pretins a fi fost comise în următoarele împrejurări de fapt.
În cursul lunii aprilie 2004 între Ţ.G.V. şi soţii G.C. şi G.A., pensionari, primul fiind pictor iar cea de a doua casnică, s-a încheiat o convenţie verbală conform căreia în scopul obţinerii unui împrumut sub formă de credit ipotecar de la B.C.R. – Sucursala Botoşani erau de acord să întocmească un act notarial simulat prin care G.C. şi G.A. îi vindeau în mod formal lui Ţ.G.V. imobilul proprietatea acestora apartament cu 4 camere situat în centrul municipiului Botoşani, iar creditul ipotecar obţinut de cumpărător să fie însuşit de vânzători cu obligaţia de a achita ratele la bancă până la scadenţă – vânzătorii rămânând în fapt şi posesori ai imobilului până la achitarea integrală a creditului – urmând să se revină în final la situaţia iniţială tot prin întocmirea unor acte notariale simulate.
În baza convenţiei verbale nepublice sus-menţionate la data de 20 aprilie 2004 la Biroului notarului public L.B. din Botoşani între părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare conform căruia G.C. şi G.A. se obligau să vândă lui Ţ.G.V. imobilul situat în municipiul Botoşani, contra sumei de 21.500 DOLARI SUA – echivalent în lei 726.442.000 lei (rol) – din care se recunoştea formal de vânzători că s-a primit un avans de 9.500 DOLARI SUA – în realitate această sumă nu a fost achitată niciodată - iar restul de preţ de 12.000 DOLARI SUA urma să fie achitat de cumpărător la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.
Cu actul notarial din 20 aprilie 2004 Ţ.G.V. s-a prezentat la B.C.R. – Sucursala Botoşani şi a solicitat acordarea unui credit ipotecar în sumă de 12.000 DOLARI SUA, credit ce i-a fost aprobat conform contractului de credit bancar pentru persoane fizice din 11 mai 2004.
După aprobarea creditului ipotecar s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai,2004 pentru imobilul sus-menţionat cu preţul de 21.500 DOLARI SUA în care se consemna că avansul în sumă de 9.500 DOLARI SUA s-a achitat anterior potrivit antecontractului, iar diferenţa de 12.000 DOLARI SUA va fi încasată de vânzători din creditul ipotecar acordat de B.C.R. – Sucursala Botoşani până la data de 12 iunie 2004; în acest sens suma de 12.000 DOLARI SUA a fost virată într-un cont special pe numele vânzătorilor fiind ridicată de aceştia la data de 14 mai 2004, potrivit înscrisurilor financiar-contabile şi declaraţii autentice din 14 mai 2004; din suma amintită Ţ.G.V. a solicitat sub formă de împrumut echivalentul în lei a 5.000 DOLARI SUA, diferenţa până la 410.388.000 lei (rol) reprezentând 7.000 DOLARI SUA rămânând vânzătorilor G.C. şi G.A.
După încheierea operaţiunilor juridice şi financiar-contabile amintite vânzătorii G.C. şi G.A. au achitat lunar rata în sumă de 112 DOLARI SUA – în echivalent lei la cursul zilei – la B.C.R. – Sucursala Botoşani până în luna ianuarie 2005 inclusiv, iar în luna februarie 2005 când s-au prezentat pentru achitarea următoarei rate au aflat de achitarea în totalitate a creditului restant de către Ţ.G.V.; după câteva zile au luat cunoştinţă şi de faptul că Ţ.G.V. a înstrăinat imobilul potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 24 februarie 2005, autentificat la notar public G.T.P., către cumpărătorul D.N. necăsătorit, domiciliat în Dărăbani, jud. Botoşani cu preţul de 980.000.000 lei (rol).
În condiţiile amintite, soţii G.C. şi G.A., în calitate de persoane vătămate, în considerarea convenţiei verbale nepublice privind caracterul simulat al actelor autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu numitul Ţ.G.V., au formulat plângere penală sub aspectul infracţiunii de înşelăciune în convenţii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani la data de 22 martie 2005.
Separat pe cale civilă urmare acţiunii de evacuare pe motivul lipsei de titlu locativ şi a calităţii de proprietar, formulată de ultimul cumpărător D.N. ce a format obiectul Dosarului nr. 4041/2005 al Judecătoriei Botoşani, pârâţii au formulat la rândul lor acţiune privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare invocând pe de o parte reaua credinţă şi manoperele viclene întrebuinţate la încheierea contractului de către Ţ.G.V. iar pe de altă parte cauza falsă a contractului amintit / respectiv lipsa transferului dreptului de proprietate atât timp cât ei nu au vândut în mod real apartamentul actul încheiat fiind doar formal, cu privire la cel de-al doilea contract – Dosar nr. 5768/2005 conexat la prima cauză – litigiu soluţionat în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 250 din 13 ianuarie 2006 a Judecătoriei Botoşani prin care s-a admis acţiunea în constatare a nulităţii absolute formulată de G.C. şi G.A. (concluzia instanţei civile – ce a fundamentat soluţia amintită – fiind aceea că voinţa reală, sinceră, adevărată şi voită de părţi a fost aceea de a încheia un act public, aparent, în vederea obţinerii unui credit bancar, suma împrumutată fiind folosită de ambele părţi / actul juridic aparent amintit fiind lipsit de eficienţă juridică sub aspectul transferului dreptului de proprietate, fiind fără cauză, scopul nici uneia dintre părţi nefiind de a vinde sau de a cumpăra); în cadrul litigiului amintit instanţa civilă a mai reţinut că – dată fiind excepţia procedurală probatorie amintită invocată de pârâtul Ţ.G.V. – material există numai actul public, pentru actul secret – înţelegerea reală a părţilor, faptul că nu s-a achitat nici un avans / faptul că suma luată din bancă nu a constituit un preţ şi că dina sumă 5000 DOLARI SUA au fost folosiţi de pârât – neexistând un înscris dată fiind imposibilitatea morală de preconstituire a acestuia dată de condiţia socio-economică familiei G. (pensionari, oameni credincioşi, puţini naivi, dată fiind profesia de pictor a lui G.C.) relaţia de prietenie dintre părţi (Ţ.V. fiind cavaler de onoare la nunta fiului părţilor vătămate, apropiat al familiei acestora) statutul social al pârâtului Ţ.G.V. (ofiţer de poliţie, tatăl lucrând ca jurist într-o bancă din localitate).
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, motivat de faptul că Ţ.G.V. este ofiţer de poliţie cu gradul profesional de subinspector în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani; ulterior, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a primit de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o altă lucrare penală având ca obiect aceleaşi fapte penale reclamate de numiţii G.C. şi G.V.A. din municipiul Botoşani şi avându-se în vedere că între cauze exista legătură de conexitate, acestea au fost reunite sub nr. 106/P/2005;
Pe baza situaţiei de fapt sus-menţionate s-a considerat de procuror că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., constând în inducerea în eroare cu privire la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare precum şi menţinerea în eroare cu prilejul încheierii şi executării contractului amintit / de asemenea, s-a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constând în aceea că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 24 februarie 005, Ţ.G.V. a declarat că este proprietarul imobilului şi s-a folosit în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai 2004, cunoscând că în realitate actul notarial autentificat din 12 mai 2004 era simulat.
Concluzia de ordin juridic amintită a fost justificată de procuror pe constatările în fapt – întemeiat pe plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate în coroborare cu depoziţiile martorilor şi celelalte înscrisuri aflate la dosar - atestând în mod indubitabil că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, inculpatul nu s-a comportat nici un moment ca un proprietar adevărat al bunului dobândit, ci doar ca titular al creditului bancar / în acest sens, pe inculpat l-a interesat doar dacă ratele lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu privire la apartament nu a încheiat ca un adevărat proprietar contracte pentru utilităţi (energie electrică, gaze, telefon, etc.) şi nici contract cu asociaţia de proprietari aferentă imobilului; de asemenea, nici la încheierea celui de al doilea contract, privind înstrăinarea apartamentului către D.N., inculpatul Ţ.G.V. nu a avut comportamentul unui adevărat proprietar, în sensul că nu l-a însoţit pe cumpărător atunci când acesta a vrut să vadă apartamentul, indicându-i doar adresa şi spunându-i că, dacă vrea să-l vadă, să meargă singur / a întocmit pe ascuns formalităţile pentru vânzarea apartamentului, fără a înştiinţa părţile vătămate în calitatea acestora de chiriaşi recunoscută în cauză şi de acesta [faptele probatorii amintite fiind confirmate în totalitate la cercetarea judecătorească, în cadrul căreia au fost administrate nemijlocit în condiţiile art. 288–291 C. proc. pen. probele în acuzare strânse la urmărirea penală respectiv: declaraţiile părţilor vătămate (f. 13-14) şi ale martorilor G.A.F., G.A.O., S.E.A., V.E. (f. 43-45), C.A.N., H.L., D.N., Ţ.V. (f. 60-66), T.R.I. (f. 106), au fost depuse declaraţiile autentice ale notarului B.L. şi consilierului juridic J.S. (f. 121-124), a fost ataşat Dosarul nr. 311/193/2005 al Tribunalului Botoşani, au fost depuse mai multe contracte de credite (filele 128-158)].
Audiat la cercetarea judecătorească cu respectarea garanţiilor procesuale privind dreptul la apărare prevăzute de art. 170 alin. (2), (3) şi art. 171 C. proc. pen. inculpatul Ţ.G.V. a susţinut în apărare că învinuirile aduse acestuia de pretinsele persoane vătămate sunt lipsite de orice conotaţie penală – reprezentând operaţiuni contractuale de natură civilă – în care sens a invocat ca argumente probatorii / justificative: nu inculpatul a determinat persoanele vătămate să vândă imobilul, scopul înstrăinării apartamentului fiind, potrivit propriilor declaraţii ale părţilor vătămate acela de a-l ajuta pe fiul lor G.A.F. care „a avut nevoie de o sumă de bani pentru a-şi cumpăra o maşină şi pentru înfiinţarea unei societăţi de transport persoane" / vânzarea-cumpărarea fiind încheiată în baza unui credit ipotecar a impus şi îndeplinirea unor formalităţi prealabile suplimentare cum ar fi evaluarea apartamentului de către bancă, încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 aprilie 2004, astfel încât nu se poate susţine că vânzătorii ar fi fost în eroare cu privire la transferul dreptului de proprietate / caracterul simulat al actului oficial aparent ori încheierea în cauză a unei vânzări cu pact de răscumpărare, invocate de către vânzători, exclud inducerea sau menţinerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării contractului neputând fi dovedite cu martori ci doar printr-un contraînscris care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat conform art. 1191 şi art. 1197 – 1198 C. civ., fiind interzisă folosirea probei cu martori astfel cum a procedat în mod nelegal procurorul ce a efectuat urmărirea penală concluzionându-se astfel că proba testimonială nefiind admisă în speţă, declaraţiile părţilor vătămate susţinute prin declaraţiile membrilor familiilor lor nu pot fundamenta existenţa convenţiei secrete sau a pactului de răscumpărare şi că / sentinţa civilă nr. 250 din 13 ianuarie 2006 a Judecătoriei Botoşani prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentic este irelevantă pentru rezolvarea acţiunii penale pendinte în raport cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 44 alin. (3) C. proc. pen. / în plus, chiar admiţând valabilitatea acestora aprecierea declaraţiilor testimoniale potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. atestă că părţile vătămate au primit de la inculpat atât avansul din preţ de 9.500 DOLARI SUA cât şi diferenţa de preţ de 12.000 DOLARI SUA şi ca atare dobândirea în condiţiile legale de către inculpat prin vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu.
Curtea, soluţionând cauza în fond în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. d) respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen. – în contrarietate cu aprecierea dată faptelor probatorii anterior arătate de către procurorul cauzei - a considerat, cu consecinţe juridice sus-menţionate că:
- părţile vătămate, prin intermediul fiului lor, G.A.F., au apelat la inculpat pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a apartamentului proprietatea lor, în vederea obţinerea unui credit imobiliar pe care să-l folosească ulterior în interes personal / sub condiţia să rămână în continuare în apartament pe perioada executării contractului amintit; în acest scop au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 aprilie 2004 la BNP L.B. din Botoşani prin care se obligau să vândă inculpatului apartamentul proprietatea lor la preţul de 21.500 DOLARI SUA; conform antecontractului, părţile vătămate au primit de la inculpat suma de 9.500 DOLARI SUA cu titlu de avans de plată, iar diferenţa - până la acoperirea integrală a preţului – a fost virată de bancă în contul părţilor vătămate;
- după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ratele la bancă erau plătite de fiul părţilor vătămate, fiind constituite parţial din sume aferente chiriei provenind de la părţile vătămate, diferenţa fiind depusă de inculpat; întrucât ratele nu au fost achitate la timp de fiul părţilor vătămate – situaţie atestată de adresele din 1 noiembrie 2004 şi din 19 noiembrie 2004 emise de B.C.R. – inculpatul în calitate de beneficiar al creditului ipotecar a fost trecut în categoria rău-platnicilor fiind înregistrat ca atare la biroul de credite;
- în aceste împrejurări inculpatul s-a hotărât să achite în totalitate creditul restant aferent contractului din 11 mai 2004 încheiat cu B.C.R. - Sucursala Botoşani, cerere care i-a fost admisă, achitarea diferenţelor fiind conform ordinului de încasare din 23 februarie 2005 (f. 67 d.u.p.);
- ulterior, din considerente de ordin financiar inculpatul a radiat ipoteca instituită iniţial asupra apartamentului, procedând la înstrăinarea acestuia conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 24 februarie 2005, încheiat cu numitul D.N.
În considerarea situaţiei de fapt sus-menţionate, soluţia de achitare privind infracţiunea de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., a fost argumentată de instanţă pe considerentele că în conţinutul legal a incriminării amintite, legiuitorul a prevăzut ca element material desfăşurarea unei activităţi de inducere sau de menţinere în eroare fără de care persoana vătămată nu ar fi încheiat actul dăunător / în speţă pentru existenţa infracţiunii amintite era necesar ca inculpatul să fi folosit la încheierea contractului vreun mijloc de inducere în eroare a părţilor vătămate, condiţie nedovedită ca atare de probele administrate întrucât achitarea ulterioară a creditului, radierea ipotecii şi vânzarea apartamentului către o altă persoană nu pot fi asimilate inducerii în eroare ori manoperelor frauduloase de genul celor incriminate prin art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.; ca atare s-a apreciat că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală ci este de natură civilă.
Cât priveşte infracţiunea de fals în declaraţii soluţia de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. [„fapta nu există„], a fost adoptată de instanţă cu motivarea că la data încheierii celui de-al doilea contract de vânzare - cumpărare cu martorul D.N., inculpatul a precizat că este proprietarul apartamentului în baza contractului din 12 mai 2004, contract care nu era anulat printr-o hotărâre definitivă; în consecinţă, declaraţia făcută de inculpat în faţa notarului prin care a susţinut că este proprietarul apartamentului pe care doreşte să-l vândă nu este o declaraţie necorespunzătoare adevărului; prin urmare, nefiind declarate date neadevărate nu există nici infracţiunea de uz de fals.
2. În cauză au declarat în termen recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi moştenitorii – părţi civile G.C., G.V.A., G.A.O., G.A.F., criticând hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie şi nelegalitate cu solicitarea ca prin reaprecierea probelor administrate să se constate că faptele ilicite sesizate şi vinovăţia penală a inculpatului subzistă în conexiune cu incriminările din art. 215 alin. (1) şi (3), art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. impunându-se schimbarea soluţiei actuale de achitare cu condamnare – în conformitate cu dispoziţiile civile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. – şi rezolvarea acţiunii civile potrivit art. 346 rap. la art. 14 alin. (3) C. proc. pen.
Criticile convergente sus-menţionate sunt întemeiate.
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţie prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să se fi produs în aşa fel încât cel înşelat nu ar fi încheiat convenţia în condiţiile stipulate.
Cu alte cuvinte inducerea sau menţinerea în eroare trebuie să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului / eroarea în care se află partea vătămată este un element esenţial al faptei şi ea trebuie să rezulte nemijlocit din acţiunea făptuitorului / prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părţii vătămate şi de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menţine în eroarea produsă anterior.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză rezultă în mod indubitabil reaua-credinţă a inculpatului Ţ.G.V., care profitând de încrederea părţilor vătămate G.C. şi G.V.A. le-a determinat să încheie, în favoarea sa, un act notarial, cu consecinţa deposedării de bunul imobil ce le aparţinea, acestea având convingerea că înscrisul avea caracter pur formal.
Astfel, inculpatul, cunoscând că părţile vătămate erau în imposibilitate de a-l sprijini din punct de vedere financiar pe fiul lor, martorul G.A.F., în iniţierea unei afaceri pe care acesta şi-a propus-o, s-a oferit să-i ajute, venind cu ideea că aceştia să-i vândă lui, în mod formal, apartamentul ce le aparţinea - fapt atestat de declaraţiile martorilor – pentru a fi ipotecat ulterior în vederea obţinerii unui credit bancar, după derularea contractului amintit – potrivit înţelegerii verbale dintre părţi – apartamentul urmând să revină în proprietatea titularilor iniţiali.
Părţile vătămate au fost de acord cu propunerea inculpatului, motivat de faptul că pe de o parte fiica lor G.A.O., care a intenţionat să-l ajute pe fratele ei, nu a reuşit să obţină un asemenea împrumut, iar pe de altă parte, au avut deplină încredere în acesta pentru că îl cunoşteau, fiind vecin de bloc, a copilărit cu fiul lor şi totodată ştiau că lucra la Poliţia de frontieră iar tatăl său era consilier juridic la o bancă din Botoşani.
Deşi s-a înţeles cu părţile vătămate, care au acceptat ca vânzarea apartamentului să fie formală, după încheierea contractului în formă autentică, inculpatul a înşelat încredea vânzătorilor în sensul că înainte ca aceştia să achite împrumutul, a depus el diferenţa de bani la bancă şi în aceste condiţii a revândut imobilul unei alte persoane.
Faptul că în realitate contractul de vânzare - cumpărare a avut un caracter simulat, în coroborare cu declaraţiile univoce ale martorilor audiaţi în cauză, rezultă şi din înscrisurile existente la dosar atestând că aceştia au achitat ratele la împrumutul bancar contractat de inculpat.
De altfel, din analiza comportamentului inculpatului rezultă faptul că, după încheierea contractului de vânzare - cumpărare, acesta nu s-a comportat nici un moment ca un proprietar adevărat al bunului dobândit, ci doar ca titular al creditului bancar; în acest sens, pe inculpat l-a interesat doar dacă ratele lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu privire la apartament nu a încheiat, ca un adevărat proprietar, contracte pentru utilităţi şi nici contract cu asociaţia de proprietari; de altfel, nici la încheierea celui de-al doilea contract de vânzare - cumpărare, inculpatul nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, în condiţiile în care a ascuns calitatea de chiriaş a părţilor vătămate refuzând să-l însoţească pe cumpărător la identificarea imobilului şi prezentarea situaţiei juridice reale a acestuia; prin urmare dacă părţile vătămate cunoşteau intenţia inculpatului de a le valorifica apartamentul nu ar fi încheiat vreun contract de vânzare-cumpărare, nici măcar în formă simulată.
În cauză, vinovăţia penală a inculpatului subzistă şi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 292 şi art. 291 C. pen., în condiţiile în care, deşi cunoştea că actul încheiat cu părţile vătămate avea un caracter simulat, s-a declarat în faţa notarului şi a noului cumpărător ca fiind un proprietar autentic al bunului vândut.
În consecinţă în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va decide admiterea recursurilor în cauză, casarea sentinţei şi înlăturarea soluţiei greşite de achitare adoptate de primă instanţă, urmând ca ulterior – prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen. – să se dispună condamnarea inculpatului Ţ.G.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 215 alin. (1) şi art. 3 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor prin desfiinţarea în totalitate a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 aprilie 2004 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 mai 2004, potrivit art. 346 rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi de moştenitorii – părţi civile G.C., G.V.A., G.A.O. şi G.A.F. împotriva sentinţei penale nr. 115 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul Ţ.G.V.
Casează sentinţa penală recurată şi, rejudecând:
În baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., condamnă pe inculpatul Ţ.G.V. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele amintite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar conform art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea pedepsei accesorii amintite pe durata termenului de încercare.
Conform dispoziţiilor art. 346 şi art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor prin desfiinţarea în totalitate a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 aprilie 2004 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 mai 2004.
Obligă intimatul inculpat la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4466/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1417/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
