ICCJ. Decizia nr. 1417/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1417/2010
Dosar nr. 1022/42/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3 din 19 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus admiterea plângerii formulate de petiţionarul G.G. şi în rejudecare au fost desfiinţate rezoluţiile nr. 69/P/2007 din 12 februarie 2008 şi 613/II/2/2008 din 1 august 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
S-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea începerii urmăririi penale faţă de numiţii D.M., B.B., A.M., V.L., P.S., B.C., P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen., arestare nelegală şi cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. şi supunere la rele tratamente prev. de art. 267 C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin rezoluţia nr. 69/P/2007 din 12 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.M. - inspector principal de poliţie, B.B. - agent şef adjunct de poliţie, A.M. - agent şef adjunct de poliţie, V.L. - agent şef adjunct de poliţie, P.S. - agent şef de poliţie, B.C. - agent de poliţie, toţi din cadrul Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, P.V.L. - agent principal de poliţie, M.C.D. - agent şef adjunct de poliţie, ambii din cadrul Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, M.R.R. - agent şef de poliţie şi D.M.Ş. - agent şef de poliţie, ambii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă, lipsirea de libertate, supunerea la rele tratamente şi purtarea abuzivă, prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 266 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., art. 267 C. pen. şi art. 250 alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie procurorul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin plângerea penală formulată, persoana vătămată G.G. a solicitat tragerea la răspundere penală a lui D.M. - inspector principal de poliţie, B.B. - agent şef adjunct de poliţie, A.M. - agent şef adjunct de poliţie, V.L. - agent şef adjunct de poliţie, P.S. - agent şef de poliţie, B.C. - agent de poliţie, toţi din cadrul Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, P.V.L. - agent principal de poliţie, M.C.D. - agent şef adjunct de poliţie, ambii din cadrul Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, M.R.R. - agent şef de poliţie şi D.M.Ş. - agent şef de poliţie, ambii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă, lipsirea de libertate, supunerea la rele tratamente şi purtarea abuzivă, prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 266 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., art. 267 C. pen. şi art. 250 alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comise prin aceea că, la data de 27 noiembrie 2006, l-ar fi reţinut nelegal pe G.G., lipsindu-l de libertate, prin transportarea acestuia din localitatea Borş, judeţul Bihor, la sediul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, împrejurare în care l-ar fi lovit, cauzându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 5 zile, dăunătoare sănătăţii sale.
Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu există fapte penale în cauză.
Din actele premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că G.G. a avut calitatea de învinuit în Dosarul penal nr. 5908/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, începerea urmăririi penale fiind dispusă de agentul şef de poliţie D.M.Ş. la data de 27 noiembrie 2006, pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută şi pedepsită de art. 193 C. pen., şi confirmată de procuror la aceeaşi dată, conform art. 228 alin. (3) C. proc. pen.
Având calitatea de învinuit, în interesul rezolvării cauzei şi audierii lui G.G. în calitate de învinuit, s-a impus aducerea acestuia la organele judiciare din municipiul Cluj-Napoca, chiar înainte de a fi chemat prin citaţie, astfel că la 27 noiembrie 2006 procurorul care efectua supravegherea cercetărilor penale a emis mandatul de aducere nr. 6908/P/2006 pentru data sus-menţionată, conform art. 183 alin. (2) C. proc. pen.
Mandatul de aducere a fost executat de poliţiştii din cadrul Detaşamentelor de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă ale Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Bihor şi Cluj şi poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, conform art. 184 C. proc. pen., neexistând la momentul executării lui de către Detaşamentul pentru Intervenţie Rapidă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor vreun impediment privind aducerea învinuitului la organele judiciare din municipiul Cluj-Napoca (motiv de boală sau alt impediment prevăzut de art. 184 alin. (2) din C. proc. pen.). Aducerea învinuitului din localitatea Borş, la Cluj-Napoca, s-a realizat cu consimţământul învinuitului G.G., aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de poliţiştii din cadrul Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, iar criticile formulate de învinuit, că nu i s-a prezentat mandatul de aducere în localitatea Borş, nu constituie un abuz de funcţie, întrucât nu i s-a produs vreo vătămare intereselor legale, acest act procedural fiind emis legal de procuror.
Fiind un act procedural legal emis de procuror şi oportun continuării urmăririi penale, aducerea învinuitului la sediul organelor judiciare din municipiul Cluj-Napoca de către poliţiştii D.M., B.B., A.M., V.L., P.S., B.C., P.V.L., M.C.D., M.R.R. şi D.M.Ş. nu a constituit o reţinere nelegală şi o lipsire de libertate în mod ilegal a lui G.G., respectându-se inclusiv prevederile art. 183 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că această persoană, adusă cu mandat de aducere, a fost imediat ascultată de organul judiciar, la sediul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, declaraţiile acesteia fiind consemnate în interogatoriul, în prezenţa avocatei B.S.F., apărător ales.
În procedura aducerii învinuitului din localitatea Borş la sediul organelor judiciare din municipiul Cluj-Napoca, G.G. nu a fost supus la rele tratamente de către poliţişti şi aceştia nu au avut o purtare abuzivă faţă de făptuitor. În apropierea localităţii Huedin, G.G. a prezentat o stare de sănătate alterată, fapt pentru care poliţiştii P.V.L., M.C.D. şi M.R.R., care l-au preluat pe învinuit, l-au prezentat la Spitalul orăşenesc Huedin, unde a fost consultat şi i s-a acordat tratament de specialitate, neimpunându-se internarea acestuia. Cu ocazia examinării medicale, G.G. a prezentat o stare de agitaţie psihomotorie (atac de panică), lovind cu corpul, picioarele şi cu mâinile patul din camera de consultaţie, fiind necesară intervenţia poliţiştilor P.V.L. şi M.C.D., care l-au imobilizat, prinzându-l de mâini, pentru a putea fi deconectat de la aparate. Acţiunea poliţiştilor a fost perfect legală, fiind proporţională cu actele şi gesturile lui G.G.
De la Spitalul orăşenesc Huedin, G.G. a fost transportat în municipiul Cluj-Napoca cu o ambulanţă, sub control medical, şi a fost prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca - Unitatea de Primire Urgenţe, unde a fost din nou consultat, fără a prezenta leziuni osoase posttraumatice, semne clinice sau paraclinice de abdomen acut chirurgical, iar consultul cardiologie s-a situat în limite normale, neimpunându-se internarea acestuia în vreo unitate spitalicească sau interdicţia participării lui G.G. la audieri. Pe traseul Oradea - Cluj-Napoca, poliţistul M.R.R. i-a prezentat lui G.G. mandatul de aducere emis de procuror.
Audierea lui G.G. în calitate de învinuit s-a realizat de agentul şef de poliţie D.M.Ş., la 28 noiembrie 2006, între orele 0,30 – 1,52, în prezenţa avocatei B.S.F., cu respectarea dreptului la apărare, neexistând o reţinere nelegală şi o lipsire de libertate fără drept a învinuitului. Cu ocazia audierii, învinuitul şi apărătorul acestuia nu au invocat imposibilitatea audierii datorită stării de sănătate a învinuitului, care nu a făcut afirmaţii, în interogatoriu, că asupra sa s-ar fi folosit violenţa de către poliţişti, în perioada aducerii sale din localitatea Borş în municipiul Cluj-Napoca.
Prin rezoluţia nr. 613/II/2/2008 din 1 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procurorul general al acestei unităţi de parchet a respins plângerea formulată de G.G. împotriva rezoluţiei mai sus menţionate reţinând următoarele:
În esenţă, numitul G.G. reclamă faptul că lucrătorii de poliţie din cadrul I.J.P. Bihor l-au ridicat în data de 27 noiembrie 2006 din localitatea Borş, judeţul Bihor, fără a-i prezenta vreun document în baza căruia l-au ridicat, transportându-l spre Cluj, predându-l unui echipaj de poliţie din Cluj, la intrarea în judeţul Cluj. Pe traseu, atât poliţiştii de la l.P.J. Bihor cât şi cei din Cluj au exercitat acte de violenţă asupra sa, cauzându-i leziuni ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
În cursul cercetărilor, procurorul care a instrumentat dosarul a stabilit că numitul G.G. era învinuit în Dosarul 5908/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca şi, întrucât, nu se prezenta la citaţii a fost emis un mandat de aducere la data de 27 noiembrie 2006. Poliţiştii din cadrul I.P.J. Bihor au pus în aplicare mandatul de aducere transportându-l pe învinuit până la limita judeţului Cluj unde a fost predat echipajului de poliţie la Cluj.
În cadrul actelor premergătoare s-a stabilit că în apropierea oraşului Huedin, G.G. a prezentat o stare de agitaţie psihomotorie (atac de panică) fiind internat la Spitalul Orăşenesc Huedin, lovind cu corpul, picioarele şi mâinile patul din camera de consultaţie, fiind necesară intervenţia poliţiştilor care l-au prins de mâini în vederea imobilizării pentru a nu se deconecta de la aparatura medicală. S-a stabilit că acţiunea poliţiştilor a fost perfect legală fiind proporţională cu actele şi manifestările numitului G.G.
În consecinţă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, soluţia fiind comunicată.
Din actele aflate la dosar rezultă că, în data de 14 februarie 2008 i-a fost comunicată soluţia, prin scrisoare recomandată, dar numitul G.G. nu s-a prezentat la oficiul poştal din Oradea pentru a-şi ridica scrisoarea, fiind păstrată până la data de 26 februarie 2008, cât a expirat termenul de păstrare şi a fost returnată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Numitul G.G. declară că nu i-a fost comunicată soluţia şi că abia la data de 23 iunie 2008 a luat cunoştinţă de conţinutul soluţiei cu ocazia depunerii acesteia în probaţiune de către poliţistul D.Ş. în Dosarul nr. 1299/35/2007 al Curţii de Apel Oradea în care numitul G.G. este reclamant în contradictoriu cu M.R.A. Numitul G.G. consideră că data de 23 iunie 2008 este data la care a luat cunoştinţă de rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi că în raport cu această dată curge termenul de 20 de zile în care poate face plângere.
S-a apreciat că plângerea este tardiv introdusă deoarece parchetul i-a comunicat soluţia în data de 14 februarie 2008, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală şi cu dispoziţiile art. 122 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor aprobat prin Ordinul M.J. nr. 529/C/2007 publicat în M.O. nr. 154 din 5 martie 2007. Faptul că numitul G.G. nu şi-a ridicat corespondenţa trimisă prin scrisoare recomandată nu echivalează cu o necomunicare a soluţiei.
Prin sentinţa penală nr. 4 din 15 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Cluj s-a respins, de asemenea ca tardivă plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei mai sus menţionate prin care acesta susţine că faptele incriminate în plângerea sa iniţială sunt reale şi ele trebuie sancţionate corespunzător. Prin Decizia nr. 1863 din 18 mai2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul lui G.G. împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, casându-se sentinţa penală respectivă şi trimiţându-se cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
Ulterior, ca urmare a admiterii unei a doua cereri de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Cluj formulată de petent, prin încheierea nr. 1798 din 2 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Ploieşti, menţinându-se actele îndeplinite la instanţa de la care s-a strămutat cauza.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în baza art. 278 alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că rezoluţia nr. 69/P/2007 din data de 12 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este greşită urmând a fi desfiinţată, ca şi rezoluţia subsecventă care nici nu a analizat pe fondul său prima soluţie, aşa cum a învederat ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În acest sens se reţine că, concluzia la care a ajuns procurorul, în sensul că faptele pentru care s-a plâns petentul nu există este una greşită.
Astfel, se observă că petentul G.G. s-a plâns împotriva a nu mai puţin de 10 persoane având funcţii începând de la inspector principal de poliţie şi până la agent de poliţie, mai exact împotriva numiţilor D.M., B.B., A.M., V.L., P.S. şi B.C., toţi aparţinând de Departamentul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă al I.J.P. Bihor şi împotriva numiţilor P.V.L., M.C.D., aceştia aparţinând de Departamentul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă al I.J.P. Cluj şi M.R.R. şi D.M.Ş., ambii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Cluj Napoca, pentru săvârşirea de către fiecare în parte a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă, lipsirea de libertate, supunerea la rele tratamente şi purtarea abuzivă, prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 266 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., art. 267 C. pen. şi art. 250 alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comise prin aceea că, la data de 27 noiembrie 2006, l-ar fi reţinut nelegal pe G.G., lipsindu-l de libertate, prin transportarea acestuia din localitatea Borş, judeţul Bihor, la sediul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, împrejurare în care l-ar fi lovit, cauzându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 5 zile.
Organul de urmărire penală nu a analizat amănunţit, prin administrarea de probe pertinente, fiecare pretinsă infracţiune raportat la fiecare persoană făptuitoare, acesta a format un dosar de urmărire penală de 236 de pagini, în care, practic, singurele acte procedurale efectuate din iniţiativa sa se rezumă la acelea de la filele 217 - 232 constând în patru declaraţii absolut identice luate făptuitorilor P.V.L., M.C.D., M.R.R. şi D.M.Ş., precum şi în declaraţiile de la filele 12-14 a numitei B.S. şi lui G.G. (filele 50-54).
Restul dosarului de urmărire penală este format dintr-o serie de acte şi memorii depuse de persoana vătămată G.G., în mai multe exemplare, în copii xerox, etc., la diferite instituţii ale statului; din copii xerox ale unor acte din alte dosare în care prezenta persoană vătămată figurează ca persoană cercetată pentru alte fapte penale; precum şi din alte copii xerox de pe înscrisuri care nu au nici o legătură cu cauza prezentă (articole din ziar, hotărâri civile etc.).
Procurorul nu explică sub nici o formă de ce a audiat numai pe cei patru făptuitori mai sus menţionaţi iar nu şi pe ceilalţi şase, de ce declaraţiile acestora sunt identice până la punct şi virgulă şi de ce nu a luat în considerare în „cercetările" pe care le-a efectuat, cele câteva acte depuse de persoana vătămată în cauză care îi atestă leziunile suferite precum şi de ce nu l-a audiat pe acesta în cauză şi nu a dispus administrarea şi a altor mijloace de probă care să-l conducă către o soluţie întemeiată pe o instrumentare completă a cazului.
Actele medicale emise pe numele lui G.G. şi care atestă existenţa unor leziuni posttraumatice ce datează din data de 27 noiembrie 2006 şi care s-au produs prin lovire cu corp dur, contondent necesitând 4-5 zile de îngrijiri medicale, sunt date de certificatul medico-legal din 28 noiembrie 2006 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor (fila 10-în copie); adeverinţa medicală nr. 418 din 19 decembrie 2006 emisă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj în care se atestă existenţa unui traumatism craniu-cerebral minor, a unui traumatism abdominal şi a unor excoriaţii a peretelui abdominal anterior, toate ca urmare a unei agresiuni.
În prezenţa acestor acte medicale, este de notorietate că organul judiciar, raportat la practica constantă în materie, nu putea afirma că „faptele nu există" ci cel mult că „acestea nu au fost săvârşite de învinuit sau inculpat", ori că „faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii," ori o altă soluţie prevăzută de art. 10 alin. (1) C. proc. pen. dacă aprecia că exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În realitate cercetarea din cauză efectuată cu ocazia actelor premergătoare a fost una mai mult decât superficială, organul de urmărire penală neavând nici un motiv să nu dispună începerea urmăririi penale faţă de cei 10 făptuitori, din moment ce, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. şi raportat la acele expuse anterior nu rezultă nici unul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 C. proc. pen.
În acest ultim sens, trebuie observat că s-a ignorat în totalitate, fără a se menţiona de ce, afirmaţiile constante ale numitei B.S., avocat ales, la vremea aceea, a persoanei vătămate care a învederat că a perceput săvârşirea agresiunilor la care a fost supus clientul său, prin mijloacele care i-au stat la îndemână.
Drept urmare, având în vedere declaraţiile acestei persoane coroborat cu actele medicale existente la dosarul cauzei, plângerile şi memoriile constante ale persoanei vătămate prin care aceasta a arătat permanent abuzurile fizice şi publice la care a fost supus din partea făptuitorilor, atât până cât şi după predarea sa din custodia organelor de poliţie din Bihor, în cea a organelor de poliţie din Cluj, prezenţa sa incontestabilă la Spitalul de Urgenţă din municipiul Cluj Napoca, instanţa de fond a apreciat că în cauză se impune începerea urmăririi penale împotriva celor 10 persoane făptuitoare împotriva cărora G.G. a formulat plângerea pentru săvârşirea de către fiecare dintre acestea a infracţiunilor prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen., arestare nelegală şi cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. şi supunere la rele tratamente prev. de art. 267 C. pen. în dauna persoanei vătămate.
Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus admiterea plângerii formulate de petentul G.G., desfiinţarea rezoluţiilor nr. 69/P/2007 din data de 12 februarie 2008 şi nr. 613/II/2/2008 din data de 1 august 2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (conform jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - vezi Decizia penală nr. 393 din 31 ianuarie 2008, spre exemplu, care a statuat că strămutarea unei cauze are în vedere numai faza de judecată, astfel încât competenţa în faza de urmărire penală revine din nou parchetului competent teritorial, urmând ca acesta, dacă va investi instanţa de judecată, să sesizeze de data aceasta Curtea de Apel Ploieşti) în vederea începerii urmăririi penale faţă de numiţii D.M., B.B., A.M., V.L., P.S., B.C., M.R.R., D.M.Ş., P.V.L. şi M.C.D., pentru săvârşirea de către fiecare dintre aceştia a infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen., arestare nelegală şi cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. şi supunere la rele tratamente prev. de art. 267 C. pen. în dauna persoanei vătămate G.G.
Punând în aplicare jurisprudenţa C.E.D.O. care a învederat în repetate rânduri că cercetările efectuate trebuie să îmbrace caracterul unei anchete efective, procurorul va administra probele prin care să identifice provenienţa leziunilor suferite de persoana vătămată şi atestate de actele medicale, momentul în care au survenit aceste leziuni, dacă respectivele leziuni au fost cauzate de o acţiune agresivă a vreunei persoane şi a cărei în concret anume, motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru şi contextul în care au avut loc - dacă au avut loc agresiunile respective; dacă reţinerea persoanei vătămate G.G. în data de 27 noiembrie 2006 a avut loc în mod legal şi în baza unui act procedural valabil luat la cunoştinţă pe persoana vătămată; dacă aceasta din urmă s-a conformat de bună voie unui asemenea posibil act; dacă persoana vătămată în afară de pretinsele agresiuni fizice raportate a mai fost şi victima unor expresii jignitoare ori ameninţări şi din partea cui anume, precum şi în ce moment concret.
În vederea elucidării tuturor acestor aspecte care vor urma să ofere soluţii legale imputării făptuitorilor infracţiunilor pentru care s-a plâns persoana vătămată, procurorul va dispune audierea reală şi individualizată a tuturor celor 10 făptuitori, a persoanei vătămate şi a martorei B.S. De asemenea se vor identifica persoanele care într-un fel sau altul au luat contact cu petentul dar şi cu cei 10 făptuitori, în ziua de 27 noiembrie 2006 în diferite locuri din judeţul Bihor şi Cluj în care aceştia s-ar fi aflat împreună (incinta staţiei P.M. din comuna Borş, judeţul Bihor; serviciul de ambulanţă Huedin, Spitalul orăşenesc Huedin, Spitalul de urgenţă Cluj Napoca, eventual alte locaţii) şi se vor valorifica depoziţiile acestora şi în calitate de martori.
Se vor efectua orice alte acte şi se vor administra orice alte mijloace de probă în vederea stabilirii adevărului în cauză.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi intimaţii P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ş. şi petiţionarul G.G.
Parchetul şi recurenţii intimaţi au solicitat casarea sentinţei şi în rejudecare respingerea plângerii formulate de petiţionarul G.G. cu consecinţa menţinerii rezoluţiei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
În motivele scrise şi în susţinerea orală Parchetul apreciază că interpretarea dată de instanţă este eronată, procurorul de caz procedând la audierea parţială a făptuitorilor întrucât numai o parte din aceştia au executat mandatul de aducere în Dosarul nr. 5908/P/2006 emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Mandatul de aducere se afla la făptuitorul M.R.R. care i l-a arătat petiţionarului în ambulanţă, aşa încât în raport de împrejurările cauzei nu se impunea audierea şi a celorlalţi făptuitori.
Nu este relevant, în opinia Parchetului, nici aspectul reţinut de instanţa de fond în sensul că declaraţiile luate celor patru intimaţi sunt identice. Procurorul de caz a consemnat, în condiţii procedurale relatările acestora şi, întrucât au participat la acelaşi eveniment este logic ca şi detaliile reţinute să fie aproximativ asemănătoare.
De asemenea, omisiunea audierii celorlalţi făptuitori se explică şi prin aceea că existenţa, la dosarul cauzei a actelor medicale i-a format convingerea procurorului că pretinsele acte de violenţă şi lipsire de libertate nu au fost săvârşite în realitate.
Leziunile s-au datorat, în opinia procurorului, atitudinii violente a petiţionarului şi nu a organelor de poliţie.
Ca atare s-a conchis în sensul că soluţia corectă ce trebuia pronunţată de instanţa de fond era aceea a respingerii plângerii şi menţinerea rezoluţiei atacate.
Recurenţii intimaţi P.V.L., M.C.D., M.R.R. şi D.M.Ş. au solicitat, în motivele scrise de recurs, casarea hotărârii şi în cadrul rejudecării respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiţionarul G.G.
În susţinerea recursurilor se invocă, în esenţă, faptul că petiţionarul a avut calitatea de învinuit în Dosarul nr. 5908/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj, că procurorul a dispus citarea acestuia cu mandat de aducere astfel încât existând un act procedural legal consideră că aducerea petiţionarului la sediul Poliţiei mun. Cluj-Napoca, nu a constituit nici o reţinere nelegală şi nici o lipsire de libertate în mod ilegal.
Totodată, se arată că acelaşi petiţionar a formulat şi o acţiune în contencios administrativ având ca obiect constatarea nelegalităţii mandatului de aducere emis la data de 27 noiembrie 2006 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj în Dosarul nr. 5908/351/2007.
În lipsa unui minim de date sau informaţii referitoare la săvârşirea de către intimaţi a unei fapte penale se apreciază că nu se poate dispune începerea urmăririi penale.
Recurentul petiţionar G.G. a solicitat casarea hotărârii numai în ceea ce priveşte organul competent care a efectuat cercetările considerând că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este organ competent în cauză iar în subsidiar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, de intimaţii P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ş. şi de petiţionarul G.G., în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Plângerea, reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.
Pentru verificarea aspectelor invocate de petiţionar, legea procesual penală permite ca, înainte de a se dispune începerea urmăririi penale, să fie administrate acte premergătoare. Rolul efectuării actelor premergătoare îl constituie preîntâmpinarea începerii urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminându-se astfel posibilitatea apariţiei acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.
În ceea ce privesc limitele actelor premergătoare acestea se pot efectua pentru a justifica începerea urmăririi penale dar şi pentru constatarea unuia din cazurile de împiedicare a începerii urmării penale.
Efectuarea actelor premergătoare precum şi limite acestora trebuie să se supună atât condiţiilor de legalitate dar şi celor ce vizează temeinicia actului de începere a urmării penale.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că argumentele invocate de instanţa de fond sunt pertinente, lămurirea cauzei neputându-se realiza în lipsa unei cercetări efective de către autorităţile judiciare competente.
Existenţa incidentului - generat de punerea în executare a unui mandat de aducere ce-l priveşte pe petiţionarul G.G. cercetat în Dosarul penal nr. 5908/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare prev. de art. 193 C. pen. – dintre organele de poliţie şi petiţionar este confirmat, pe de o parte, de intimaţii audiaţi în cauză precum şi de petiţionar dar se confirmă şi prin actele medicale depuse la dosarul cauzei.
În atare condiţii existând indicii privind săvârşirea unei fapte penale cauza se impune a fi lămurită sub toate aspectele, astfel încât, după administrarea probelor utile, pertinente şi concludente cauzei, procurorul să poată dispune una din soluţiile prevăzute de C. proc. pen.
Nici critica invocată de recurentul petiţionar nu poate fi însuşită.
Plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. constituie, astfel cum s-a arătat anterior, actul de sesizare a instanţei, astfel încât prin admiterea plângerii, cauza trece din nou în faza de urmărire penală, prin reluarea ei.
Reluarea urmăririi penale nu poate fi efectuată decât de parchetul care a dat rezoluţia sau soluţia de scoatere de sub urmărire penală, procurorul având obligaţia să respecte indicaţiile date de prima instanţă prin sentinţa de restituire, păstrând totodată dreptul de a orienta urmărirea penală în direcţia pe care o consideră necesară.
Este real că o dată cu admiterea cererii de strămutare - în cauza de faţă dispunându-se strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Ploieşti -, cauza intră în circuitul normal de judecată la instanţele din circumscripţia unde s-a strămutat iar instanţa investită iniţial cu judecarea cauzei pierde definitiv competenţa de a judeca acea cauză.
În speţă însă, urmare admiterii plângerii împotriva rezoluţiei procurorului, cauza a fost trimisă organului de urmărire penală urmând ca ulterior, după completarea cercetărilor şi pronunţarea unei soluţii să se producă, din nou, efectele strămutării.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, intimaţii P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ş., şi petiţionarul G.G.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, intimaţii P.V.L., M.C.D., M.R.R. şi D.M.Ş., precum şi de petiţionarul G.G., împotriva sentinţei penale nr. 3 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii intimaţi P.V.L., M.C.D., M.R.R. şi D.M.Ş. şi recurentul petiţionar G.G. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1384/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4471/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
