ICCJ. Decizia nr. 1509/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1509/2010
Dosar nr. 6434/121/2008
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 304 din 04 iunie 2009 a Tribunalului Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatului C.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de mare risc", în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în referire la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. în referire la art. 76 lit. a) C. pen. (faptă din cursul lunii septembrie 2008).
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus condamnarea inculpaţilor T.G. şi F.C.F. la câte o pedeapsă de 7 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de mare risc", în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în referire la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. în referire la art. 76 lit. a) C. pen. (faptă din cursul lunii septembrie 2008).
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat celor trei inculpaţi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 septembrie 2008 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea 143/2000 în ref. la art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea celor 24,7 grame de cocaină rămase în urma analizelor de laborator, provenind de la inculpaţi.
În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.000 lei, fiecare.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, inculpaţii C.C., T.G. şi F.C.F., în cursul lunii septembrie 2008, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fără drept, au procurat, deţinut şi vândut cantitatea totală de 28 de grame de cocaină - drog de mare risc înscris în Tabelul anexă nr. II al Legii nr. 143/2000.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, planşele fotografice, declaraţia martorului B.Ş., care a confirmat întâlnirea dintre inculpaţii F. şi T. în ziua de 12 septembrie 2008, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică fizico-chimică a dozelor de cocaină (filele 12-15, 30-32); declaraţiile celor doi colaboratori audiaţi în cauză în calitate de martori cu identitate protejată, P.G. şi I.N., procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice ale colaboratorilor şi ale inculpatului F., edificatoare fiind convorbirile din 12 septembrie 2008, orele 16:35:51; 16:40:15; 16:43:17; 16:48:10.
Audiaţi fiind cu respectarea garanţiilor procesuale, inculpata T. a avut o atitudine sinceră, recunoscând comiterea infracţiunii încă de la primele declaraţii, adoptând aceeaşi conduită sinceră atât cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, cât şi în faza cercetării judecătoreşti (filele 100-106, 132, 141 dosar urmărire penală şi filele 45-46 dosar fond), în timp ce inculpatul F., deşi iniţial a refuzat să dea declaraţii, ulterior, în faţa instanţelor de judecată a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii (filele 117-118, 133, 140 dosar urmărire penala şi fila 47 dosar fond).
În schimb, inculpatul C., a recunoscut iniţial comiterea infracţiunii, dar ulterior a revenit asupra primelor declaraţii (despre care a afirmat că le-a dat ca urmare a bătăilor primite atât de la poliţistul, cât şi de la procurorul care l-au anchetat), negând orice implicare în procurarea şi comercializarea cocainei (filele 85-90, 134 dosar urmărire penală şi fila 44 dosar fond).
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 128/ A din 14 decembrie 2009, a admis apelurile declarate de inculpaţii C.C., T.G. şi F.C.F., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 304/ F din 04 iunie 2009 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare, a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului C.C., fiul lui V. şi N., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de mare risc", prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Prin aceeaşi decizie, s-au redus pedepsele principale aplicate inculpaţilor T.G., zisă J., fiica lui N. şi T., şi F.C.F. zis A., fiul lui N. şi S., ambii deţinuţi în Penitenciarul Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de mare risc", prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., de la câte 7 ani închisoare la câte 5 ani închisoare.
S-a menţinut măsura arestării preventive luată în cauză faţă de inculpaţii C.C., T.G. şi F.C.F., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa principală aplicată acestora durata reţinerii şi arestării preventive începând cu ziua de 13 septembrie 2008 şi până la zi - 14 decembrie 2009.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii C.C., T.G. şi F.C.F.
M.P., prin procuror, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, şi a solicitat admiterea recursului parchetului, casarea deciziei atacate si menţinerea sentinţei instanţei de fond, susţinând că hotărârea instanţei de apel este netemeinică sub aspectul individualizării pedepselor.
În acest sens, a precizat că instanţa a dat o eficienţă nejustificat de mare criteriilor de individualizare şi nu a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpaţilor si de împrejurările comiterii faptei.
Astfel, actele materiale comise de inculpaţi realizează forma continuată a infracţiunii, ceea ce evidenţiază un ridicat grad de pericol ce ar fi trebuit să se reflecte în menţinerea pedepselor aplicate de instanţa de fond.
Nu în ultimul rând, a mai susţinut că instanţa nu era obligată să dea eficienţă atât de mare disp. art. 74 lit. a) C. pen., în condiţiile în care circumstanţa atenuantă intra în concurs cu o cauza de agravare, respectiv săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată şi faţă de atitudinea nesinceră a inculpaţilor C.C. şi T.G.
Inculpatul C.C. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pc.18 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În acest sens, o primă critică vizează cantitatea de droguri care face obiectul cauzei, arătând că o apreciază ca fiind de 24, 92 gr., cât a rămas după efectuarea analizei de laborator şi întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţific şi nu cea de 28 gr. aşa cum eronat s-a reţinut de ambele instanţe.
A mai susţinut că a revenit asupra primelor declaraţii din timpul urmăririi penale, pe care le-a retractat, negând orice implicare în procurarea şi comercializarea cocainei, arătând că au fost făcute sub presiunea organelor de poliţie, susţinând că a formulat plângere penală împotriva celor ce s-au manifestat violent faţă de persoana sa.
În acest context, cum nu exista alte probe împotriva sa, a susţinut că se impune achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De asemenea, a mai arătat că nu era cunoscut ca şi consumator sau traficant de droguri şi că doar a condus maşina până la Galaţi, fără a avea altă implicare sau să cunoască ce urma să facă inculpatul F., iar la percheziţia efectuată nu s-au găsit asupra sa nici bani si nici droguri.
În această ordine de idei, a arătat că simplul fapt că inculpatul i-a transportat cu maşina pe ceilalţi 2 coinculpaţi F. şi T., care aveau această afacere cu droguri şi care, întrucât nu deţineau permise de conducere, aveau nevoie de un şofer, nu poate conduce la condamnarea sa.
Inculpata T.G. a solicitat admiterea recursului pentru cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 6, 18 şi 14 C. proc. pen.
În principal, a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, arătând că la data de 22 mai 2009, cu ocazia soluţionării pe fond a dosarului, atât ea cât şi inculpatul F. au fost apăraţi de av. P., deşi aveau interese contrare.
În acest context, apreciază că, cu ocazia judecării fondului a fost lipsită de apărare, împrejurare faţă de care invocă disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. susţinând nulitatea absolută a hotărârii.
Într-un prim subsidiar, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apreciind soluţia pronunţată netemeinică, faţă de probatoriul administrat.
Astfel, a susţinut că singurele probe împotriva sa erau propriile declaraţii de la urmărirea penală şi de la instanţa de fond, precum si declaraţiile coinculpatului F.
Cum însă şi-a retractat poziţia iniţială, dubiul trebuie să îi profite şi cum nu s-au produs alte probe noi care să o incrimineze, a solicitat achitarea.
Într-un ultim subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei de 5 ani aplicată, la limita prevăzută de lege de 4 ani, cu un mod de executare neprivativ de libertate, având în vedere circumstanţele sale personale respectiv faptul că este fără antecedente penale, are o vârstă fragedă şi a avut o comportare bună în societate, astfel cum reiese din actele în circumstanţiere depuse la dosar.
Inculpatul F.C.F. a solicitat admiterea recursului pentru cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 6 si 14 C. proc. pen.
În principal, a invocat lipsa de apărare la fond, fiind asistat de acelaşi apărător care a asistat-o şi pe inculpata T., deşi aveau interese contrare.
Aşa fiind, pentru aceleaşi considerente ca şi inculpata T. a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate cu executarea acesteia în regim neprivativ de libertate, apreciind că se poate realiza reeducarea sa şi în acest mod, faţă de atitudinea sinceră de care a dat dovadă după comiterea faptei, de recunoaşterea acesteia, de lipsa antecedentelor penale si de cantitatea mică de droguri traficată.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând hotărârea pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că Decizia instanţei de control judiciar este legală şi temeinică.
În acesta ordine de idei, verificând primul motiv de recurs invocat de inculpatul C.C., respectiv solicitarea vizând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât odată cu retractarea declaraţiilor proprii care îl incriminau nu mai există alte probe împotriva sa, Curtea constată că nu poate fi primit.
De altfel, acest motiv din prezentul recurs, reprezintă, de fapt reiterarea motivului de apel invocat de către inculpat şi în faţa Curţii de Apel Galaţi, astfel că, fără a mai relua considerentele instanţei, care a motivat temeinic si pertinent respingerea acestei solicitări, se constată, din probele aflate la dosar, că prima instanţă a administrat în cursul cercetării judecătoreşti toate probele necesare lămuririi cauzei si aflării adevărului, solicitate atât de reprezentantul parchetului, cât şi de apărătorul inculpatului pe baza cărora s-a reţinut o stare de fapt corespunzătoare adevărului, fiind pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului, stabilindu-se fără putinţă de tăgadă că acesta este autorul infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
În acest sens, esenţiale sunt nu doar declaraţiile celorlalţi coinculpaţi date pe parcursul întregului proces, ci şi primele declaraţii ale inculpatului C.C. (filele 85 – 90 dos. urm. pen), în care acesta a recunoscut în totalitate activitatea infracţională desfăşurată arătând în detaliu cum a obţinut drogurile de la făptuitorul G.L., cum a luat legătura cu inculpata T.G., cu care s-a înţeles să valorifice drogurile şi cum s-a deplasat împreună cu aceasta şi cu inculpatul F.C.F. la Galaţi unde într-o benzinărie acesta din urmă trebuia să se întâlnească cu o persoană ce trebuia să cumpere drogurile.
Aceste declaraţii se coroborează pe deplin cu depoziţiile făcute de ceilalţi doi inculpaţi atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de fond, dar şi cu celelalte probe administrate în cauză respectiv procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică fizico-chimică a dozelor de cocaină, declaraţiile colaboratorilor P.G. şi I.N. audiaţi în cauză în calitate de martori cu identitate protejată.
Faptul că ulterior, după angajarea unui avocat ales, inculpatul C.C. nu a mai recunoscut comiterea faptelor, susţinând că a dat primele declaraţii pentru că a fost agresat de organele de anchetă nu poate determina instanţa să reţină că aceste noi declaraţii sunt veridice, câtă vreme ele nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză.
Aşa fiind, în mod corect ambele instanţe au reţinut că probele dosarului atestă, fără putinţă de tăgadă, că cel care a procurat iniţial dozele de cocaină a fost inculpatul C.C., care i-a pus la dispoziţie făptuitorului G.L. (persoana care a adus drogurile în ţară şi faţă de care cauza a fost disjunsă) locuinţa cumnatului său, imobil în care a fost ascunsă o cantitate mare de droguri, respectiv 350 grame cocaină.
În ceea ce priveşte critica vizând cantitatea de droguri care face obiectul cauzei, şi pe care o apreciază ca fiind de 24,92 gr., cât a rămas după efectuarea analizei de laborator si întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţific şi nu cea de 28 gr. aşa cum eronat s-a reţinut de ambele instanţe, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită.
Astfel, cantitatea de droguri pe care inculpaţii, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au procurat-o, deţinut-o şi vândut-o, fără drept, o reprezintă cantitatea totală de 28 de grame de cocaină - drog de mare risc înscris în Tabelul anexă nr. II al Legii nr. 143/2000.
Faptul că instanţa de fond, în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în ref. la art. 118 lit. f) C. pen. a dispus confiscarea celor 24,7 grame de cocaină rămase în urma analizelor de laborator, provenind de la inculpaţi, nu trebuie confundat cu cantitatea totală de droguri pe care inculpaţii au traficat-o pe parcursul săvârşirii, respectiv consumării infracţiunii şi care este, aşa cum anterior s-a arătat, cea de 28 de gr. de cocaina.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat de inculpaţii T.G. şi F.C., respectiv lipsa de apărare a fiecăruia dintre aceştia întrucât au fost apăraţi la dezbaterea cauzei în fond de acelaşi apărător ales, deşi aveau interese contrare, Curtea constată că este nefondat.
Fără a mai relua motivarea instanţei de control judiciar, deoarece acest motiv a fost invocat de către inculpata T.G. şi în apel, Curtea constată că această inculpată a fost asistată pe parcursul judecăţii fondului de către avocatul ales S.A. (delegaţie fila 8 dosar fond), dar a fost de acord ca la mai multe termene, inclusiv la acela la care s-au pus concluzii în fond, ca avocatul ales să fie substituit de către apărătorul ales al coinculpatului F.C.F. (avocat P.G.), în acest sens existând chiar o împuternicire dată de inculpata T.G. (fila 180 dosar fond).
De asemenea, analizând actele aflate la dosar, se constată că atât în faza de urmărire penală cât şi în faza judecăţii în primă instanţă, inculpaţii T.G. şi F.C.F. nu au avut interese contrare, întrucât ei au recunoscut în mod constant faptele comise şi au solicitat aplicarea unor pedepse cât mai reduse, neprivative de libertate.
Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere şi faptul că apărarea făcută de avocatul coinculpatului nu a fost una formală ci dimpotrivă, a fost una pertinentă, cu atât mai mult cu cât la dosar există concluzii scrise formulate de acest avocat pentru ambii inculpaţi (filele 183 – 185 dos. fond), aşa încât susţinerile inculpaţilor T.G. şi F.C.F. în sensul că ar fi fost lipsiţi de apărare, nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de către inculpata T.G., privind achitarea sa din lipsă de probe, Curtea constată că nici acesta nu are suport probator, cu atât mai mult cu cât a fost invocat şi în apel, instanţa de control judiciar motivând amplu şi pertinent respingerea lui.
În această ordine de idei, Curtea constată că la dosarul cauzei există probe certe, care, coroborate cu ansamblul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi în timpul cercetării judecătoreşti, dovedesc fără dubiu vinovăţia acesteia.
Astfel, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza judecăţii în primă instanţă, inculpata T.G. a recunoscut în mod constant faptele comise, iar declaraţiile acesteia se coroborează, atât cu cele ale coinculpatului F., cât şi cu cele ale inculpatului C. din timpul urmăririi penale, precum şi cu celelalte probe administrate în cauză.
Faptul că ultima declaraţie dată de aceasta este în totală contradicţie cu cele anterioare, nu face decât să confirme că această nouă declaraţie nu se coroborează cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, câtă vreme în toate declaraţiile anterioare inculpata a recunoscut cu sinceritate fapta comisă, descriind în amănunt participaţia sa şi a celorlalţi coinculpaţi
Cât priveşte motivul de recurs invocat atât de parchet, cât şi de inculpaţii T.G. şi F.C. vizând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 Cod proc. pen., Curtea constată că şi acesta este nefondat.
Astfel, analizându-se Decizia atacata prin prisma criticii susţinute privind greşita individualizare a pedepselor aplicate, Curtea constata ca hotărârea instanţei de control judiciar, este legală si temeinică şi sub acest aspect.
La stabilirea pedepselor aplicate fiecărui inculpat s-a avut in vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, împrejurările concrete în care acestea au fost comise, recrudescenta lor, precum şi impactul acestora asupra membrilor societăţii.
Totodată, instanţa de control judiciar a avut în vedere cantitatea relativ redusă de droguri traficată, faptul că inculpaţii au ajuns întâmplător în posesia drogurilor, că nu sunt consumatori de droguri şi nu fac parte din cercul celor ce se ocupă în mod obişnuit cu traficul de droguri, dar şi împrejurarea că sunt tineri, nu au antecedente penale şi au avut o conduită bună în familie şi societate.
Cât priveşte solicitarea inculpaţilor T.G. şi F.C. de suspendare condiţionată sau sub supraveghere a pedepselor, Curtea constată că nu poate fi primită, apreciind că scopul pedepsei se poate atinge doar prin executarea efectivă şi că, oricum cuantumul pedepselor astfel cum au fost individualizate de către instanţa de control judiciar, nu permite incidenţa acestor dispoziţii.
Aşa fiind, faţă de toate aspectele invocate, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de disp. art. 74 lit. a), c) si art. 76 lit. a) C. pen, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prev. de art. 52 C. pen., astfel că nu se justifică reaprecierea cuantumului acestora, nici sub aspectul majorării, nici al micşorării lor.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. si a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii C.C., T.G. şi F.C.F. împotriva Deciziei penale nr. 128/ A din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi.
Deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 12 septembrie 2008 la 20 aprilie 2010.
Obligă recurentul inculpat F.C.F. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă recurenţii inculpaţi C.C. şi T.G. la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4483/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1529/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
