ICCJ. Decizia nr. 1419/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1419/2010

Dosar nr.8198/2/2009

Şedinţa publică din 14 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 301 din 03 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins plângerea formulată de petenta P.M., domiciliată în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov - împotriva ordonanţei din 04 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1754/P/2007 şi a rezoluţiei din 20 iulie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti emisă în Dosarul nr. 1081/11/2/2009, ca nefondată.

A obligat petentă la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 8198/2 din 25 august 2009 petenta P.M., domiciliată în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 20 iulie 2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în principal, reţinerea cauzei spre judecare conform art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. pr. pen şi, în subsidiar, trimiterea cauzei la procuror cu îndrumarea de a se începe urmărirea penală.

În motivarea plângerii, după ce se fac precizări prealabile privind istoricul cauzei şi premisele sub auspiciile cărora s-a derulat procesul penal în opinia sa (tergiversarea cercetărilor penale, lipsa de imparţialitate a organelor de urmărire penală, nerespectarea îndrumărilor date prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin Ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 26 martie 2009), se aduc în esenţă următoarele critici:

- soluţia de respingere a plângerii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu este motivată;

- prin rezoluţia atacată se ajunge în mod greşit la concluzia că intimata nu a acţionat cu intenţie. Dimpotrivă,a arătat petenta, din probele administrate a rezultat că aceasta a recurs la slobozirea câinilor aflaţi în bucătăria imobilului, tocmai pentru a o alunga din curtea sa - în semn de răzbunare;

- s-a apreciat în mod greşit că fapta intimatei nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

În drept, petenta şi-a întemeiat plânerea pe dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen.

Curtea a făcut precizarea că potrivit art. 278¹ alin. (1) C. pr. pen. obiectul plângerii adresate instanţei îl constituie rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa ori, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror.

Împrejurarea că legiuitorul a prevăzut în dispoziţiile art. 278¹ C. pr. pen. obligativitatea pentru petiţionar de se adresa procurorului ierarhic superior înainte de a formula plângere la instanţă nu schimbă obiectul plângerii în faţa instanţei care rămâne, aşa cum prevede art. 278¹ alin. (1) C. pr. pen. rezoluţia /ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată.

Prin urmare, în speţă, deşi petenta P.M. a precizat că plângerea adresată instanţei vizează numai rezoluţia din 20 iulie 2009 prin care procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea împotriva ordonanţei nr. 1754/P/2007 din 04 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea s-a considerat sesizată cu verificarea legalităţii si temeiniciei acestei ordonanţe a procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din OUG nr. 55/2002 şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii în cuantum de 10 lei precum şi scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) şi art. 184 alin. (1) C. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului Curtea a reţinut următoarele:

La data de 15 noiembrie 2005 s-a înregistrat la parchet plângerea penală formulată de P.M., în calitate de reprezentant al SC D.S. SRL, împotriva avocatului C.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 213 C. pen., constând în faptul că făptuitoarea a refuzat să restituie angajaţilor persoanei vătămate mijloacele fixe şi obiectele de inventar pe care societatea Ie-a folosit pentru executarea unor lucrări la imobilul situat în Voluntari, judeţul Ilfov.

În cuprinsul aceleiaşi plângeri penale, s-a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală că la data de 27 septembrie 2005 făptuitoarea C.G. a eliberat în curtea imobilului său doi câini care au muşcat-o pe P.M., administratorul SC D.D. SRL cu privire la acest incident s-a făcut precizarea că persoana vătămată „va face plângere separată".

La data de 25 noiembrie 2005, aceeaşi societate, reprezentată de administratorul P.M., a completat plângerea, solicitând recuperarea mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar şi a materialelor reţinute abuziv de făptuitoarea C.G. De asemenea, s-a cerut efectuarea de cercetări cu privire la cele arătate în certificatul medico-legal anexat.

Plângerile prealabile au fost depuse la Poliţia Oraşului Voluntari.

Prin ordonanţa nr. 639/P/2006 din data de 15 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti avându-se în vedere calitatea de avocat a făptuitoarei.

Prin rezoluţia nr. 1754/P/2007 din data de 01 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 249, art. 11 pct. 1 lit. c) şi art. 10 lit. f) C. proc. pen., art. 131 alin. (1), art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. b) şi f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de învinuita C.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din OUG nr. 55/2002, neînceperea urmăririi penale faţă de C.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 180 alin. (2), art. 184 alin. (1) şi (3) şi art. 213 C. pen.

Prin rezoluţia nr. 1754/11/2/2007 s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva acestei soluţii în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen.

Prin sentinţa penală nr. 86 din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a l-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 268/2/2008 plângerile formulate de petentele SC D.S. SRL şi P.M. au fost respinse ca nefondate.

Prin Decizia nr. 3240 din 14 octombrie 2008 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de petenta P.M. a fost admis, a fost casată în parte sentinţa penală nr. 86 din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a l-a penală, a fost admisă plângerea formulată de P.M., a fost desfiinţată rezoluţia nr. 1754/P/2007 din data de 01 noiembrie 2007, cauza fiind trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din OUG nr. 55/2002, art. 180 alin. (2) şi art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. de către intimata făptuitoare C.G.

Prin rezoluţia nr. 1754/P/2007 din data de 06 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 249 raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., art. 10 lit. b) şi d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de C.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din OUG nr. 55/2002 şi neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) şi art. 184 alin. (1) şi (3) din C. pen.

Prin ordonanţa nr. 329/ll/2/2007 din data de 26 martie 2009 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost admisă plângerea formulată de petenta P.M., a fost infirmată rezoluţia din data de 06 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 1754/P/2007 şi s-a dispus redeschiderea şi reluarea urmăririi penale, constatându-se că procurorul nu s-a conformat Deciziei nr. 3240 din 14 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul începerii urmăririi penale faţă de învinuita C.G. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) rap. la art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. şi că, faţă de contradicţiile esenţiale existente în declaraţiile părţilor şi martori, se impunea a se reţine şi a se descrie explicit o anumită situaţie de fapt.

După completarea urmăririi penale, prin ordonanţa nr. 1754/P/2007, din 04 iunie 2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din OUG nr. 55/2002 şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii în cuantum de 10 lei.

De asemenea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) şi art. 184 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, fiind absorbite în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din OUG nr. 55/2002.

Pentru a adopta această soluţie, procurorul a reţinut că în perioada august - septembrie 2005 SC D.S. SRL a efectuat lucrări de reparaţie la imobilul aparţinând învinuitei C.G. situat în Voluntari, judeţul Ilfov iar la data de 27 septembrie 2005 administratorul acestei societăţi comerciale, partea vătămată P.M., s-a deplasat la locul unde se efectua lucrarea pentru a discuta cu beneficiarul probleme referitoare la costuri.

În timp ce partea vătămată se afla în curte, unul din câinii deţinuţi de învinuita C.G. a atacat-o, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Procurorul a reţinut, pe baza declaraţiilor martorilor Ş.P., N.N.A. şi C.I. că susţinerile părţii vătămate în sensul că învinuita a acţionat intenţionat în momentul în care câinii au fost eliberaţi nu se confirmă.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din OUG nr. 55/2002 procurorul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile ari. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen. potrivit cărora fapta se săvârşeşte din culpă dacă făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Astfel, s-a reţinut că învinuita cunoştea comportamentul agresiv al câinilor, motiv pentru care a şi construit un ţarc în care animalele erau închise dacă persoane străine veneau în vizită. Prin urmare învinuita trebuia şi putea să prevadă atacul canin asupra persoanelor care au pătruns în curte la data de 27 septembrie 2005.

A apreciat procurorul că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 17 din OUG nr. 55/2002 privind cauza de nepedepsire deoarece din declaraţia martorului Ş.P. a rezultat că partea vătămată a sunat la interfon şi i s-a permis accesul în curte.

În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, procurorul a reţinut, pe baza declaraţiilor martorilor Ş.P. şi C.I., că învinuita C.G. a omis să ia toate măsurile necesare pentru a evita atacul canin mai exact, înainte de a permite accesul părţii vătămate în curte, trebuia să se asigure că animalele sunt închise în ţarcul special construit în acest scop.

Cu privire la această faptă, procurorul a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. b)¹ din C. pr. pen. deoarece fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. La această apreciere s-au avut în vedere circumstanţele săvârşirii faptei şi persoana învinuitei.

Astfel, aşa cum a rezultat din declaraţiile persoanelor audiate, învinuita a manifestat o grijă permanentă cu privire la prevenirea unui eventual atac al câinilor asupra persoanelor străine - a construit un ţarc a cărui poartă era asigurată, a montat un interfon, şi-a anunţat cunoscuţii cu privire la pericolul reprezentat de câini - iar incidentul din data de 27 septembrie 2005 nu poate fi apreciat decât ca o întâmplare nefericită.

S-a mai reţinut de către procuror că după incident învinuita i-a acordat primul ajutor părţii vătămate şi s-a deplasat împreună cu aceasta la spital.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. s-a constat că atacul canin nu a fost provocat de învinuita C.G. şi că, faţă de prevederile art. 11 din OUG nr. 55/2002 s-a apreciat că infracţiunea susmenţionată este absorbită de infracţiunea prevăzută de legea specială întrucât atacul canin constituie „orice act de violenţă cauzator de suferinţe fizice" în sensul art. 180 alin. (1) C. pen. De asemenea, dacă fapta produce consecinţe mai grave, şi anume cele prevăzute de art. 181, art. 182 sau moartea victimei se realizează una din variantele agravate ale infracţiunii.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen., procurorul a constatat că nu este îndeplinită cerinţa unei vătămări care să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile.

Mai mult, în modalitatea săvârşirii faptei prevăzute de art. 11 din OUG nr. 55/2002 din culpă, s-a apreciat de către procuror că şi infracţiunea prevăzută de art. 184 alini este absorbită de infracţiunea din Ieşea specială.

Împotriva acestei soluţii a formulat plângere P.M. care a solicitat infirmarea ordonanţei şi trimiterea în judecată a învinuitei C.G., arătând pe de o parte că situaţia de fapt menţionată în motivare „este nereală", iar pe de altă parte în mod greşit s-a stabilit că fapta învinuitei nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiunii.

Prin rezoluţia din 20 iulie 2009 dată în Dosarul nr. 1081/11/2/2009 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea părţii vătămate ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Petenta a susţinut că de fapt atacul câinilor s-a produs datorită intenţiei învinuitei de a proceda în acest mod.

Procurorul a reţinut în mod corect că nu se poate reţine existenţa intenţiei întrucât învinuita crease în curte un ţarc pentru cei doi câini dar în acelaşi timp a omis să ia toate măsurile necesare pentru a evita atacul câinilor în momentul în care a permis accesul în curte unor persoane străine.

În legătură cu cel de-al doilea motiv al plângerii în sensul că „aplicarea amenzii de 10 lei este ridicolă" urmează a observa că acesta este un motiv de netemeinicie a soluţiei şi nu de nelegalitate, sancţiunea fiind orientată la minimul special prevăzut de textul de lege.

Analizând ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, Curtea a apreciat că motivele de nelegalitate şi netemeinicie formulate de către petenta P.M. în plângerea adresată instanţei în temeiul art. 278¹ C. pr. pen.sunt neîntemeiate.

Astfel, în ceea ce priveşte prima critică adusă de către petenta, referitoare la nemotivarea de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a soluţiei de respingere a plângerii sale împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală a intimatei C.G., Curtea a constatat că, într-adevăr, rezoluţia din 20 iulie 2009 nu conţine o motivare amplă, autorul acesteia limitându-se la aprecierea că nu se poate reţine intenţia învinuitei întrucât aceasta amenajase un ţarc special pentru câini dar ca, în data de 27 septembrie 2005 aceasta nu a luat toate măsurile pentru a preîntâmpina atacul canin.

Pe de o parte, aşa cum s-a arătat, la începutul acestei expuneri, obiectul plângerii adresate instanţei în procedura reglementată de art. 278¹ C. proc. pen. nu poate fi decât ordonanţa sau rezoluţia de netrimitere în judecată şi nu rezoluţia procurorului ierarhic superior. Pe de altă parte, motivarea necorespunzătoare a soluţiei de respingere a plângerii de către procurorul ierarhic superior nu produce nicio consecinţă juridică, soluţiile de admitere a plângerii prevăzute de art. 278¹ alin. (8) lit. b), c) C. proc. pen. vizând cu totul alte aspecte (cercetare/urmărire penală incompletă, administrarea unor probe suficiente pentru judecarea pe fond a cauzei).

Examinând ordonanţa nr. 1754/P din 4 iunie 2009 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, Curtea a constatat că pe baza probelor legal administrate pe parcursul urmăririi penale şi judicios analizate, declaraţiile părţilor şi ale martorilor Ş.P., N.N.A., C.I. - procurorul a reţinut în mod corect că în data de 27 septembrie 2005, pe fondul unor relaţii contractuale ce se derulau între SC D.S. SRL al cărei administrator este petenta R.M. şi intimata C.G., petenta s-a deplasat la domiciliul petentei pentru a purta discuţii cu privire la costul lucrărilor executate în favoarea acesteia. În timp ce se afla în curtea imobilului împreună cu martorul Ş.P., inginerul în construcţii care o însoţea, unul dintre câinii deţinuţi de intimată a muşcat-o pe petenta de braţul drept, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Concluzia procurorului în sensul că intimata C.G. nu a acţionat cu intenţie pentru a declanşa un atac al câinilor împotriva părţii vătămate ci din culpă nu a luat toate măsurile necesare pentru a evita atacul animalelor, al căror comportament agresiv îl cunoştea, este în concordanţă cu probele administrate în cauză.

Petenta a susţinut în mod constant că intimata C.G., în semn de răzbunare pentru faptul că nu a acceptat propunerile legate de volumul lucrărilor executate, a lăsat-o în curte împreună cu martorul Ş.P. iar ea a intrat în bucătărie şi a dat drumul celor doi câini lupi, dintre care unul s-a repezit la ea şi a muşcat-o de braţul drept.

Curtea a constatat că susţinerile petentei nu sunt confirmate nici măcar de martorul Ş.P. ale cărui declaraţii solicită să fie avute în vedere de către instanţă. Astfel, acest martor a dat 3 declaraţii pe parcursul urmăririi penale (filele 63-64, 70-71 DUP nr. 1754/P/2007 vol. l şi filele 9-10, DUP 1754/P/2007 vol. II) şi în toate acestea a relatat că în data de 27 septembrie 2005 s-a deplasat împreună cu petenta P.M. la imobilul situat în Voluntari, au sunat la interfon şi poarta Ie-a fost deschisă de către intimata C.G. A arătat martorul că în acel moment câinii nu se aflau liberi în curte, ci erau în casă. Cu privire la momentul în care a avut loc atacul canin asupra petentei, martorul a relatat următoarele:

„La data de 27 septembrie 2005 când lucrările erau spre sfârşit împreuna cu admisnitratora societăţii, d-na P.M. şi cu beneficiarul (intimata C.G., n.n.) ne-am întâlnit la imobilul în cauză pentru a stabili situaţia de lucrări şi plăţile ce urmau a fi executate.în timp ce ne aflam în curtea imobilului şi notam lucrările efectuate şi cele care mai erau de executat, din clădire a ieşit soţul sau concubinul numitei C.G. care a eliberat cei doi câini lupi foarte periculoşi ce se aflau închişi în casa. Menţionez faptul că aceşti câini pe toată durata lucrărilor, proprietarii îi ţineau închişi în casă sau într-un ţarc special amenajat în curte. Când au ieşit din casă cei doi câini s-au repezit la mine cât şi la M.P., eu reuşind să mă feresc, dar am văzut că unul din câini a muşcat-o de braţ pe M.P. În acel moment tatăl G.C. şi aceasta au avut un moment de blocaj şi panică şi au început să strige la câini pentru a-i alunga." A mai arătat martorul că după ce petentei i-a fost acordat primul ajutor intimata C.G. a transportat-o pe aceasta la spital. (filele 63-64 DUP 1754/P/2007 vol. l).

În următoarea declaraţie, dată în 02 martie 2007 (filele 70-71 DUP 1754/P/2007, vol. l) martorul Ş.P. a relatat în acelaşi mod incidentul din 27 septembrie 2005:

„Seara ne-am dus la aceasta, am sunat la poartă la interfon şi numita C.G. a ieşit afară şi ne-a invitat în curte. In timp ce purtam discuţii cu C.G., din casă a ieşit prietenul acesteia, N.A. şi odată cu el au ieşit şi cei doi câini lupi despre care ştiam că sunt foarte periculoşi din timpul lucrărilor. Câinii se aflau în casă şi nu ştiu cine Ie-a dat drumul sau dacă a fost cu intenţie. Unul dintre câini a sărit la P.M. şi a muşcat-o de braţ. A fost transportată la spital de C.G. cu maşina ei, eu însoţindu-le"

Şi, în fine, în ultima declaraţie dată 05 februarie 2005, martorul Ş.P. a reluat pe scurt relatările anterioare:

"În timp ce discutam în curte cu C.G. uşa casei a fost deschisă ieşind numitul N.A. şi odată cu el cei doi câini lupi. Unul dintre câini s-a repezit la P.M. şi a muşcat-o de braţ. Precizez că d-na P.M. a fost transportată la spital de C.G. cu maşina domniei sale" (filele 9-10 Dosar 1754/P/2007, vol. Il).

Parcurgând declaraţiile martorului Ş.P. din care au fost prezentate mai sus aspectele relevante în cauză (şi pe care însăşi petenta a solicitat instanţei să le aibă în vedere ca fiind făcute de o persoană obiectivă, neutră) Curtea a reţinut că în momentul în care cei doi câini lupi au ieşit din casă intimata C.G. se afla în curtea imobilului împreună cu petenta şi cu martorul susmenţionat, fiind astfel infirmată susţinerea petentei în sensul că intimata a intrat în casă şi a eliberat câinii cu intenţia de a o alunga pe aceasta din curte.

De asemenea, martorul Ş.P. nu a confirmat nici afirmaţiile petentei în sensul că intimata a întârziat în mod deliberat să îndepărteze câinii, să-i acorde îngrijiri imediate şi să o transporte la spital.

Martorii N.N.A. şi C.I. (concubinul, respectiv tatăl intimatei) deşi au prezentat în mod diferit momentul şi modul în care câinii au fost lăsaţi liberi în curte - primul susţinând că a ieşit din casă la ţipetele părţii vătămate, după ce atacul canin s-a produs iar cel de-al doilea arătând că cei doi câini se aflau în ţarc în momentul în care petenta a intrat în curte fără să anunţe în prealabil şi că el îi hrănea, poarta ţarcului fiind deschisă - au susţinut şi ei că cei doi câini nu au fost eliberaţi de către intimată.

Curtea a mai reţinut, din declaraţiile martorilor Ş.P., N.N.A. şi C.I. că în momentul în care se aflau persoane străine în curte, animalele erau închise într-un ţarc amenajat special.

Curtea a constatat, de asemenea, că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a intimatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) C. pen. este legală, întrucât pentru vindecarea leziunilor suferite de petentă nu au fost necesare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale, astfel cum cere norma de incriminare.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petiţionara P.M.

Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurenta petiţionară a reiterat motivele din plângerea adresată instanţei.

La termenul de astăzi 14 aprilie 2010, prin apărătorul ales a solicitat în principal desfiinţarea rezoluţiei, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.

A arătat că sancţiunea aplicată intimatei nu reflectă gravitatea faptei comise, că instanţa de fond a stabilit o situaţie eronată, că există contradicţii vădite între declaraţiile aflate la dosar, că intimata nu a acordat ajutor imediat victimei ci numai după insitenţele mamei acesteia după circa o oră, deşi starea de sănătate a petiţionare era gravă.

Examinând recursul declarat de petiţionară sub toate aspectele, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, instanţa de fond în mod corect, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că soluţia procurorului de scoatere de sub urmărire penală a intimatei C.G. este legală şi temeinică.

Înalta Curte, constată că, pe baza probelor legal administrate pe parcursul urmăririi penale şi judicios analizate, respectiv declaraţiile părţilor şi ale martorilor Ş.P., N.N.A., C.I. - procurorul a reţinut în mod corect că în data de 27 septembrie 2005, pe fondul unor relaţii contractuale ce se derulau între SC D.S. SRL al cărei administrator este petenta P.M. şi intimata C.G., petenta s-a deplasat la domiciliul petentei pentru a purta discuţii cu privire la costul lucrărilor executate în favoarea acesteia. În timp ce se afla în curtea imobilului împreună cu martorul Ş.P., inginerul în construcţii care o însoţea, unul dintre câinii deţinuţi de intimată a muşcat-o pe petenta de braţul drept, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Concluzia procurorului în sensul că intimata C.G. nu a acţionat cu intenţie pentru a declanşa un atac al câinilor împotriva părţii vătămate ci din culpă, nu a luat toate măsurile necesare pentru a evita atacul animalelor, al căror comportament agresiv îl cunoştea, este în concordanţă cu probele administrate în cauză.

Înalta Curte, a reţinut că susţinerile petentei nu au fost confimate de declaraţiile martorilor Ş.P., N.N.A. şi C.I. audiaţi în cauză.

Din declaraţiile martorului Ş.P. care nu a confirmat afirmaţiile petentei în sensul că intimata a întârziat în mod deliberat să îndepărteze câinii, să-i acorde îngrijiri imediate şi să o transporte la spital.

Martorii N.N.A. şi C.I. (concubinul, respectiv tatăl intimatei) deşi au prezentat în mod diferit momentul şi modul în care câinii au fost lăsaţi liberi în curte,au susţinut şi ei că cei doi câini nu au fost eliberaţi de către intimată.

Înalta Curte, a constatat, de asemenea că instanţa de fond în mod corect a reţinut că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a intimatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) C. pen. este legală, întrucât pentru vindecarea leziunilor suferite de petenta nu au fost necesare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale, astfel cum cere norma de incriminare.

Cu privire la critica vizând sancţiunea aplicată, respectiv aplicarea amenzii de 10 lei considerată ca fiind ridicolă, Înalta Curte constată că, acesta, este un motiv de netemeinicie a soluţiei dispusă de procuror ce nu poate fii analizat în cauza de faţă, respectiv a recursului în raport cu soluţiile ce se pot pronunţa în recurs.

S-a mai reţinut de către procuror că după incident învinuita i-a acordat primul ajutor părţii vătămate şi s-a deplasat împreună cu aceasta la spital, astfel că nici această critică nu poate fi primită.

Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurenta petiţionară la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.M. împotriva sentinţei penale nr. 301 din 03 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1664/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1668/2010. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1419/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs