ICCJ. Decizia nr. 395/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 395/2010
Dosar nr. 489/32/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 156 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta SC T.C. SRL împotriva rezoluţiei din 29 mai 2009 dată în Dosarul nr. 694/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu obligarea petentului la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotârî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
1. Prin rezoluţia procurorului din 29 mai 2009 dată în Dosarul nr. 694/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., raportat la art. 38 C. proc. pen. şi art. 42 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 323 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 290 C. pen., art. 264 C. pen., art. 143 lit. h) şi art. 146 din Legea nr. 85/2006, întrucât faptele nu există.
Prin aceeaşi rezoluţie, s-a dispus disjungerea cauzei şi trimiterea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ în vederea efectuării de cercetări faţă de B.V. şi G.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 323 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 290 C. pen., art. 264 C. pen., art. 143 lit. h) şi art. 146 din Legea nr. 85/2006 şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reţinut că sub nr. 694/P/2009 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău plângerea penală formulată de SC T.C. SRL Piatra Neamţ împotriva judecătoarei M.A. din cadrul Tribunalului Neamţ, a lui B.V. - director general şi administrator al SC M. SA Roman şi a lui G.G., administrator judiciar al SC G.C. SRL pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 C. pen., art. 143 lit. b) şi art. 146 din Legea nr. 85/2006, art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 290 C. pen. şi art. 264 C. pen.
În motivarea plângerii s-a arătat că, în fapt, la data de 09 ianuarie 2008, SC T.C. SRL a încheiat un contract de închiriere cu SC M. SA, având ca obiect unui imobil cu destinaţia hală de producţie situat în Piatra Neamţ. Chiriaşul SC T.C. SRL Piatra Neamţ a realizat lucrări de îmbunătăţiri şi modernizare în vederea desfăşurării activităţii, iar proprietarul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a furniza utilităţile menţionate în contract. SC T.C. SRL Piatra Neamţ nu şi-a putut începe activitatea, cu atât mai mult cu cât a aflat că spaţiul închiriat fusese depozit de pesticide, fiind impropriu desfăşurării activităţii de producţie de sucuri naturale, iar SC M. SA a ascuns informaţiile legate de toxicitatea spaţiului. în plângere se reclamă că B.V. a ipotecat spaţiul în favoarea B. SA pentru obţinerea unui credit, pretinzând la evaluarea efectuată de bancă că îmbunătăţirile efectuate de chiriaş îi aparţin şi neinformând chiriaşul. în data de 23 iunie 2008 SC M. SA Roman a somat debitorul SC T.C. SRL Piatra Neamţ, în baza contractului de închiriere, să plătească obligaţiile restante.
La data de 21 iulie 2008, SC T.C. SRL Piatra Neamţ a notificat SC M. SA că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura utilităţile prevăzute în contractul de închiriere, prin urmare nu se justifica plata chiriei.
În Dosarul nr. 4729/279/2008 al Tribunalului Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 108 din 30 ianuarie 2009, s-a respins ca nefondată cererea de ordonanţă preşedinţială, prin care SC M. SA solicita evacuarea SC T.C. SRL Piatra Neamţ.
În Dosarul nr. 4187/291/2008 al Judecătoriei Piatra Neamţ - SC M. SA a solicitat emiterea ordonanţei pentru somaţia de plată împotriva debitoarei SC T.C. SRL pentru suma de 52.676,55 lei, reprezentând chirie neachitată. Prin sentinţa civilă nr. 660 din 16 februarie 2009 a fost respinsă cererea ca inadmisibilă.
Sub nr. 439/103/2009 s-a înregistrat la Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi contencios administrativ, cererea privind pe debitoarea SC T.C. SRL Piatra Neamţ, cerere formulată de creditoarea SC M. SA Roman pentru deschiderea procedurii insolventei şi contestaţia formulată de debitoare la cererea introductivă. Prin sentinţa comercială nr. 368/F din 01 aprilie 2009 preşedintele A.M. - judecător sindic, a hotărât respingerea contestaţiei debitoarei SC T.C. SRL Piatra Neamţ şi admiterea cererii formulată de creditoarea SC M. SA Roman pentru deschiderea procedurii insolventei împotriva debitoarei SC T.C. SRL Piatra Neamţ.
În temeiul art. 33 alin. (4) din Legea privind procedura insolventei s-a dispus deschiderea procedurii insolventei împotriva debitoarei şi în baza art. 34 din aceeaşi lege a fost numit administrator judiciar SC G.C. SRL Piatra Neamţ.
La data de 03 aprilie 2009, SC T.C. SRL Piatra Neamţ a formujat recurs împotriva acestei sentinţe comerciale.
În plângere şi în declaraţia dată de G.M. - împuternicită să reprezinte SC T.C. SRL Piatra Neamţ se reclamă că a existat o înţelegere a judecătoarei A.M. cu adversarul din dosar, astfel încât prin sentinţa comercială s-au încălcat norme elementare de drept comercial şi drept administrativ, li s-au respins probele propuse, soluţia fiind „.incalificabilă şi inadmisibilă".
Urmare administrării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, procurorul a constatat că acuzaţiile formulate împotriva judecătorului M.A. nu sunt întemeiate întrucât soluţiile dispuse de judecător sunt rezultatul interpretării probelor din dosar, aprecierea legalităţii şi temeiniciei acestora fiind atributul exclusiv al instanţelor de control judiciar. Totodată, independenţa judecătorilor în dispunerea soluţiilor este garantată de art. 124 alin. (3) din Constituţie şi de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, eventuala netemeinicie a acestora neputând constitui element material al unei infracţiuni, în lipsa unor indicii temeinice şi concludente privind îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.
În speţă, aspectele invocate de reclamant se referă la nemulţumirile legate de rezolvarea care a fost dată cererilor şi apărărilor formulate de el în cursul procesului civil însă aceste chestiuni se circumscriu activităţii de judecată, iar justeţea măsurilor luate se verifică într-un cadrul jurisdicţional şi nu pe calea unei anchete penale.
A mai reţinut că acuzaţiile formulate de petiţionar nu-şi găsesc suport probator în dosar. Astfel, din actele dosarului nu se desprinde nici cel mai vag indiciu că judecătorul, cu ştiinţă, nu a îndeplinit un act, ori că l-a îndeplinit defectuos, sau că a încălcat din culpă vreo îndatorire de serviciu prin care să fi produs petiţionarului vreo vătămare importantă a intereselor lui. Cenzurarea unei hotărâri judecătoreşti, inclusiv în ceea ce priveşte aprecierea probelor pe calea unei plângeri penale împotriva judecătorilor, reprezintă o încălcare a principiului independenţei puterii judecătoreşti consacrat în numeroase norme interne şi internaţionale. în acest sens sunt dispoziţiile art. 2 lit. d) din Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. (94) 12/1994 potrivit căreia "judecătorii trebuie să fie absolut liberi şi să decidă în mod imparţial asupra cazurilor cu care sunt sesizaţi, după propria convingere şi interpretare a faptelor, conform regulilor de drept în vigoare".
Faptul că soluţiile criticate nu sunt favorabile petentului nu reprezintă un argument solid şi cert pentru a declanşa cercetarea penală a judecătorului care a pronunţat-o.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 6 alin. (2) din C.E.D.O., art. 23 alin. (11) din Constituţie, art. 66 C. proc. pen. şi art. 52 C. proc. pen., s-a dat eficienţă în cauză principiului in dubio pro reo.
2. Plângerea formulată de către petentă în baza art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 449/ll/2/2009 din data de 10 iulie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, aceasta reţinând că rezoluţia atacată îndeplineşte condiţiile de legalitate şi temeinicie pentru a fi menţinută.
3. Învestită cu plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale formulată de petent, instanţa de fond a constatat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a reţinut în rezoluţiile atacate o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate şi în mod corect a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată a intimatei, întrucât faptele nu există, astfel încât a respins plângerea pentru următoarele considerente:
La data de 09 ianuarie 2008, SC T.C. SRL a încheiat un contract de închiriere cu SC M. SA Roman, având ca obiect un imobil cu destinaţia hală de producţie, situat în Piatra Neamţ. Chiriaşul SC T.C. SRL Piatra Neamţ a realizat lucrări de îmbunătăţiri şi modernizare în vederea desfăşurării activităţii, iar proprietarul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a furniza utilităţile menţionate în contract. SC T.C. SRL. Piatra Neamţ nu şi-a putut începe activitatea, cu atât mai mult cu cât a aflat că spaţiul închiriat fusese depozit de pesticide, fiind impropriu desfăşurării activităţii de producţie de sucuri naturale, iar SC M. SA a ascuns informaţiile legate de toxicitatea spaţiului.
În plângere se reclamă că B.V. a ipotecat spaţiul în favoarea B. SA pentru obţinerea unui credit, pretinzând la evaluarea efectuată de bancă că îmbunătăţirile efectuate de chiriaş îi aparţin şi neinformând chiriaşul.
În data de 23 iunie 2008, SC M. SA Roman a somat debitorul SC T.C. SRL Piatra Neamţ, în baza contractului de închiriere, să plătească obligaţiile restante. La data de 21 iulie 2008, SC T.C. SRL Piatra Neamţ a notificat SC M. SA că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura utilităţile prevăzute în contractul de închiriere, prin urmare nu se justifica plata chiriei.
În Dosarul nr. 4729/279/2008 al Tribunalului Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 108 din 30 ianuarie 2009, s-a respins ca nefondată cererea de ordonanţă preşedinţială, prin care SC M. SA solicita evacuarea SC T.C. SRL Piatra Neamţ.
În Dosarul nr. 4187/291/2008 al Judecătoriei Piatra Neamţ, SC M. SA a solicitat emiterea ordonanţei pentru somaţia de plată împotriva debitoarei SC T.C. SRL pentru suma de 52.676,55 lei, reprezentând chirie neachitată.
Prin sentinţa civilă nr. 660 din 16 februarie 2009 a fost respinsă cererea ca inadmisibilă.
Sub nr. 439/103/2009, s-a înregistrat la Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi contencios administrativ, cererea privind pe debitoarea SC T.C. SRL Piatra Neamţ, cerere formulată de creditoarea SC M. SA Roman pentru deschiderea procedurii insolventei şi contestaţia formulată de debitoare la cererea introductivă.
Prin sentinţa comercială nr. 368/ F din 01 aprilie 2009, pronunţată de A.M., judecător sindic, s-au dispus următoarele:
- respingerea contestaţiei formulate de debitoarea SC T.C. SRL Piatra Neamţ;
- respingerea excepţiei invocate de creditoare, ca rămasă fără obiect.
- admiterea cererii formulate de creditoarea SC M. SA Roman, judeţul Neamţ, pentru deschiderea procedurii insolventei împotriva debitoarei SC T.C. SRL cu sediul în Piatra Neamţ, judeţul Neamţ.
În temeiul art. 33 alin. (4) din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, a fost numit administrator judiciar G.C. SPRL Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie provizorie de 800 lei lunar.
În baza art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii către debitoare, creditoare şi O.R.C. Neamţ, prin Buletinul Procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei,
S-a fixat termenul limită pentru depunerea creanţelor la 22 aprilie 2009, precum şi termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 13 mai 2009.
S-a fixat termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii, pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor şi termen de control la data de 10 iunie 2009.
S-a dispus trimiterea notificărilor către toţi creditorii de către administratorul judiciar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Neamţ a reţinut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamţ sub nr. 439/103/2009, creditoarea SC M. SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC T.C. SRL în motivare a arătat că are faţă de aceasta o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă le 52.676,55 lei, reprezentând c/val chiriei spaţiului proprietatea sa, situat în Piatra Neamţ, în suprafaţă de 572 mp. A mai precizat că prin contractul de închiriere nr. 12 din 09 ianuarie 2008 s-a stabilit o chirie în valoare de 3,5 euro/mp lunar, la care se adaugă T.V.A.; că debitoarea nu a achitat nici o lună chiria, deşi a emis facturile conform contractului, a trimis notificările corespunzătoare şi a făcut demersuri pentru recuperarea acesteia.
Debitoarea a formulat contestaţie la cererea de deschidere a procedurii şi a solicitat respingerea acesteia, arătând în motivare că neplata datoriei s-a datorat faptului că, la rândul său, are de recuperat c/val. îmbunătăţirilor executate cu acordul locatorului la spaţiul închiriat pentru care l-a convocat la conciliere directă; că nu se află în insolvenţă, iar creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; că acţiunea creditoarei având ca obiect somaţia de plată (în Dosarul nr. 4187/279/2008) a fost respinsă ca inadmisibilă, iar cererea de ordonanţă preşedinţială privind evacuarea a fost respinsă ca nefondată (Dosarul nr. 4729/279/2008); că există înregistrată cerere de reziliere a contractului de închiriere ce face obiectul Dosarului nr. 5594/279/2008 ce se află pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ.
Prin răspunsul la întâmpinare, creditoarea a invocat lipsa calităţii de reprezentare a numitei G.M. A mai precizat că debitoarea se află în incapacitate de plată, dovedită nu numai de neplata c/val. facturilor reprezentând chiria, din luna ianuarie 2008, dar şi cu neplata către alţi creditori, de exemplu către SC A. SRL a sumei de 23.461,58 lei, conform încheierii privind investirea cu formulă executorie a biletului la ordin din data de 26 iunie 2008, ca urmare a refuzului de plată de către banca plătitoare. Creditoarea a solicitat, pe fond, respingerea contestaţiei şi deschiderea procedurii.
Pe fond, instanţa a stabilit că creanţa este certă şi lichidă, având valoarea determinată, calculată conform contractului de închiriere, care are valoare de lege între părţile contractante şi menţionată în facturile anexate cererii de deschidere a procedurii, facturi necontestate de către debitoare. Debitoarea nu a făcut dovada existenţei pe rolul instanţei a vreunui litigiu legat de plata chiriei şi chiar în condiţiile în care ar exista un astfel de dosar, o eventuală reziliere ar presupune neplata chiriei pentru viitor şi nu retroactiv.
De asemenea, s-a apreciat că nu sunt relevante pentru stabilirea certitudinii şi lichidităţii creanţei nici faptul că părţile s-au judecat pentru evacuare, deoarece această acţiune a fost formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială, iar din conţinutul sentinţei civile nr. 108/COM din 30 ianuarie 2009 rezultă că acţiunea creditoarei a fost respinsă deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale, respectiv urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudicierea fondului. Nici respingerea ca inadmisibilă a cererii formulată de creditoare privind somaţia de plată nu are nici o relevanţă, deoarece nu s-a judecat fondul cauzei, cererea a fost respinsă pe excepţie şi, prin urmare, nu ar avea autoritate de lucru judecat asupra fondului litigiului.
Totodată, creanţa este exigibilă, având în vedere că prin contract (art. 4) părţile au convenit ca plata chiriei să se facă lunar, până la data de 30 ale fiecărei luni, pentru luna respectivă, iar debitoarea nu a achitat din ianuarie 2008.
Ca atare, debitoarea este în insolvenţă, încetând plăţile faţă de creditoare o perioadă mai mare de 30 de zile, aşa cum s-a menţionat anterior. Prin contestaţia depusă la dosar aceasta nu a contestat de fapt valoarea creanţei şi nici nu a dovedit că dispune de lichidităţi.
Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs debitoarea SC T.C. SRL Piatra Neamţ, ce a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 770 din data de 06 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău.
În raport de aceste aspecte, instanţa de fond a constatat că nu rezultă săvârşirea de intimată a infracţiunilor pentru care s-a formulat plângere de către petentă. Totodată, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicată, art. 1 alin. (4) şi art. 129 din Constituţia României, revizuită, rezultă fără echivoc faptul că exercitarea dreptului de sesizare al persoanelor în legătură cu activitatea sau conduita judecătorilor nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti iar eventualele încălcări ale normelor legale de drept procesual şi/sau de drept substanţial de intimata-judecător pot fi analizate exclusiv în căile legale de atac.
În speţă, aspectele invocate de petentă se referă la nemulţumirile legate de rezolvarea care a fost dată cererilor şi apărărilor formulate de ea în cursul soluţionării cauzei având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei privind-o de debitoarea SC T.C. SRL Piatra Neamţ. Aceste chestiuni se circumscriu activităţii de judecată, iar justeţea măsurilor luate se verifică într-un cadrul jurisdicţional şi nu pe calea unei anchete penale. Ori, aşa cum s-a arătat mai sus, prin Decizia nr. 770 din data de 06 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, s-a respins ca nefondat recursul declarat de petentă împotriva sentinţei comerciale nr. 368/ F din data de 01 aprilie 2009, pronunţată de intimata-judecător, sentinţă fiind irevocabilă. A concluziona altfel înseamnă a accepta că o hotărâre judecătorească ar putea fi supusă simultan şi paralel unui control de legalitate de către o autoritate a statului, alta decât o instanţă de judecată, ceea ce nici Constituţia, nici legea de organizarea judecătorească şi C.E.D.O. nu permit şi, totodată, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Cenzurarea unei hotărâri judecătoreşti, inclusiv în ceea ce priveşte aprecierea probelor pe calea unei plângeri penale împotriva judecătorilor, reprezintă o încălcare a principiului independenţei puterii judecătoreşti consacrat în numeroase norme interne şi internaţionale. Nu poate constitui faptă penală şi implicit nu poate fi angajată răspunderea penală a unui magistrat, activitatea desfăşurată cu prilejul unor acte sau măsuri efectuate în exercitarea întocmai a funcţiei şi a adoptării unei soluţii. Soluţiile date de intimata-judecător sunt rezultatul interpretării date probelor din dosarele menţionate mai sus, al aplicării dispoziţiilor legale, verificarea legalităţii şi temeinicei hotărârilor pronunţate, inclusiv a încheierilor interlocutorii, fiind atributul exclusiv al instanţelor de control judiciar, prin exercitarea de partea nemulţumită a căilor legale de atac.
B. împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentă, prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a motiva în scris sau oral recursul.
Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat întrucât atât procurorul cât şi instanţa de fond au apreciat în mod corect că, prin adoptarea unei hotărâri judecătoreşti, magistratul - judecător nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiunii în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca acesta să acţioneze, cu ştiinţă, în scopul prejudicierii interesului petiţionarului şi, respectiv, a favorizării vreunei părţi din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speţă. Aprecierea că intimata - magistrat nu se face vinovată de săvârşirea vreuneia dintre faptele penale reclamate de petentă, este corectă, întrucât activitatea desfăşurată de magistraţii se înscrie printre atribuţiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimată în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că activităţile desfăşurate de magistrat au condus la un rezultat care nu a convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a intimatului – magistrat.
Totodată, Înalta Curte constată că, de principiu, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii, iar simpla nemulţumire a uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale; de asemenea, nu este permis ca pe calea plângerii penale să se tindă la desfiinţarea şi transformarea hotărârilor judecătoreşti, aceasta fiind permisă numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Practic, nemulţumirea uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susţină indicii privind existenţa unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.
Ca atare, cum din examinarea hotărârii pronunţate de intimata-judecător şi criticată de petentă reiese că aceasta întruneşte cerinţele de legalitate, fiind riguros motivată, atât în fapt, cât şi în drept, nu poate fi reţinută în sarcina magistratului săvârşirea infracţiunilor sesizate, neexistând nici un element din care să rezulte că acesta a instrumentat tendenţios şi abuziv cauza cu a cărei soluţionare a fost investit.
În consecinţă, pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC T.C. SRL, prin reprezentant legal G.M., împotriva sentinţei penale nr. 156 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1719/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1723/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
