ICCJ. Decizia nr. 1258/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1258/2010
Dosar nr. 1467/1/2010
Şedinţa publică din 31 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3539 din 30 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - în Dosarul nr. 286/43/2009 s-a respins ca nefondat recursul declarat de petiţionarul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 25 august 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fost obligat recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 25 august 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul M.M. împotriva ordonanţei din 5 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureş.menţinută prin ordonanţa din 26 mai 2009 a Procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureş. A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin ordonanţa din 05 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, nr. 64/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de F.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, A.A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, A.I., fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, M.T., fost judecător la Judecătoria Tg. Mureş, E.H., judecători la Tribunalul Mureş, S.D., preşedintele Tribunalului Mureş şi S.B., judecător la Tribunalul Mureş pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Neînceperea urmăririi penale faţă de toate persoanele de mai sus, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a dispus în conformitate cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a reţinut că la data de 29 decembrie 2008, petentul a formulat o plângere penală împotriva mai multor persoane, printre care şi a judecătorilor şi procurorilor arătaţi mai sus, petentul solicitând ca aceştia să fie cercetaţi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptă ce ar consta în aceea că fiecare dintre persoanele arătate mai sus, cu ocazia soluţionării dosarelor pe care petentul Ie-a avut la parchetele şi instanţele mureşene, şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile ce le reveneau, în sensul că nu au administrat toate probele necesare pentru pronunţarea unor soluţii temeinice şi legale în privinţa petentului.
S-a mai reţinut că procurorul F.G. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş a avut, conform atribuţiilor de serviciu, în supraveghere Dosarul nr. 5739/P/2006 având ca obiect infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. Din starea de fapt ce a rezultat, ca urmare a administrării actelor premergătoare, s-a conturat faptul că în data de 14 septembrie 2007 în jurul orelor 13,00 petentul conducea autoturismul marca R. pe raza localităţii Crăciuneşti din judeţul Mureş. Autoturismul a intrat într-o groapă aflată pe carosabil, a derapat şi s-a izbit de copacul aflat în aproprierea imobilului cu nr. 528. în urma impactului petentul a suferit un politraumatism cu TCC grav, fractură de bază de craniu şi pneumotorax drept minim.
În legătură cu acuza privind încălcarea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către procurorul F.G., cu ocazia instrumentării acestui dosar, s-a reţinut că atribuţiile procurorilor rezultă în mod expres din Legea nr. 304/2004 republicată, în sensul că procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea poliţiei judiciare şi supraveghează ca actele desfăşurate de acestea să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale. S-a mai reţinut că acest dosar s-a aflat sub supravegherea procurorului, actele premergătoare fiind îndeplinite de organele de poliţie. Pe baza acestor acte premergătoare organele de poliţie au propus, la data de 23 martie 2007, neînceperea urmăririi penale în conformitate cu art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Procurorul ce avea în supraveghere dosarul a studiat actele premergătoare administrate şi apreciind că cercetarea este completă a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale.
Nemulţumirea petentului, vizând neaudierea sa şi a martorilor de către procurori precum şi cea vizând neefectuarea unei cercetări nemijlocite de către acesta, nu a putut atrage incidenţa textului prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) privind infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
S-a reţinut că procurorul nu avea obligaţia de a desfăşura nemijlocit actele de cercetare indicate de petent, el având doar atributul de a supravegherea actele desfăşurate de organele de poliţie după care să dea o soluţie, ceea ce a şi făcut.
De asemenea s-a apreciat că în cauză procurorul nu avea nici obligaţia de a exercita din oficiu acţiune a civilă deoarece în dosar nu a existat inculpat sau parte responsabilă civilmente, petentul fiind singurul implicat în accident.
Cu privire la procurorul A.A., care la data soluţionării plângerii a fost procuror şef secţie urmărire penală şi căruia i se impută că a emis comunicate şi rezoluţii nefondate şi nu a efectuat cercetări s-a reţinut că acesta la data soluţionării plângerii avea funcţie de conducere, în virtutea acestei funcţii a soluţionat plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 337/VI 11/2/2007 din 04 iulie 2009, neavând obligaţia de a administra el însuşi actele de urmărire la care a făcut vorbire petentul.
În legătură cu acuzele aduse judecătorului M.T., în sensul că nu a audiat victima, martorii şi nu a dispus efectuarea expertizei, nedesfăşurând o cercetare judecătorească s-a apreciat că potrivit disp. art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. judecătorul soluţionând plângerea verifică rezoluţia dată pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei şi a altor înscrisuri noi,neavând obligaţia de a administra el însuşi alte acte de cercetare astfel că nu şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu în momentul în care a pronunţat sentinţa penală nr. 615 din 06 mai 2008.
Cu privire la judecătorii E.H., S.D. şi S.B. s-a apreciat că aceştia au constituit completul de judecată care a soluţionat cauza în recurs iar în sarcina lor nu se poate reţine vreo încălcare a atribuţiilor de serviciu, instanţa de recurs fiind datoare să verifica hotărâre a atacată în conformitate cu art. 38514 C. proc. pen., pe baza materialului din dosarului cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, nici aceştia neavând obligaţia de a administra alte probe.
Prin ordonanţa din 26 mai 2009 nr. 153/11/2/2009 a Procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş a fost respinsă plângere a petentului M.M. ce viza ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale din 05 mai 2009.
S-a apreciat în esenţă că în mod corect s-a stabilit că activităţile desfăşurate de magistraţii (procurori şi judecători) de la Judecătoria Tg. Mureş, Tribunalul Mureş şi de la Parchetele de pe lângă aceste instanţe, faţă de care a făcut plângere petentul, au fost îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu respectarea legii.
Analizând plângerea formulată de petent, Curtea de Apel a apreciat că aceasta este nefondată. Astfel, în ceea ce-l priveşte pe procurorul F.G. s-a constatat că acesta a avut în supraveghere Dosarul nr. 5739/P/2006, că soluţia pronunţată în soluţionarea acelui dosar a fost dată cu respectarea prevederilor legale şi fără încălcarea vreunei atribuţii de serviciu a procurorului. Urmărirea penală în dosar a fost efectuată de organele de poliţie, procurorul efectuând supravegherea urmăririi penale cu respectarea cerinţelor legale.Ca urmare, în mod corect s-a dat soluţie de neîncepere a urmăririi penale.Cu privire la procurorul A.A. s-a constatat că acesta a dat rezoluţia nr. 337A/111/2/2007 cu respectarea dispoziţiilor legale şi fără încălcarea vreunei atribuţii de serviciu, verificând conform cerinţelor legale ordonanţa dată de procurorul F.G.
În legătură cu judecătorul M.T. s-a constatat că soluţia pronunţată prin sentinţa penală nr. 615 din 06 mai 2008 a fost dată cu respectarea cerinţelor legale în materie, judecătorul neavând obligaţia de a administra probe în cauză, verificând şi pronunţând sentinţa de mai sus pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
În ceea ce îi priveşte pe judecătorii E.H., S.D. şi S.B., care au compus completul de judecată ce a soluţionat recursul promovat împotriva sentinţei penale nr. 615/2008, s-a constatat că în mod corect s-a considerat că aceştia şi-au respectat atribuţiile de serviciu, nu au abuzat de acestea pronunţând o soluţie în conformitate cu dispoziţiile legale, aceşti judecători neavând obligaţia de a administra probe noi în cauză.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care.în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă,nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor.atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale. În acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu. În sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte.aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege,neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată.numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor. Urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, Curtea a constatat că atât motivarea plângerii, cât şi cea a recursului ce au format obiectul cauzei de faţă cuprind în realitate critici ce se circumscriu căilor de atac pe care petentul Ie-a putut exercita împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale/în legătură cu accidentul rutier a cărui victimă a fost.în condiţiile art. 278 şi 2781 C. proc. pen.
Astfel, soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost supusă cenzurii instanţelor de judecată/în fond şi recurs, iar în privinţa hotărârilor pronunţate de către acestea din urmă. Curtea a reţinut că, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
În aceste condiţii,în mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia. Cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului, că în cauză faptele reclamate de către petent şi presupus a fi fost săvârşite de către magistraţii-inimaţi, nu există.astfel încât recursul a fost respins ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, la data de 05 februarie 2010, contestorul petiţionar M.M. a formulat contestaţie în anulare.
În motivarea contestaţiei, acesta a solicitat citarea intimaţilor F.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, A.A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, A.I., fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, M.T., fost judecător la Judecătoria Tg. Mureş, E.H., judecători la Tribunalul Mureş, S.D., preşedintele Tribunalului Mureş şi S.B., judecător la Tribunalul Mureş împotriva cărăra a formulat plângerea iniţială, fiind nemulţumit de faptul că, cu ocazia soluţionării dosarelor pe care petentul Ie-a avut la parchetele şi instanţele mureşene, aceşti intimaţi şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile ce le reveneau, în sensul că nu au administrat toate probele necesare pentru pronunţarea unor soluţii temeinice şi legale în privinţa petentului. A solicitat, efectuarea de audieri de martori, expertize şi pedepsirea vinovaţilor.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1)1.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată pe de-o parte că, cererea de contestaţie nu este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunţării deciziei contestate, Decizia fiind pronunţată la data de 30 octombrie 2009 iar contestaţia a fost înregistrată la această instanţă la data de 05 februarie 2010, iar pe de altă parte motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.M. şi îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 3539 din 30 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - în Dosarul nr. 286/43/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1656/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1660/2010. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
