ICCJ. Decizia nr. 1668/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1668/2010
Dosar nr. 74/59/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 36/PI din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.L. împotriva Sentinţei penale nr. 50/2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 1280/59/2008 şi a obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin cerere înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 15 iulie 2009, petentul A.L. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 50/2009, pronunţată în Dosarul nr. 1280/59/2008 a Curţii de Apel Timişoara pe motiv că a fost purtat de 5 ani prin instanţe civile şi penale care aveau obligaţia de a se pronunţa cu privire la latura civilă fiind vorba de o proprietate ce o deţine în Cartea funciară.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Sentinţa nr. 1534/2009: a dispus trimiterea cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru a se efectua cercetări.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a înaintat acestei instanţe un referat prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, care a fost înregistrat sub nr. 74/59/2010 din data de 22 ianuarie 2010.
Examinând cererea de revizuire se constată următoarele:
Revizuentul a formulat o plângere în Dosarul acestei instanţe nr. 1280/59/2008, împotriva soluţiei procurorului dispusă în Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 164/P/2008, sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de către procurorul D.C., cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 2323/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Soluţia a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1794/R/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca nefondat recursul petentului.
Prin urmare, constatând că prin sentinţa a cărei revizuire se cere de către petent, nu a fost soluţionată o cauză pe fond pentru condamnarea sau achitarea unei persoane, pentru a se stabili în ce măsură sunt incidente cazurile de revizuire de art. 394 C. proc. pen., Curtea apreciază că cererea este inadmisibilă.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 17 din 19 martie 2007, prin care a fost admis un recurs în interesul legii şi prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărârii judecătoreşti definitive, pronunţate în temeiul art. 2781, alin. (8), lit. a) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Faţă de considerentele expuse mai sus se va dispune respingerea cererii de revizuire, formulate de revizuentul A.L., în baza art. 403, alin. (3) C. proc. pen.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs revizuentul petiţionar A.L., criticând-o ca netemeinică solicitând casarea ei şi cu ocazia rejudecării a se dispune admiterea cererii de revizuire promovată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de critică invocat cât i din oficiu sub toate aspectele aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere cu titlu de premisă esenţială că prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 17 din 19 martie 2007 a Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. este inadmisibilă.
În consecinţă, în mod legal şi temeinic prin hotărârea recurată a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.L. împotriva Sentinţei penale nr. 50/2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 1280/59/2008.
Faţă de cele sus expuse recursul de faţă se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuentul petiţionar A.L. împotriva Sentinţei penale nr. 36/PI din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1419/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 277/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
---|