ICCJ. Decizia nr. 1441/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1441/2010
Dosar nr. 5119/2/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 311 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentele L.A.M. şi L.A.L. împotriva rezoluţiei din 24 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. emisă în Dosarul nr. 83/P/2009 şi a rezoluţiei din 12 mai 2009 a procurorului-şef al D.N.A, serviciul teritorial Bucureşti.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. au fost obligate petentele la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că pe data de 5 iunie 2009, a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe de judecată plângerea împotriva Rezoluţiei din data de 24 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., din Dosarul nr. 83/P/2009, precum şi a Rezoluţiei din data de 12 mai 2009 a procurorului-şef al serviciului teritorial Bucureşti, din cadrul D.N.A., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din Dosarul nr. 402/11-2/2009, formulată de petenţii - persoane vătămate L.A.M. şi L.A.L.
În motivare, au arătat că Baroul Bucureşti Ie-a încuviinţat cererea de acordare a asistenţei juridice gratuită pentru susţinerea recursului aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, pe care l-au declarat împotriva sentinţei civile a Judecătoriei Sectorului IV, Bucureşti, din Dosarul nr. 2970/4/2007, fiind numit intimatul-făptuitor P.L., pentru care, după respingerea recursului, au solicitat prelungirea mandatului, în vederea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, însă acesta a propus introducerea unei noi cereri de chemare în judecată, solicitându-le suma de 150 lei, pentru a afla de la administraţia financiară veniturile pârâtului L.V., astfel că pe data de 2 august 2007 au depus la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti o plângere penală, cu solicitarea organizării unui flagrant, neorganizat.
Au solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procuror, pentru începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului P.L., pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 254, C. pen., sau a infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257, C. pen.
A fost ataşat Dosarul nr. 83/P/2009 al Ministerului Public, D.N.A.
Petentul - persoană vătămată a depus, odată cu plângerea, fotocopia cererii de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 1122 din 13 septembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă, din Dosarul nr. 27551/3/2007, înregistrată, sub nr. 10195 din 2 august 2007, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi copia unui CD., despre care a susţinut că priveşte înregistrarea unei discuţii ambientale din data de 4 septembrie 2007, purtată cu poliţistul A.F., de la secţia 14 Poliţie.
În dovedire, petenţii - persoane vătămate au propus, fiindu-le respinse, ca inutile şi neconcludente, audierea CD.-ului, conţinând discuţia ambientală din data de 4 septembrie 2007, purtată cu poliţistul A.F., de la secţia 14 Poliţie, precum şi efectuarea unei adrese către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pentru comunicarea plângerii pe care au depus-o pe data de 2 august 2007.
Analizând conţinutul plângerii, precum şi actele şi lucrările dosarelor, Curtea de Apel a reţinut că prin Rezoluţia din data de 24 martie 2009, din Dosarul nr. 83/P/2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), C. proc. pen., cu aplicarea art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neinceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul P.L., întrucât faptele nu există, constatând că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, iar prin rezoluţia din data de 12 mai 2009 din Dosarul nr. 402/ll-2/2009, procurorul-şef al Serviciului Teritorial Bucureşti din cadrul D.N.A. a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenţii-persoane vătămate L.A.M. şi L.A.L.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarelor, Curtea de Apel a apreciat că plângerea nu este întemeiată.
Astfel, Curtea constată că prin încheierea de şedinţă din data de 24 mai 2007, din Dosarul nr. 2970/4/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a admis cererea de asistenţă judiciară gratuită, formulată de recurentul - reclamant L.A.L. (fila 19, dosar de cercetare penală), astfel că a fost desemnat apărătorul din oficiu P.L., care a depus la dosar delegaţia nr. 298 din 13 iunie 2007 (fila 20, dosar de cercetare penală), iar, ca efect al cererii de acordare a asistenţei juridice gratuite, formulată de recurentul-reclamant L.A.M., înregistrată, sub nr. 60 din 22 iunie 2007, la Baroul Bucureşti (filele 22 şi 23,dosar de cercetare penală), a fost desemnat acelaşi apărător din oficiu, care a depus la dosar delegaţia nr. 316 din 21 iunie 2007 (fila 24,dosar de cercetare penală), după care, printr-o nouă cerere din data de 27 iulie 2007, depusă la Baroul Bucureşti, petenţii L.A.M. şi L.A.L. au solicitat prelungirea delegaţiei pentru asistenţa juridică gratuită, în vederea exercitării unei căi extraordinare de atac (fila 25, dosar de cercetare penală), însă pe data de 1 iulie 2007 avocatul P.L. a depus la Baroul Bucureşti o încunoştinţare, potrivit căreia recursul a fost soluţionat şi nu există motive temeinice pentru declararea unei căi extraordinare de atac, împrejurare pe care, de altfel, a adus-o la cunoştinţa recurenţilor-reclamanţi (fila 42, dosar de cercetare penală).
Procedând în această modalitate, făptuitorul nu numai că nu a comis nici o faptă penală,dar în acelaşi timp şi-a exercitat cu profesionalism mandatul de acordare a asistenţei juridice gratuite pe care l-a primit, inclusiv cu privire la declararea unei căi extraordinare de atac, care poate avea ioc numai în cazul în care există temeiuri. Este adevărat că făptuitorul recunoaşte că a solicitat persoanelor vătămate suma de 150 lei, însă cu titlu de onorariu apărător ales, pentru formularea unei noi cereri de chemare în judecată, privind majorarea cuantumului pensiei de întreţinere, întrucât nu existau motive legale şi serioase pentru declararea unei căi extraordinare de atac împotriva deciziei civile prin care a fost judecată, în mod definitiv şi irevocabil, cererea de chemare în judecată având acelaşi obiect (filele 11-16, 39-41, dosar de cercetare penală).
Având în vedere probele administrate, care confirmă apărarea făptuitorului, Curtea de Apel a apreciat că plângerea penală formulată împotriva acestuia cuprinde doar afirmaţii subiective, lipsite de suport probator, ale persoanelor vătămate, care, în situaţia în care optează pentru asistenţa juridică aleasă, pentru rezolvarea oricărei situaţii litigioase, au obligaţia de plăti onorariul apărătorului ales.
Pentru aceste considerente, Curtea a aprciat că în mod corect s-a stabilit că intimatul - făptuitor nu a comis nici o faptă penală, în materialitatea sa.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs cele două petiţionare,solicitând în esenţă prin motivele scrise de recurs desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la D.N.A pentru continuarea cercetărilor; s-a mai susţinut că instanţa de fond a refuzat administrarea probelor solicitate, inclusiv ataşarea înscrisurilor şi dosarelor la care petentele au făcut trimitere în plângere.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că petiţionarele L.A.M. şi L.A.L. au formulat o plângere penală împotriva numitului P.L., avocat în Baroul Bucureşti, reclamând în esenţă faptul că acesta le-ar fi pretins suma de 150 de lei pentru a face diligentele legale şi a obţine de la Administraţia Financiară situaţia financiară a numitului L.V., tatăl petentelor.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul a fost desemnat de Baroul Bucureşti să asigure asistenţa juridică gratuită a celor două petente în Dosarul civil nr. 2970/4/2007 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă, ca instanţă de recurs.
După finalizarea acelei cauze prin respingerea recursului declarat de petente.ele au luat din nou legătură cu intimatul în vederea promovării unei alte căi de atac.
Acesta a fost de acord, însă a precizat că pentru activităţile ce urma să le desfăşoare (inclusiv obţinerea de informaţii de la Administraţia Financiară privind bunurile şi veniturile numitului L.V. tatăl petentelor) trebuia să fie angajat în baza unui contract de asistenţă juridică, convenind asupra sumei de 150 lei ca şi onorariu.
Ulterior.contractul nu s-a încheiat,iar onorariul nu s-a plătit.
Faţă de această situaţie de fapt, în mod legal şi temeinic s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de către intimat a infracţiunii de trafic de influenţă,cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În ce priveşte probatoriul care nu ar fi fost administrat de către instanţa de fond,este de observat că potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. soluţionarea plângerii se face de către judecător pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate de către petiţionar.
Dincolo de caracterul limitat al probatoriului ce se poate administra în această procedură specială,rezultă că este obligaţia petiţionarului jar nu a instanţei investite cu soluţionarea plângerii de a face demersurile necesare pentru obţinerea înscrisurilor noi ce urmează a fi folosite ca şi mijloace de probă.
În mod evident însă, pertinenţa,concludenta şi utilitatea probelor urmează a fi apreciată în mod suveran de către instanţă, care va dispune asupra acestora în condiţiile art. 67 C. proc. pen.,ceea ce în cauză s-a şi întâmplat.
Pentru aceste considerente,în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de către petiţionare, obligându-le la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentele petiţionare L.A.M. şi L.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 311 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentele petiţionare la plata sumei de câte 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1303/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 1304/2010. Penal. Pornografia infantilă... → |
|---|
