ICCJ. Decizia nr. 1304/2010. Penal. Pornografia infantilă (Legea 678/2001 art. 18). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1304/2010
Dosar nr. 6330/63/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
1În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 41 din 21 octombrie 2009, Tribunalul Dolj, în baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi cu aplic. art. 74, 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul L.N., născut în Craiova, judeţul Dolj, cu domiciliul în Craiova, str. B-dul O., judeţul Dolj, fără forme legale în Craiova, str. A.R., la un an şi două luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71, 64 lit. a) şi lit. b) teza II C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni.
S-au aplicat dispoziţiile art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un hard-disc marca M., capacitate 250 Gb, 50 DVD-uri şi 3 DVD-uri (mărcile C., T. şi H.).
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada prevenţiei de la 28 aprilie 2009 la 27 mai 2009 şi a fost obligat inculpatul la 700 RON, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, nr. 38/D/2008, a fost trimis în judecată inculpatul L.N. pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 Titlul III rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
În fapt, s-a reţinut că în cursul lunii septembrie 2007, lucrători din cadrul poliţiei germane, au căutat prin Internet, utilizatori ai serviciului de file-sharing conectaţi la reţeaua ";e."; şi care puneau la dispoziţie fişiere conţinând imagini şi înregistrări video cunoscute ca reprezentând abuzuri sexuale săvârşite asupra unor minori.
În urma căutării, au fost identificate mai multe sisteme informatice care puneau la dispoziţie astfel de fişiere, unul dintre sistemele informatice identificate având IP-ul x, aparţinând SC R. SA, alocat de furnizorul SC R. SA, la momentul respectiv, abonatului-persoană fizică: M.L., la adresa: mun. Craiova, Calea B., jud. Dolj.
Din verificările efectuate în continuare a reieşit că la adresa sus-menţionată locuiau în fapt martorul Ş.A.-A., fiul vitreg al numitului M.L., împreună cu inculpatul L.N. şi că acesta din urmă a folosit calculatorul deţinut în locuinţă şi racordat la Internet, în scopul procurării pentru sine de materiale pornografice cu minori, uzând de aplicaţii informatice care permit şi altor utilizatori descărcarea acelor materiale de la acesta, inclusiv chiar în momentul descărcării. Din conţinutul sesizării a reieşit că modul de operare consta în procurarea de materiale pornografice cu copii prin intermediul reţelei e. (denumit prescurtat şi e. - engl. Măgar), care este o reţea de răspândire rapidă de documente, prin Internet (tip file-sharing).
Una dintre caracteristicile/aptitudinile acestui program informatic este aceea de a pune la dispoziţia altor clienţi din reţea, interesaţi, fişierele descărcate de către un utilizator anume, la un moment dat, chiar şi în intervalul în care acestea sunt descărcate.
La data de 02 octombrie 2008, în baza Autorizaţiei de percheziţie domiciliară, emisă de Tribunalul Dolj la 29 septembrie 2008, a fost efectuată o percheziţie la adresa învinuitului M.L., din Municipiul Craiova, str. Calea B., 16, judeţul Dolj, ocazie cu care a fost identificat şi ridicat, în vederea cercetărilor, un calculator personal ce era racordat la Internet prin intermediul furnizorului de servicii R.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada septembrie 2007 - octombrie 2008, inculpatul L.N. a utilizat calculatorul aparţinând abonatului M.L., accesul fiind permis de fiul acestuia, martorul Ş.A. care găzduia ocazional pe inculpat, utilizând aplicaţiile informatice ";e."; ";D."; şi ";F.ro"; pentru a descărca materiale pornografice cu persoane majore şi minore.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul a recunoscut accesarea site-urilor - conţinând materiale pornografice cu minori, având reprezentarea corectă asupra vârstei persoanelor respective - materiale pe care le-a deţinut fără drept în memoria calculatorului utilizat.
În aceste condiţii, tribunalul a reţinut că inculpatul L.N. a săvârşit infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru care a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere pe de o parte, gradul de pericol social al faptelor, iar pe de altă parte, împrejurările săvârşirii faptelor, inculpatul vizionând singur acele filme pe care nu le-a postat pe nici un site, fapte prin care nu s-a adus nici un prejudiciu moral sau material vreunei persoane, în cauză neexistând parte vătămată, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului - infractor primar, poziţie sinceră, student evaluate drept circumstanţe atenuante personale; în consecinţă, s-au aplicat dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen., stabilindu-se pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de textul de lege.
Ca modalitate de executare, prima instanţă a dispus, conform dispoziţiilor art. 81 - 83 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei, apreciind că scopul preventivo-educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, invocând critici de netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor principală accesorie, în sensul că reţinerea circumstanţelor personale atenuate este nejustificată faţă de gravitatea deosebită a infracţiunii de pornografie infantilă respectiv că în mod greşit s-a interzis exerciţiul dreptului de ";a alege";, care nu se impune în cauză faţă de natura infracţiunii.
Curtea, analizând apelul promovat în cauză, a reţinut:
Pericolul social concret al infracţiunii săvârşită de inculpat este ridicat, necesitând măsuri procesuale adecvate, din perspectiva regimului sancţionator aplicabil în cauză.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul, deşi student, a optat pentru o activitate infracţională deosebit de periculoasă prin implicaţiile sale, sub aspectul persoanelor care puteau fi racolate în acelaşi scop, demonstrând astfel o conduită profund imorală, de vreme ce şi-a reprezentat aceste activităţi ca având semnificaţia unor acte de divertisment.
Faţă de aceste consideraţii, s-a reţinut că aplicarea circumstanţelor personale atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. este nejustificată, lipsa antecedentelor penale şi conduita cooperantă în cursul cercetărilor neavând semnificaţia unor împrejurări excepţionale care să caracterizeze pozitiv persoana inculpatului, prin coroborare cu împrejurările reale în care infracţiunea a fost comisă.
În aceste condiţii, critica privitoare la greşita individualizare a pedepsei principale este fondată, pedeapsa fiind reindividualizată în sensul înlăturării aplicării art. 74, 76 lit. c) C. pen. şi a stabilirii pedepsei principale de 3 ani închisoare, pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pe durata termenului de încercare de 5 ani şi cu respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., iar inculpatul va fi atenţionat asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere, fie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cadrul S1 termenului de încercare, fie pentru neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.
În acest sens, a reţinut că instituirea măsurilor de supraveghere va permite realizarea scopului preventivo-educativ al sancţiunii penale, nefiind suficientă sub acest aspect numai suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
De asemenea, sunt fondate şi criticile referitoare la conţinutul pedepsei accesorii aplicate aceluiaşi inculpat, reţinându-se că interdicţia exerciţiului dreptului de ";a alege"; reprezintă o aplicare excesivă a prevederilor art. 71 alin. (2) şi 64 C. pen., întrucât infracţiunea dedusă, judecăţii nu este de natură a atrage şi o nedemnitate electorală pentru inculpat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Sentinţa penală nr. 23 din 1 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus următoarele:
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova, împotriva Sentinţei penale nr. 41 din 21 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 6330/63/2009, privind pe inculpatul L.N.
A desfiinţat în parte sentinţa.
A înlăturat aplicarea art. 74, 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
A condamnat pe inculpatul L.N. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen.;
A dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen.;
A obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 862 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Dolj;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă:
- să comunice informaţii de natură a putea să controleze mijloacele lui de existenţă;
A aplicat art. 71 alin. (5) C. pen., privitor la pedeapsa accesorie.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs inculpatul L.N. criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate, criticile fiind consemnate în partea introductivă a hotărârii.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul formulat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitoare la greşita individualizare a pedepsei.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de inculpat şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
Pe baza probelor administrate în cauză a fost reţinută situaţia de fapt expusă anterior şi necontestată de inculpat.
Astfel, inculpatul L.N. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, reţinându-se în sarcina sa că a descărcat asemenea materiale în memoria unui calculator, stocându-le şi vizionându-le în mod repetat, în perioada septembrie 2007 - octombrie 2008, iar chiar din declaraţiile inculpatului rezultă că a avut reprezentarea că în imaginile respective era persoane minore.
De asemenea, s-a constatat percheziţionarea sistemului informatic utilizat a evidenţiat atât fişiere video - multimedia reprezentând abuzuri sexuale asupra unor persoane minore, cât şi aplicaţia informatică Y.M. prin intermediul căruia a contactat trei utilizatori (persoane minore, în vârstă de 11, 12 şi 14 ani), iar comunicările aveau conţinut cu natură sexuală şi conotaţii obscene.
În individualizarea pedepsei aplicate de instanţa de apel au fost avute în vedere, corect, criteriile penale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv natura şi gradul de pericol social concret al infracţiunii, împrejurările comiterii şi modul de acţionare, urmările socialmente periculoase ale faptei, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este tânăr, infractor primar şi a avut o atitudine procesuală corectă, recunoscând şi repetând comiterea infracţiunii.
Având în vedere periculozitatea faptei, care pe lângă natura infracţională are şi o natură morală, precum şi împrejurarea că inculpatul a perceput întreaga sa acţiune ilicită ca un mijloc de divertisment, şi Înalta Curte apreciază că circumstanţele sale personale, pozitive, nu pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de săvârşire dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului L.N.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva Deciziei nr. 23 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1441/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3295/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|