ICCJ. Decizia nr. 1303/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1303/2010
Dosar nr. 11262/2/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 11 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii sentinţei penale pronunţată în data de 29 ianuarie 2009 în Dosarul nr. TC - 045 - 5/08 de Tribunalul Curţii din Principatul Andorra, definitivă prin Sentinţa din 15 mai 2009 a Tribunalului Suprem de Justiţie, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate B.I. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată acestuia de către instanţa din statul solicitant.
Instanţa a reţinut în fapt următoarele:
Prin sentinţa penală pronunţată în data de 29 ianuarie 2009 în Dosarul nr. TC - 045 - 5/08 de Tribunalul Curţii din Principatul Andorra, definitivă prin sentinţa din 15 mai 2009 a Tribunalului Suprem de Justiţie, numitul B.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de a fi membru al unei organizaţii criminale prev. de art. 349 C. pen. şi la o pedeapsă 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de monede false prev. de art. 431 C. pen.
De asemenea, s-a luat faţă de B.I. şi măsura expulzării pe timp de 15 ani din Principatul Andora.
În fapt, s-a reţinut că la data de 20 aprilie 2008, în jurul orelor 18,50, la un control de rutină efectuat pe şosea de către agenţii serviciului de poliţie la rotonda aflată pe linia E. a şoselei generale nr. 2, în urma percheziţiei corporale efectuată asupra numiţilor V.F. şi B.I. s-au găsit 59 de carduri de plastic cu banda magnetică pe o parte şi cu adnotări manuscrise.
B.I. a recunoscut imediat agenţilor de poliţe că aceste carduri erau falsificate.
S-a efectuat o percheziţie şi în camera nr. 6 a hotelului ";B.";, unde agenţii de poliţie au găsit o agendă ce aparţinea persoanei solicitate B.I. ce conţinea diferite nume de contact şi un înscris în limba română, ascuns între coperta acestei agende, care în urma traducerii în limba catalană a rezultat următorul text; ";program copiere chip";, ";program descărcare"; şi ";program realizare carduri";.
A doua zi după confiscarea vehiculului marca M., cu nr. de înmatriculare francez x, de către agenţii de poliţie, au fost găsite 3 carduri învelite într-o batistă de hârtie ce se aflau într-un portmoneu ascuns între scaunele acestuia, care la fel ca şi celelalte aveau adnotări cu date alfanumerice.
Aceste carduri albe interceptate, au fost puse la dispoziţie numiţilor V.F. şi B.I. de un cetăţean rus în Paris pentru a fi utilizate în bancomatele din Principat, urmând să împartă banii, după analiza efectuată prin intermediul lectorului de extragere a informaţiei, rezultând ca numărul său de identificare bancară să corespundă cu cardurile de tip V., M. (al întreprinderii M.) şi E.).
S-a mai reţinut că acuzaţii au făcut uz de aceste carduri în mod nediferenţiat la diverse bancomate ale diverselor entităţi bancare din Principat.
Potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei transmis de către autorităţile judiciare din Principatul Andorra, numitul B.I. a fost arestat la data de 20 aprilie 2008, iar executarea pedepsei aplicată faţă de sus-numit încetează la data de 29 februarie 2012, în prezent fiind încarcerat în Penitenciarul C.
Din examinarea materialului cauzei, se constată îndeplinită condiţia dublei incriminări, prev. de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983.
Astfel, faptele reţinute în sarcina numitului B.I. au corespondent în legislaţia penală română realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind infracţiunea continuată.
Se mai reţine din considerentele hotărârii pronunţate în Cauza nr. TC -045-5/08 de Tribunalul Curţii din Principatul Andorra, că B.I. a declarat că are cunoştinţă despre consecinţele juridice ale transferului, conform dispoziţiilor art. 207.3 C. proc. pen., exprimându-şi consimţământul în mod voluntar ca executarea pedepsei să fie continuată într-un penitenciar din România.
De asemenea, B.I. şi-a exprimat în data de 30 iulie 2009 în biroul centrului penitenciar în mod expres consimţământul să fie transferat într-un penitenciar din România, declarând că este pe deplin conştient de consecinţele juridice care derivă din acest transfer.
Potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executări pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
În raport de aceste dispoziţii, cererea apărătorului în ceea ce priveşte întinderea conversiunii, respectiv aplicarea de către instanţa română a unei pedepse de doi ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ce are corespondent în legislaţia română, prin efectul dispoziţiilor art. 73, 74 şi 76 C. pen. român, apare ca nefondată.
În vederea aplicării acestor dispoziţii apărătorul persoanei condamnare B.I. a invocat dispoziţiile art. 9 lit. b) coroborat cu art. 11 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, fără a face însă trimitere la dispoziţiile Legii nr. 302/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, apărarea a solicitat instanţei să constate că persoana condamnată B.I. şi-a dat consimţământul în vederea conversiunii condamnării pedepsei de 4 ani închisoare stabilită de autorităţile judiciare din Principatul Andorra într-o pedeapsă mai mică aplicată de către instanţa română.
Or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă cele invocate de către apărătorul persoanei condamnate B.I., acesta dimpotrivă declarând că este ";pe deplin conştient de consecinţele care decurg din acest transfer";.
Prin Sentinţa penală nr. 41 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea de transferare a persoanei condamnate B.I. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
În temeiul art. 149 rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată, a recunoscut sentinţa penală pronunţată în data de 29 ianuarie 2009 în Dosarul nr. TC-045-5/2008 de Tribunalul Curţii din Principatul Andorra, definitivă prin sentinţa din 15 mai 2009 a Tribunalului Suprem de Justiţie.
A dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de autorităţile statului menţionat.
A dedus din pedeapsă perioada deja executată, de la 20 aprilie 2008 la zi.
A dispus de asemenea emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentinţei a formulat recurs persoana condamnată B.I. prin apărătorul său ales.
Recursul este nemotivat.
Examinând calea de atac declarată de persoana condamnată, Înalta Curte constată că este nefondată şi va fi respinsă ca atare.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică.
Dispoziţiile incidente cauzei au fost cunoscute de B.I., iar hotărârea instanţei de fond a respectat în tocmai aceste prevederi:
- Condiţia dublei incriminări, prev. de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în 1983 este îndeplinită.
- Din considerentele hotărârii pronunţate de Tribunalul Curţii din Principatul Andorra rezultă că persoana condamnată are cunoştinţă despre consecinţele juridice ale transferului, exprimându-şi în mod expres consimţământul să fie transferat într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, cerere reiterată la 30 iulie 2009 în prezenţa avocatului său.
- Statul român, în cazul în care optează pe continuarea executării pedepsei, respectă, conform art. 145 din Legea nr. 302/2004, felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004 cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare şi, în niciun caz, nu poate să agraveze situaţia condamnatului.
După cum se poate constata, durata pedepsei aplicate de 4 ani închisoare ca urmare a cumulului aritmetic aplicat de către autorităţile judiciare din Principatul Andora nu este incompatibilă cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a căror limite de pedeapsă sunt cuprinse în ceea ce-l priveşte pe B.I., cu închisoarea de la 1 la 13 ani.
În consecinţă, neexistând vreun caz de incompatibilitate prev. de art. 146 din Legea nr. 302/2004 şi dând eficienţă disp. art. 145 din aceeaşi lege, Curtea de Apel Bucureşti în mod legal a admis sesizarea parchetului, a recunoscut efectele hotărârii penale menţionate şi a dispus transferarea condamnatului B.I. pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 41 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 6 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 851/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1441/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
