ICCJ. Decizia nr. 625/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 625/2010
Dosar nr. 1251/1/2011
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă.
Prin încheierea din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosar nr. 1101.1/59/2010, în baza art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar.
In baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar.
În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
În baza art. 3001 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P., urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 07 aprilie 2011.
S-a reţinut că potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Datele la care se referă textul de lege menţionat rezultă din miza ridicată a procesului penal declanşat împotriva inculpatului (acesta fiind acuzat de săvârşirea unor infracţiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată foarte mare), starea conflictuală creată (tulburarea serioasă a activităţii O.C.P.I. Timişoara, a două birouri notariale şi a două părţi civile persoane juridice), lipsa garanţiilor că desfăşurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpatului (având în vedere mijloacele folosite la săvârşirea faptelor penale reţinute în sarcina sa - uşurinţa cu care ar fi acceptat propunerile inculpatului S., care nu ar fi dus la bun sfârşit activitatea ilicită de care este acuzat fără ajutorul dat de inculpatul K.).
Este adevărat că circumstanţele personale joacă un rol important în privinţa luării, prelungirii, înlocuirii sau revocării unei măsuri procesuale preventive, însă acestea nu pot fi privite izolat de faptele imputate şi de circumstanţele reale în care acestea au fost săvârşite. Indiciile privind contrafacerea şi folosirea unor înscrisuri oficiale, însoţite de declararea necorespunzătoare a adevărului cu prilejul prezentării înscrisurilor falsificate la O.C.P.I., la două birouri notariale şi la Primăria Municipiului Timişoara, determinarea cu intenţie a săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu de către doi notari publici şi doi lucrători de carte funciară, caracterul organizat al acţiunilor inculpaţilor, amploarea activităţii infracţionale de care sunt acuzaţi inculpaţii şi forma continuată a infracţiunilor reclamate sunt împrejurări în raport cu care lipsa antecedentelor penale, pretinsa conduită sinceră a inculpatului şi existenţa unei ocupaţii licite nu justifică liberarea lui sub control judiciar.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar.
În ce priveşte starea de arest a inculpaţilor, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 157/P/2008 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor:
1) S.I., fost C., zis „l.", pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de.
- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 – art. 42 C. pen. ; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 293 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplic, art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a), art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen., şi art. 75 lit. a), art. 29 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a), art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 2481 cu aplic. art. 41-42, art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 41-42, art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen.; art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.; art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) combinat cu art. 229 alin. (3) C. pen., prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen.
2) K.F., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 293 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen., şi art. 75 lit. a) art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic. art. 41-42 art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen.;art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen.
3) B.P., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) art. 287C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 – 42 - art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen.
Verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a celor 3 inculpaţi menţionaţi mai sus, Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, dispunând, prin încheiere motivată, fie revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, fie menţinerea arestării preventive, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Luarea, prelungirea şi menţinerea măsurii arestării preventive au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Din coroborarea celor două texte de lege amintite rezultă condiţiile ce trebuie întrunite pentru ca măsura arestării preventive să fie legală şi temeinică: existenţa unor probe sau indicii temeinice că persoana suspectată a săvârşit fapte de natură penală; legea să prevadă pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani; existenţa unui probatoriu din care să rezulte că lăsarea în libertate a persoanei respective prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În speţă, din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică în prezent bănuiala rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina acestora prin rechizitoriu, respectiv că s-au întocmit în fals două dispoziţii de restituire teren, plăsmuite în întregime cu semnăturile şi ştampilele aparent ca aparţinând Primarului Municipiului Timişoara, şi a documentaţiilor cadastrale anexe, care, după întocmirea lor în fals, au fost prezentate spre întabulare, iar cu ajutorul unei procuri judiciare întocmite în Ungaria cu date false, s-a reuşit întabularea dispoziţiei de restituire şi apoi înstrăinarea terenurilor, realizată cu referire la dispoziţia de restituire cu nr. 2456 din 04 noiembrie 2005, iar cu referire la dispoziţia de restituire falsă cu nr. 2447 din 04 noiembrie 2005 fapta fiind descoperită în faza de tentativă.
Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpaţilor rezultă din natura şi gravitatea faptelor imputate (pentru inculpatul S. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave; pentru inculpatul K. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual; pentru inculpatul B. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual), numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită reţinută actul de sesizare (inclusiv al inculpaţilor), nivelul prejudiciului (care a atras şi încadrarea juridică a faptei de înşelăciune), rezonanţa socială pe care o are comiterea unui număr mare de infracţiuni de către un număr mare de persoane.
Se observă aşadar că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
Este fără relevanţă, sub aspectul menţinerii arestării preventive faţă de cei 3 inculpaţi, împrejurarea că alţi inculpaţi sunt judecaţi în stare de libertate. Art. 136 alin. (8) C. proc. pen. prevede că alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura. Aşadar, circumstanţele personale joacă un rol important în luarea, prelungire, menţinerea, înlocuirea sau revocarea unei măsuri procesuale preventive, fiind posibil ca faţă de unii inculpaţi să fie luate măsuri preventive şi faţă de alţii nu, ori faţă de unii să se ia o măsură iar faţă de alţii o măsură diferită. În orice caz, neprezentarea de către procuror a unei persoane în faţa instanţei cu cerere de luare a măsurii arestării preventive nu poate constitui temei pentru punerea în libertate a coinculpaţilor arestaţi.
Susţinerile aduse în apărarea inculpatului S.I. (fost C.) în sensul că acest inculpat se simte discriminat pentru că este ţigan nu sunt întemeiate. în primul rând nu au fost aduse argumente în acest sens. în al doilea rând, se observă că, dintre ceilalţi doi inculpaţi arestaţi, unul este cetăţean român de altă etnie iar altul este cetăţean străin, astfel încât nu se poate spune că starea de arest ar fi legată de cetăţenia sau etnia inculpatului.
Referitor la problemele de sănătate ale inculpaţilor K.F. şi B.P. invocate, acestea nu constituie un impediment pentru menţinerea arestării preventive. Se observă că la dosar nu există dovezi în sensul că aceştia ar suferi de afecţiuni care i-ar pune în imposibilitatea suportării regimului de detenţie preventivă. în orice caz, art. 1391 teza I C. proc. pen. prevede că, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice. De asemenea, în situaţia în care persoana în cauză nu beneficiază de asistenţă medicală sau de regimul alimentar corespunzător, are posibilitatea de a formula plângeri în temeiul Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În privinţa termenului rezonabil al duratei arestării preventive, acest caracter nu se analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării măsurii. Aşa cum se desprinde şi din jurisprudenţa C.E.D.O., trebuie avute în vedere şi alte criterii, cum ar fi miza procesului şi complexitatea cauzei. în speţă, pe lângă durata arestării, este necesar să se ia în considerare şi complexitatea cauzei (numărul mare al persoanelor trimise în judecată şi al faptelor imputate), comportamentul procesual al părţilor (la termenul de judecată din 10 ianuarie 2011 s-a formulat o cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată, unul din cele două motive invocate fiind anterior analizat cu ocazia soluţionării cererii de abţinere a aceluiaşi judecător, deja respinsă la momentul formulării cererii de recuzare), precum şi miza procesului (pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii fiind mari).
Faţă de cele reţinute, se consideră şi că lăsarea inculpaţilor în libertate ar încuraja săvârşirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanţei atât de către inculpaţi, cât şi de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorilor ca pe o lipsă de reacţie corespunzătoare a autorităţilor.
De asemenea, instanţa remarcă faptul că statul are obligaţia pozitivă de a adopta o legislaţie penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte îndreptate împotriva unor relaţii privind convieţuirea socială, patrimoniului cetăţeanului, activităţii de serviciu a funcţionarilor publici şi încrederii de care trebuie să se bucure înscrisurile oficiale şi sub semnătură privată, valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală.
Pentru aceleaşi considerente care vizează menţinerea arestării preventive se apreciază că această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură procesuală, conform considerentelor expuse anterior neexistând garanţii că luarea unor măsuri neprivative de libertate faţă de cei trei inculpaţi ar asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Aşa fiind, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate cererile inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, iar în baza art. 3001 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a celor trei inculpaţi.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii S.I. şi K.F., formulându-se exclusiv critici cu privire la soluţia de menţinere a inculpaţilor în stare de arest. S-a susţinut astfel că încheierea atacată reia motivarea folosită la termene anterioare când s-a dispus asupra stării de arest a inculpaţilor, echivalând cu o lipsă de verificare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege. În plus, s-a făcut o confuzie între pericolul social al infracţiunii şi pericolul concret pentru ordinea publică.
S-a solicitat în concluzie înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, ţinând seama şi de durata scursă de la momentul luării măsurii privative de libertate (în cazul inculpatului S.), respectiv revocarea măsurii arestării preventive (în cazul inculpatului K.).
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Potrivit art. 300/2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b C. proc. pen.
Această verificare poartă asupra temeiurilor care au determinat arestarea iniţială, urmând a se constata dacă acestea au încetat (fără a mai exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate) sau, dimpotrivă, acestea impun în continuare privarea de libertate.
Analizând încheierea recurată, Curtea constată că instanţa de fond a verificat în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor, prin raportare la temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă şi justifică privarea de libertate în continuare a inculpaţilor.
Rezultă astfel că au fost analizate condiţiile cumulative prev. de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., reţinându-se, cu trimitere la actele aflate la dosar până la acest moment, că există presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis faptele reţinute în sarcina lor şi că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, Curtea constată că legea impune o verificare periodică a legalitatea şi temeinicia arestării preventive, fără ca aceasta să se reflecte în considerente distincte ale actului procedural în care aceasta se concretizează. Cu alte cuvinte, instanţa nu este obligată să-şi motiveze în alţi termeni dispoziţia de revocare sau, după caz, de menţinere a arestării preventive, câtă vreme considerente anterioare îşi păstrează actualitatea, prin raportare la evoluţia cauzei din punct de vedere probator.
În ce priveşte cea de-a doua critică formulată de inculpatul S., Curtea constată că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea în libertate a unei persoane nu se confundă cu pericolul social abstract al infracţiunilor imputate, căci acesta din urmă se reflectă în limitele de pedeapsă deja valorificate de legiuitor prin instituirea celeilalte condiţii cumulative din art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Pericolul pentru ordinea publică nu poate fi însă disociat de gravitatea concretă a faptelor care fac obiectul cercetărilor, acesta fiind avut în vedere şi de către instanţa de fond în considerentele încheierii recurate. Multitudinea faptelor imputate inculpaţilor, numărul şi calitatea persoanelor angrenate în activitatea infracţională, urmările produse justifică aprecierea că la acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpaţilor ar crea un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, dar ar afecta şi buna desfăşurare în continuare a procesului penal, ţinând seama şi de stadiul în care se găsesc cercetările în cauză.
Referitor la durata arestării preventive, Curtea constată că aceasta nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata arestării nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, în condiţiile în care inculpaţii sunt privaţi de libertate de circa 10 luni,iar cauza este una complexă.
În concluzie, Curtea apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, iar buna desfăşurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a inculpaţilor, condiţii în care recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi S.I. şi K.F. împotriva încheierii din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosar nr. 1101.1/59/2010.
Obligă recurentul inculpat S.I. la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat K.F. la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 293/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 735/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
