ICCJ. Decizia nr. 1700/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1700/2010
Dosar nr. 5933/110/2009
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra recursul de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 388/D din 6 noiembrie 2009 Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul J.B., fiul lui G. si M., pentru comiterea infracţiunii tentativa la viol prevăzuta de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) si alin. (3) teza I C. pen. pedeapsa de 7 ani închisoare si 4 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen.
Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I şi lit. b) C. pen. pe durata si in condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicata durata reţinerii din 2009 si a arestării preventive din 17 august 2009 la zi. Potrivit art. 50 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului, la act ca partea vătămata P.A.M. prin reprezentant legal P.B. nu se constituie parte civila în cauza.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obliga pe inculpat sa plătească statului suma de 710 lei cheltuieli judiciare.
Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu fondul M.J. către Baroul de Avocaţi Bacău - pentru av. L.E.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronunţare cu reprezentantul ilegal al părtii vătămate si de la comunicare cu inculpatul.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în după amiaza zile de 21 iulie 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice la locuinţa părintească, în jurul orelor 17,00 a plecat în sat, iar pe o uliţă a întâlnit-o pe partea vătămată P.A.M., care se juca cu un alt copil, în vârstă de 7 ani - P.A.D.
Inculpatul a condus-o pe minoră pe un teren viran, acoperit cu vegetaţie înaltă (în pct. B.L.) şi după ce a obligat-o să se dezbrace de pantaloni şi lenjerie, a încercat să întreţină cu aceasta raporturi sexuale.
Din această activitate infracţională, inculpatul a fost întrerupt de martorul M.A. Acesta, aflat în apropiere, pe un drumul sătesc fiind alertat de ţipetele şi plânsul minorei, s-a deplasat în fugă la locul comiterii faptei, moment în care a surprins pe inculpat dezbrăcat, deasupra victimei, încercând să întreţină raport sexual. Inculpatul a fugit de la locul faptei, fiind recunoscut de către martor. Martorul M.A. a încercat să o calmeze pe minoră, care plângea, iar apoi a condus-o pe aceasta la locuinţa părinţilor P.P. şi B., pe drum întâlnindu-se cu martorul C.A., bunicul victimei.
Reprezentaţii legali ai minorei au anunţat în scurt timp organele de poliţie.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită prin plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, prin reprezentanţii legali, proces-verbal de conducere în teren, planşe foto, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, inculpatul J.B. a recunoscut şi regretat fapta comisă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul solicitând reducerea pedepsei aplicate considerând că este prea mare în raport de circumstanţele personale ale comiterii faptei, iar ca modalitate a executării pedepsei a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 9 din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul J.B. împotriva sentinţei penale nr. 388/D din 6 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău. Desfiinţează sentinţa penală apelată numai cu privire la aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), reţine cauza spre rejudecare şi în consecinţă;
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa principală aplicată perioada executată prin reţine şi arest preventiv de la data de 12 august 2009 la data de 06 noiembrie 2009.
În temeiul art. 383 alin. (1)1, cu art. 350 C. proc. pen., menţine arestarea preventivă a apelantului-inculpat. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., deduce în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat de instanţa de fond perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunţării hotărârii apelate, respectiv de la data de 06 noiembrie 2009, la zi.
Dispune plata din fondurile M.J.L.C., către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, avocat C.F.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru apelantul-inculpat.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că apelul inculpatului este fondat doar cu privire la greşita deducere a arestului preventiv, celelalte motive de apel cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate de instanţa de fond, apreciind că sunt nefondate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul J.B., reiterând motivele de apel referitoare la netemeinicia pedepsei.
Apărătorul inculpatului a solicitat achitarea inculpatului în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 Iit. a) rap. la art. 10 lit. d), în subsidiar lit. e) C. proc. pen. invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În ultimul cuvânt inculpatul a menţionat că solicită doar reducerea pedepsei aplicate, astfel încât, având în vedere poziţia inculpatului, Înalta Curte urmează să analizeze Decizia atacată numai din acest punct de vedere al cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeiul deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond în baza materialului probator administrat în cauză în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţie de fapt reţinută, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt întrunite elementele tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 48 C. pen. referitoare la iresponsabilitatea cât timp din actele dosarului rezultă că discernământul inculpatului este păstrat în raport de fapta reţinută în sarcina sa, aşa cum rezultă din expertiza medico - legală psihiatrică efectuată în cauză.
Nici dispoziţiile art. 49 C. pen. nu sunt aplicabile în cauză cât timp beţia voluntară nu este enumerată printre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte reţine că aceasta a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, instanţa de fond avand în vedere în procesul de individualizare juridiciară a pedepsei toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 5 ani şi 12 ani şi 6 luni (fapta a rămas în faza tentativei) modalitatea şi împrejurările comiterii faptei constând în faptul că inculpatul a încercat să abuzeze sexual o minoră în vârstă de 11 ani care avea un handicap psihic respectiv prezenta sindromul Down.
Este adevărat că inculpatul a avut o poziţie sinceră, însă această împrejurare nu poate determina aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus fără a avea în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptei.
Poziţia sinceră şi de regret manifestată de inculpat reprezintă practic o atitudine normală de conştientizare a faptei şi a consecinţelor acestei fapte şi nu poate fi ridicată la rang de virtute cu consecinţa aplicării unei pedepse mai mici, pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului fiind în măsură să asigure scopul educativ şi coercitiv al pedepsei reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Menţinând pedeapsa în cuantumul stabilit de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen., dispoziţii care limitează cuantumul pedepsei în raport de care se poate aplica o modalitate de executare neprivativă de libertate.
Întrucât nu există alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) cu ref. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a computat prevenţia inculpatului de la 12 august 2009 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.B. împotriva Deciziei penale nr. 9 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 august 2009 la 30 aprilie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1249/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1275/2010. Penal → |
|---|
