ICCJ. Decizia nr. 3295/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 3295/2010
Dosar nr. 11206/2/2009
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 52 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă plângerea petentului S.G. împotriva ordonanţei nr. 1479/P/2009 din 16 ianuarie 2009 şi a rezoluţiei nr. 1677/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a reţinut că prin ordonanţa din 16 octombrie 2009 în Dosarul nr. 1479/P/2009 s-a dispus:
1. Neînceperea urmăririi penale faţă inspector principal de poliţie T.O. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 264 C. pen.
2. Neînceperea urmăririi penale faţă de comisar şef de poliţie (r) O.S. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
3. Neînceperea urmăririi penale faţă de comisarii şefi de poliţie V.V. şi G.M. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.
4. Disjungerea cauzei faţă de comisar şef de poliţie B.C.M., subinspector de poliţie I.Ş.R., agent şef adjunct I.l. şi agent şef G.C. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Pentru a dispune astfel s-a reţinut în Ordonanţă prin adresa din data de 06 august 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare, plângerea formulată de numitul S.G. împotriva mai multor ofiţeri şi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava.
Astfel, prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi înregistrată la acest parchet la data de 23 iulie 2009, S.G. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de comisar şef O.S. şi inspector principal T.O. din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi faţă de comisar şef B.C.M., subinspector I.Ş.R. şi agenţii I.l. şi G.C. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
În fapt, s-a arătat că lucrătorii de poliţie menţionaţi şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, neluând (mai ales prin lipsă de solicitudine şi cooperare cu autorităţile judiciare italiene) măsuri pentru anularea mandatului de arestare preventivă şi a hotărârii judecătoreşti emise eronat împotriva sa de către judecătorul pentru anchete preliminare din cadrul Tribunalului Parma.
Cu privire la ofiţerul T.O., s-a menţionat că se solicită efectuarea de cercetări şi sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu prev. de art. 2481 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), prin aceea că "a întocmit Dosarul penal nr. 1792/P/2009 fără a avea la bază plângere penală prealabilă din partea mea".
După cum rezultă din sesizare, cu ocazia arestării fratelui său, S.P., de către autorităţile din Republica Italiană, acesta şi-a declinat identitatea S.G., considerent pentru care s-au emis mandatul de arestare preventivă nr. 1758/2008 şi sentinţa penală nr. 56 din 19 februarie 2009 de către judecătorul pentru anchete preliminare din cadrul Tribunalului Parma pe numele său.
Persoana vătămată a precizat că este funcţionar public în cadrul Penitenciarului Târgşor, cu gradul profesional de agent principal, şi că emiterea mandatului de arestare preventivă a fost de natură să îi dăuneze imaginii şi carierei profesionale.
Cu ocazia audierii, S.G. a detaliat faptele apreciate cu caracter infracţional pentru fiecare din lucrătorii de poliţie indicaţi în plângere, menţionând cu privire la comisarul şef O.S. că acesta i-a comunicat printr-o adresă aspecte necorespunzătoare adevărului (ceea ce s-ar circumscrie infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)).
Din actele premergătoare efectuate în cauză, a reieşit că, la data de 28 aprilie 2008, S.P. (fratele persoanei vătămate) a fost arestat preventiv de către autorităţile judiciare italiene pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prilej cu care a furnizat anchetatorilor datele de identitate ale fratelui său, S.G.
Ulterior, familia arestatului a adresat organelor de poliţie române mai multe memorii prin care îşi exprima îngrijorarea cu privire la soarta numitului S.P.
Una dintre aceste petiţii, formulată de S.P. (tatăl arestatului), a fost înregistrată la Inspectoratul General al Poliţiei Române sub nr. 20911/2008, fiind repartizată spre soluţionare ofiţerului T.O.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că S.P. este arestat de către autorităţile italiene şi că şi-a atribuit identitatea fratelui său.
Demersurile întreprinse de lucrătorii de poliţie români prin intermediul ataşatului de afaceri interne la Roma au condus la stabilirea realei identităţi a persoanei arestate.
Totodată, având în vedere toate informaţiile obţinute, inspectorul principal T.O. s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către S.P. a infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen.
Prin urmare, s-a format Dosarul nr. 1792/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Dosarul a fost trimis iniţial pentru efectuarea de cercetări la Postul de Poliţie al Comunei Mălini, judeţul Suceava, iar ulterior, în baza art. 217 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus trecerea cauzei la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava - Serviciul Investigaţii Criminale.
Pe parcursul cercetărilor, la data de 27 august 2008, agentul I.l. a procedat la ridicarea din posesia numitului R.V. a paşaportului aparţinând numitului S.P.
Fiind audiat, ofiţerul T.O. a precizat că aspectele sesizate pin plângerea formulată de S.G. sunt nefondate, în sensul că tocmai prin diligentele organelor de poliţie române (şi ale sale personal) s-a reuşit clarificarea situaţiei celui arestat din punct de vedere al identităţii.
O altă petiţie formulată de S.G. a fost înregistrată la Inspectoratul General al Poliţiei Române - D.G.C.C.O. sub nr. 1148114/2008, iar prin adresa din data de 15 decembrie 2008, sub semnătura comisarului şef O.S., director al acestei structuri, s-a comunicat sus-numitului rezultatul verificărilor.
Se mai reţine şi faptul că prin infograma nr. 1324 din 09 iulie 2009, Consulatul General al României la Milano a comunicat Inspectoratului General al Poliţiei Române faptul că în urma demersurilor efectuate în colaborare cu poliţia română documentele doveditoare că adevărata identitate a celui arestat este S.P. au fost puse la dispoziţia instanţei de judecată şi a celorlalte autorităţi judiciare şi că, în conformitate cu menţiunile existente în bazele de date italiene, nu există şi nu a existat un mandat de arestare în lipsă pe numele S.G., iar acesta nu figurează în evidenţa persoanelor urmărite.
Faţă de cele de mai sus, s-a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de inspector principal T.O. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 264 C. pen., precum şi faţă de comisar şef (r) O.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât din materialul probator a rezultat că faptele sesizate prin plângerea formulată de S.G. nu se confirmă.
Astfel, din actele premergătoare a reieşit că sus-numiţii au acţionat cu respectarea prevederilor legale şi deontologiei profesionale, fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor persoanei vătămate.
În ceea ce priveşte pe ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Prin adresa din data de 06 august 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare, o nouă plângere formulată de numitul S.G. împotriva unor ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române.
Din examinarea sesizării, a reieşit că sus-numitul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de comisar şef V.V., director adjunct al Direcţiei Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, şi un lucrător din cadrul aceleaşi direcţii pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că ofiţerii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu în instrumentarea lucrării înregistrate sub nr. 320288/2009, comuni când prin adresa din data de 13 iulie 2009 împrejurări necorespunzătoare adevărului.
În urma verificărilor, lucrătorul indicat în plângere a fost identificat ca fiind comisarul şef G.M.
Potrivit actelor premergătoare, la data de 25 iunie 2009, Direcţia Cabinet a Inspectoratului General al Poliţiei Române a transmis Direcţiei Investigaţii Criminale o petiţie formulată de S.G. prin care erau exprimate o serie de nemulţumiri cu privire la soluţionarea unui memoriu anterior (înregistrat sub nr. 5484/SRP/2009) şi se solicita audienţă.
Deşi petiţia purta titlul "plângere penală", s-a apreciat că aspectele semnalate nu vizează elemente de natură penală.
Lucrarea a fost înregistrată sub nr. 320288/2009 şi repartizată spre soluţionare comisarului şef G.M.
Fiind citat de ofiţer în mai multe rânduri pentru a preciza obiectul sesizării, numitul S.G. nu s-a prezentat.
Drept urmare, a fost întocmit la data de 13 iulie 2009 un referat cu propunere de clasare a lucrării şi prin adresa din aceeaşi dată s-a comunicat petiţionarului (având la bază infograma Consulatului General al României la Milano din 09 iulie 2009 şi ţinând cont de celelalte verificări efectuate anterior) faptul că nu există şi nu a existat un mandat de arestare în lipsă pe numele său.
Adresa a fost semnată de comisarul şef V.V., director adjunct al Direcţiei Investigaţii Criminale, împuternicit la acea dată la comanda direcţiei.
Faţă de cele de mai sus, s-a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de comisarii şefi de poliţie V.V. şi G.M. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., deoarece din materialul probator a rezultat că faptele sesizate nu există.
Împotriva acestei ordonanţe petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluţia din 19 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1677/11-/2/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de S.G. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 16 octombrie 2009 în Dosarul nr. 1479/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu motivarea că petentul a învederat aceleaşi aspecte din plângere ori a menţiona împrejurări noi faţă de cele avute în vedere la soluţionarea cauzei, iar din examinarea soluţiei pronunţate rezultă că aceasta este temeinică şi legală.
Curtea de Apel, analizând plângerea formulată de petent, a constatat că acesta este nefondată.
Petentul a formulat plângere împotriva mai multor lucrători de poliţie pentru faptul că nu au dat curs plângerilor sale prin care solicită cercetarea penală a numitului R.V. zis C. care a venit în România cu paşaportul fratelui său, şi a adus "marfă furată" folosindu-se de numele fratelui său, S.P.
Numitul S.P. fusese arestat în Italia pentru o infracţiune de tâlhărie, ocazie cu care şi-a declinat o altă identitate, şi anume cea a fratelui său, petentul S.G., motiv pentru care mandatul de arestare a fost iniţial emis pe numele celui din urmă.
Petentul susţine că în realitate, numitul R.V. face trafic de persoane, iar la momentul arestării fratelui său, acesta îi deţinea paşaportul şi de aceea autorităţile italiene au emis mandat de arestare sub un nume greşit.
Aşa după cum reiese din actele aflate la dosar însă, numitul R.V. a depus în România paşaportul şi alte acte ale numitului S.P., care au rămas în locuinţa sa, după arestarea acestuia, şi datorită eforturilor autorităţilor române, care au colaborat cu cele italiene a fost descoperită adevărata identitate a numitului S.P., şi a fost pronunţată o hotărâre de condamnare pe numele acestuia, după ce, în prealabil, mandatul de arestare fusese emis pe numele fratelui său S.G.
Având în vedere demersurile tăcute de lucrătorii de poliţie, s-a stabilit că numitul S.P. a folosit o identitate falsă, motiv pentru care inspectorul principal T.O. s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către S.P. a infracţiunii de fals privind identitatea.
Împotriva inspectorului T.O. a formulat plângere petentul pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului întrucât acesta nu l-a cercetat penal pe R.V., care făcea trafic de persoane.
Curtea a constatat că demersurile făcute de inspectorul T.O. au ajutat la soluţionarea aspectului falsei identităţi folosite de numitul S.P., iar dacă petentul este nemulţumit de măsurile luate de organele de poliţie cu privire la numitul R.V. poate ataca actul prin care s-a dispus cu privire la acesta, deoarece din datele prezentei cauze nu rezultă că inspectorul T.O. şi-a exercitat abuziv atribuţiile şi nici că a favorizat vreun infractor, neexistând indicii că declararea falsei identităţi de către S.P. avea vreo legătură cu faptul că paşaportul său se afla în casa numitului R.V.
Aspectul că R.V. a venit în România şi a predat documentele numitului S.P. atestă faptul că nu a fost cu nimic implicat în atribuirea unei false identităţi sau într-un trafic de persoane, pentru că dacă ar fi fost aşa interesul său ar fi fost să distrugă aceste documente pentru a nu exista vreo probă cu privire la asemenea activităţi.
Pe de altă parte, faptul că numitul S.P. nu avea paşaport în momentul arestării, nu era de natură să-l facă să-şi uite identitatea şi să dea declaraţii în fata autorităţilor italiene folosind numele fratelui său.
Nici plângerile formulate împotriva comisarului de poliţie O.S. şi a comisarilor şefi V.V. şi G.M. nu sunt întemeiate întrucât aceştia nu şi-au exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu, dispunând măsuri legale în raport de obiectul sesizărilor şi de aspectul că petentul, deşi a fost citat în repetate rânduri, nu s-a prezentat niciodată pentru a fi audiat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul S.G., solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea completării cercetărilor, întrucât există probe care atestă că intimaţii, în calitate de lucrători ai I.G.P.R., nu au colaborat cu instituţiile statului italian.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 28 aprilie 2008 numitul S.P., fratele petentului, a fost arestat preventiv de către autorităţile italiene pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, ocazie cu care a indicat anchetatorilor datele de stare civilă ale petentului, respectiv S.G.
Această situaţie a fost însă îndreptată ca urmare a demersurilor întreprinse de lucrători ai Poliţiei Române şi de Consulatul General al României din Milano, transmiţându-se autorităţilor judiciare italiene documentele care atestă că adevărata identitate a persoanei arestate este S.P.
Acest fapt este probat de hotărârea pronunţată de Tribunalul din Parma la 19 februarie 2009(fil.99 dup) din care rezultă că persoana condamnată este S.P., alias S.G.
De altfel, această situaţie de fapt rezultă şi din infograma Consulatului General al României la Milano emisă la 9 iulie 2009 (fil. 86 d.u.p.), potrivit căreia, conform menţiunilor existente în bazele de date italiene, nu există şi nu a existat un mandat de arestare în lipsă pe numele petentului, cu datele sale de stare civilă, că acesta nu figurează în evidenţa persoanelor urmărite naţional,iar identitatea exactă a autorului a fost stabilită.
Pe de altă parte, înscrisurile prezentate de către petent atât cu ocazia cercetărilor efectuate de către procuror, cât şi în faza de judecată(fond şi recurs), nu au dovedit o situaţie contrară,respectiv că în prezent ar fi în fiinţă un mandat de arestare sau o hotărâre de condamnare emise de către autorităţile judiciare italiene pe numele său,neexistând aşadar riscul încarcerării petentului.
Împrejurarea că în unele înscrisuri emise de la locul de deţinere din Italia unde s-a aflat încarcerat fratele său este menţionat în continuare numele petentului, nu poate conduce la o altă concluzie, fiind vorba despre aspecte neimputabile autorităţilor române şi fără relevanţă pentru situaţia juridică a petentului.
Curtea apreciază că actele premergătoare efectuate în cauză sunt suficiente şi demonstrează că faptele imputate intimaţilor nu există, aceştia îndeplinindu-şi în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, astfel încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror şi validată de către instanţa de fond este legală şi temeinică.
În consecinţă, recursul petentului va fi respins ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar S.G. împotriva sentinţei penale nr. 52 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1304/2010. Penal. Pornografia infantilă... | ICCJ. Decizia nr. 1305/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
