ICCJ. Decizia nr. 1452/2010. Penal. Neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1452/2010
Dosar nr. 27448/3/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 822 din 20 octombrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petiţionarul E.M., de revizuire a Sentinţei penale nr. 88 din 5 august 1983, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 247 din 2 februarie 1984 pronunţată de Tribunalul Suprem, cu obligarea revizuentului la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se dispune astfel, instanţa a apreciat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., reţinând că, în speţă, condamnatul nu a indicat fapte şi împrejurări noi, ci a contestat modul de soluţionare a dosarului, invocând ";motive politice"; care au dus la greşita lui condamnare, precum şi o apreciere eronată a probelor administrate.
S-a mai reţinut că existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului a fost constatată de instanţele care au judecat fondul cauzei, condamnarea revizuentului dispunându-se prin coroborarea întregului material probator administrat în cauză, apreciindu-se totodată că readministrarea aceluiaşi probatoriu nu este posibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii, în lipsa unor probe noi certe, care să conducă fără echivoc la stabilirea nevinovăţiei, cererea revizuentului fiind inadmisibilă, neîncadrându-se în textul legal.
Apelul declarat de revizuentul E.M. împotriva sentinţei sus-menţionate a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 14/A din 20 ianuarie 2010, arătându-se, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele şi împrejurările dovedite nu sunt noi, ci au fost cunoscute de instanţă la momentul soluţionării fondului cauzei.
Împotriva deciziei penale de mai sus, revizuentul E.M. a declarat recurs, prin motivele scrise depuse la dosarul cauzei criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în acest sens solicitând admiterea recursului şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire.
La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2010, faţă de împrejurarea că reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii recursului, apărătorul ales al revizuentului a depus la dosar o cerere de repunere în termenul de recurs, arătând că la data pronunţării deciziei recurentul nu a fost prezent în faţa instanţei de judecată, iar după aflarea soluţiei pronunţate în apel, a formulat recurs, pe care l-a trimis prin poştă către Curtea de Apel Bucureşti, astfel recursul fiind depus peste termen, independent de voinţa acestuia.
Analizând actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că cererea de repunere în termenul de recurs a revizuentului E.M. este nefondată, întrucât nu se invocă şi nici nu se dovedeşte vreo cauză temeinică de împiedicare în exercitarea căii de atac.
În ceea ce priveşte recursul declarat de revizuentul E.M., acesta este tardiv şi, ca atare, urmează a fi respins.
Curtea, verificând actele dosarului în raport de prevederile art. 3853 şi art. 363 alin. (3), teza I C. proc. pen., constată că termenul de recurs este de 10 zile, iar pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, acesta curge de la pronunţare.
În speţă, revizuentul a fost prezent personal în faţa instanţei Curţii de Apel Bucureşti, atât la termenul din 2 decembrie 2009, cât şi cu prilejul dezbaterii apelului la termenul din data de 13 ianuarie 2010, când pronunţarea a fost amânată pentru data de 20 ianuarie 2010, dată de la care începea să curgă termenul de recurs, având în vedere că legea nu stabileşte modalitatea de declarare a recursului în raport de prezenţa la pronunţare, ci în raport de prezenţa la dezbateri. Or, în cauză, revizuentul a trimis cererea de recurs către Curtea de Apel Bucureşti prin poştă, la data de 18 februarie 2010, aşadar cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.
Astfel fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de revizuentul E.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cerere de repunere în termenul de recurs a revizuentului E.M.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de revizuentul E.M. împotriva Deciziei penale nr. 141A din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 457/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 470/2010. Penal → |
|---|
