ICCJ. Decizia nr. 1487/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1487/2010
Dosar nr. 402/100/2009
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 517 din 06 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosar nr. 402/100/2009, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul P.G. având ca obiect reţinerea incidenţei prevederilor art. 73 lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului P.G. (fiul lui Ş. şi al M.) pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu consecinţele prev. de art. 71, art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 15 ianuarie 2009 la zi.
Totodată, prima instanţă a respins pretenţiile formulate de partea civilă P.A. din comuna Călineşti sat Văleni, judeţul Maramureş.
În temeiul art. 17 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului P.G. la plata daunelor morale în sumă de 8000 lei în favoarea minorilor P.G. şi P.V., reprezentaţi de curatorul P.I. domiciliat în comuna Ieud.
În temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat, la rămânerea definitivă a prezentei, obiectele înregistrate la poziţia 28/2009 din Registrul corpuri delicte ale instanţei, respectiv 1 cuţit în lungime de 19,5 cm şi 1 cuţit, corp delict în lungime de 21 cm.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea şi distrugerea corpului delict cuţit în lungime de 16 cm (mîner metalic) înregistrat în Registrul corpuri delicte poziţia 28/2009.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul Maramureş a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2500 lei, din care suma de 1008 lei reprezentând contravaloarea raportului de constatare medico-legală întocmit la urmărire penală, sumă care s-a constatat că s-a achitat în avans din fondurile Ministerului Justiţiei către Serviciul Medico - Legal Judeţean Baia Mare.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 12 decembrie 2008, inculpatul P.G. a suprimat viaţa soţiei sale aplicându-i acesteia o lovitură de intensitate medie în braţul drept şi cauzându-i astfel o plagă, urmare căreia victima a suferit o hemoragie externă masivă şi a decedat la scurt timp.
S-a mai reţinut că, inculpatul P.G., audiat fiind în instanţă, a recunoscut săvârşirea faptei, deşi în faza de urmărire penală a încercat să acrediteze ideea că victima s-ar fi autolezat.
Din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti (respectiv din procesul-verbal de sesizare din oficiu şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului; planşa foto cu aspecte de la cercetare la faţa locului şi necropsia; concluziile provizorii medico-legale şi raportul de expertiză medico-legală, documentele ce atestă împrejurarea că moartea victimei P.I. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, consecutiv secţiunii arterei brahiale drepte, leziunile putându-se produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, moartea putând data din 12 decembrie 2008; procesele verbale de examinare a vestimentaţiei victimei şi inculpatului; obiectele corp delict-cuţit; probele testimoniale administrate în faza de urmărire penală; declaraţiile martorului Ş.V. şi minorilor P.G. şi P.V., audiaţi în faza de cercetare judecătorească), prima instanţă a reţinut că între inculpatul P.G. şi victima P.I., soţia sa, a existat o stare conflictuală mai veche determinată de comportamentul acesteia din urmă, care refuza să se ocupe de treburile gospodăreşti şi de îngrijirea celor doi copii minori şi pleca în mod repetat din domiciliu fără acordul inculpatului.
S-a mai relevat că, în acest context, în seara de 12 decembrie 2008, aflându-se sub influenţa consumului de băuturi alcoolice, inculpatul P.G. s-a certat cu victima P.I. şi, enervat fiind de refuzul acesteia de a pregăti mâncarea, a reacţionat violent, lovind victima în braţul drept cu un cuţit de tip briceag aflat pe masă, aspect care a rezultat din declaraţiile celor doi minori date în cursul urmăririi penale, care s-au ocupat de victimă, după ce inculpatul s-a culcat, încercând să-i acorde primul ajutor prin legarea braţului.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că nu el i-ar fi aplicat lovituri victimei cu cuţitul în braţ, ci că aceasta s-a înţepat accidental cu cuţitul, învăţându-i pe cei doi copii minori să le spună rudelor şi autorităţilor judiciare că victima s-a lovit singură.
S-a mai constatat că ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiei iniţiale, menţionând la fila 86 din d.u.p. că, într-adevăr a lovit-o pe victimă cu cuţitul în braţul drept, că la incident au fost de faţă cei doi copii minori şi că împreună cu aceştia au încercat să-i acorde primul ajutor victimei şi să şteargă urmele de sânge de pe podea.
Prima instanţă, raportat la poziţia avută de inculpat pe parcursul cercetării judecătoreşti, care s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză (declaraţiile celor doi martori minori P.G. şi P.V., date în cursul procesului, precum şi cu depoziţiile celorlalţi martori audiaţi cauză) a reţinut că în drept fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., temei legal în baza căruia a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
La individualizarea răspunderii penale a inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere conduita post infracţională adoptată de acesta, faptul că inculpatul a regretat comiterea faptei, dar şi împrejurarea că nu avea antecedente penale, aspecte care au determinat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul general prevăzut de textul legal de incriminare.
Tribunalul Maramureş a respins cererea inculpatului având ca obiect constatarea incidenţei dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., stabilind că aceeaşi conduită necorespunzătoare în familie o avusese victima şi cu alte ocazii, anterior serii în care s-a comis fapta, apreciind ca nejustificată reţinerea atitudinii victimei ca având caracter de act provocator, de natură să genereze în psihicul inculpatului o stare de tulburare, sub imperiul căreia, acesta să fi comis fapta.
S-a apreciat ca fiind proporţională, legitimă şi de natură să satisfacă scopul prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen., raportat la natura infracţiunii pentru care a fost judecat inculpatul şi urmările grave produse, pedeapsa principală de 5 ani, în regim privativ de libertate, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
De asemenea, prima instanţă a mai constatat că în cursul urmăririi penale partea civilă P.A., aparţinător al victimei, a formulat pretenţii civile în sumă de 5.000 lei, reprezentând cheltuielile suportate cu înmormântarea, cu pomenirile ulterioare ale victimei, dar nefiind dovedită, instanţa a dispus respingerea cererii având ca obiect obligarea inculpatului la achitarea acestei sume, cu titlu de despăgubiri civile.
Totodată, prima instanţă, având în vedere dispoziţiile art. 17 C. proc. pen., potrivit cărora, acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, a dispus în cauza de faţă, obligarea inculpatului la plata sumei de 8.000 lei, reprezentând daune morale în favoarea celor doi minori, copii victimei, reprezentaţi de curatorul P.I., în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen.
Din procesul verbal existent la fila 2 dosar fond, a rezultat că la Registrul corpuri delicte al instanţei au fost depuse un număr de trei corpuri delicte - cuţite de 19,5 cm, 21 cm şi respectiv 16 cm, cu privire la două dintre acestea (identificate în dispozitivul sentinţei), prima instanţă dispunând restituirea către inculpat, în temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen.
Întrucât s-a constatat că din depoziţiile celor doi martori minori a rezultat faptul că la săvârşirea faptei a fost folosit cuţitul corp delict cu mâner metalic (tip briceag), prima instanţă a dispus, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea şi distrugerea acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului pentru infracţiunea săvârşită.
În susţinerea motivelor de apel Parchetul a solicitat desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului P.G.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, examinând sentinţa pronunţată prin prisma criticilor formulate, precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat că apelul declarat in cauză este fondat şi, prin Decizia penală nr. 1/ A din 11 ianurie 2010, l-a admis ca atare, a desfiinţat sentinţa penală nr. 517 din 6 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 402/100/2009, numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului P.G. şi rejudecând în aceste limite: a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.G. la 7 ani (şapte ani) închisoare, pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de prim control judiciar a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate şi, totodată a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv începând cu data de 15 ianuarie 2009 la zi, stabilind să rămână în sarcina statului, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar, pe baza probelor administrate în cauză a reţinut, în mod corect, că în data de 12 decembrie 2008 inculpatul a suprimat viaţa soţiei sale, aplicându-i acesteia o lovitură de intensitate medie şi cauzându-i o plagă, astfel că victima a decedat urmare unei hemoragii externe masive.
În cauză, s-a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen., întrucât inculpatul chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieţii victimei, putea şi trebuia să prevadă posibilitatea producerii decesului acesteia, relevându-se că practica judiciară a statuat în mod constant că există această infracţiune dacă inculpatul a provocat moartea victimei, aplicându-i o lovitură cu cuţitul în braţul drept şi secţionându-i artera humerală cu consecinţa producerii unei hemoragii pasive şi, de asemenea, dacă inculpatul i-a aplicat o lovitură de cuţit victimei în gamba piciorului, secţionându-i artera tibială.
Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a mai avut în vedere conduita adoptată de inculpat ulterior săvârşirii infracţiunii, imprejurarea că nu avea antecedente penale, că a regretat comiterea faptei şi, nu în ultimul rând, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege pentru infracţiunea săvârşită, aplicându-i acestuia o pedeapsă orientată la limita minimă prevăzută de lege, de 5 ani închisoare.
Raportat la criteriile de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată nu satisface exigenţele unei individualizări corecte, nefiind de natură să atingă scopul preventiv educativ al pedepsei.
Astfel, s-a considerat că deşi inculpatul a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului, că a regretat fapta săvârşită şi că anterior nu s-a mai confruntat cu legea penală, s-a reţinut că din probele administrate în dosar a rezultat că atât inculpatul, cât şi victima obişnuiau să consume băuturi alcoolice, astfel că, în seara zile de 12 decembrie 2008, băut fiind, inculpatul a acţionat violent şi, pe fondul unei discuţii contradictorii cu victima, a lovit-o pe aceasta în braţul drept cu cuţitul, secţionându-i astfel artera brahială.
Raportat la aceste considerente, dar şi la împrejurarea că după aplicarea loviturii, inculpatul a lăsat-o pe victimă lipsită de ajutor şi s-a culcat, iar cei doi minori în vârstă de 9 şi respectiv 8 ani (în prezenţa cărora a fost săvârşită infracţiunea) au încercat să-i stopeze victimei hemoragia, acordându-i primul ajutor şi, având în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de prim control judiciar a apreciat că o pedeapsă majorată de la 5 ani la 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, va fi de natură să contribuie la realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, inculpatul P.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Astfel, recurentul inculpat, prin apărătorul ales, a invocat dispozițiile art. 3859 pct. 9 cu referire la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și, în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate şi, pe fond, menţinerea ca fiind legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe, în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicată acestuia, funcţie de circumstanţele personale ale acestuia şi faţă de poziţia procesuală a inculpatului.
Recursul formulat de inculpatul P.G. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că atât instanța de fond cât și instanţa de prim control judiciar au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, instanţa de prim control judiciar procedând la o justă individualizare a pedepsei aplicate, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) atunci când a majorat cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 7 ani închsioare.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speța dedusă judecății, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a aplicat o pedeapsă majorată de la 5 ani la 7 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă şi corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât aceasta, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, este aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., chiar și în condițiile în care inculpatul se afla la primul conflict cu legea penală, iar gravitatea și urmarea nefastă a faptei comise reținută în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce și la o astfel de soluție.
Astfel în cauza supusă analizei, se constată că inculpatul a recunoscut și regretat constant, încă din faza de urmărire penală, fapta săvârşită, încercând să-şi motiveze acţiunea violentă prin atitudinea comportamentală deviantă a victimei, cauzată de consumul excesiv şi repetat de alcool.
De altfel poziţia de recunoaştere şi regret al faptei pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii a reieşit din declaraţiile acestuia, care s-au coroborat cu probatoriul administrat în cauză, relevându-se, în mod justificat, că fapta inculpatul P.G. astfel cum au fost descrisă în actul de inculpare, întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
De asemenea, se constată că instanţa de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpatul s-a aflat la primul conflict cu legea penală, fiind infractor primar, iar fapta pentru care a fost dedus judecății afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viața persoanei, a ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, de faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, dar și de atitudinea procesuală sinceră și cooperantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a recunoscut constant săvârșirea faptei, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, apreciind justificat că pedeapsa în cuantum majorat de 7 ani închisoare, este îndestulătoare şi de natură să servească scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura şi gravitatea faptei reţinută în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicată de instanţa de prim control judiciar la nivelul celei aplicată de prima instanţă, aşa cum neîntemeiat, a solicitat recurentul inculpat.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată de instanţa de apel, pentru infracţiunea săvârşită, a fost just individualizată şi este conformă scopului acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., aşa încât, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, în sensul reducerii cuantumului acesteia, nu se impune, cu atât mai mult cu cât pedeapsa a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 1/ A din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, este nefondat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
În baza art. 38517 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.G., durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 ianuarie 2009 la 19 aprilie 2010.
În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 1/ A din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 ianuarie 2009 la 19 aprilie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1395/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1495/2010. Penal → |
|---|
