ICCJ. Decizia nr. 1499/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1499/2010
Dosar nr. 9211/2/2009
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 9211/2/2009, la data de 1 octombrie 2009, petiţionarii B.C. şi G.G. au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., admiterea plângerii iniţiale şi desfiinţarea atât a rezoluţiei nr. 1385/II/2/2009, dată la 9 septembrie 2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cât şi a ordonanţei nr. 1331/P/2008 din 30 iulie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi pe fond, tragerea la răspundere penală a intimaţilor: I.A., notar public, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi evaziune fiscală prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale; B.M., avocat şi G.D., ambii cercetaţi sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
În motivarea plângerii, petiţionarii, prin memoriul depus la data de 4 noiembrie 2009 (filele 25-30 dosar fond), au arătat - în esenţă - că soluţiile de mai sus au fost greşite, nu corespundeau realităţii, fiind în contradicţie cu probele aflate la dosar, iar procurorul care a instrumentat cauza - în mod deliberat şi părtinitor, fără a aprofunda cercetarea - a ajuns la concluzia că cei doi intimaţi nu au săvârşit faptele pentru care petiţionarii au formulat inițial plângere la organele de urmărire penală.
Astfel, petiționarii au susținut că intimata notar public l.A. a declarat în mod fals, la parchet, că a înfiinţat notariatul în anul 2007, acest lucru datând din anul 2006, astfel cum o atestă menţiunile din Registrul notarilor publici. De asemenea, au mai arătat că ei nu au fost citaţi să compară în faţa procurorului pentru a da declaraţii, astfel cum s-a procedat cu intimaţii şi că, în rezoluţia pe care au criticat-o s-au făcut referiri la aspecte pe care ei (petenţii) nici nu le-au adus în atenţia parchetului, în schimb această instituţie - prin procurorul G.B. - „a omis să se refere la acuzaţia adusă de ei intimatului G.D., care a făcut declaraţii false la notariat, încălcând astfel prevederile art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)", acest procuror mulţumindu-se să reia motivarea unei alte rezoluţii emise de un coleg al său, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, la data de 4 mai 2009.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 339 din 19 noiembrie 2009, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarii B.C. şi G.G. împotriva rezoluţiei nr. 1385/II-2/2009 din data de 9 septembrie 2009, adoptată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 1331/P/2008, obligându-i totodată, la plata sumelor de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, a reținut următoarele:
Prin ordonanţa nr. 1331/P2008 din 30 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de:
- notarul public I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
- avocatul B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
- şi faţă de intimatul G.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, apreciindu-se că faptele nu există în realitatea obiectivă.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus, în baza art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe G.D., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., fapte săvârşite cu prilejul întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2003.
S-a mai reținut de către prima instanță că la data de 25 august 2009, petiționarii B.C. şi G.G. au formulat plângere împotriva acestei ordonanţe, apreciind că faptele pentru care au solicitat tragerea la răspundere a numitului G.D., a notarului public I.A. şi a avocatului B.M. sunt dovedite cu înscrisurile depuse, reiterând aspectele sesizate în plângerea penală, care a format obiectul Dosarului nr. 1331/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin rezoluţia nr. 1385/II/2/2009 din 9 septembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins - ca neîntemeiată - plângerea formulată de petenţi împotriva ordonanţei nr. 1331/P/2008, pe care a apreciat-o ca fiind legală şi temeinică.
Prima instanță a apreciat că prima critică avansată de petiționari și care se referea la faptul că probele produse cauzei atestau existenţa faptelor şi vinovăţia celor trei intimaţi, nu-şi găseşte corespondent în materialul probator, din care a rezultat că notarul public I.A. a întocmit - în condiţii de legalitate, cu respectarea condiţiilor de fond şi formă impuse de Legea nr. 36/1995 şi de Regulamentul de aplicare a acesteia - antecontractul de vânzare cumpărare din 25 februarie 2008 intervenit între intimaţii G.D. (promitent vânzător) şi B.M. promitentă cumpărătoare a apartamentului din Bucureşti, sector 3.
S-a mai relevat de către instanța de fond, în considerente că, pe de o parte, în ceea ce priveşte încheierea de autentificare din 10 martie 2008, s-a stabilit că a fost vorba de o eroare materială, aceasta referindu-se de fapt la antecontractul din 25 februarie 2008, cel încheiat între intimaţii G.D. şi B.M. la Biroul Notarului Public I.A., de asemenea intimată în aceasta cauză; iar pe de altă parte, a constatat ca fiind lipsită de relevanţă data la care a luat fiinţă acest birou notarial, în stabilirea elementelor ce se circumscriu obiectului plângerii de faţă.
Referitor la menţiunile reţinute de procuror în cuprinsul rezoluţiei atacate, menţiuni despre care petiţionarii au afirmat că exced obiectului plângerilor lor, s-a considerat de către Curtea de Apel București, secția I penală, că acestea au vizat modul în care apartamentul, ce făcea obiectul litigiului dintre părţi, a ajuns în proprietatea intimatului G.D., care la rândul său, a promis, prin antecontractul mai sus menționat, că îl va vinde intimatei B.M.
Prima instanță a mai constatat că parcursul obiectului litigiului s-a impus a fi evidenţiat pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, astfel încât, a apreciat că nu se poate reproşa procurorului, care a instrumentat cauza, că ar fi făcut o analiză superficială a probelor şi că soluţia pe care a dispus-o ar fi fost contrară acestora, considerând că organul judiciar era obligat să stabilească în ce modalitate s-a conturat litigiul dintre părţi, fiind de datoria sa să elucideze toate aspectele ce ţin de respectivul litigiu, chiar dacă petiționarii nu au solicitat acest lucru.
Totodată, s-a mai relevat de către prima instanță că existenţa sau inexistenţa faptelor reclamate de către petiționari se puteau stabili, în primul rând, prin analiza şi interpretarea înscrisurilor care alcătuiau cuprinsul dosarelor şi care au fost considerate suficient de precise şi concordante, acestea constituind cele mai utile şi pertinente dovezi pe care organul judiciar Ie-a analizat şi care au permis, cu siguranţă, adoptarea unei soluţii corecte, apreciindu-se ca lipsită de importanță împrejurarea dacă intimaţii au fost sau nu chemaţi de procuror să dea declaraţii, câtă vreme din dosarul cauzei nu a rezultat acest aspect, iar petiționarii nu au probat în vreun fel această susținere.
Curtea de Apel București, secția I penală, în ceea ce-l priveşte pe intimatul G.D., a mai constatat că, prin ordonanţa nr. 1331/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, apreciind că exced obiectului cauzei criticile ce l-au vizat pe acest intimat, considerând că petiționarii își vor exprima opinia și vor formula apărări în faţa organului competent.
De asemenea, prima instanță a mai constatat că este nefondată și susţinerea petiționarilor în sensul că motivarea rezoluţiei criticate era o reproducere a unei rezoluţii emise de un alt procuror, apreciindu-se ca fiind corect modul de abordare în motivarea rezoluţiei atacate prin plângerea în speță, procurorul răspunzând tuturor problemelor şi argumentelor invocate de părţi,în acord cu dispoziţiile legale în materie.
Împotriva sentinţei penale nr. 339 din 19 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel București, secția I penală, petiționarii B.C. și G.G., în termen legal, au formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii completate cu cele relevate în memoriul depus la dosar (filele 10-12 dosar recurs).
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 9211/2/2009, fixându-se prim termen la 8 martie 2010, cauza amânându-se, la solicitarea recurentului petiţionar G.G. în vederea angajării unui apărător, la termenul din 19 aprilie 2010, dată la care s-a prezentat acelaşi recurent petiţionar, lipsind celelalte părţi, deşi au fost legal citate.
În esenţă recurenţii petiționari B.C. şi G.G. au solicitat admiterea ambelor recursuri, casarea sentinţei penale atacate şi, pe fond, trimiterea plângerii spre rejudecare la prima instanță, care nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, pronunțând o soluție eronată, bazată pe o interpretare greșită a probatoriului administrat.
Examinând recursurile declarate de petiționarii B.C. și G.G., sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., raportat la art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat greşit atunci când, a soluționat cauza, dispunând, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionari împotriva ordonanței din 30 iulie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1331/P/2008 şi a rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 9 septembrie 2009, dată în Dosarul nr. 1385/II/2/2009, fără să observe că în cauză nu a fost îndeplinită procedura de citare cu toți intimații vizați prin plângere, mai concret cu intimatul G.D.
Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., „persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale (…) precum și persoana care a făcut plângere se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei (…)".
Astfel, în speță, Înalta Curte constată, analizând actele și lucrările dosarului, precum și conținutul plângerii formulată de petiționarii B.C. și G.G., că prin sesizarea iniţial formulată au fost vizați trei intimați și nu doi, așa cum, eronat, s-a apreciat de către prima instanță, care a și dispus constant numai citarea intimaților I.A. și B.M., omițându-l din citativ pe intimatul G.D., la ambele termene de judecată fixate în cauză: 14 octombrie 2009 și respectiv, 4 noiembrie 2009, cauza soluționându-se astfel cu evidentă lipsă de procedură cu acest din urmă intimat.
De altfel prin ordonanța nr. 1331/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, urmare efectuării actelor premergătoare în cauză, a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de:
- notarul public I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
- avocatul B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
- şi faţă de intimatul G.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, apreciindu-se că faptele nu există în realitatea obiectivă.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a mai dispus, în baza art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe G.D., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., fapte săvârşite cu prilejul întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2003.
Prin rezoluția nr 1385/II/2/2009 din 9 septembrie 2009, procurorul general al aceleiași unități de parchet a confirmat ordonanța atacată și a dispus, în baza art. 278 C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de aceiași petiționari, împotriva ordonanței dată la 30 iulie 2009 în Dosarul nr. 1331/P/20089, pe care a menținut-o ca fiind legală și temeinică.
Prin urmare, ordonanța de neîncepere a urmăririi penale l-a vizat, alături de cele două intimate I.A. și B.M. și pe intimatul G.D., sub aspectul faptelor prevăzute de art. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cauza disjungându-se și declinându-se competența de soluționare a plângerii privind pe același intimat G.D., dar numai sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
Așadar Curtea de Apel București, secția I penală, a soluționat cauza pe fond fără să dispună citarea celui de-al treilea intimat – G.D. - care a fost, de asemenea, vizat prin plângerea formulată de petiționarii B.C. și G.G., astfel că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, prevederile art. 2781 alin. (4) C. proc. pen. fiind imperative și nelăsând loc altor interpretări.
Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de petiţionarii B.C. şi G.G. împotriva sentinţei penale nr. 339 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va casa hotărârea anterior menţionată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curții de Apel București, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de petiţionarii B.C. şi G.G. împotriva sentinţei penale nr. 339 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală mai sus menţionată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1495/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3425/2010. Penal → |
|---|
