ICCJ. Decizia nr. 1576/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1576/2010

Dosar nr.322/113/2009

Şedinţa publică din 23 aprilie 2010

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 141 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Brăila au fost condamnaţi inculpaţii E.F.C. şi E.N.M. la câte 15 ani închisoare fiecare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi în disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedepsele aplicate acestora perioada executată cu 13 ianuarie 2009 la zi.

Prin aceeaşi sentinţă au fost obligaţi inculpaţii în solidar la 50.000 lei despăgubiri reprezentând daune morale către partea civilă N.G. şi la 70.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei şi pomenirile ulterioare către partea civilă N.J.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpaţii E.N.M. şi E.F.C. sunt fraţi iar la data de 8 noiembrie 2008, pe fondul unei stări conflictuale cu victima N.D. i-au aplicat acestuia multiple lovituri care în final au condus la moartea victimei în următoarele împrejurări:

Începând din iulie 2004, martora E.M. - mama inculpaţilor - a început să întreţină relaţii de concubinaj cu victima N.D., între cei doi existând nenumărate neînţelegeri generate de consumul de alcool.

Inculpaţii au intervenit frecvent asupra mamei lor şi victimei, cerându-le să înceteze relaţia, scop în care au bătut-o şi ameninţat-o cu moartea pe victimă.

La data de 7 noiembrie 2008, inculpatul E.M. a fost sunat de martora M.Ş. - vecină cu victima, care i-a relatat acestuia că victima a vândut bunuri din casă, a lovit-o pe martora E.M. şi au fost chemaţi amândoi la poliţie.

În aceeaşi zi, cei doi inculpaţi, însoţiţi de martorul O.B.G., s-au deplasat la locuinţa mamei lor şi a victimei unde au ajuns în jurul orei 2300.

Inculpaţii i-au cerut socoteală mamei în legătură cu vânzarea unor cai şi pentru că victima nu era acasă au plecat în căutarea acesteia pentru a o confrunta cu mama lor, considerând că aceasta minte.

Inculpaţii s-au întors după c.c.a o oră, iar a doua zi dimineaţa au plecat împreună cu martorul O.B.G. cu autoduba M. îndreptându-se spre centrul comunei.

Au oprit pe şosea la un magazin mixt, de unde au cumpărat ţigări K. şi M. şi 3 cafele la pahar, aşa cum rezultă din declaraţiile lor şi ale martorei I.I.Z., gestionară. Au plecat spre biserică şi s-au oprit la bufetul C., lângă stadion, peste drum de Postul de poliţie. Au parcat maşina cu faţa spre şi aproape de intrarea în local. Inculpaţii au coborât din maşină, spunându-i martorului O.B. să rămână în cabină că ei au o treabă la bufet. După circa 2-3 minute, cei doi inculpaţi au ieşit din bufet împreună cu un cetăţean brunet, în vârstă (declară martorul), căruia inculpatul E.M. îi spunea pe nume - D. Martorul şi-a dat seama că este vorba de concubinul mamei lor.

Inculpaţii au suit victima în cabină şi, la cererea acestora, martorul s-a urcat în dubă (spaţiul pentru marfa, închis, fără ferestre). Înainte de a urca în maşină inculpatul E.M. i-a spus victimei „urcă în maşină că mergem la mama acasă să discutăm".

Potrivit martorului C.A., care se afla în bufet, la masă cu victima, inculpaţii i-ar fi spus victimei ca „trebuie să mergi cu noi la poliţie să rezolvăm problema".

Inculpaţii au plecat de la bufetul C. pe şoseaua comunei Şuteşti comuna Grădiştea - spre oraşul Rm. Sărat. După ieşirea din localitate, la circa 3-4 km, au virat stânga, pe un drum de pământ, paralel cu un canal de irigaţii, pe câmp. Au virat apoi iar la stânga, într-o intersecţie de drumuri şi au oprit maşina la circa 700 - 800 m de intersecţie, pe drum de pământ, la marginea unui alt canal de irigaţii secat. Aici, a coborât şi martorul O.B., dându-şi seama că sunt pe câmp. Din dubă nu avea posibilitatea să vadă afară ori în cabină drumul ori direcţia deplasare.

Când a coborât din dubă, martorul a văzut-o pe victimă trântită marginea canalului, îi curgea sânge din gură. L-a văzut pe inculpatul E.M. lângă aceasta, lovind-o cu picioarele cu furie şi necontrolat în tot corpul. Totodată a auzit cum ţipa şi o ameninţa pe victimă.

Inculpatul E.C. a coborât din maşină, s-a apropiat de victimă şi a lovit-o la întâmplare cu piciorul.

Victima se văieta şi implora milă de la inculpaţi. In acest sens, martorul ocular precizează că a auzit-o spunându-le „măi tată, de ce daţi în mine, de ce mă bateţi?", totodată, ştergându-şi cu o batistă sângele de la gură şi nas. După cum prezenta victima leziunile vizibile la faţă, martorul a apreciat că inculpaţii au început să o lovească încă de pe drum, fiind în cabină între inculpaţi.

Inculpatul E.M. a continuat să lovească victima cu pumnii în faţă, în piept şi apoi s-a urcat pe aceasta, lovind-o cu genunchii şi cu picioarele. La un moment dat, ambii inculpaţi i-au aplicat, în acelaşi timp, lovituri cu picioarele, dar cel mai frecvent şi puternic a lovit-o inculpatul E.M.

Martorul O.B. a intervenit de mila victimei, cerând inculpaţilor să nu o mai lovească că oricum D. face parte din familia lor. Inculpaţii i-au răspuns martorului să-i lase în pace, să nu se amestece că este problema lor de familie.

Ulterior, martorul l-a văzut pe inculpatul E.C. lovind victima cu piciorul în corp şi împingând-o în canal, iar pe inculpatul E.M. coborând după victimă, unde i-a aplicat alte lovituri.

La data de 11 noiembrie 2008, în jurul orelor 800, cadavrul victimei a fost descoperit în canal de martorii P.V. şi P.D.

Potrivit raportului de constatare medico-legală din 11 decembrie 2008 al S.J.M.L. Brăila rezultă că moartea numitului N.D. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic hemoragic cu insuficienţă respiratorie, consecinţa unui traumatism toracic sever cu fracturi cominutive a cuştii toracice şi traumatism abdominal cu contuzie şi dilacerare hepatică, survenite în cadrul unui politraumatism cu zone escoriate, plăgi contuze şi echimoze multiple. Leziunile constatate sunt direct şi necondiţionat mortale şi au fost produse prin lovire activă, repetată, cu corp dur (posibil pumn şi/sau picior ori alt corp dur de formă alungită) şi lovire comprimare cu un corp dur (cu mare probabilitate cu piciorul) în timp ce victima se afla la pământ. Sângele recoltat de la cadavru conţine 1,85 g % alcool şi aparţine grupei A cu Rh pozitiv.

Din tabloul lezional constatat la autopsie, prin generalitatea organelor interne lezate, gravitatea leziunilor, multitudinea organelor şi funcţiilor interne afectate, se poate aprecia fără dubiu că asupra victimei şi-au răsfrânt acţiunea violentă amândoi inculpaţii, aspecte ce se coroborează şi cu declaraţia martorului O.B.G.

La interogatoriile luate inculpaţii au avut o conduită relativ sinceră în sensul că, în general au recunoscut săvârşirea faptei, dar au încercat să prezinte o altă situaţie, de fapt menţionând că victima N.D. a fost preponderent lovita de inculpatul E.N.M., inculpatul E.F.C. aplicându-i o singură lovitură cu piciorul când victima a căzut în canal.

Sub aspectul încadrării juridice a faptei în cauză nu au putut fi reţinute dispoziţiile art. 175 lit. a) C. pen., respectiv omorul săvârşit cu premeditare, întrucât, deşi din probele administrate în cauză, rezultă că inculpaţii au urmărit, in repetate rânduri să-i aplice corecţii victimei spre a o determina să nu mai convieţuiască cu mama lor şi să nu se mai atingă de bunurile acesteia, nu rezulta şi faptul că aceştia au urmărit ori au efectuat acte de premeditare în vederea săvârşirii infracţiunii de omor asupra victimei.

Totodată, tribunalul a constatat că, faţă de împrejurările, durata şi modalitatea săvârşirii faptei în cauză nu sunt întrunite nici cerinţele disp.art. 176 lit. a) C. pen., respectiv omorul săvârşit prin cruzimi, astfel că a apreciat că încadrarea juridică dată prin actul de sesizare şi reţinută de instanţă este corectă.

Împotriva sentinţe penale nr. 141 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Brăila în termen legal au declarat apel inculpaţii care au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., redozarea pedepselor prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la circumstanţele atenuante judiciare şi având în vedere contribuţia redusă a inculpatului E.F.C., reducerea cuantumului despăgubirilor la care au fost obligaţi inculpaţii întrucât acestea sunt disproporţionat de mari în raport cu prejudiciul încercat de părţile civile.

Prin Decizia penală nr. 11 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi s-au admis apelurile declarate de inculpaţi, s-a desfiinţat în parte hotărârea atacată, s-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului E.F.C. la 12 ani închisoare, iar despăgubirile civile au fost reduse la un cuantum de 30.000 lei pentru fiecare parte civilă.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Instanţa de prim control judiciar a reţinut că inculpaţii au comis infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. şi nu pe cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., poziţia psihică a acestora fiind specifică intenţiei indirecte şi nu preaterintenţiei.

Astfel, inculpaţii deşi nu au folosit vreun instrument apt să producă moartea, au lovit victima cu pumnii şi picioarele peste tot corpul, inclusiv într-o regiune vitală, loviturile aplicate au fost multiple dintre care unele au avut o intensitate deosebită, părăsind-o apoi într-un loc izolat ceea ce a făcut imposibilă acordarea asistenţei medicale.

Toate aceste aspecte, coroborate şi cu împrejurarea că relaţiile anterioare dintre victimă şi inculpaţi erau de duşmănie, la dosar existând probe că inculpaţii au mai căutat-o şi în alte rânduri pe victimă pentru a o agresa, conduc la concluzia că inculpaţii au săvârşit fapta cu intenţie indirectă şi nu cu praeterintenţie, astfel că încadrarea juridică reţinută de instanţa de fond, aceea de „omor" prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., este corectă şi nu se impune a fi schimbată.

În speţă inculpaţii au încercat să acrediteze ideea că au comis fapta datorită puternicei tulburări provocate de victimă care, pe de o parte, manifesta de mai mult timp un comportament agresiv faţă de mama lor, cu care avea de altfel o relaţie de concubinaj, iar pe de altă parte, le-a adresat cuvinte jignitoare şi chiar l-a lovit pe inculpatul E.N.M. cu ocazia deplasării în autoduba condusă de inculpatul E.F.C.

Probele administrate în cauză infirmă însă aceste susţineri. Astfel, în ceea ce priveşte raporturile dintre victima N.D. şi mama inculpaţilor, martora E.M., rezultă că relaţiile dintre aceştia erau liber consimţite şi că între ei existau certuri datorită consumului de băuturi alcoolice, ajungând chiar să se bată, dar că aceste certuri erau repede depăşite. De asemenea, rezultă că inculpaţii i-au bătut în mai multe rânduri atât pe mama lor cât şi pe victima N.D. nemulţumiţi fiind de relaţia dintre cei doi, de faptul că aceştia consumau împreună băuturi alcoolice şi că vindeau lucruri din casă pentru a obţine bani pentru băutură (declaraţie martoră E.M., filele 199-203, dosar urmărire penală).

Referitor la evenimentele din perioada 07 - 08 noiembrie 2008 se constată că în seara zilei de 07 noiembrie 2008 inculpatul E.N.M. a fost sunat de o vecină a mamei sale, martora M.Ş., care i-a spus că aceasta a vândut o iapă şi un mânz, că a băut împreună cu victima N.D. şi că au făcut scandal, inculpatul spunând la telefon „Lasă, bre, că vin şi o aranjez eu şi pe ea şi pe el!" (declaraţie martoră M.Ş. filele 263-268, dosar urmărire penală şi fila189 dosar fond).

În aceeaşi seară, ajungând la domiciliul mamei lor, inculpaţii au bătut-o pe aceasta cerându-i banii din vânzarea cailor şi interzicându-i să mai trăiască cu victima N.D., ameninţând că îi vor omorî pe amândoi şi că se vor preda apoi la poliţie (declaraţie martora E.M., filele 199-203).

La miezul nopţii inculpaţii au plecat să îl caute prin comună pe N.D. dar negăsindu-l s-au întors acasă şi s-au culcat.

Este adevărat că în cursul judecăţii martora E.M. şi-a nuanţat declaraţiile (filele 181-182 dosar fond), susţinând că era bătută în dese rânduri de victima N.D. şi că acesta era cel care îi vindea animalele din curte, însă această nouă depoziţie apare ca fiind făcută pentru a uşura situaţia inculpaţilor şi nu va fi reţinută de instanţă, câtă vreme revenirea faţă de declaraţia anterioară nu este în vreun fel justificată iar această nouă declaraţie nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Din această perspectivă este de remarcat că atitudinea ostilă a inculpaţilor faţă de victimă rezultă şi din alte probe administrate în cauză, aceştia urmărind mai demult să îl prindă pe N.D. şi să îi aplice o corecţie corporală. În acest sens este declaraţia martorului R.D. căruia inculpaţii i-au cerut în ziua de 02 noiembrie 2008 să meargă în bar şi să-l trimită pe acesta la mama lor acasă pentru ca apoi ei să îl prindă (filele 22-224, dosar urmărire penală şi fila 267 dosar fond) declaraţie care se coroborează cu depoziţia martorei M.Ş.

Aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţiile iniţiale date de martora E.M. şi din declaraţiile martorei M.Ş. conform cărora inculpaţii au agresat-o pe victimă şi cu ocazia înmormântării bunicului lor, inculpatul E.N.M. spunând chiar „Ce să fac mamă? îi dau una şi îl omor!".

Cât priveşte susţinerea inculpaţilor cum că victima le-ar fi vorbit urât şi ar fi fost agresivă cu ei pe timpul deplasării cu autoduba Curtea reţine că aceasta nu este susţinută de alte mijloace de probă, martorul ocular O.B.G. neremarcând urme de violenţă la vreunul dintre inculpaţi, dimpotrivă, relatând că, după cum arăta victima atunci când el a coborât din autodubă, probabil că inculpatul E.N.M. începuse să îl bată încă de pe drum până să ajungă la locul în care au oprit.

Curtea nu a primit nici solicitarea inculpaţilor de reţinere a unor circumstanţe atenuante judiciare şi de aplicare a unei pedepse sub minimul special prevăzute de lege.

Astfel Curtea a reţinut că fapta de săvârşirea căreia se fac vinovaţi inculpaţii este extrem de gravă având în vedere modalitatea de comitere, violenţa de care au dat aceştia dovadă, multitudinea de lovituri aplicate victimei şi intensitatea acestora, precum şi faptul că au abandonat victima într-un loc izolat lipsind-o astfel de posibilitatea acordării de îngrijiri medicale.

De asemenea nu trebuie ignorate diferenţa de vârstă dintre victimă şi inculpaţi dar şi disproporţia vădită de forţe dintre aceştia şi persoana agresată precum şi atitudinea inculpaţilor care nu au încetat agresiunea, lovind victima timp de aproximativ 10 minute, deşi aceasta îi ruga să aibă milă de ea.

Toate acestea, coroborate cu atitudinea inculpaţilor de după comiterea faptei, cei doi sustrăgându-se de la urmărirea penală timp de peste două luni, conduc la concluzia că în speţă nu este oportună reţinerea de circumstanţe atenuante şi că prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă sancţiunea ce s-ar aplica nu ar reflecta corespunzător criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi ar fi lipsită de posibilitatea atingerii funcţiilor sale preventiv educative.

Cât priveşte faptul că inculpaţii se află la primul impact cu legea penală şi că au dat dovadă, de sinceritate şi regret faţă de fapta comisă, Curtea a reţinut că aceste împrejurări au fost avute în vedere de instanţa de fond, care, chiar dacă nu le-a conferit caracterul de circumstanţe atenuante, le-a acordat semnificaţie prin stabilirea unor pedepse ce nu au fost orientate spre maximul special prevăzut, de lege pentru infracţiunea comisă, cum ar fi impus celelalte circumstanţe ale cauzei.

Dincolo de aceste aspecte, Curtea a arătat că instanţa de fond nu a apreciat corespunzător gradul de participaţie al fiecăruia dintre participanţi, inculpatul E.F.C. având o contribuţie mai redusă la comiterea faptei.

Curtea a constatat că apelul declarat de inculpaţi este fondat întrucât instanţa de fond i-a obligat pe aceştia la despăgubiri disproporţionat de mari în raport de prejudiciul încercat şi dovedit de părţile civile.

Astfel, din actele dosarului rezultă că în faţa instanţei de fond (fila 63) partea civilă N.G., fratele victimei, a solicitat despăgubiri în sumă de 50.000 lei cu titlu de daune morale iar partea civilă N.J., sora victimei, a formulat pretenţii în sumă de 100.000 lei pentru cheltuielile ocazionate de înmormântare şi de pomenile ulterioare.

Cu ocazia audierii lor (filele 133, 134 dosar fond) partea civilă N.J. a precizat că de fapt solicită suma de 70.000 lei şi că a cheltuit pentru înmormântarea victimei suma de 7.000 lei, iar pentru cele patru pomeniri ulteriore câte 5.000 lei în vreme ce partea civilă N.G. a justificat suma solicitată, de 50.000 lei prin aceea că uciderea fratelui său i-a creat o puternică suferinţă.

La rândul lor inculpaţii au precizat, cu ocazia declaraţiilor date în faţa instanţei de fond, că sunt de acord să despăgubească părţile civile însă în faţa instanţei de apel au precizat că acest acord se referea la sumele ce urmau a fi dovedite de părţile civile şi nu la întreaga sumă solicitată de acestea, sumă care este în mod evident exagerată faţă de prejudiciul real încercat de acestea.

Aşa fiind, Curtea a constatat că prejudiciul material suferit de partea civilă N.J. nu depăşeşte suma de 30.000 lei şi apreciază totodată că aceeaşi sumă se cuvine cu titlu de daune morale părţii civile N.G. ţinând seama de vârsta victimei, de împrejurarea că cei doi fraţi îşi duceau traiul separat şi că ceilalţi fraţi ai victimei ori copii acesteia nu au reclamat producerea vreunui prejudiciu moral, situaţie în care s-a redus în mod corespunzător cuantumul despăgubirilor la care au fost obligaţi cei doi inculpaţi.

Împotriva Deciziei penale nr. 11 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpaţii E.N.M. şi E.F.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, invocând disp. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a criticat Decizia pentru netemeinicie sub aspectul reducerii pedepsei principale aplicată inculpatului E.F.C. la 12 ani închisoare.

În motivarea recursului se arată că instanţa a făcut o diferenţiere „anticipată şi parţială" a activităţii infracţionale a inculpaţilor, ambii fiind vinovaţi în aceeaşi măsură şi trebuie să beneficieze de acelaşi tratament sancţionator, astfel că se impune menţinerea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată de instanţa de fond.

Inculpaţii E.N.M. şi E.F.C. şi-au întemeiat recursul pe disp. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen., criticând hotărârile pronunţate pe nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei şi individualizării pedepselor aplicate.

Inculpaţii solicită schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev.de art. 183 C. pen. întrucât nu au acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, reţinerea în favoarea lor a circumsţanţei atenuante a provocării prev.de art. 73 lit. b) C. pen., însuşind fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de conduita victimei, precum şi a circumstanţele atenuante judiciare şi, în consecinţă, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că numai recursurile inculpaţilor sunt întemeiate însă pentru considerentele ce vor arăta:

Prima critică formulată de inculpaţi este neîntemeiată, fapta acestora întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor prev.de art. 174 alin. (1) C. pen., astfel că nu sunt incidente disp. art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Instanţele au reţinut corect că la data de 8 noiembrie 2008 cei doi inculpaţi au aplicat victimei N.D. lovituri cu pumnii şi picioarele în zone vitale provocându-i leziuni traumatice severe, după care au abandonat victima într-un canal de irigaţii, aceasta fiind găsită decedată la 11 noiembrie 2008.

Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. este o infracţiunea praeterintenţionată.

Astfel, lovirea sau vătămarea integrităţii corporale se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă, respectiv moartea victimei este rezultatul culpei făptuitorului.

În cazul infracţiunii de omor, făptuitorul acţionează cu intenţie directă sau indirectă de a ucide, respectiv prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte sau prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu îl urmăreşte acceptă posibilitatea producerii lui.

Poziţia psihică a făptuitorului se apreciază în fiecare caz în raport cu împrejurările concrete în care s-a comis fapta, instrumentul folosit de făptuitor, dacă aceste este sau nu apt să producă moartea, regiunea corpului în care a fost lovită victima, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre făptuitor şi victimă anterior săvârşirii infracţiunii, atitudinea ulterioară a făptuitorului, respectiv dacă acesta a încercat să ajute victima sau dimpotrivă a abandonat-o în starea în care se afla.

În speţă, faţă de toate elementele indicate se poate concluziona că inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de a ucide victima, respectiv au prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei lor şi deşi nu l-au urmărit au acceptat posibilitatea producerii lui.

Astfel inculpaţii deşi nu au folosit un instrument apt să producă moartea, au lovit victima cu pumnii şi picioarele în mod repetat, unele lovituri fiind de mare intensitate, care au condus la leziuni grave ce au provocat decesul, au lovit victima inclusiv într-o zonă vitală regiunea toraco-abdominală, după care au abandonat-o pe aceasta într-un canal de irigaţii în condiţii de temperatură scăzută lipsind-o de posibilitatea acordării îngrijirii medicale.

De asemenea, semnificative sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor sunt şi relaţiile anterioare ale acestora cu victima, relaţii conflictuale, în cadrul cărora inculpaţii au încercat să o agreseze pe victimă şi în alte ocazii.

Cel de-al doilea motiv de recurs formulat de inculpaţi prin care se solicită aplicarea disp. art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege este, de asemenea, nefondat.

Pentru a fi incidente dispoziţiile legale invocate este necesar ca făptuitorul să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

În speţă, nu s-a făcut dovada prin probele administrate că inculpaţii au acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii produse de o provocare din partea victimei.

Aşa cum s-a arătat anterior, inculpaţii erau nemulţumiţi de relaţia mamei lor cu victima, încercând în repetate rânduri să pună capăt acestei relaţii, inclusiv prin ameninţarea victimei şi încercarea de a o agresa pe aceasta.

În seara zilei de 7 noiembrie 2008, inculpaţii i-au interzis mamei să mai trăiască în concubinaj cu victima, ameninţându-o că îi vor omorî pe amândoi şi se vor preda poliţiei.

Victima nu i-a provocat în nici un fel pe inculpaţi, respectiv nu a exercitat niciuna dintre acţiunile arătate în disp. art. 73 lit. b) C. pen. pentru a se reţine această circumstanţă atenuantă.

Mai mult, victima prezenta deja urme de lovituri în momentul în care au coborât din autodubă, după cum relatează martorul O.B.G., ceea ce relevă faptul că inculpaţii începuseră să o lovească anterior ajungerii la locul unde sa comis fapta.

Inculpaţii au susţinut în motivele de recurs că atitudinea victimei din data de 7 noiembrie 2008, constând în vânzarea unor animale din gospodărie, consumul de băuturi alcoolice şi agresarea mamei lor, le-a amplificat starea de tulburare sub aspectul căreia au acţionat.

Din probele administrate rezultă că între martora E.M. - mama inculpaţilor şi victimă existau, pe fondul consumului de alcool, numeroase certuri şi bătăi.

De asemenea, relaţiile dintre victimă şi inculpaţi erau tensionate, inculpaţii ameninţând-o pe aceasta şi încercând să o bată în repetate rânduri pentru a înceta relaţiile de concubinaj cu mama lor.

În aceste condiţii nu se poate reţine că la data de 8 noiembrie 2008 inculpaţii au acţionat pe fondul unei puternice tulburări sau emoţii din moment ce relaţiile conflictuale existau de mai mult timp şi, aşa cum s-a arătat anterior, inculpaţii şi în alte ocazii au plănuit prinderea victimei pentru a o lovi.

Ultima critică formulată de inculpaţi şi care vizează greşita individualizare a pedepsei este întemeiată.

La individualizarea pedepselor instanţele nu dat eficienţă cuvenită datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor.

Astfel, aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, erau încadraţi în muncă la data comiterii faptei, sunt caracterizaţi pozitiv la locul de muncă şi în societate, inculpatul E.N.M. este căsătorit şi are în întreţinere un copil minor, au recunoscut fapta în materialitatea sa, faptă pe care au regretat-o, au fost de acord cu despăgubirea părţii civile.

Cu toate acestea în favoarea inculpaţilor nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările săvârşirii acesteia prin aplicarea de lovituri intense şi multiple unei persoane mai în vârstă, cu posibilităţi limitate de apărare, urmată de abandonarea acesteia într-un loc părăsit, în luna noiembrie, când temperaturile sunt scăzute precum şi faptul că s-au sustras iniţial urmării penale, refuzând să-şi asume consecinţele faptei lor.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte apreciază că, fără a se reţine circumstanţele atenuante, aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus este în măsură să asigure scopul educativ şi preventiv al acestora, urmând ca aceste pedepse să fie diferenţiate, inculpatul E.F.C. având o contribuţie mai redusă la comiterea faptei.

Într-adevăr moartea victimei s-a produs prin acţiunea conjugată a celor doi inculpaţi fără a se putea distinge care dintre acţiunii a avut ca rezultat decesul, însă nu trebuie omisă la individualizarea pedepsei participarea fiecărui inculpat, implicarea acestora în activitatea infracţională, în condiţiile în care victimei i-ai fost aplicate multiple lovituri în diferite zone ale corpului.

Pentru considerentele deja arătate se constată că recursul declarat de procuror este neîntemeiat, urmând a fi respins conform disp.art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza disp.art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţi, va casa în parte ambele hotărâri şi rejudecând:

Va reduce pedepsele principale aplicate inculpaţilor E.N.M. şi E.F.C. la 12 ani închisoare şi respectiv 10 ani închisoare.

Se va face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Conform art. 38516 cu art. 381 C. proc. pen. se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestării preventive de la 13 ianuarie 2009 la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpaţii E.N.M. şi E.F.C. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Casează în parte Decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 141 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Brăila, secţia penală şi rejudecând:

- reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului E.N.M. de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

- reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului E.F.C. de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata arestării preventive de la 13 ianuarie 2009, la 23 aprilie 2010.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva aceleiaşi decizii penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 23 aprilie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1576/2010. Penal