ICCJ. Decizia nr. 1742/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1742/2010
Dosar nr.119/42/2010
Şedinţa publică din 3 mai 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
La data de 18 decembrie 2009, petiţionarul M.C.V. a formulat plângere la Consiliul Superior al Magistraturii împotriva magistraţilor R.M. şi G.L.M., judecători în cadrul Tribunalului Prahova, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 257 C. pen., susţinând că aceştia nu ar fi ţinut seama de cererea de recuzare formulată împotriva lor, procedând la soluţionarea Dosarului civil nr. 55720/105/2007 în care avea calitatea de parte.
Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat plângerea petiţionarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unde a fost înregistrată sub nr. 13/VIII/1/2010.
Procurorul învestit cu soluţionarea plângerii, examinând conţinutul cererii formulate de petiţionarul M.C.V., în raport de dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., a constatat că aceasta nu putea fi înregistrată în registrul cauzelor penale spre a se forma dosar penal, întrucât nu cuprindea elementele cerute de textul de lege arătat, ci doar susţineri de maximă generalitate, astfel că, prin referatul din 25 ianuarie 2010, a respins plângerea, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei soluţii, petiţionarul M.C.V. a formulat plângere la instanţa Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cauza fiind înregistrată sub nr. 119/42/2010 din 3 februarie 2010.
Se arătă de către petiţionar că prin sesizarea adresată organelor de urmărire penală formulase plângere penală împotriva magistratului procuror T.L. sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 2491 C. pen. şi art. 257 C. pen. considerând că respectivul magistrat "este complice la un grup infracţional de crimă organizată conform Legii nr. 39/2003".
În vederea soluţionării plângerii, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus ataşarea lucrării în care se adoptase soluţia contestată.
În Şedinţa publică din 11 martie 2010, instanţa a supus dezbaterii părţilor admisibilitatea plângerii formulate în cauză faţă de Decizia din recurs în interesul Legii nr. 57/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care se stabilise ca fiind inadmisibile plângerile îndreptate împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor luate de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Ca urmare, prin Sentinţa penală nr. 33 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petiţionarului M.C.V.
În considerentele sentinţei, s-a arătat că referatul din 25 ianuarie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a cărui desfiinţare se solicita de către petiţionar, nu făcea parte dintre actele arătate expres şi limitativ în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., cenzurabile pe calea plângerii la instanţă.
De asemenea, s-a arătat că instanţa nu putea proceda la examinarea pe fond a temeiniciei acuzaţiilor formulate împotriva magistratului T.L.M., în lipsa adoptării de către procuror a uneia dintre soluţiile expres prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
Totodată, s-a menţionat că în caz nu era vorba de o plângere greşit îndreptată la instanţă şi care să oblige astfel la trimiterea ei organului de urmărire penală competent, conform art. 2781 C. proc. pen., din conţinutul cererii formulate rezultând neechivoc că petiţionarul contestase referatul din 25 ianuarie 2010.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petiţionarul M.C.V., fără a formula critici concrete.
Examinând cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., obiectul plângerii adresate instanţei îl constituie numai o ordonanţă sau o rezoluţie prin care s-a dispus netrimiterea în judecată (neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale).
Astfel, obiectul controlului judecătoresc asupra soluţiilor dispuse de procuror este limitat numai la acele soluţii care au drept consecinţă netrimiterea în judecată a persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare sau acte de urmărire penală, fiind excluse orice alte soluţii dispuse de procuror.
În cauză, însă, procurorul nu a dispus niciuna dintre soluţiile la care se face referire, în mod expres şi limitativ, în dispoziţiile legale anterior menţionate, plângerea petiţionarului fiind îndreptată împotriva referatului din 25 ianuarie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea referitoare la cercetarea penală a magistraţilor R.M. şi G.L.M., judecători în cadrul Tribunalului Prahova, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 257 C. pen.
Prin urmare, se constată că soluţia de inadmisibilitate pronunţată în cauză a fost corect dispusă prin hotărârea primei instanţe.
Tot astfel, se constată că plângerea petiţionarului, în maniera în care a fost redactată, nu poate fi considerată ca având valoarea unei plângeri penale în sensul art. 222 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu cuprinde o descriere a faptelor ce constituie infracţiuni, fiind menţionate doar simple aprecieri subiective, nesusţinute de probe, cu privire la existenţa pretinselor infracţiuni.
Ca atare, se constată că, în mod corect, prima instanţă a considerat că plângerea formulată nu poate fi apreciată ca fiind o plângere greşit îndreptată.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4004/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1762/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
