ICCJ. Decizia nr. 1736/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1736/2010
Dosar nr.5536/121/2009
Şedinţa publică din 3 mai 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 574 din 18 decembrie 2009, Tribunalul Galaţi, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatului C.S. prin rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi în baza acestui text de lege, l-a condamnat pe inculpatul C.S. (în prezent deţinut la Penitenciarul Galaţi) la o pedeapsă de 15 (cincisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe o perioadă de 6 (şase) ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 71 C. pen. prima instanţă a aplicat inculpatului C.S. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului C.S. şi, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 09 septembrie 2009 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. 17 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. prima instanţă l-a obligat pe inculpatul C.S. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată C.E.C.
De asemenea, Tribunalul Galaţi, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul C.S. la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi nr. 864/P/2009, emis la data de 29 septembrie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.S. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se că, în fapt, în ziua de 09 septembrie 2009 inculpatul C.S. a întreţinut relaţii sexuale normale cu partea vătămată C.E.C., minoră în vârstă de 8 ani, prin constrângerea acesteia şi profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra.
Tribunalul Galaţi, analizând ansamblul probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, a reţinut că, la data de 09 septembrie 2009, martorele C.M. şi C.A. se aflau la domiciliul martorei M.I., unde se afla şi inculpatul C.S. zis S. sau P., toţi urmând să o ajute pe martora C.F. la diverse activităţi agricole pe o suprafaţă de teren ce-i aparţine martorei.
S-a mai relevat că inculpatul o cunoştea pe martora C.M., (cu care avusese o relaţie de concubinaj o perioadă îndelungată, încă de când martora avea vârsta de 13 ani), iar după terminarea activităţii, în jurul orei 09,00, martorele C.M., C.A. şi inculpatul s-au întors la domiciliul martorei M.I., unde inculpatul a fost servit cu vin, pentru munca prestată.
Prima instanţă a reţinut că, potrivit declaraţiilor sale, inculpatul a consumat 3 - 4 pahare de vişinată şi 2 pahare cu vin, după care „s-au aprins poftele în el".
După un anumit interval de timp, la domiciliul martorei M.I. a venit şi partea vătămată C.E.C., în vârstă de 8 ani, (sora martorelor C.M. şi C.A.), însă martora M.I. a plecat împreună cu martora C.M. în oraşul Bârlad, pentru a ridica o sumă de bani de la bancă, ce fusese trimisă de fiica acesteia din străinătate.
S-a mai reţinut că, inculpatul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a cerut constant şi insistent ca partea vătămată C.E.C. să meargă împreună cu el la domiciliul său, pentru a-l ajuta la culesul viei, fapt confirmat de martorele C.M., C.A. şi M.I.
În continuare, inculpatul C.S. a plecat spre domiciliul său împreună cu partea vătămată, aspect recunoscut de inculpat şi confirmat de martora C.A., iar la domiciliul acestuia se afla mama acestuia, martora C.I., care a văzut că inculpatul venise însoţit de partea vătămată C.E.C. pe care o cunoştea. Inculpatul a dus-o pe partea vătămată în dormitorul său şi unde partea vătămată a consumat alcool dintr-o sticlă de vin, aproximativ jumătate de sticlă.
În legătură cu acest aspect, prima instanţă a apreciat că ingerarea de alcool de către partea vătămată, s-a făcut în mod forţat, întrucât declaraţia mamei părţii vătămate C.A. s-a coroborat cu cea a martorei C.M., care au fost în sensul că partea vătămată iniţial nu a vrut să bea, dar la insistenţele inculpatului, a cedat şi, la scurt timp, s-a îmbătat.
Inculpatul a declarat că partea vătămată a mers în patul lui, unde acesta, aflat sub influenţa alcoolului, a dezbrăcat-o de haine, partea vătămată nefiind de acord cu acest lucru. Inculpatul a recunoscut că a forţat-o pe partea vătămată să întreţină raport sexual, ţinând-o strâns în braţe. În timpul actului sexual, partea vătămată i-a spus inculpatului să o lase în pace, acuzând dureri în zona genitală, aspect recunoscut de inculpat în declaraţia sa.
De asemenea, inculpatul a declarat că nu mai reţine dacă a ejaculat sau nu şi că a intenţionat să întreţină un al doilea raport sexual cu partea vătămată, dar că a renunţat, deoarece partea vătămată sângera abundent, lenjeria, hainele acesteia şi cearşaful de pe pat fiind pline de sânge, iar după consumarea violului, partea vătămată s-a îmbrăcat cu pantalonii ei, inclusiv cu articole de lenjerie aparţinând inculpatului, deoarece lenjeria acesteia era plină de sânge şi s-a aşezat pe scările imobilului, începând să plângă.
De la domiciliul inculpatului, partea vătămată C.E.C. a fost luată de către sora sa, martora C.M., care a văzut-o pe martora C.I. (mama inculpatului) că o spăla pe partea vătămată în zona genitală şi că aceasta sângera din abundenţă.
Inculpatul, realizând gravitatea faptei sale, a dat martorei C.I. lenjeria de pat pentru a o spăla, cu intenţia - recunoscută de acesta - de a şterge urmele.
După ce martora C.M. şi partea vătămată C.E.C. au ajuns la domiciliul lor, au fost anunţate organele de poliţie şi Serviciul de Ambulanţă, partea vătămată fiind internată la Spitalul de Urgenţă „S.A.A." Galaţi, secţia Obstetrică-Ginecologie.
S-a reţinut că, potrivit raportului de constatare medico-legală, partea vătămată C.E.C. a prezentat o deflorare completă, recentă, cu plagă perineală şi vaginală, ce poate data din după amiaza zilei de 09 septembrie 2009 şi că în afara rupturii himeniale şi perineo-vaginale recente nu s-au constatat alte leziuni de violenţă. Leziunile constatate au necesitat 11 - 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii, dacă nu surveneau complicaţii. S-a mai precizat că, în secreţia vaginală şi anală recoltată nu s-au pus în evidenţă spermatozoizi, iar leziunile nu i-au pus în primejdie viaţa.
Prima instanţă a reţinut că din raportul privind evaluarea consecinţelor psihologice a abuzului sexual a rezultat că partea vătămată C.E.C. are un comportament retras, timid, defensiv, comunicând foarte greu cu adulţii şi copii, că prezintă unele simptome specifice sindromului posttraumatic care apar la nivelul reacţiilor cognitiv afective în urma abuzului sexual: tulburări ale somnului, pierderea interesului pentru orice activitate, anxietate, onicofagie, teamă şi evitare.
S-a mai stabilit că partea vătămată are nevoie de un program de consiliere pe o perioadă îndelungată, în vederea evitării unor posibile consecinţe negative în plan afectiv şi comportamental, precum şi prelucrarea traumei suferite.
Audiat cu respectarea garanţiilor procesuale, în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a avut o conduită oscilantă în ce priveşte săvârşirea faptei adusă ca învinuire, întrucât iniţial inculpatul a negat săvârşirea faptei, oferind o primă versiune asupra celor petrecute în ziua respectivă, apoi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală l-a indicat drept autor al violului pe numitul G.C., prezentând o nouă versiune, dar ulterior a revenit şi a recunoscut că a întreţinut un raport sexual cu partea vătămată C.E.C., împotriva voinţei acesteia şi profitând de starea în care aceasta se găsea, detaliind asupra împrejurărilor în care a săvârşit fapta.
Pentru a-şi dovedi susţinerile inculpatul a solicitat audierea în calitate de martor a numitei P.C., care s-ar fi aflat în curte la momentul când a venit partea vătămată în domiciliul inculpatului, însă prima instanţă a înlăturat ca nefiind pertinentă această probă, câtă vreme, din declaraţiile date iniţial de inculpat, nu a rezultat că aceasta ar fi fost prezentă în locaţia respectivă.
S-a apreciat că nu poate fi reţinută declaraţia dată de inculpat în faza cercetării judecătoreşti, în sensul că autorul faptei de viol ar fi numitul G.C., precizând că nu a fost de faţă când G.C. ar fi întreţinut raport sexual cu partea vătămată, însă a considerat că acesta este autorul faptei întrucât, înainte cu câteva zile, acesta le-ar fi ameninţat pe C.A. şi C.M. (surorile părţii vătămate) că „or să vadă ele ce or să păţească". Inculpatul a justificat revenirea asupra declaraţiei de recunoaştere făcută în faza de urmărire penală prin aceea că s-au făcut presiuni asupra sa şi a fost bătut pentru a recunoaşte săvârşirea faptei.
În aceeaşi ordine de idei, prima instanţă a mai considerat că declaraţia dată de inculpat în faza cercetării judecătoreşti nu corespundea realităţii, întrucât susţinerile acestuia nu se coroborau cu fapte şi împrejurări ce rezultau din ansamblul probelor administrate în cauză, întrucât apărările inculpatului au fost combătute de celelalte probe, iar acesta nu a justificat în mod temeinic şi credibil revenirea asupra declaraţiei anterioare, în condiţiile în care a fost audiat în prezenţa unui avocat.
Tribunalul Galaţi a constatat că situaţia de fapt mai sus reţinută şi vinovăţia inculpatului au fost pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză ce s-au coroborat între ele, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, ocazie cu care, în camera inculpatului au fost identificate şi ridicate pete de culoare brun roşcată; raportul de constatare medico-legală din care rezultă că partea vătămată C.E.C. a prezentat o deflorare completă, recentă, cu plagă perineală şi vaginală, ce poate data din după amiaza zilei de 09 septembrie 2009, leziuni care au necesitat 11 - 12 zile de îngrijiri medicale şi care nu i-au pus în primejdie viaţa; procesul-verbal de audiere a minorei C.E.C. (în faza actelor premergătoare), ocazie cu care aceasta a declarat că a fost luată cu forţa de „S.", dusă la domiciliul acestuia unde a fost dezbrăcată de haine şi violată de către acesta, relatând şi episodul cu sângerarea genitală; declaraţiile martorelor C.A., C.M. C.I., C.A. şi M.I., precum şi cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului.
În drept, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului C.S., care în ziua de 09 septembrie 2009 a întreţinut relaţii sexuale normale cu partea vătămată C.E.C. minoră în vârstă de 8 ani, prin constrângerea acesteia şi profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., sens în care a dispus, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) C. pen.
S-a mai reţinut de către Tribunalul Galaţi că, potrivit fişei de cazier, inculpatul C.S. a suferit multiple condamnări, ultima fiind cea dispusă prin Sentinţa penală nr. 1915 din 16 iunie 2003 a Judecătoriei Galaţi, rămasă definitivă la data de 04 septembrie 2003, prin Decizia penală nr. 966 din 04 septembrie 2003, prin care i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare.
S-a mai menţionat că inculpatul a început executarea acestei pedepse la 26 decembrie 2001, fiind liberat condiţionat la 05 octombrie 2005, cu un rest neexecutat de 689 zile închisoare, iar fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost săvârşită după împlinirea duratei pedepsei mai sus menţionate, dar mai înainte de împlinirea termenului de reabilitare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în art. 197 alin. (3) teza I C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor, apreciat în raport de modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite (asupra unei persoane vulnerabile - o minoră în vârstă de numai 8 ani, pe care a îndemnat-o să consume băuturi alcoolice, pentru ca apoi să profite de starea indusă acesteia, pentru ca, folosind forţa fizică şi prin imobilizarea părţii vătămate, să o constrângă la întreţinerea de relaţii sexuale).
De asemenea, prima instanţă a mai ţinut seama, totodată, de urmările produse (respectiv de consecinţele faptelor asupra dezvoltării psiho-fizice a minorei, astfel cum au fost relevate în raportul privind evaluarea consecinţelor psihologice a abuzului sexual), precum şi de persoana inculpatului, care este recidivist şi de conduita procesuală oscilantă a acestuia şi raportat şi la natura relaţiilor sociale încălcate, instanţa şi-a format convingerea că scopul preventiv, coercitiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. şi reeducarea inculpatului se pot realiza numai prin aplicarea unei pedepse în cuantum de 15 ani închisoare, în regim de detenţie
Având în vedere gravitatea ridicată a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, natura şi importanţa relaţiilor sociale lezate, modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele (a îndemnat victima să consume băuturi alcoolice şi a imobilizat-o prin forţa fizică), urmarea produsă şi impactul negativ asupra psihicului minorei, starea de insecuritate socială, precum şi rezonanţa unor astfel de fapte în rândul comunităţii, s-a arătat că în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., prima instanţă a menţinut starea de arest a inculpatului C.S., iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta durata reţinerii - 24 ore - aferentă zilei de 09 septembrie 2009 şi a arestării preventive de la 10 septembrie 2009 la zi.
Referitor la soluţionarea laturii civile, prima instanţă a constatat că partea vătămată minoră C.E.C., prin reprezentant, nu s-a constituit parte civilă, însă, faţă de vârsta părţii vătămate la data săvârşirii faptei, precum şi consecinţele faptei asupra dezvoltării psiho-fizice a minorei, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen., a apreciat că se impune obligarea inculpatului la plata de daune morale către aceasta.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul C.S., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate inculpatului şi a solicitat admiterea apelului şi să se dispună majorarea pedepsei, urmând a se avea în vedere gravitatea infracţiunii, modalităţile concrete ale săvârşirii, persoana inculpatului - recidivist şi atitudinea oscilantă a acestuia pe parcursul desfăşurării procesului penal.
Apelantul-inculpat C.S. a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei şi a solicitat în memoriul depus la dosar înlăturarea alin. (3) al art. 197 C. pen. şi condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., iar oral, cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanţa de fond.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a constatat întemeiat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi nefondat apelul declarat de inculpatul C.S. şi, prin Decizia penală nr. 13/A din 11 martie 2010, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva Sentinţei penale nr. 574 din 18 decembrie 2009 a Tribunalului Galaţi, privind pe inculpatul C.S. şi, în rejudecare:
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală sus-menţionată şi a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 15 ani închisoare la 20 ani închisoare şi a aplicat inculpatului ca pedeapsă accesorie şi ca pedeapsă complementară şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen. (drepturile părinteşti).
Prin aceeaşi decizie instanţa de prim control judiciar a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
De asemenea, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva Sentinţei penale nr. 574 din 18 decembrie 2009 a Tribunalului Galaţi şi, conform art. 383 alin. (11) cu referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 09 septembrie 2009 până la data de 11 martie 2010.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel l-a obligat pe inculpatul C.S. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel şi a stabilit ca suma de 200 RON, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel, să fie avansată în contul Baroului Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului, pe baza unei analize complete a materialului probator.
Instanţa de apel a mai apreciat, contrar susţinerilor inculpatului, că prima instanţă a reţinut corect încadrarea juridică a infracţiunii de viol, respectiv, cea prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât, în speţă, partea vătămată avea vârsta de numai 8 ani, iar motivul de apel invocat de inculpat vizând înlăturarea alin. (3) al art. 197 C. pen., l-a considerat nefondat, întrucât art. 197 alin. (3) C. pen. reglementează infracţiunea de viol în condiţiile în care victima nu a împlinit 15 ani.
În cea ce priveşte netemeinicia sentinţei penale, criticată atât de parchet, cât şi de inculpat, instanţa de apel a apreciat ca fiind fondate motivele invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi, pe cale de consecinţă, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), funcţie de gravitatea deosebită a infracţiunii, de modalităţile şi împrejurările săvârşirii faptei, de urmarea produsă, de atingerea adusă relaţiilor sociale apărate de lege, dar şi faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu se află la primul impact cu legea penală, fiind reţinută justificat starea de recidivă postexecutorie.
Împotriva deciziei penale sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.S., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Astfel, în esenţă, recurentul-inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe, arătând că, pedeapsa majorată de instanţa de prim control judiciar este prea aspră, în raport de împrejurările faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Recursul formulat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste evaluări a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, instanţa de prim control judiciar, procedând justificat atunci când a majorat cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de la 15 ani la 20 de ani închisoare, prin raportare la circumstanţe reale ale săvârşirii faptei, la circumstanţele personale ale inculpatului dar, mai ales la consecinţele greu de înlăturat ale faptei reprobabile, săvârşită de inculpat asupra fizicului şi psihicului unei minore de numai 8 ani.
Deşi, iniţial inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, ulterior, având o atitudine nesinceră şi oscilantă, susţinând, fără niciun suport probator, fie că a recunoscut fapta urmare presiunilor exercitate asupra sa în faza de urmărire penală, fie că altă persoană ar fi autorul violului (indicându-l pe numitul G.C.), ulterior şi-a nuanţat poziţia şi a revenit asupra declaraţiilor, relatând modul în care s-au desfăşurat evenimentele la data când s-a reţinut comiterea faptei.
De altfel, Înalta Curte constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect că, din probatoriul administrat în dosar, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti s-a relevat cu certitudine că inculpatul a comis fapta pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii, declaraţiile părţii vătămate minore C.E.C. coroborându-se cu declaraţiile martorelor C.A., C.M. C.I., C.A. şi M.I., precum şi cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului, dar şi cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului; raportul de constatare medico-legală; procesul-verbal de audiere a minorei C.E.C.
Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reţinută de prima instanţă şi însuşită apoi de instanţa de prim control judiciar, în sensul că în data de 09 septembrie 2009 inculpatul a întreţinut relaţii sexuale normale cu partea vătămată C.E.C. - în vârstă de 8 ani - prin constrângere (obligând-o să consume băuturi alcoolice şi imobilizând-o prin forţă fizică) şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, apreciindu-se, în mod justificat, că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, victima având numai 8 ani, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen.
Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când, justificat, a respins solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei pentru infracţiunea pentru care a fost dedus judecăţii, astfel că motivul de recurs vizând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu poate fi primit, fiind nefondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Înalta Curte apreciază că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când, admiţând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, a casat în parte hotărârea primei instanţe şi constatând că pedeapsa de 15 ani închisoare, cu executare în regim de privare de libertate, aplicată acestui inculpat de prima instanţă era insuficientă şi nu corespundea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin urmare, se apreciază că instanţa de apel, în mod justificat, a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 15 ani închisoare la 20 de ani închisoare şi a interzis acestuia, ca pedeapsă complementară şi accesorie, alături de celelalte drepturi, şi exercitarea drepturilor părinteşti prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., considerând că numai o pedeapsă aplicată în acest cuantum şi cu executare în regim de detenţie este de natură să atingă scopul preventiv, coercitiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Înalta Curte constată că pedeapsa majorată de la 15 ani la 20 de ani închisoare, aplicată de instanţa de prim control judiciar este just individualizată şi reflectă atât periculozitatea faptei, cât şi intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei şi pentru reeducarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta a mai avut anterior conflicte cu legea penală, neidentificându-se elemente care să determine o nouă evaluare a cuantumului pedepsei, dar nici a modalităţii de executare a acesteia.
Astfel, raportat la modalitatea concretă în care inculpatul, aflat sub influenţa alcoolului, a acţionat asupra părţii vătămate, o minoră de numai 8 ani, luând-o în domiciliu său sub pretextul că are nevoie de ajutor la culesul viţei de vie, obligând-o să consume vin şi apoi, profitând de starea de vulnerabilitate indusă, atât de vârstă, cât şi de alcoolul îngurgitat, dar şi de faptul că era lipsită de apărare, a abuzat-o fizic şi a constrâns-o la relaţii sexuale, relevându-se, prin urmare şi pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă comportamentul lipsit de orice urmă moralitate al inculpatului, care, prin cazierul judiciar bogat ataşat la dosar, demonstrează, perseverenţă infracţională şi, mai ales, faptul că nu a înţeles nimic din clemenţa instanţelor anterioare, se apreciază că, în cauză, nu se impune o reducere a cuantumului pedepsei stabilită de instanţa de prim control judiciar, la nivelul celui aplicat de prima instanţă, aşa cum neîntemeiat, a solicitat recurentul-inculpat.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii şi la apărarea valorilor sociale şi morale ale societăţii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului la nivelul celei stabilite de prima instanţă, nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acesteia.
Faţă de cele menţionate mai sus şi, întrucât din examinarea cauzei, nu rezultă motive care, analizate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 13/A din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.S. durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 septembrie 2009 la 3 mai 2010.
În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată C.E.C., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 13/A din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 septembrie 2009 la 3 mai 2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată C.E.C., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1734/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4004/2010. Penal → |
|---|
