ICCJ. Decizia nr. 1762/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1762/2010
Dosar nr.1088/35/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 102/P din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 2781 lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul V.l. împotriva Rezoluţiei din 25 iunie 2009 dată în Dosar nr. 270/P/2009 de Curtea de Apel Oradea, menţinută prin Rezoluţia din 13 august 2009, emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 355/112/2009.
A fost respinsă cererea petentului de obligare a făptuitorilor la plata cheltuielilor judiciare.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia din 25 iunie 2009 emisă în Dosar nr. 270/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul G.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât faptei pentru care s-a depus plângerea îi lipseşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii şi faţă de numitul G.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de în art. 215 alin. (3) C. pen., întrucât fapta pentru care s-a depus plângerea penală nu este prevăzută de legea penală.
Procurorul a reţinut, în esenţă, că la data de 28 februarie 2008 petentul V.l. a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, Dosar nr. 177/P/2008, o plângere penală împotriva numitului G.A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, arătând că în anul 2002 a cumpărat de la numitele R.E., B.O., C.V., S.D. şi B.E. suprafaţa totală de 397.000 mp. teren extravilan, cu privire la care acestea nu aveau încă emis titlul de proprietate, ulterior, în anul 2005, fiind eliberate aceste titluri sub, nr. X din 16 iunie 2005, Y din 16 iunie 2005 şi Z din 9 iunie 2005. Titlurile au fost ridicate în original de către petent de la Primăria Ciumeghiu, angajaţii primăriei având cunoştinţă că petentul a cumpărat terenul de la persoanele indicate, cu toate că nu fusese încheiat în formă autentică niciun contract de vânzare-cumpărare. După ce a cumpărat terenul, petentul a ajuns la o înţelegere cu G.A. în sensul de a-i vinde, la rândul lui, acest teren. Pentru a nu întabula terenurile în mod succesiv pe el, apoi pe G.A., iar ulterior pe o altă persoană la care acesta urma să le vândă, petentul s-a înţeles cu proprietarele să întocmească pe numele făptuitorului G.A. procuri autentice prin care să-l împuternicească să le vândă terenul, întocmindu-se astfel procurile autentificate din 12 august 2002 şi din 4 septembrie 2002 la B.N.P. T.D. din localitatea Arad, din 13 septembrie 2002 la B.N.P. M.P. din localitatea Arad. G.A. s-a răzgândit şi nu a dorit să cumpere terenul, motiv pentru care petentul a cumpărat în numele societăţii lui, SC V. SRL, de la numita R.E. suprafaţa de 169.200 mp. din titlul de proprietate X/2005, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. A/2005 la B.N.P. G.I. din localitatea Salonta, urmând ca diferenţa de până la 397.000 mp. să-i rămână sub rezerva încheierii unor alte contracte de vânzare-cumpărare. Acest contract autentificat la B.N.P. G. nu a fost înscris în cartea funciară. Deşi G.A. nu a mai dorit să cumpere, petentul având încredere în el, nu a mai procedat la revocarea procurorilor emise de sus-numite pentru G.A. Numitul G.A., însă, s-a folosit de aceste procuri autentice şi a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 29 decembrie 2006 la B.N.P. G.C. din localitatea Oradea, întregul teren către SC A.C. SRL., notarul întocmind contractul în lipsa originalelor titlurilor de proprietate, doar pe baza copiilor ale acestora.
Din actele premergătoare efectuate în cauză reiese că sus-numitele au avut o înţelegere cu petentul V.l. în sensul vânzării terenurilor pe care urmau să primească titlurile de proprietate. După ce petentul V.l. a plătit sumele convenite, fără a se întocmi contracte de vânzare-cumpărare, la cererea petentului V.l., sus-numitele s-au deplasat la notar şi au semnat împuternicirile sus-menţionate pentru numitul G.A.
În speţă, suntem în prezenţa unor antecontracte de vânzare-cumpărare şi nu a unor contracte de vânzare-cumpărare, condiţiile cerute de Legea fondului funciar pentru înstrăinarea terenurilor nefiind îndeplinite.
Numitul G.A. în baza procurilor nerevocate din care rezultă că este împuternicit să ridice titlurile de proprietate, să vândă terenurile cui va crede de cuviinţă, obţinând actele necesare vânzării, să facă demersurile necesare pentru întabularea în cartea funciară a titlurilor de proprietate şi să consimtă la întabularea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor, s-a prezentat la B.N.P. G.C. din localitatea Oradea şi a vândut întreaga suprafaţă de 397.000 mp. SC A.C. SRL A.l. pentru suma de 65.000 RON.
Conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 decembrie 2008 întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Bihor, copiile titlurilor de proprietate nr. Y şi X din 16 iunie 2005 avute în vedere de către notarul G. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, au fost executate de pe documentele originale de la cotorul aflat în posesia Comisiei judeţene pensii, stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor.
Având în vedere concluziile raportului prin referatul întocmit în Dosar nr. 177/P/2008, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea cercetării notarului G.C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, din actele de cercetare penală reieşind şi că, anterior, acelaşi notar a autentificat în 16 august 2005 un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul din titlul de proprietate nr. Z/2005 şi trebuia să ştie că terenul nu mai putea fi vândut a două oară din aceeaşi proprietate şi că numitul G.A. nu a fost asistat de traducător la momentul încheierii contractului.
Referitor la modul de autentificare a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil care nu este înscris în cartea funciară, Uniunea Naţională a Notarilor Publici a comunicat sub nr. 3569/2008 că actele necesare pentru autentificare erau, în decembrie 2006, următoarele: actul de proprietate (titlul de proprietate emis în baza Legii fondului funciar sau după caz hotărârea judecătorească, act notarial de vânzare-cumpărare, întreţinere, etc.), documentaţie cadastrală pentru imobilele extratabulare, certificatul fiscal, actele de identitate ale părţilor şi procură specială în original sau în copie legalizată în caz de neprezentare a părţilor.
Având în vedere adresa de mai sus, s-a solicitat Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în raport de specificul prezentei cauze, un punct de vedere privind contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect terenurile extravilane asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii fondului funciar.
Prin adresa din 04 iunie 2009 a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici s-a comunicat faptul că în raport de situaţia din judeţul Bihor unde s-au emis titluri de proprietate la scara 1/2880, corespunzătoare parcelelor topografice înscrise în vechile coli de carte funciară dar şi la scara de 1/10.000 care nu corespund vechilor amplasamente, s-a acceptat încheierea de contracte de vânzare-cumpărare având la bază doar titlul de proprietate fără intabularea anterioară a acestuia în coala de carte funciară.
În cazul încheierii unor astfel de contracte, dovada dreptului de proprietate se făcea cu titlu de proprietate, dacă a fost emis ori cu adeverinţa eliberată de comisia locală de aplicare a fondului funciar. Titlul de proprietate poate să fie prezentat de către părţi în original, în duplicat, în copie legalizată sau în copie xerox simplă. De asemenea, s-a comunicat faptul că din prevederile art. 49 din Legea nr. 36/1995 reiese că documentaţia necesară încheierii actului poate fi obţinută şi de către notarul public, la cererea părţilor, de la diverse surse sau din diverse locuri de păstrare sau arhivare a documentelor care atestă proprietatea, iar în cazul titlurilor de proprietate, acest loc putând fi şi Oficiul Judeţean de cadastru şi Publicitate Imobiliară.
În declaraţia dată, notarul public G.C. a arătat că ştia foarte bine părţile semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare, deoarece la biroul lui notarial s-au încheiat mai multe contracte între aceste părţi având ca obiect terenuri agricole situate în zona localităţii Salonta, iar numitul G.A. cunoaşte bine limba română neavând nevoie de traducător. Cunoştea şi faptul că numitul V.l. intermedia cumpărarea de terenuri agricole pentru societatea comercială a numitului G.A., practica fiind comună în sensul că proprietarii îl împuterniceau pe G.A. să facă ulterior vânzarea către societatea comercială. A arătat că procurile care au stat la baza vânzării erau în vigoare, el procedând la verificarea prin telefon a autenticităţii acestora la birourile notariale unde au fost autentificate. Totodată, notarul public a susţinut că în calitatea pe care o are a putut să verifice originalul titlurilor de proprietate la cotorul deţinut de Oficiul de Cadastru Imobiliară Bihor şi, după ce a constatat că procurile sunt valabile, iar copiile xerox ale titlurilor sunt conforme cu înscrierile din cotor, a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. În legătură cu faptul că anterior, la 16 august 2005, a autentificat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect acelaşi teren din titlul nr. Z, notarul a arătat că nu-i poate fi imputat acest lucru, întrucât biroul notarial nu ţine o evidenţă a înstrăinării imobiliare după obiectul actului de înstrăinare, iar dată fiind perioada lungă de timp dintre cele două contracte nu şi-a amintit că ar fi vorba despre acelaşi titlu de proprietate.
Într-adevăr nu există o obligaţie prevăzută expres de lege ca în situaţia dată notarul să nu încheie actul decât în baza titlului de proprietate în original, iar conform art. 45 din Legea nr. 36/1995 el trebuie să ceară părţilor, ori de câte ori este cazul, documentele justificative şi autorizaţiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obţine el însuşi documentaţia necesară. Conform art. 46 din aceeaşi lege autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia ca în cadrul atribuţiilor lor să acorde notarilor publici concursul solicitat pentru îndeplinirea actelor notariale.
Notarul public G.C. nu a făcut decât, pornind de la procurile prezentate, verificate ca fiind valabile, să îndeplinească actul cerut de persoana împuternicită, obţinând documentaţia necesară de la autorităţi, în conformitate cu prevederile legale sus-menţionate. Nu se poate susţine că notarul G. ar fi făcut altceva decât permitea cele inserate în procuri referitor la acele terenuri. Mai mult, se poate observa că indiferent în posesia cui se aflau acele titluri de proprietate vânzarea terenurilor nu se putea face decât de către titularii lor ori de către împuternicitul G.A., deci vânzarea s-a făcut în conformitate cu voinţa părţilor care îşi exercitau în mod valabil drepturile. Faptul că anterior au existat înţelegeri verbale care nu au fost respectate în sensul că de fapt numitul V. era doar intermediarul numitului G.A. în raport de titularii drepturilor de proprietate ori numitul V. a acţionat în nume propriu faţă de aceşti titulari nu au relevanţă asupra activităţii desfăşurate de notarul G. Simpla posesie a titlurilor de proprietate nu dă niciun drept numitului V., care oricum în mod destul de curios le-a primit de la primărie fără existenţa vreunei dovezi scrise a transferului dreptului de proprietate, singurii titulari de drepturi fiind proprietarii şi împuterniciţii acestora.
În legătură cu faptul că prin contractul încheiat la B.N.P. G. s-a vândut a doua oară terenul din titlul de proprietate nr. X/2005, vândut iniţial în anul 2005, nu-i poate fi imputat notarului care nu avea cunoştinţă de această vânzare cu atât mai mult cu cât nici măcar nu s-a făcut întabularea dreptului de proprietate rezultat din vânzare, după cum nu-i poate fi imputat nici numitului G.A. care se află în aceeaşi situaţie.
Referitor la împrejurarea că notarul G., anterior, la 16 august 2005 a autentificat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect acelaşi teren din titlul nr. Z, este pertinentă susţinerea că nu-i poate fi imputat acest fapt, deoarece biroul notarial nu ţine o evidenţă a înstrăinării imobiliare după obiectul actului de înstrăinare, iar dată fiind perioada lungă de timp dintre cele două contracte, nu şi-a amintit că ar fi vorba despre acelaşi titlu de proprietate.
Cât priveşte aspectul că numitului G.A. nu i s-a asigurat traducător la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare de către notarul G., se observă că sus-numitul nu a invocat vreo vătămare adusă prin acest fapt şi că, după cum reiese chiar din cercetări, sus-numitul ştie să vorbească şi să citească limba română având nevoie de traducător doar în măsura în care trebuie să scrie în limba română. Or, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 numai persoanele care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română li se acordă interpret.
În consecinţă, procurorul nu a putut reţine că notarul G. şi-ar fi încălcat vreo atribuţie de serviciu, lipsind elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În raport de situaţia numitului G.A. se poate constata că acesta nu a făcut altceva decât ce era îndrituit prin act notarial valabil încheiat. Faptul că ulterior au existat sau nu divergenţe cu privire la executarea înţelegerilor nu intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, ci constituie un litigiu civil.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) şi d) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori.
Împotriva soluţiei, petentul a formulat plângere, iar prin Rezoluţia din 13 august 2009 emisă în Dosar nr. 355/11.2/2009 de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului V.l.
Petentul V.l. a depus, în termen legal, în baza art. 2781 C. proc. pen. plângere împotriva soluţiei din Dosarul nr. 270/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe care o consideră nelegală ş netemeinică, solicitând infirmarea soluţiei şi începerea urmăririi penale faţă de făptuitorul G.C. - notar public, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor faptă prevăzută şi pedepsită de art. 246 C pen. şi faţă de făptuitorul G.A. în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
În cauză nu este dovedit că notarul public a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută, de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru ca fapta să fie încadrată juridic în dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), la dosarul cauzei deduse judecăţii ar trebui să existe probe certe că notarul public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, fie a omis să facă un act, fie l-a efectuat greşit, necorespunzător conţinutului îndatoririlor sale şi prin aceasta a cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului.
În mod corect procurorul a reţinut că în cauză sunt pendinte dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că faptei îi lipseşte latura obiectivă.
Astfel, potrivit art. 6 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, notarii publici au obligaţia să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, iar potrivit art. 43 din aceeaşi lege, înscrisurile redactate de părţi sau, după caz, de reprezentanţii lor legali sau convenţionali trebuie verificate cu privire la îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă, iar înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor şi în condiţiile prevăzute de lege. Totodată, conform art. 45, notarului public îi incumbă obligaţia de a cere părţilor, ori de câte ori este cazul, documente justificative şi autorizaţii, necesare pentru închirierea actului notarial sau la cererea lor, va putea obţine el însuşi documentaţia necesară (a se vedea şi prevederile art. 46).
Elementul material al acestei infracţiuni constă în încălcarea de către un funcţionar a unei îndatoriri de serviciu, prin încălcare înţelegându-se nesocotirea, violarea sau nerespectarea unei sarcini impuse de serviciu. Această încălcare poate fi realizată fie prin neîndeplinirea - omiterea, neefectuarea unui act care trebuia să fie îndeplinit - unei îndatoriri de serviciu, fie prin îndeplinirea defectuoasă a acesteia - îndeplinirea unei îndatoriri altfel decât se cuvenea a fi efectuată.
Or, în speţă, astfel cum s-a arătat mai sus, verificarea făcută de intimat s-a circumscris dispoziţiilor legale, acesta neputând fi învinuit pentru un act care l-a întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute în Legea nr. 36/1995.
În cauză, au fost efectuate acte premergătoare şi nu s-a putut dovedi că intimatul a acţionat cu rea-credinţă, cu intenţia favorizării uneia dintre părţile contractante, sau că acesta şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu, câtă vreme a făcut verificările obligatorii şi a solicitat să-i fie prezentate actele necesare în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel fiind, Curtea a reţinut că soluţia dată de procuror, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, este temeinică şi legală.
De asemenea, legală este şi soluţia dată de parchet faţă de G.A., chiar dacă motivarea rezoluţiei este lapidară. Actele premergătoare efectuate în cauză nu demonstrează că G.A. a comis infracţiunea de înşelăciune în convenţii, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (3) C. pen. Astfel, în mod corect, procurorul de caz a reţinut că făptuitorul G.A. nu a efectuat altceva, decât ce era îndrituit prin procurile pe care Ie-a obţinut.
Proprietarii terenurilor, prin procurile autentificate aflate la dosar, au împuternicit pe G.A., la solicitarea petentului V.l., să vândă terenul în discuţie, aspect necontestat de către R.E., B.O., C.V., S.D. şi B.E. Procurile Ie-a obţinut făptuitorul de la petent, conform susţinerilor acestuia, care se coroborează cu declaraţiile numiţilor HGP. şi U.D., martori care au arătat că potentul i-a înmânat lui G.A. procurile, în incinta Primăriei Ciumeghiu, după ce acesta i-a dat 24.000 sau 25.000 euro.
În consecinţă, în mod corect, procurorul a apreciat că fapta de înşelăciune nu există, dispunând în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea urmării penale faţă de făptuitorul G.A.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul V.l.
Prin motivele de recurs, petentul reiterând practic, susţinerile şi criticile din plângerea penală şi împotriva soluţiei procurorului, a solicitat casarea hotărârii şi începerea urmăririi penale faţă de intimaţi.
Examinând hotărârea atacată şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Înalta Curte apreciază că soluţia de neurmărire penală dată de parchet şi menţinută de prima instanţă, este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia existenţei infracţiunilor pe care petentul Ie-a indicat în plângerea sa.
Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit, în mod cert infracţiunea.
Cea de a doua condiţie, necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen., şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen. [cu excepţia celui prevăzut la lit. b1)]. Intervenţia oricărui caz, dintre cele prevăzute în art. 10, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
În cauză, după cum a motivat şi prima instanţă în considerentele anterioare redate (considerente pe care Înalta Curte şi le însuşeşte), din actele premergătoare efectuate s-a constatat că faptele reclamate nu există, împrejurare care a determinat pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că petentul, nici în această fază procesuală, nu a prezentat elemente sau dovezi, neavute în vedere de procuror sau de către instanţa care a soluţionat cauza în primă instanţă, care să conducă la concluzia existenţei infracţiunilor reclamate.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legii de către intimaţii G.C. şi G.A., care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, va respinge ca nefondat, recursul declarat de petentul V.l.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.l. împotriva Sentinţei penale nr. 102/P din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1742/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4012/2010. Penal → |
|---|
