ICCJ. Decizia nr. 1766/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1766/2010
Dosar nr.18/46/2010
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de fată;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 23/F din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul D.E.M. împotriva Ordonanţei nr. 19/P/2009 din 14 aprilie 2009 şi a Rezoluţiei nr. 431/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Petentul a fost obligat să plătească 400 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului că la data de 18 februarie 2007, petiţionarul a descoperit în imobilul ce-i aparţinea, din municipiul Piteşti, C.B., pe părinţii săi şi mătuşa sa S.G., care erau decedaţi. Anunţând organele de poliţie, la faţa locului s-au deplasat comisarul B.N. şi alţi lucrători de poliţie, care au întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului, efectuându-se şi fotografii judiciare.
În cauză s-au efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale. Prin Rezoluţia din 10 mai 2007, în Dosarul nr. 1135/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de făptuitorii V.I., S.R., C.N., P.M., B.D., K.G., M.G. şi G.L., inspectori I.S.C.I.R. şi, respectiv, angajaţi ai D., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289, 248 şi 178 C. pen.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale a petiţionarului însuşi, cercetat pentru infracţiunile prevăzute de art. 178 şi 243 C. pen.
Referatul cu această propunere a fost întocmit de către comisarul de politie B.N., din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, Biroul Investigaţii Criminale, la data de la data de 4 aprilie 2007.
Prin Rezoluţia cu nr. 745 şi 747/II/2/2007 din 2 iulie 2007, s-au admis plângerile petenţilor S.V., S.G. şi D.E.M. împotriva rezoluţiei menţionate, care a fost infirmată şi s-a înaintat dosarul la Poliţia Municipiului Piteşti în vederea completării cercetărilor, indicându-se reaudierea petiţionarului, a agentului şef adjunct C.M., a petiţionarilor S.V. şi S.G. şi efectuarea unei expertize tehnice a centralei termice aflată în încăperea în care au fost găsite cele 3 victime, pentru a se constata dacă aceasta a prezentat defecţiuni tehnice care au condus la intoxicarea cu monoxid de carbon a victimelor.
Prin Rezoluţia din 31 ianuarie 2008, s-a confirmat din nou propunerea organelor de politie de a nu se începe urmărirea penală, faţă de aceleaşi persoane, pentru aceleaşi infracţiuni. Referatul cu această propunere a fost întocmit de Către inspectorul principal S.F., din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, Biroul Investigaţii Criminale, la data de 20 decembrie 2007.
Plângerea petiţionarului D.E.M. împotriva acestei soluţii a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, prin Rezoluţia nr. 329/11/2/2008/
Împotriva acestei rezoluţii au formulat plângere petenţii S.G. şi S.V. la Judecătoria Piteşti, însă, prin Sentinţa penală nr. 1924 din 20 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2272/280/2008, s-a trimis plângerea petenţilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru a fi soluţionată conform art. 275 - 278 C. proc. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a luat act de faptul că petentul D.E.M., formulase deja plângere la prim procuror, ce fusese soluţionată prin Rezoluţia menţionată nr. 329/II/2/2008. Acesta formulase plângere în baza art. 2761 C. proc. pen., la instanţă, împotriva aceleiaşi rezoluţii, fiind înregistrată sub nr. 4392/280/2008 la Judecătoria Piteşti şi conexată la dosarul în care se judecau plângerile petiţionarilor S., prin Încheierea din 29 septembrie 2008.
În consecinţă, cele două Dosare nr. 2272/280/2008 şi 4392/280/2008 ale Judecătoriei Piteşti, conexate, au fost trimise Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru parcurgerea procedurii prevăzută de art. 278 C. proc. pen.
Curtea a constatat că subcomisarul B.N. a efectuat direct sau a participat la efectuarea mai multor acte premergătoare începerii urmăririi penale: el este cel care a întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 18 februarie 2007, a audiat pe petiţionar în aceeaşi zi şi, ulterior, la 3 aprilie 2007, pe soţia acestuia, la data de 18 februarie 2007 şi a sigilat uşa de acces a imobilului, întocmind împreună cu alte persoane procesul-verbal.
Alte acte de cercetare au fost efectuate de către inspector B.I., inspector principal S.F. care, a semnat mai multe dintre procesele-verbale sau declaraţiile date de către diverse persoane în faţa acestuia, iar unele dintre adresele din dosar, de exemplu cele privind efectuarea constatării tehnice a centralei termice (către I.S.C.I.R.) au fost semnate de către şefii Poliţiei Municipiului Piteşti de la datele respective.
Comisarul M.C. nu a efectuat personal acte premergătoare începerii urmăririi penale, dar a semnat, în calitatea sa de şef al Biroului Investigaţii Criminale, alături de şeful Poliţiei Municipiului Piteşti, comisarul şef D.M., adresele nr. 360139 din 19 februarie 2007 şi, respectiv din 28 decembrie 2007, prin care referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală, întocmit iniţial de către comisarul de politie B.N. (la data de 4 aprilie 2007) şi apoi de către inspectorul principal S.F. (la data de 20 decembrie 2007), au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Verificând actele premergătoare începerii urmăririi penale, se confirmă susţinerea petentului în sensul că, în dosarul în care a fost investigată moartea părinţilor săi, există o serie de acte de cercetare sau de constatare medico-legală, respectiv tehnico-ştiinţifică, care nu sunt în acord cu alte înscrisuri doveditoare depuse la dosar.
De exemplu, este nejustificată şi surprinzătoare identitatea conţinutului celor 3 rapoarte de constatare medico-legală (autopsie) efectuate pentru cele trei cadavre de sex diferit, constituţie şi înălţimi diferite, dar şi cu afecţiuni distincte, în partea care consemnează examenul intern: aceeaşi dimensiune a oaselor craniului (0,6 - 0,8 cm. pe linia de fierăstruire a calotei), aceleaşi dimensiuni ale cordului (11/10/5), aceeaşi grosime a VS (1,2 cm.), acelaşi aspect al suprafeţei creierului, a duramaterului şi vaselor de la baza creierului, acelaşi aspect al gurii, limbii, gâtului, faringelui, esofagului, căilor respiratorii superioare etc, acelaşi conţinut al vezicii urinare (25 ml de urină la fiecare dintre cadavre).
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, în ce priveşte pe mama petiţionarului, medicul legist nu a constatat la examenul extern niciun semn de tratament medical, deşi aceasta efectua tratament de foarte mult timp, fiind bolnavă de un cancer în stadiu terminal, nu a constatat semnele şi cicatricile postoperatorii, deşi aceasta suferise mai multe intervenţii chirurgicale. În interiorul organismului ar fi trebuit să se constate lipsa lobului pulmonar, lipsa colecistului, zona de tumoră cerebrală operată, precum şi celelalte modificări în structura organelor interne specifice metastazelor, unele dintre ele fiind confirmate în perioada în care mama petiţionarului mai era în viaţă (aspecte atestate de actele medicale existente în Dosarul nr. H35/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti).
Cele trei rapoarte de constatare medico-legală sunt deficitare şi sub aspectul elementelor de identificare a cadavrelor şi a datei la care s-a efectuat necropsia acestora, a autopsiei fiind trecută 19 februarie 2005, deci cu 2 ani înainte de data decesului, iar majoritatea rubricilor privind sexul şi vârsta cadavrului nu sunt completate.
Practic, în afara numelui cadavrului şi a rezultatului buletinelor de analiză: trei rapoarte de expertiză sunt redactate printr-o metodă „copy-paste" după un raport de autopsie al unui cadavru, probabil autopsiat în anul 2005, astfel explicându-se aţinerea acestei date în cele trei rapoarte de necropsie.
Este evident că o astfel de întocmire a unor acte medico-legale revoltă pe petiţionar şi arată neîncrederea în orice act medico-legal ulterior.
De altfel, în momentul în care lucrătorii de politie au solicitat lămuriri privind conţinutul rapoartelor de constatare medico-legală, Serviciul de Medicină Legală Argeş a înţeles să răspundă aproximativ prin aceeaşi metodă, emiţând adresele cu 91/A.5 din 4 decembrie 2007, făcând unele rectificări şi precizări, iar în legătură cu identitatea dimensiunilor organelor interne şi a cantităţii egală de urină, solicită precizări suplimentare.
Astfel, Serviciul de Medicină Legală Argeş comunică data exactă a efectuării autopsiei ca fiind 19 februarie 2007, indică data decesului ca fiind 17/18 februarie 2007 şi efectuarea autopsiei la 24 ore după depunerea cadavrului în laboratorul de tanatologie şi că la momentul autopsiei au fost evidenţiate şi alte afecţiuni care nu au cauză arată cu decesul: miocardoscleroză, în cadrul mătuşii petiţionarului S.G., miocardoscleroză şi leziuni distrofice hepatice în cazul tatălui acestuia, şi miocardoscleroză, în cazul mamei acestuia, precizându-se că „dintr-o eroare de redactare, în raportul de constatare nu au fost consemnate şi lipsa lobului pulmonar stâng, lipsa colecistului şi cicatricilor postoperatorii, care se găsesc consemnate în protocolul iniţial de necropsie".
Deşi era evidentă identitatea dintre dimensiunile craniului şi inimii şi cantitatea de urină din vezicile urinare ale celor trei cadavre, medicul legist cere lămuriri: „în ceea ce priveşte dimensiunile şi cantităţile menţionate, vă rugăm să ne precizaţi la ce dimensiuni şi la ce cantităţi faceţi referire", iar în legătură cu mama petentului se precizează că „organul de cercetare penală nu ne-a pus la dispoziţie actele medicale cu suferinţele anterioare ale sus-numitei", ca şi cum raportul de constatare -autopsie - nu ar conţine chiar constatările ce se fac în mod direct în momentul examinării şi secţionării cadavrului, fiind nevoie de lămuriri suplimentare care să atragă atenţia asupra unor eventuale neconcordanţe cu un tipar preexistent al unui astfel de raport.
Dincolo, însă, de această neprofesionistă abordare a atribuţiilor de serviciu de către experţii în medicina legală, Curtea a constatat că numai la aceşti experţi oficiali apelează inevitabil organele judiciare, conform art. 14 din Legea nr. 459/2001 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, deoarece „competenţa profesională şi teritorială" este stabilită prin lege. Nu există o alternativă la reţeaua acestor instituţii. Cei doi lucrători de politie nu au o culpă legată de modul în care s-au întocmit rapoartele de constatare medico-legală, ei impunând obiective corecte şi cerând lămuririle suplimentare în momentul în care au constatat deficienţele menţionate.
Mai mult decât atât, aceste deficienţe de întocmire a rapoartelor de autopsie puteau fi constatate de către intimaţii-poliţişti numai la o dată ulterioară întocmirii lor - 21 martie 2007 - dată la care părinţii şi mătuşa petentului erau înmormântaţi de circa o lună. Or, aşa cum şi în faţa Curţii a precizat petiţionarul, acesta nu ar fi fost de acord cu exhumarea cadavrelor în vederea realizării unei noi expertize medico-legale pentru a "se putea verifica concluziile constatărilor iniţiale.
În ce priveşte rezultatele buletinelor de analiză privind sângele cadavrelor, acestea sunt emise de către un laborator ce a dat valori diferite pentru cele trei persoane pentru concentraţia de monoxid de carbon şi a identificat alcool numai în sângele tatălui petentului, astfel încât nu există o bănuială de neexaminare individuală a probelor.
Aşa cum rezultă din chiar susţinerile petentului, intimaţii au efectuat adresa de întocmire a constatării tehnice către I.S.C.I.R. la patru zile de la producerea evenimentului (adresa nr. 762/22 februarie 2007). Întocmirea echipei de cercetare la faţa locului, cu participarea unor specialişti care să fi putut verifica imediat starea centralei, cum ar fi un inspector de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, este obligatorie numai în cazul accidentelor de muncă. Întocmirea ulterioară a constatării tehnico-ştiinţifice şi obţinerea relaţiilor de la instituţiile abilitate să verifice instalaţiile alimentate cu gaz metan, se datorează unui circuit al corespondenţei între instituţii şi necesităţilor de realizare într-un anume interval de timp a lucrărilor de verificare şi de redactare a concluziilor în funcţie de priorităţile instituţiilor respective, situaţia întârzierii unora dintre ele nefiind imputabilă lucrătorilor de poliţie. Din această perspectivă nu este infracţiune nici fapta lucrătorului de politie de a menţine sigilată camera până la efectuarea constatării de către specialişti.
Toate aceste răspunsuri primite de la respectivele instituţii au fost supuse nu doar verificării comisarului B.N., care s-a ocupat efectiv de anchetă şi şefului de birou al Serviciului Investigaţii Criminale, comisarul M.C., ci au fost verificate în mod repetat de către procurorul de caz şi de către procurorul ierarhic superior, care, atunci când au constatat că cercetarea este incompletă au dispus restituirea cauzei la politie, însă, ulterior, şi-au însuşit propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de angajaţii a două dintre instituţii.
Chiar dacă încă din plângerile formulate împotriva primei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul a criticat activitatea medicului legist, iar faţă de acesta nu s-au efectuat cercetări, situaţia nu este imputabilă celor doi intimaţi poliţişti, deoarece extinderea cercetărilor fată de cadrul iniţial stabilit, trebuia să fie dispusă de către primul procuror care a soluţionat plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale. Urmare dispoziţiei de disjungere a cauzei, conţinută chiar de Ordonanţa nr. 19/P/2009 din 14 aprilie 2009, criticată de către petiţionar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti va efectua cercetări faţă de medicul S.N., pentru a lămuri dacă au fost săvârşite infracţiuni în legătură cu serviciul sau de fals intelectual de către acest medic.
Orice act de urmărire penală poate fi verificat de către procuror, în temeiul dispoziţiilor art. 275 C. proc. pen., iar procurorul care supraveghează urmărirea penală este obligat, conform art. 216 C. proc. pen., să ia toate măsurile necesare sau să dea dispoziţii organelor de cercetare penală să ia asemenea măsuri, în vederea descoperirii oricărei infracţiuni şi a tragerii la răspundere penală a oricărei persoane care a săvârşit o faptă penală.
Activitatea celor doi intimaţi din prezenta cauză putea fi şi a fost verificată de către procurorul care a supravegheat efectuarea actelor premergătoare.
Soluţia adoptată de procuror este, la rândul ei, supusă controlului de legalitate şi temeinicie prin procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., prin plângere adresată procurorului ierarhic superior, iar, ulterior, prin plângere adresată judecătorului, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., proceduri pe care petiţionarul Ie-a urmat, dar care nu au fost finalizate.
Este atributul instanţei de judecată care se va pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de netrimitere în judecată din Dosarul nr. 1135/P/2007 - Judecătoria Piteşti, să constate inclusiv efectuarea unei cercetări incomplete şi să dea eficienţă obligaţiei pozitive a statului de a efectua o anchetă efectivă, decurgând din interpretarea art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la viaţă.
Această obligaţie nu presupune neapărat sancţionarea penală a persoanelor are au desfăşurat o anchetă incompletă sau cu anumite deficiente, deoarece chiar art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instituie un remediu procedural, care permite desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmăririi penale cu indicarea faptelor şi împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi a mijloacelor de probă prin care se poate realiza această dispoziţie.
Atragerea răspunderii penale a lucrătorilor de poliţie ar presupune întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 246 sau 249 C. pen., însă acestea presupun fie săvârşirea faptei cu intenţia de a vătăma interesele legale ale unei persoane, fie culpa gravă în îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, situaţie care nu poate fi reţinută faţă de cei doi intimaţi, ale căror activităţi au fost arătate în concret anterior.
În aceeaşi procedură urmează a se aprecia dacă sunt infracţiuni faptele salariaţilor I.S.C.I.R. şi D. care au întocmit proiectele iniţiale de montare a centralei termice sau au avizat funcţionarea acesteia după montare şi, respectiv, nu au oprit furnizarea gazelor în condiţiile în care ar fi putut constata că respectivele proiecte sau avize nu erau respectate. Această cercetare este, de asemenea, în competenţa judecătoriei: situaţia fiecărui făptuitor urmează a fi analizată în acea cauză, netrimiterea lor în judecată nefiind imputabilă activităţii intimaţilor din prezenta cauză
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că Ordonanţa 19/P/2009 din 14 aprilie 2009, este legală şi temeinică, ca şi rezoluţia prin care aceasta fost menţinută după respingerea plângerii petiţionarului de către procurorul general, la fel că plângerea acestuia adresată judecătorului este nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul D.E.M. care prin motivele formulate în scris, reiterând practic nemulţumirile cuprinse în plângerile anterioare, a solicitat casarea hotărârii, desfiinţarea ordonanţei procurorului şi începerea urmăririi penale faţă de lucrătorii de poliţie menţionaţi.
Examinând hotărârea primei instanţe şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petentul D.E.M. a formulat plângere penală împotriva intimaţilor M.C. şi B.N., care au efectuat direct sau indirect, acte de urmărire penală în dosarul în care s-a investigat moartea părinţilor săi, susţinând că aceştia au omis, cu intenţie sau din neglijenţă, depistarea făptuitorului, care au contribuit la decesul părinţilor, precum şi sancţionarea acestuia.
Înalta Curte, constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de lucrătorii de poliţie, soluţie menţinută şi de către prima instanţă, este legală şi temeinică întrucât din actele premergătoare nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că actele premergătoare au fost efectuate de intimaţi, cu încălcarea legii.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţiile adoptate în cauzele în care s-au efectuat cercetări nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa.
Astfel, persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu probele administrate, soluţii care pot fi verificate şi, eventual, desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate direct împotriva persoanelor care participă la înfăptuirea actului de justiţie, ci împotriva actelor emise de aceştia.
Ori, în cauză, actele efectuate de intimaţi în Dosarul nr. 1135/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti au fost verificate şi de procurorul de caz, fiind confirmate şi de procurorul ierarhic superior, iar mai mult decât atât, după cum s-a menţionat în hotărârea atacată, se efectuează cercetări, într-un dosar disjuns, faţă de alte persoane bănuite a fi implicate în decesul părinţilor petentului.
În consecinţă, având în vedere că din actele şi lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.E.M. împotriva Sentinţei penale nr. 23/F din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 402/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1780/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
