ICCJ. Decizia nr. 1825/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1825/2010
Dosar nr. 4499/95/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 193 din 4 august 2009 a Tribunalulului Gorj, secţia penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
- G.O.D. (fiul lui E. şi Ş.);
- U.C.A. (fiul lui L. şi S.) fiecare, la:
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), raportat la art. 323 alin. (2) C. pen.
- 3 ani închisoare şi câte 2 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea ait. 41 - 42 C. pen.;
- cîte 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.
În baza art. 33 - 34 C. pen., pedepsele au fost s-au contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, urmând ca inculpaţii să execute pedeapsa de câte 3 ani şi 2 luni închisoare şi de 2 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut pentru ambii inculpaţi aplicarea art. 71 C. pen., în privinţa drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii, durata reţinerii şi arestării preventive, pentru ambii inculpaţi începând de la 23 aprilie 2009 pentru G.O.D., şi de la 24 aprilie 2009 pentru U.C.A. şi a fost menţinută starea de arest a acestora.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat inculpatul P.A.D. (fiul lui l.D. şi I.) la:
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea, de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) rap. la art. 323 alin. (2) C. pen.
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.
În baza art. 33 - 34 C. pen., pedepsele stabilite au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, în condiţiile art. 86 C. pen.
S-a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj.
Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună regulilor prevăzute de art. 863 lit. a) - d) C. pen., prezenţa sa la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj să se facă în fiecare joi a lunii.
Potrivit art. 863 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte şi următoarele obligaţii:
- să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;
-să nu schimbe domiciliul şi să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj, decât în condiţiile fixate de instanţă;
- să nu frecventeze spectacole sportive, localuri publice destinate consumului de alcool sau localuri cu program special de noapte;
- să nu intre în legătură cu persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, martorii, experţii şi celelalte persoane având legătură cu cauza, să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. inculpatului i-a fost atrasă atenţia asupra prevederilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării, în cazul în care nu îndeplineşte, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere stabilite de instanţă, precum şi în cazul în care, în cursul termenului de încercare, săvârşeşte o nouă infracţiune.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu 23 aprilie 2009 şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 15 din 23 aprilie 2009, emis de Tribunalul Gorj.
În temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 12,58 grame rezină canabis (haşiş) şi a cantităţii de 23.56 grame marijuana, ridicate de la inculpaţi.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 950 lei de la inculpatul P.A.D., bani efectiv primiţi de la investigatorul sub acoperire cât şi a sumei de 680 lei de la inculpatul U.C.A. precum şi unui telefon mobil marca S.E., conţinând cartela telefonică C. şi o agendă telefonică aparţinând inc. G.O.D., un telefon marca N., conţinând cartela telefonică C., aparţinând inc. P.A.D., un telefon marca N., conţinând cartela telefonică O., aparţinând inculpatului U.C.A.
În fine, fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de câte 2200 lei cheltuieli judiciare, din care, sumele de câte 400 lei, şi respectiv 600 lei, reprezentând onorariul pentru asistenţă juridică din oficiu, vor fi suportate - în avans - din fondurile M.J.
În fapt, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a constatat că organele de urmărire penală s-au sesizat cu faptul că mai mulţi tineri din Municipiul Tg. Jiu, în mod frecvent organizează întâlniri între ei, pe timp de noapte şi, în astfel de ocazii, consumă droguri sau pun în vânzare astfel de substanţe, către alte persoane.
Pentru stabilirea acţiunilor infracţionale concrete, a numărului de infractori implicaţi, pentru cunoaşterea identităţii acestora, a fost necesară introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire, cu posibilitatea ca în mod autorizat sa strângă date şi să culeagă informaţii din rândul persoanelor implicate şi chiar să cumpere droguri de la traficanţi.
În partea finală a cercetărilor - pentru prinderea în fapt a inculpatului U.C.A. - a fost necesară introducerea în cauză şi a unui colaborator sub acoperire.
Astfel, a rezultat că inculpatul G.O.D. îşi are domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, însă din a doua jumătate a anului 2008 s-a stabilit în Municipiul Târgu-Jiu, unde a început o strânsă relaţie infracţională cu inculpatul P.A.D.; până în acest moment, inculpatul G.O.D. se cunoscuse cu inculpatul U.C.A., domiciliat în municipiul Drobeta Turnu Severin, cât şi cu alţi tineri implicaţi în activităţi de trafic şi consum de droguri.
În a doua jumătate a anului 2008 şi la începutul anului 2009, inculpaţii G.O.D. şi P.A.D. au mers frecvent la Drobeta Turnu Severin şi au cumpărat droguri sub formă de rezină de canabis (haşiş) sau marijuana (iarbă) de la inculpatul U.C.A., acesta din urmă, în afara faptului că era consumator de droguri, avea şi un cerc de persoane cărora le vindea droguri pentru consum propriu sau pentru a fi traficate.
Astfel, în cursul nopţii de 3/4 februarie 2009, inculpaţii G.O.D. şi P.A.D. au efectuat o deplasare în municipiul Drobeta Turnu Severin, cu autoturismul marca V., condus de inculpatul A.D., şi care aparţinea familiei sale; de aiciau cumpărat droguri, care au fost puse ulterior în vânzare în oraşul Bumbeşti Jiu şi în municipiul Târgu-Jiu la diferite persoane din rândul consumatorilor pe care îi cunoştea, dar pentru că nu s-a reuşit obţinerea unui beneficiu suficient pentru a se efectua şi alte operaţiuni, inculpatul P.A.D. a apelat la investigatorul sub acoperire, după miezul nopţii din data de 3/4 februarie 2009, prin mesaje expediate din proprie.
Prin investigatorul sub acoperire, la data de 04 februarie 2009, în jurul orelor 17.00, s-a cumpărat de la inculpaţi cantitatea de 0,20 grame rezină de canabis, pentru care inculpatul P.A.D. a negociat preţul şi a primit suma de 150 lei.
În acest fel, inculpatul a apelat la investigatorul sub acoperire în ideea de a-l transforma în clientul său permanent, căruia să-i vândă cantităţi mai mari de droguri.
În zilele următoare, în special pe timp de noapte, inculpaţii G.O.D. şi P.A.D. au făcut alte deplasări în municipiul Drobeta Turnu Severin de unde au cumpărat alte cantităţi de droguri, pe care apoi le-au vândut către diverse persoane.
Una din acţiunile inculpaţilor a avut loc la data de 18/19 februarie 2009, când aceştia s-au folosit pentru transport de serviciile martorului R.O.D., care i-a transportat cu autoturismul proprietatea sa.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că însoţitorii inculpaţilor au avut cunoştinţă de scopul deplasării, întrucât infractorii au motivat deplasarea pentru probleme personale şi, la faţa locului, i-au a lăsat mai departe, pentru a nu cunoaşte persoanele de legătură şi activităţile pe care le-au desfăşurat. În împrejurările arătate, inculpaţii s-au întâlnit în mod conspirativ cu inculpatul U.C.A. şi au cumpărat droguri de la acesta.
O altă faptă de genul celor prezentate mai sus a avut loc şi la data de 21 - 22 februarie 2009, iar din drogurile cumpărate de inculpaţi a fost vândută cantitatea de 0,65 grame de haşiş către investigatorul sub acoperire, inculpatul P.A.D. pretinzând suma de 300 lei, iar în cursul nopţii de 23/24 februarie 2009, a vândut către acelaşi investigator sub acoperire cantitatea de 3,17 grame marijuana.
De asemenea, la data de 01 martie 2009, în jurul orelor 22.00, inculpatul P.A.D., în strânsă legătură infracţională cu inculpatul G.O.D., a vândut - pentru suma de 300 lei - către investigatorul sub acoperire cantitatea de 15,03 grame marijuana, iar la data de 02 martie 2003 acelaşi inculpat a vândut, în schimbul sumei de 200 lei, către investigatorul sub acoperire, o altă cantitate (5,36 grame de marijuana).
În tot acest interval de timp, inculpaţii G.O.D. şi P.A.D. au vândut sau oferit cantităţi de droguri către diferite persoane printre care au fost identificaţi B.B.M., L.M.O., S.A.l.
De asemenea, alte persoane se cunosc numai după numele date în cercul inculpaţilor, iar plasarea drogurilor către beneficiari se realiza în condiţii în care ar fi fost greu de efectuat acţiuni de prindere în fapt, pentru că întâlnirile aveau loc la ore târzii în noapte, de multe ori prin intermediari mai puţin cunoscători ai situaţiei reale şi în locuri care ofereau condiţii de siguranţă pentru infractori.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel - în termen legal - inculpaţii P.A.D., G.O.D. şi U.C.A., toţi criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând achitarea, pentru infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., precum şi o nouă individualizare a pedepselor pentru infracţiunile prevăzute de art. 4 alin. din Legea nr. 143/2000, prin reţinerea şi a dispoziţiilor art. 16 din aceeaşi lege a dispoziţiilor art. 74 - 76 C. pen., cu aplicarea art. 81, respectiv a art. 861 C. pen. pentru inculpatul U.C.A.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 28 din 5 februarie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii P.A.D., G.O.D. si U.C.A., a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor G.O.D. şi U.C.A., a dedus prevenţia şi a menţinut starea de arest a acestora.
Au fost obligaţi inculpaţii P.A.D. şi U.C.A. la câte 125 lei cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul G.O.D., la 225 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, 125 a reprezentat onorariul apărătorului desemnat oficiu.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că:
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. s-a apreciat că, obiecţiunea inculpaţilor este nefondată deoarece din probele administrate în cauză a rezultat, neîndoielnic, o pregătire minuţioasă privind actele materiale comise de fiecare inculpat, în raport de locurile de întâlnire dintre inculpaţi, de momentul în care se realiza întâlnirea dintre inculpaţii apelanţi între ei şi, respectiv, între inculpaţi şi alţi vânzători de droguri, moment situat, de regulă, în timpul nopţii, faptul că inculpaţii implicau în acţiunile lor persoane care nu aveau cunoştiţă de infracţiunile ce se consumau în prezenţa lor, de faptul că protecţia lor era asigurată de regula prin inculpatul U.C.A., care venea la locul întâlnire însoţit de un câine pitbull, ceea ce denotă că inculpaţii acţionau nu în mod întâmplător, ci în baza unor planuri concepute în funcţie de locul, modul timpul în care urma să se facă fie procurarea de droguri fie valorificarea acestora .planuri ce vizau întotdeauna crearea unei protecţii maxime pentru fiecare dintre ei.
Cu privire la inexistenţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a motivat că acesta critică este nefondată, fapta fiind probată prin procesele-verbale de filaj, cele de redarea/ transcrieria convorbirilor telefonice - necontestate de nici unul dintre inculpaţi - procesul verbal de prindere în flagrant procesele - verbale de percheziţii domiciliare cât şi procesele verbale ce redau în scris agendele telefonice ale inculpaţilor precum cu declaraţiilor martorilor-unii chiar persoane care au oferit spre vânzare sau au cumpărat de la inculpaţi droguri - probe care se coroborează parţial cu recunoaşterile inculpaţilor şi care atestă atât asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni cât şi activitatea de procurare şi de revânzare ori oferire de droguri de risc, specifice conţinutului laturii obiective a acestei infracţiuni.
Nu au fost găsite fondate nici criticile privind greşita individualizare a pedepselor, inclusiv faptul că nu s-a aplicat dispoziţia de reducere a pedepsei cuprinsă în art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece de existenţa unuia dintre furnizorii de droguri, respectiv a numitului B.B.M., organele de anchetă au luat cunoştinţă cu ocazia interceptărilor convorbirilor telefonice şi nu datorită dorinţei inculpaţilor de a furniza date ori informaţii cu privire la persoane care nu erau şi ele verificate; totodată s-a constatat că instanţa de fond a aplicat pedepse orientate spre minimul special şi că scopul acestora poate fi atins numai prin execuatarea într-un loc de deţinere.
Împotriva acestei din urmă decizii inculpaţii G.O.D., U.C.A. şi P.A.D. au declarat, în termen legal, recursurile de faţă prin care solicită:
- în principal, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. - toţi inculpaţii - şi în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. - inculpaţii G.O.D. şi U.C.A.;
- în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi posibila incidenţă a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 - nesocototită de ambele instanţe (inculpaţii G.O.D. şi U.C.A.) - reindividualizarea - în sensul diminuării - a pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune şi a pedepsei rezultante aplicate în baza art. 33 - 34 C. pen.- toţi inculpaţii - şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. - inculpaţii G.O.D. şi U.C.A.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
1. Din examinarea întregului dosar al cauzei şi a considerentelor hotărârilor atacate, rezultă că starea de fapt - astfel cum fusese expusă în actul de sesizare a instanţei - a fost temeinic stabilită în baza unui probatoriu laborios, care nu lasă nici o îndoială nici în privinţa existenţei - absolut neîndoielnice - a infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.) şi nici în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc (art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.), aspecte sub care prima instanţă -confirmată cu justificat temei de instanţa de apel- a apreciat amplitudinea şi concludenta probelor (sentinţă, fila 6 ), inclusiv sub aspectul vinovăţiei - ca trăsătură esenţială a infracţiunii (art. 19 alin. (1) pct. 1 C. pen.).
2. Hotărârile atacate se constată că sunt temeinice şi legale şi sub aspectul individualizării pedepselor - atât cele stabilite fiecărui inculpat pentru fiecare infracţiune reţinută, în concurs real, în sarcina sa, cât şi pedeapsa rezultantă aplicată, în vederea executării, în baza art. 33 - 34 C. pen., instanţa de fond, confirmată în întregime de instanţa de apel făcând o justă individualizare a acestora în raport cu faptele săvârşite, cu gradul concret de pericol social, cu împrejurările în care au fost comise şi urmările produse, precum şi în raport cu atitudinea lor procesuală şi cu lipsa antecedentelor penale.
În ce priveşte posibila incidenţă a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 - evocată de inculpaţii G.O.D. şi U.C.A. - se constată că a fost examinată de instanţa de apel (la cererea aceloraşi inculpaţi), care a constatat (decizie, pag. 11) că identificarea - ca "furnizor" de droguri a numitului B.B.M. s-a datorat înterceptărilor convorbirilor telefonice iar nu informaţiilor pe care cei doi inculpaţi le-ar fi furnozat în timpul anchetei.
Aşa fiind, nici critica întemeiată pe art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondată.
Totodată, Înalta Curte, examinând cauza şi potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu a constatat existenţa vreunui caz din cele prevăzute la alin. (1), care, invocat din oficiu, ar fi fost de natură să ducă la casarea deciziei atacate.
În consecinţă, în baza art. 38515 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţi urmează a fi respinse ca nefondate, cu obligarea acestora, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.O.D., U.C.A. şi P.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 28 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 23 aprilie 2009 la 7 mai 2010, pentru inculpatul G.O.D. şi de la 24 aprilie 2009 la 7 mai 2010 pentru inculpatul U.C.A.
Obligă recurenţii inculpaţi G.O.D. şi U.C.A. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat P.A.D. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1810/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4172/2010. Penal → |
---|