ICCJ. Decizia nr. 1810/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1810/2010
Dosar nr. 1059/39/2009
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta L.G.R.
Împotriva rezoluţiilor nr. 337/P/2007 şi nr. 343/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea penală formulată, petenta L.G.R. a solicitat a se efectua cercetări faţă de notarul public S.H.l. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât la data de 06 martie 2000 acesta a întocmit în fals două testamente, în care a consemnat în mod mincinos că defuncţii C.V. şi C.T. şi-au testat reciproc întreaga avere mobilă şi imobilă, înscrisuri pe care ulterior C.O. Ie-a depus într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc.
Prin procura din 22 noiembrie 2007 la B.N.P. M.Ş. din mun. laşi, L.G.R. a împuternicit-o pe mama sa, L.M. , să o reprezinte în prezenta cauză cât şi în alte litigii aflate în curs de soluţionare.
L.M. a declarat că testamentele din 06 martie 2000 de către B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, au fost întocmite în fals de către notarul public, deoarece semnăturile nu au fost executate de către cei doi testatori, iar conţinutul actelor nu reflectă realitatea, având în vedere că anterior, la 07 ianuarie 2000, aceştia ar fi încheiat alte două testamente la acelaşi notar, prin care au lăsat averea fiicei sale şi lui C.O.
Aceasta a arătat că după decesul lui C.V., fiica sa a introdus la Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc o acţiune de partaj succesoral, iar la primul termen de judecată C.O. a depus la dosar cele două testamente încheiate la 06 martie 2000, a căror existentă nu a cunoscut-o.
Prin rezoluţia nr. 337/P/2007 din data de 30 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. g) şi d) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul S.H. - notar public, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 şi art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, precum şi faţă de intimaţii C.O. şi C.N. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că la data de 07 ianuarie 2000 la B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, au fost redactate şi autentificate două testamente, prin care C.V. şi C.T. au lăsat minorelor C.O. şi L.G.R., în cote indivize de 1/2 părţi pentru fiecare, întreaga lor avere mobilă şi imobilă ce se va găsi în patrimoniul lor la data încetării lor din viaţă, cu condiţia ca acestea să-i întreţină pe tot restul vieţii, asigurându-le cele necesare traiului, dându-le îngrijirile necesare, iar la deces să-i înmormânteze potrivit obiceiului locului, obligaţii care urmau a fi îndeplinite de către părinţi până la împlinirea vârstei de 18 ani.
După decesul lui C.V., petenta L.G.R. a introdus la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, la data de 13 septembrie 2007, o acţiune civilă prin care a solicitat partajarea averii defuncţilor C.T., decedată la data 05 mai 2000 şi C.V., decedat la data de 04 ianuarie 2007, în cote de 1/2 cu C.O., sens în care a depus la dosar testamentele din 07 ianuarie 2000.
În cursul procesului civil, C.O., care avea calitate de pârâtă, a depus la dosarul cauzei copiile testamentelor din 06 martie 2000 la B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, din conţinutul cărora rezultă că soţii C.V. şi C.T. şi-au testat reciproc întreaga avere mobilă şi imobilă, cu menţiunea că aceasta era ultima lor dorinţă.
Ca urmare, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, prin sentinţa civilă nr. 1742 din 28 noiembrie 2007, a respins acţiunea formulată de L.G.R. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, în cauză nefiind pronunţată o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Conform certificatului de moştenitor din 06 octombrie 2007 emis de B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, întreaga avere care a aparţinut defunctei C.T. i-a revenit soţului său C.V., în baza testamentului, iar potrivit certificatului de moştenitor din 16 octombrie 2007 întocmit de acelaşi notar public, după decesul lui C.V., întreaga sa avere i-a revenit fratelui său, C.N.
La cererea petentei, în cauză au fost audiaţi în calitate de martori C.G., C.O. şi C.N., persoane care au arătat, în declaraţiile date, că defuncţii C.V. şi C.T., în jurul datei de 06 martie 2000, le-au relatat faptul că s-au deplasat la biroul notarial şi au încheiat alte două testamente prin care şi-au lăsat averea unul în favoarea celuilalt, întrucât nu au primit îngrijirea şi ajutorul necesar de la părinţii minorelor C.O. şi L.G.R. şi le era frică să nu rămână pe drumuri, fapt de altfel cunoscut din acea perioadă şi de L.M.
În cauză a fost efectuată o expertiză criminalistică la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice laşi, iar prin raportul întocmit s-a concluzionat că semnăturile ce însoţesc menţiunea C.V. şi C.T. de pe cele două exemplare ale testamentelor din 06 martie 2000 de către B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, nu au fost executate de către aceştia.
Procedându-se la verificarea registrului general notarial al B.N.P. H.l.S., vol. 12 de la numerele 1803/1999 la 886/2000, s-a constatat că la fila 96 la numerele de înregistrare 1207 şi 1208 (poziţionate la mijlocul foii) sunt trecute numele lui C.V. şi C.T. cu testamentele autentificate sub nr. 780 şi 781, data efectuării menţiunii fiind în ambele cazuri 06 martie 2000, nefiind identificate modificări, ştersături ori adăugiri la niciuna dintre rubrici.
Având în vedere că în cauză s-a îndeplinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, prev. de art. 122 lit. d) C. pen., procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public S.H.l. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen.
De asemenea, s-a reţinut, faţă de probele existente la dosar, că nu poate fi reţinută în sarcina făptuitorilor C.O. şi C.N. săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii subiective, întrucât aceştia nu au cunoscut în momentul în care au prezentat testamentele în faţa instanţei de judecată şi, respectiv, la biroul notarial, că înscrisurile au fost întocmite în fals, având convingerea că prin conţinutul lor, acestea reflectau manifestarea de voinţă a străbunicului şi, respectiv, a fratelui său, motiv pentru care s-a dispus în consecinţă.
Împotriva rezoluţiei menţionate, în baza dispoziţiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., a formulat plângere petenta, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin rezoluţia nr. 343/II/2/2009 din data de 14 august 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petenta s-a adresat cu plângere la instanţă, solicitând desfiinţarea rezoluţiilor nr. 337/P/2007 din 30 iunie 2009 şi nr. 343/11/2/2009 din 14 iulie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi trimiterea cauzei parchetului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că testamentele prin care C.V. şi T. au testat în favoarea lor sunt întocmite în ianuarie 2000, în timp ce testamentele falsificate au fost autentificate în martie 2000, ceea ce prezumă că în acest interval intimatul S.l. a autentificat 758 înscrisuri.
A mai susţinut că nu s-a verificat dacă există cererea depusă la notar de C.V. şi T. pentru efectuarea testamentelor şi nici chitanţele de plată a taxelor şi onorariului datorat pentru efectuarea actelor, impunându-se a se stabili dacă falsificarea înscrisurilor s-a efectuat în 2007.
A mai criticat soluţia procurorului şi cu privire la fapta de uz de fals, în ceea ce îi priveşte pe intimaţii C.O. şi C.N., care au săvârşit fapta cu vinovăţie, având în vedere că au solicitat întocmirea certificatelor de moştenitor în baza testamentelor false după ce a promovat acţiune la instanţă, respinsă în 2007.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar o serie de înscrisuri, respectiv declaraţiile autentificate ale numiţilor A.G., C.G., C.T. şi fişa de consultaţii medicale emisă pe numele C.T.
La data de 27 noiembrie 2009, ca urmare a solicitării instanţei, intimatul S.l.H. a prezentat registrul general notarial pe anii 1999-2000.
S-a încheiat un proces verbal (f. 55 dosar) privind verificările efectuate în registrul şi chitanţierul notarial.
S-a constatat de instanţă că la poziţiile 1207 şi 1208 privind încheierile de autentificare cu nr. 780 şi nr. 781 din 06 martie 2000 figurează înscrise persoanele cu numele C.V. şi C.T.
Verificându-se originalul chitanţierului, chitanţele începând cu nr. 781, pentru anul 2000 până la nr. de chitanţă X s-a constatat că chitanţele, ambele din data de 06 martie 2000, sunt înscrise pe numele de C.V., numerele de chitanţă corespund menţiunilor efectuate în registrul general notarial. Sumele înscrise pe cele două chitanţe aparţinând notarului S.H. sunt în sumă de 100.000 lei fiecare şi reprezintă conform celor înscrise, taxă testament. Verificându-se registrul original prezentat instanţei s-a constatat că la poziţiile nr. 21 şi 22, ambele din 07 ianuarie 2000, sunt înscrise persoanele C.V. şi C.T.
Verificând rezoluţiile atacate pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, în raport cu disp. art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că plângerea este neîntemeiată.
Analizând actele premergătoare urmăririi penale a rezultat la data de 06 martie 200 la B.N.P. H.l.S. au fost autentificate două testamente, prin care soţii C.V. şi C.T. şi-au testat reciproc întreaga avere mobilă şi imobilă.
Potrivit certificatului de moştenitor din data de 16 octombrie 2007, întreaga avere a defunctei C.T. a revenit soţului său, C.V., în baza testamentului.
Potrivit certificatului de moştenitor din 16 octombrie 2007, după decesul numitului C.V. întreaga avere a revenit fratelui său, respectiv intimatul C.N.
Din concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 60 din data de 26 martie 2009, întocmit de I.N.E.C. - Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice laşi (f. 40-48 dos. Parchet) rezultă că semnăturile ce însoţesc menţiunile C.V. şi C.T. de pe cele două exemplare de testamente din 06 august 2000 nu au fost executate de aceştia.
Din verificarea registrului general notarial aferent anilor 1999-2000, în dreptul poziţiilor nr. 1207 şi 1208 sunt trecute numele şi prenumele C.V. şi C.T. Nu au fost identificate modificări, ştergeri sau adăugiri la niciunul din aceste înscrisuri, astfel încât nu se poate vorbi despre o necesitate a completării mijloacelor de probă în sensul arătat de petentă în plângere, respectiv efectuarea unui supliment la expertiză în vederea determinării vechimii cernelii de pe înscrisurile false şi a verificării existenţei cererilor depuse la notar pentru efectuarea testamentelor.
Petentă a susţinut că actele succesorale s-au efectuat abia în anul 2007, în acest sens fiind relevante declaraţiile martorilor A.G., C.F., C.G. (f. 33, 34, 35 dos. instanţă).
A.G. a arătat că s-a prezentat la B.N.P. S.l.H. în luna iunie 2007 pentru a verifica dacă testamente ambele din data de 07 ianuarie 2000 au fost sau nu revocate, unde i s-a comunicat verbal că acestea nu au fost revocate.
C.G. şi C.P.F. au arătat că au cunoştinţă de faptul că numiţii C.T. şi C.V. au lăsat întreaga avere petentei şi numitei C.O., lucru cunoscut şi de intimatul C.N., iar din luna mai 2000 numita C.T. a fost imobilizată în pat, astfel încât nu s-ar fi putut deplasa în luna martie 2000 pentru a semna un alt testament.
Însă din cele relatate de sus-numiţii nu se poate desprinde concluzia că data întocmirii testamentelor ar fi alta decât cea menţionată în registru.
S-a reţinut că, fată de data întocmirii celor două testamente, rezultă că termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., prevăzut ca o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale s-a împlinit, astfel că soluţia cu privire la intimatul S.H. este corectă.
Cât priveşte soluţia pronunţată cu privire la ceilalaţi intimaţi, s-a apreciat că este de asemenea corectă.
S-a reţinut că uzul de fals se săvârşeşte cu intenţie directă. Aceasta implică, înainte de toate, cunoaşterea de către făptuitor, în momentul săvârşirii faptei, a împrejurării că înscrisul pe care îl foloseşte este un înscris fals.
Or, în speţă, din materialul probator existent la dosar, nu rezultă că intimaţii C.O. şi C.N. au cunoscut aspectul că semnăturile ce însoţesc menţiunile C.V. si C.T. nu aparţin defuncţilor, ei având convingerea că cele două înscrisuri reflectau manifestarea de voinţă a acestora.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat recurs petenta, solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmării penale, susţinând, în esenţă, prin motivele scrise de recurs, că intimaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor sesizate.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Rezultă, din analiza textelor de lege invocate, că organele de cercetare şi de urmărire penală au obligaţia de a efectua investigaţiile prealabile pentru a nu se dispune începerea urmăririi penale acolo unde nu există nici un indiciu din care să rezulte existenţa vreunei fapte penale.
Dreptul de a dispune atât în privinţa investigaţiilor premergătoare câr şi a limitelor acestora, precum şi încadrarea juridică a faptelor, este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, acestea nefiind ţinute nici de încadrarea dată de petent în plângerea penală şi nici de probele indicate de acestea ca fiind necesar a fi administrate.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 224, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare în vederea verificării existenţei sau inexistenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen., care ar împiedica începerea urmăririi penale. Aceste acte premergătoare servesc la luarea hotărârii de a începe, sau nu, urmărirea penală.
În prezenta cauză, în Dosarul penal nr. 337/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, procurorul a efectuat actele premergătoare prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., constatându-se incidenţa cazurilor prevăzute de art. 10 lit. g) şi d) C. proc. pen., care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, în mod corect s-a stabilit că răspunderea penală pentru infracţiunile care fac obiectul sesizării petentei faţă de intimatul notar public S.M.H. este înlăturată prin împlinirea termenului de prescripţie, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor art. 121 alin. (1) C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Potrivit naturii sale juridice, prescripţia răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale şi, implicit, o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. Ea face să se stingă dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor şi obligaţia acestuia de a răspunde penal, iar împlinirea termenului prescripţiei trebuie verificată de organul judiciar înaintea oricărei probleme privind fondul cauzei.
Astfel, prin rezoluţia nr. 337/P/2007 din data de 30 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus în mod legal neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul S.l.H., având în vedere că petenta a formulat plângerea penală împotriva acestuia la 14 noiembrie 2007, după împlinirea termenului de prescripţie.
Răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., se prescrie într-un termen de 5 ani, conform art. 122 lit. d) C. pen., iar acest termen a început să curgă de la 06 august 2000, data semnării de către intimat, în calitate de notar public, a încheierilor de autentificare a testamentelor numiţilor C.V. şi C.T., fiind lipsite de suport probator susţinerile petentei, în sensul că pretinsele fapte s-ar fi săvârşit în 2007, când a survenit decesul numitului C.V.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă şi în ceea ce-i priveşte pe intimaţii C.O. şi C.N., întrucât nu există date, indicii sau dovezi că au cunoscut, la data la care au prezentat testamentele în faţa instanţei de judecată şi, respectiv, la biroul notarial, că semnăturile ce însoţesc menţiunile C.V. si C.T. nu aparţin acestora.
Astfel, având în vedere că din actele premergătoate efectuate în cauză nu s-au putut identifica indicii care să confirme existenţa vreunei fapte penale de către intimaţii C.O. şi C.N., iar petenta nu a invocat şi depus în susţinerea afirmaţiilor sale probe care să ateste o altă situaţie de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
În consecinţă, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta L.G.R. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta L.G.R. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1738/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1825/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
