ICCJ. Decizia nr. 1842/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1842/2010
Dosar nr. 2738/89/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 438 din 23 decembrie 2008 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul S.l. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi art. 64 lit. v) pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus,din durata pedepsei închisorii aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 8 mai 2009 la zi.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 367 RON Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui şi suma de 603,857 RON Spitalului Municipal de Urgenţă „E.B." Bârlad şi s-a luat act că părţile civile S.S. şi S.F.M. au renunţat în timpul judecăţii la pretenţiile civile formulate împotriva inculpatului în cursul urmării penale.
Conform art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit cu lamă fixă, corp delict.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul S.I. şi victima S.G. au fost consăteni şi de mai multă vreme se aflau într-o stare conflictuală.
La data de 7 mai 2009, victima s-a deplasat spre seară la domiciliul martorului R.R., care locuieşte în vecinătatea casei inculpatului, împrejurare observată de acesta. După ce victima a plecat din locuinţa martorului, inculpatul s-a apropiat de aceasta, i-a reproşat incidentul verbal din dimineaţa acelei zile şi a început să o ameninţe, şi a lovit-o cu pumnul, astfet încât victimei i-a căzut fesul de pe cap.
În aceste condiţii victima a scos un cuţit în ideea de a-l speria pe inculpat, acesta a scos şi el un cuţit cu laxă fixă, în lungime de 28,5 cm şi a încercat să lovească victima, cei doi îmbrâncindu-se.
La un moment dat victima a scăpat din prinsoare mâna în care inculpatul avea cuţitul, iar acesta din urmă i-a aplicat o lovitură în zona abdominală.
După comiterea agresiunii au intervenit martorii R.R. şi T.M. care l-au deposedat pe inculpat de cuţit şi au anunţat ambulanţa, care a transportat victima la Spitalul de Urgenţă „E.B." din Bârlad unde a decedat la data de 8 mai 2009.
S-a mai reţinut că moartea victimei a fost violentă, ea s-a datorat şocului mixt, consecutiv unei plăgi tăiate penetrante abdominale cu interesarea cupolei diafragmatice stângi, mezocolomului transvers şi rinichiului stâng, leziune produsă prin lovire cu un obiect înţepător - tăietor.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită prin procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de expertiză medico-legală (autopsie) prin declaraţiile martorilor T.M., R.R., O.A. şi N.C., prin declaraţiile părţilor civile S.S. şi S.F.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut infracţiunea comisă.
Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 33 din 25 februarie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, apel ce a vizat greşita încadrare juridică a faptei şi individualizarea pedepsei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele de apel. Astfel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, în concordanţă cu probele administrate în cauză şi a încadrat corespunzător infracţiunea comisă de inculpat în dispoziţiile art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Într-adevăr, fapta inculpatului, care pe fondul unor relaţii anterioare tensionate şi după un conflict ce a avut loc între el şi victimă în dimineaţa zilei de 7 mai 2009, a aplicat lui S.G. a lovitură în abdomen cu un cuţit întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat şi nu ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, aşa cum bine a reţinut instanţa de fond şi cea de apel.
Apărarea formulată de inculpat atât la prima instanţă cât şi în căile ordinare de atac, în sensul că încadrarea juridică a faptei sale se regăseşte în dispoziţiile art. 183 C. pen. urmează a fi înlăturată.
Pe lângă considerentele menţionate de prima instanţă şi de instanţa de apel sub acest aspect mai sunt de făcut următoarele precizări.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenionată care se caracterizează prin intenţia în ce priveşte loviturile aplicate şi culpă în ce priveşte rezultatul produs - moartea victimei, în timp ce infracţiunea de omor se comite numai cu intenţie.
La stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul se are în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate şi exercitate actele de violenţă, intensitatea acestora precum şi gravitatea leziunilor cauzate.
În speţă, inculpatul a folosit la comiterea agresiunii un cuţit cu lamă fixă, în lungimea de 26,3 m, instrument apt de a ucide, a aplicat o lovitură extrem de puternică în abdomen, zona cu numeroase organe vitale, fiind penetrate diafragma stângă, mezocolonul şi rinichiul stâng, cu consecinţe ireversibile.
Aşadar, chiar dacă inculpatul nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, ulterior acesta a acceptat responsabilitatea privind urmarea socialmente periculoasă ca urmare a loviturii aplicate cu cuţitul, ceea ce evidenţiază faptul că intenţia inculpatului a fost de a suprima viaţa victimei şi nu de a o vătăma corporal, forma intenţiei cu care a acţionat inculpatul fiind aceea a intenţiei indirecte, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., aşa cum bine a fost stabilit în cauză.
De asemenea, Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului de a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. nu este fondată.
Provocarea este circumstanţa atenuantă legală ce constă în săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Pentru existenta acestei circumstanţe atenuante trebuie realizate mai multe condiţii şi anume: existenta unei activităţi de provocare din partea victimei, activitatea de provocare să determine o puternică stare de tulburare sau emoţie persoanei provocatului, inculpatul să fi săvârşit infracţiunea sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii şi infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.
În speţă, din actele dosarului nu rezultă că aceste condiţii sunt îndeplinite, victima nu a comis niciun act provocator care să determine acţiunea infracţională violentă a inculpatului.
Dimpotrivă, cel care a avut iniţiativa declanşării conflictului a fost inculpatul, care, observând-o pe victimă că a intrat în curtea martorului R.R., s-a înarmat cu un cuţit, a ieşit la poarta casei sale, l-a aşteptat pe S.G., l-a ameninţat şi I-a lovit pe acesta, după care cei doi au scos cuţitele, s-au îmbrâncit, iar în final inculpatul a aplicat victimei lovitura letală.
Faptul că anterior au existat neînţelegeri şi conflicte verbale între inculpat şi victimă nu poate fi interpretat ca un act provocator întrucât nu întruneşte caracteristicile cerute de art. 73 lit. b) C. pen. Distanţa în timp între incidentul verbal ce a avut loc în dimineaţa zilei de 7 mai 2009 şi momentul aplicării loviturii de cuţit nu poate justifica emoţia şi puternica tulburare sub impulsul căreia să fi acţionat inculpatul, aşa cum bine s-a reţinut în cauză.
Ca atare, recursul declarat de inculpat nu este fondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C.proc.pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D ECI D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.l. împotriva Deciziei penale nr. 33 din 25 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 8 mai 2009 la 10 mai 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1374/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1375/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
