ICCJ. Decizia nr. 1926/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1926/2010
Dosar nr. 513/45/2009
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi nr. 19/ P din 25 mai 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul - judecător B.I., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), 247 C. pen.; 249 C. pen.; art. 2611 C. pen., art. 263 C. pen., art. 288 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), deoarece faptele nu există.
Prin soluţia adoptată s-a reţinut următoarele. Numitul C.M., persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, reprezentat de curator M.C., a formulat o plângere împotriva judecătoarei B.I. de la Judecătoria Huşi, reclamând comiterea de către aceasta a unor infracţiuni prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 2611 C. pen., art. 263 C. pen., art. 288 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În fapt, s-a reclamat comiterea acestor infracţiuni de către judecătoarea B.I. cu ocazia judecării dosarului nr. 633/244/2007 şi a pronunţării Sentinţei civile nr. 1280 din 25 noiembrie 2008.
Analizându-se declaraţia numitului M.C., precum şi actele de cercetare penală efectuate au rezultat următoarele:
Numiţii C.M. şi M.C. au formulat o acţiune civilă la Judecătoria Huşi, în care a chemat în judecată pe SC V.V. SA ş.a. obiectul cauzei fiind un litigiu de fond funciar. Acţiunea a fost înregistrată la nr. 633/244/2007, fiind delegat ca judecător numita B.I.
Numitul M.C. a arătat că înţelege să formuleze plângere penală pentru faptul că, pe parcursul judecării dosarului, judecătoarea a admis ca probă patru martori; la unul din termenele de judecată judecătoarea l-a întrebat dacă renunţă la audierea unuia din aceşti martori (trei dintre ei fiind interogaţi anterior). Persoana vătămată consideră această faptă ca fiind un abuz din partea judecătoriei. S-a constatat că nu există fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în cauză nefiind vorba despre vreo îngrădire a vreunui drept legitim al vreunei persoane; aceasta, cu atât mai mult cu cât, la insistenţele lui M.C., martorul propus a fost audiat de instanţă. De asemenea, nu există nici infracţiunea prevăzută de art. 261 C. pen., nefiind vorba despre vreo împiedicare a participării la proces a martorului, neexercitându-se nici un act de violenţă, ameninţare sau altă formă de constrângere, aşa cum se prevede în textul de lege incriminator.
De asemenea, s-a reclamat că aceeaşi judecătoare B.I. a refuzat să constate nulitatea absolută a unor acte: titlul de proprietate din 14 august 2007 emis pentru SC V.V. SA, pentru suprafaţa de 57 ha, hotărârea nr. 541 din 27 iulie 2006 a Comisiei de fond funciar a judeţului Vaslui şi procesul - verbal de delimitare din 3 august 2006 încheiat între Primăria Huşi şi Primăria Creţeşti. S-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât nu rezultă vreo acţiune de îngrădire a vreunui drept. În cauză este vorba despre hotărârea unei instanţe judecătoreşti, hotărâre care este supusă căilor de atac. De altfel, pentru hotărârile pronunţate, judecătorii sunt inamovibili; inamovibilitatea judecătorilor poate fi înlăturată doar în cazul relei credinţe, iar un asemenea aspect nu a rezultat din actele de cercetare penală.
S-a mai reclamat că numita B.I. - în calitatea sa de judecător nu s-a autosesizat cu privire la faptul că terenul de 57 ha a fost dat în proprietatea S.C. V.V. SA cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, în realitate fiind vorba despre o constituire a acestui drept. S-a constatat că în cauza nr. 633/244/2007, obiectul a fost o acţiune civilă. în cauza unei asemenea acţiuni civile (litigiu la regimul fondului funciar), instanţa nu are posibilitatea autosesizării, dreptul procesual la acţiune fiind atribuit în mod exclusiv persoanei fizice. Prin urmare nu există infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Cu privire la aceeaşi faptă, persoana vătămată a arătat că numita B.I. nu a sesizat organele judiciare cu privire la comiterea unei infracţiuni de fals material, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., constând în menţionarea modalităţii recunoaşterii dreptului de proprietate ca fiind reconstituirea, în loc de constituirea, aşa cum numitul M.C. consideră că ar fi real. S-a constatat că, în cauză este vorba doar despre o opinie a persoanei vătămate cu privire la existenta infracţiunii de fals material. Din relatările acestuia în fata instanţei civile nu au rezultat elementele constitutive ale infracţiunii de fals material. De altfel, în cursul procesului civil, nu s-a făcut nici o declaraţie de înscriere în fals. Prin urmare s-a constatat că nu există infracţiunea prevăzută de art. 263 C. pen.
O altă faptă reclamată constă în aceea că judecătoarea B.I. a refuzat să constate nulitatea unui transfer de teren arabil de la comuna Creteşti, persoana vătămată considerând că prin aceasta s-ar fi comis infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) Având în vedere cele expuse în paragraful precedent şi raportându-se această faptă cu prevederile articolului 289 C. pen. s-a constatat că infracţiunea de fals intelectual nu există. În cazul faptei reclamate (refuzul din partea unui judecător a constatării nulităţii absolute a unui document) nu este vorba despre atestarea vreunei fapte necorespunzătoare adevărului, fiind cazul soluţionării unui proces civil. Instanţa civilă (în speţă judecătoarea B.I.) a constatat că „titlul de proprietate din 14 august 2007 emis pentru SC V.V. SA, pentru suprafaţa de 57 ha, Hotărârea nr. 541 din 27 iulie 2006 a Comisiei de fond funciar a judeţului Vaslui şi procesul - verbal de delimitare din 3 august 2006 încheiat între Primăria Huşi şi Primăria Creteşti au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale astfel cum sunt consacrate în Legea 247/2005". Instanţa „a constatat că nu există nici un motiv de constatare a nulităţii absolute a respectivelor acte juridice potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991" (Sentinţa civilă nr. 1280/2008 a Judecătoriei Huşi). În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, numitul M.C. a arătat că aceasta constă în aceea că nu i s-a respectat dreptul la moştenire aşa cum este consacrat de art. 46 din Constituţia României. S-a constatat că cele reclamate nu pot fi încadrate în prevederile art. 274 C. pen., neexistând nici o îngrădire a folosinţei sau exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine, socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/ SIDA.
Referitor la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), numitul M.C. a arătat că a fost comisă de către judecătoarea B.I. cu ocazia pronunţării Sentinţei civile nr. 1280/2008; astfel, persoana vătămată consideră că judecătoarea nu a cunoscut anumite prevederi legale (art. 1 din Legea 1/2000 şi art. 106 din Legea 18/1991). Se constată că, în fapt, numitul M.C., face o analiză critică asupra expozitivului sentinţei civile menţionate, aspectele arătate putând constitui motive ale unei căi de atac. De altfel, nu se reclamă încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă aşa cum este prevăzut elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Împotriva acestei soluţii petiţionarul a formulat plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 279 C. proc. pen.
Prin Rezoluţia nr. 511/11/2 din 6 iulie 2009 procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi a respins ca neîntemeiată plângerea.
Potrivit disp. art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiţionarul C.M. prin curator M.C. s-a adresat cu plângere Curţii de Apel laşi, cauza fiind înregistrată sub nr. 513/ 45 din 20 iulie 2009.
S-a motivat că în cauză există suspiciuni de săvârşirea unor fapte penale de către judecătorul cauzei ce a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1280 din 25 noiembrie 2008, respingând cererea de punere în posesie pe vechiul amplasament în suprafaţă de 0,6054 ha vie nobilă la punctul „P.".
S-a mai susţinut că hotărârea pronunţată este în contradicţie cu temeiul legal prevăzut de art. 47 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de Aplicare a Legii fondului funciar nr. 247/2005.
S.C. V.V. SRL în complicitate cu Comisia locală Huşi şi Comisia judeţeană Vaslui pentru aplicarea Legii fondului funciar au contribuit la trecerea ilegală din domeniul privat al statului în domeniul privat particular încălcând dispoziţiile legale sus menţionate.
A solicitat punerea în posesie pe vechiul amplasament conform aprobărilor din Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 a fondului funciar, plata daunelor morale în sumă de 1 RON şi plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Sentinţa penală nr. 102 din 15 octombrie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul C.M. prin reprezentant M.C. împotriva rezoluţiei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi nr. 19/ P din 25 mai 2009, rezoluţie pe care a menţinut-o. A obligat petiţionarul la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea sentinţei s-a reţinut în esenţă că aspectele invocate de petiţionar nu justifică punerea în mişcare a acţiunii penale neexistând latura obiectivă a infracţiunilor reclamante.
Prin soluţionarea cauzei civile judecătorul şi-a îndeplinit atribuţiile sale de serviciu neexistând indicii cu privire la prevederea şi urmărirea ori acceptarea pronunţării unei soluţii părtinitoare.
S-a mai arătat că hotărârile judecătoreşti, respectiv actele cu caracter jurisdicţional nu pot fi considerate elemente constitutive ale vreunei infracţiuni pentru a atrage răspunderea penală a autorilor lor, ele putând fi atacate prin căile de atac prevăzute de lege atât de părţile interesate cât şi de Ministerul Public.
Simpla împrejurare că hotărârea pronunţată de judecător este nefavorabilă petiţionarului nu este de natură, în lipsa elementelor obiective ori subiective de vinovăţie, de săvârşirea unei fapte penale, cu consecinţa tragerii la răspundere penală a judecătorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul C.M. prin reprezentant M.C.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte, constată că în cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, urmare a plângerii formulată de petiţionar prin reprezentantul său.
Din conţinutul acestor acte rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva intimatei pentru săvârşirea infracţiunilor imputate fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Atâta timp cât nu există indicii, respectiv elemente care să genereze cel puţin suspiciuni în sensul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală de către intimată, în mod corect s-a apreciat că în speţă nu se justifică începerea urmăririi penale faţă de aceasta.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond în motivarea hotărârii atacate, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, hotărârile judecătoreşti pronunţate pot fi atacate prin căile de atac prevăzute de lege atât de părţile interesate cât şi de Ministerul Public.
Simpla împrejurare că hotărârea pronunţată de judecător este nefavorabilă petiţionarului nu este de natură, în lipsa elementelor obiective ori subiective de vinovăţie, de săvârşirea unei fapte penale cu consecinţa tragerii la răspundere penală a magistratului judecător.
Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe de respingere a plângerii formulată de petiţionar prin reprezentantul său în temeiul art. 2781 C. proc. pen., este corectă ca şi menţinerea rezoluţiei atacate prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata B.I. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 2611 C.pen, art. 263 C. pen., art. 288 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele nu există.
Aşa fiind recursul declarat în cauză apare ca nefondat şi va fi respins ca atare conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.M. prin reprezentant M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 102 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1375/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1379/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
