ICCJ. Decizia nr. 4037/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 4037/2010
Dosar nr. 622/36/2010
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
I. Prin Sentinţa penală nr. 56 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Tulcea, privind pe inculpatul D.D. (fiul lui I. şi al T., născut în comuna Luncaviţa, judeţul Tulcea, unde şi domiciliază, cu antecedente penale) s-a hotărât după cum urmează :
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunile prevăzute art. 86 alin. (1) şi respectiv, de art. 87 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 (republicată) şi de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (republicată);
- în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 1361 din Legea nr. 295/2004, cu referire la art. 279 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 1361 din Legea nr. 295/2004 (republicată);
- în baza art. 1361 din Legea nr. 295/2004 (republicată) consecutiv schimbării încadrării juridice - condamnarea la 3 ani închisoare şi 1 an interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II- a, lit. b) C. pen.;
- în baza art. 271 din Legea nr. 86/2006, condamnarea la 3 ani închisoare şi 1 an interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II, şi lit. b) C. pen.;
- în baza art. 293 alin. (1) C. pen., condamnarea la 6 luni închisoare.
- în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 1 an interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a, teza a II- a, lit. b) C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, potrivit art. 861 C. pen., pe un termen de încercare de 5 ani, pe durata căruia acesta urma să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen., sub eventualitatea incidenţei consecinţelor prevăzute de art. 864 C. pen.; s-a constatat că, în perioada 11 august 2009 - 8 octombrie 2009, inculpatul s-a aflat în detenţie preventivă (care a încetat de drept, în condiţiile art. 140 alin. (2), raportat la art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.).
În temeiul art. 1605 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a cauţiunii (în sumă de 8.000 lei), iar în temeiul art. 1605 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus încetarea stării de liberare provizorie a acestuia.
Potrivit art. 118 lit. f) C. pen., au fost confiscate de la inculpat un pistol cu gaz, marca E.V., 2 cartuşe cu gaze, calibrul 9 mm, un amortizor şi 300 diabolo-uri.
în fine, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului 700 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut cele ce urmează:
La 10 iulie 2009, inculpatul, însoţit de concubina sa, numita C.V., a plecat din localitatea Brighton (Anglia) - unde se stabiliseră şi lucrau încă din vara/ toamna anului 2007 - conducând autoturismul G.C. (înmatriculat în Anglia), care tracta o remorcă încărcată cu un ski-jet; pe arterele rutiere de pe continent, până în România, autoturismul a fost condus de un prieten al inculpatului, martorul S.M.
La 6 august 2009, lucrători operativi din cadrul S.C.C.O. Tulcea s-au sesizat din oficiu asupra mai multor aspecte suspectabile a constitui fapte prevăzute de legea penală :
- conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate fără a avea permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule şi sub influenţa unor substanţe stupefiante;
- posesia unor arme de foc;
- deţinerea de de droguri de mare risc (cocaină), din care şi consuma cu regularitate;
- în procesul- verbal încheiat „ad- hoc" reţinându-se şi că inculpatul, în timp ce se afla într-un bar din comuna Luncaviţa (localitatea sa natală şi de domiciliu), a prezentat unora dintre consumatori mai multe arme, despre care a afirmat că le adusese din Anglia, spunându-le, totodată, că va folosi una dintre acele arme (pistolul) pentru a-şi face singur dreptate în legătură cu un incident în care fusese implicat fratele său D.C.
Ca urmare, în ziua de 10 august 2009, pe raza localităţii L. a fost organizat un "filtru" poliţienesc căruia inculpatul, depistat în timp ce conducea autoturismul mai sus- menţionat pe D.E. 87- a încercat să se sustragă, însă fără succes, fiind interceptat în trafic după o urmărire pe mai multe străzi.
- în procesul- verbal încheiat în aceste împrejurări s-a consemnat, pe de o parte, că inculpatul a pretins că nu are asupra sa nici un act de identitate şi că se numeşte T.J., iar autoturismul ar aparţine unui prieten al său, D.D., şi pe de altă parte, că verificându-se autoturismul, s-au găsit în el următoarele:
- într-un compartimet la vedere, actele de identitate ale inculpatului şi ale pasagerei care îl însoţea, numiata C.V., concubina sa;
- sub scaunul şoferului, un pistol cu aer comprimat marca E.V., calibrul 9 mm, negru, cu plasele de culoare maro, având inscripţionată seria, pistol ce avea în crosă încărcătorul adecvat, în care a fost găsit un cartuş cu gaze (cap verde), calibrul 9 mm, iar pe ţeava un alt cartuş, identic cu primul, cocoşul fiind în poziţia armat (gata de tragere);
- în torpedoul autoturismului, un cilindru cu dimensiunile 122 mm lungime şi 35 mm diametru exterior, dintr-un material necunoscut, de culoare neagră, cu privire la care s-a stabilit (prin expertiză) că este un amortizor pentru armă de foc cu glonţ, de un alt tip şi de un alt calibru decât pistolul mai înainte menţionat, precum şi o cutie metalică rotundă, inscripţionată, care conţinea 300 diabolo-uri metalice, cu privire la care s-a stabilit (prin aceeaşi expertiză) că sunt utilizabile ca muniţie pentru arme cu aer comprimat cu ţeava lungă - puşti - calibrul 4,5 mm;
- în portbagajul autoturismului, într-un compartiment disimulat, un cuţit cu lama lungă de 15,5 cm, în teacă metalică, încrustată cu diverse modele.
Cu acest prilej, întrucâ existau date de interes poliţiensc că este consumator de cocaină, inculpatului i s-a recoltat, la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa, o probă de urină, a cărei analiză de laborator a confirmat consumul de cocaină.
Spre a-l achita pe inculpat pentru trei dintre infracţiunile menţionate în dispozitivul rechizitoriului, instanţa de fond a reţinut şi motivat după cum urmează :
- din probele administrate, astfel cum au fost completat la cercetarea judecătorească, a rezultat că, în realitate, acesta poseda un permis de conducere emis de autorităţile abilitate din Anglia, valabil - potrivit aquis-ului comunitar -şi pe teritoriul României, încât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 nu sunt întrunite (în înţelesul art. 10 lit. d) C. proc. pen.);
- simpla constatare "test pozitiv cocaină", făcută de un laborator neavizat expres de Consiliul Superior de Medicină Legală, nu are nici o valoare probatorie şi nu poate fundamenta o soluţie de condamnare, în contextul în care inculpatului îi fusese recoltată doar o probă de urină iar nu şi o probă de sânge, încălcându-se astfel prevederile art. 7 lit. e) şi ale art. 26 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice", aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 376 din 10 aprilie 2006, încât nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (2) din OUG nr,. 195/2002 (în înţelesul aceluiaşi art. 10 lit. d) C. proc. pen.);
- chiar dacă inculpatul a recunoscut că, ocazional, a consumat droguri de mare risc (în speţă cocaină), din moment ce nu s-a putut face dovada unor elemente esenţiale ale infracţiunii de deţinere fără drept a unui astfel de drog (care nu fusese găsit nici asupra sa şi nici la domiciliul său), nu poate fi reţinută în sarcina sa infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ale cărei elemente constitutive, de asemenea, nu sunt întrunite (în înţelesul art. 10 lit. d) C. proc. pen.).
II. Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Constanţa (biroul teritorial Tulcea) şi de inculpatul D.C.
1. În apelul Parchetului, astfel cum a fost susţinut oral la dezbateri, sentinţa a fost criticată cu privire la:
- temeiul achitării inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, care ar urma să fie schimbat din art. 10 lit. d) C. proc. pen. în art. 10 lit. a) C. proc. pen., şi la individualizarea pedepselor stabilite (sub aspectul cuantumului fiecăreia) şi a pedepsei rezultante aplicate în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., sub aspectul modalităţii de executare, care ar urma să fie schimbată, în sensul de a se dispune executarea efectivă a acesteia, într-un loc de deţinere;
2. În apelul inculpatului au fost formulate mai multe critici, după cum urmează :
- temeiul achitării pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 - art. 10 lit. d) C. proc. pen. - este greşit şi urmează a fi schimbat în art. 10 lit. b) C. proc. pen.;
- nu sunt întrunite - în înţelesul art. 10 lit. d) C. proc. pen. elementele - constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006 (având ca obiect material amortizorul şi cele 300 diabolo-uri metalice), întrucât, pe de o parte, amortizorul nu este armă, iar pe de altă, parte nici amortizorul şi nici diabolo-urile nu au fost introduse în ţară "prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal", ci chiar prin punctul vamal, încât soluţia legală era achitarea pentru această infracţiune;
- în condiţiile în care lucrătorii de poliţie îi cunoşteau identitatea încă anterior depistării sale în trafic, inculpatul nu putea fi condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen., inducerea în eroare a acelor poliţişti fiind exclusă, condiţii în care se impunea achitarea acestuia în temeiul lit. 10 lit. d) C. proc. pen.;
- nu a fost dedusă durata reţinerii şi arestării sale preventive contrar normelor de procedură pertinente privind conţinutul dispozitivului hotărârii;
- durata liberări provizorii ( pe cauţiune ) trebuia asimilată arestării preventive şi, ca atare, dedusă şi ea din durata pedepsei, potrivit stipulaţiilor art. 5 §1 din Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului, jurisprudenţei C.E.D.O., dispoziţiilor Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi prevederilor art. 18 din Legea nr. 302/2004;
- există neconcordanţă între considerentele şi dispozitivul Sentinţei cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi - în speţă, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a ll-a C. pen.
Prin Decizia penală nr. 64/ P din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, admiţându-se ambele apeluri, sentinţa a fost desfiinţată în parte, în sensul schimbării temeiului de drept al achitării inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, din art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii) în art. 10 lit. a) C. proc. pen. (inexistenţa faptei) celelalte critici fiind apreciate ca neîntemeiate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen. (Decizie, pag. 10, alin. (2)) - a reţinut şi motivat după cum urmează:
- în lipsa unor probe certe privind activitatea de deţinere de droguri de mare risc, nu se poate reţine în sarcina inculpatului nici o acţiune specifică infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea arătată în actul de sesizare a instanţei, încât temeiul de drept al achitării nu îl putea constitui decât art. 10 lit a), iar nu art. 10 lit. d) C. proc. pen.; în context, s-a apreciat şi că prevederile art. 10 lit b) C. proc. pen. (invocat în apelul său de inculpat) nu sunt incidente, acest text de lege presupunând existenţa unui act material - consumul de droguri de mare risc, în reprezentarea eronată a inculpatului- consum care, în lipsa deţinerii fără drept, este lipsit de orice relevanţă penală;
- infracţiunea de contrabandă (calificată) prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 a fost corect reţinută în sarcina inculpatului condiţia prevăzută de art. 270 din aceeaşi lege- referitoare la introducerea în sau scoaterea din ţară, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal- nefiind incidenţă în cazul armelor, muniţiilor, materialelor explozibile, drogurilor (şi altele, expres şi limitativ prevăzute), caz în care infracţiunea se consumă şi prin introducerea lor frauduloasă chiar prin punctele vamale; or, în înţelesul Legii nr. 295/2005, diabolo-urile sunt, neîndoielnic, muniţie iar amortizorul este asimilat armei;
- tot astfel a fost corect reţinută în sarcina inculpatului infracţiunea de fals privind identitatea (art. 293 C. pen.), infracţiune al cărei conţinut obiectiv şi subiectiv era realizat în momentul în care inculpatul chestionat- asupra identităţii sale de către lucrătorul de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a afirmat, contrar realităţii, că se numeşte T.J., nefiind necesar ca scopul urmărit de autor- inducerea în eroare a agentului de ordine publică - să fie atins în mod efectiv;
- în condiţiile în care executarea pedepsei rezultante fusese suspendată (sub supraveghere - conform art. 861 şi următoarele C. pen.), constatarea în termeni expresi, în dispozitivul sentinţei, a duratei detenţiei preventive a inculpatului (în perioada 11 august 2009 - 8 octombrie 2009, când măsura preventivă a încetat de drept) satisface exigenţele art. 88 alin. (1) C. pen.;
- durata liberării provizorii (pe cauţiune)a inculpatului nu poate fi asimilată arestării preventive (şi ca atare, dedusă din durata pedepsei aplicate în vederea executării), deoarece restricţiile impuse acestuia potrivit art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. nu au fost suficient de severe pentru a putea fi asimiliate arestării preventive, nerelevând un grad de constrângere suficient de puternic spre a impune o asemenea asimilare, inculpatul putându-se deplasa liber pe o arie teritorială suficient de mare, pe care o şi putea depăşi cu încuviinţarea instanţei, celelelte obligaţii fiind doar măsuri de control al conduitei sale;
- imprecizia din dispozitivul sentinţei privind determinarea conţinutului pedepsei complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) C. pen. (omisiunea menţionării lit. a)) reprezintă o simplă eroare materială pe care, de altfel, minuta sentinţei o evitase;
- pedepsele stabilite inculpatului pentru fiecare infracţiune în parte au fost judicios individualizate sub aspectul cuantumului, iar pedeapsa rezultantă aplicată în vederea executării se învederează suficientă prin ea însăşi - fără a fi efectiv executată, potrivit art. 861 şi următoarelor C. pen., realizării finalităţii prevăzute de lege, astfel încât pe viitor el să nu mai comită alte infracţiuni, simpla condamnare constituind un avertisment serios pentru conduita pe care va trebui să o adopte în continuare.
III. Împotriva decizie (în apel) inculpatul a declarat, în termen legal, recursul de faţă,în motivarea căruia a reiterat (cu excepţia celor referitoare la temeiul achitării pentru infracţiunea la Legea nr. 143/2000 şi la conţinutul pedepsei complementare criticile formulate în apel (şi anume, cele respinse), la care a adăugat critica referitoare la individualizarea pedepselor, cu finalitatea aplicării art. 81 C. pen. în loc de art. 861 C. pen., critici detaliate, ca atare, în practicaua deciziei de faţă.
Pentru considerentele ce succedă, recursul se învederează a fi neîntemeiat.
- condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de contrabandă (calificată), prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006, este legală şi temeinică, ambele instanţe (de fond şi de apel) reţinând corect că diabolo-urile şi amortizorul (care au făcut obiectul material al sus-arătatei infracţiuni) reprezintă, în înţelesul prevederilor Legii nr. 295/2004 (privind regimul armelor şi al muniţiilor), muniţie şi, respectiv, armă (ca dispozitiv al unei arme de foc), în ambele cazuri, conţinutul obiectiv al infracţiunii de contrabandă (calificată) fiind realizat indiferent de locul prin care au fost introduse în ţară (prin sau în afara unui punct de control vamal), suficientă fiind sustragerea lor frauduloasă controlului vamal;
- legală şi temeinică se învederează şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen. (fals privind identitatea), aspect sub care se constată că motivarea atât a sentinţei ( fond ) cât şi a deciziei (în apel), este pe deplin convingătoare, demonstrând, fără îndoială, că pentru existenţa acestei infracţiuni nu este necesară ca prezentarea sub o identitate falsă să fie de durată şi însoţită de prezentarea unor dovezi (şi ele, false sau contrafăcute) în acest sens, fiind suficientă încălcarea obligaţiei oricărei persoane de a-şi declara adevărata identitate chiar dacă nu poate prezenta documentul adecvat care să o confirme;
- pe deplin corect instanţele (fond/ apel) au apreciat că simpla constatare a duratei detenţiei preventive satisface exigenţele art. 88 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care executarea efectivă într-un loc de deţinere a pedepsei rezultante este doar o evantualitate subordonată incidenţei art. 864 C. pen.; oricum, dacă pedeapsa rezultantă ar deveni efectiv executabilă, chestiunea duratei detenţiei preventive va putea fi rezolvată prin mijlocirea contestaţiei la executare (art. 461 C. proc. pen.);
- instanţa de apel - în faţă căreia s-a pus în discuţie pentru prima dată subsecventa chestiune - a apreciat cu justificat temei că durata liberării provizorii (pe cauţiune) a inculpatului nu poate fi asimilată arestării preventive şi, în consecinţă, nici nu poate fi dedusă din durata pedepsei rezultante, între altele, pentru că natura constrângerii căreia acesta a fost supus pe durata sus- zisei liberări provizorii nu prezintă caracteristicile unei privări de libertate (realizate într-un loc cu o astfel de destinaţie ), dar şi pentru că jurisprudenta C.E.D.O. (invocată de inculpat, prin apărător, în apel şi reiterată în recursul de faţă) se referă la măsura arestului la domiciliu, existentă în alte legislaţii, dar este absentă din legea procesual penală română.
Aşa fiind şi neconstatându-se incidenţa vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează, ca în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat să fie respins ca nefondat, cu obligarea acestuia plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 64/ P din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1371/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1372/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
