ICCJ. Decizia nr. 1022/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1022/2010
Dosar nr. 8091/2/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 283 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de M.E. împotriva ordonanţei din 30 iunie 2009, dată în dosarul nr. 1815/p/2007 şi a rezoluţiei din 18 august 2009, în dosarul nr. 1221/II-2/2009, faţă de soluţia de neîncepere a urmăririi penale referitoare la I.A. şi D.M. şi, respectiv, ca inadmisibilă, faţă de soluţia de disjungere şi declinare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, menţinându-se rezoluţia şi ordonanţa atacate.
În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de intimatul I.A., privind plata cheltuielilor judiciare.
Totodată, petenta M.E. a fost obligată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că la data de 24 ianuarie 2007, numita M.E. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor P.F.C., primar al Oraşului Voluntari şi a funcţionarilor din cadrul Primăriei Oraşului Voluntari, care în calitate de membri ai Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, au emis în mod abuziv o dispoziţie prin care s-a restituit numitului B.T.C. imobilul situat în oraşul Voluntari, Judeţul Ilfov, apreciindu-se că se impune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, întrucât din actele de cercetare penală a rezultat implicarea numiţilor I.A. şi D.M., avocaţi în cadrul Baroului Bucureşti, care l-au asistat pe numitul B.T.C. pe parcursul demersurilor acestuia la Primăria Oraşului Voluntari.
Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 29 octombrie 2007 sub nr. 1815/P/2007, iar prin ordonanţa din 30 iunie 2009 s-a dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii I.A. şi D.M., avocaţi în cadrul UNBR – Baroul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus, totodată, disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în vederea continuării cercetărilor penale faţă de numiţii P.F.C., G.M.C., A.G.C., I.S.C., G.M. şi G.Z., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate de numita M.E.
Împotriva acestei soluţii, petiţionara M.E. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 1221/II/2/2009 din 18 august 2009, dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petiţionara s-a adresat cu plângere instanţei competente să judece cauza în fond, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Prin sentinţa penală nr. 283 din 20 octombrie 2009, instanţa de fond a respins plângerea, ca nefondată, în ceea ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de I.A. şi D.M. şi ca inadmisibilă, faţă de soluţia de disjungere şi declinare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
De asemenea, în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de intimatul I.A., privind plata cheltuielilor judiciare, cu motivarea că respectivele cheltuieli judiciare sunt excesive, în raport de obiectul cauzei şi de actele efectuate.
Împotriva sentinţei penale sus menţionate, în termen legal, au declarat recurs petiţionara M.E. şi intimatul D.M., acesta din urmă invocând faptul că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial îi aparţinea, nefiind a intimatului I.A., acesta doar susţinând cererea în numele său, în calitate de apărător ales care l-a reprezentat la respectivul termen de judecată. Prin urmare, recurentul D.M. a apreciat că instanţa de fond s-a aflat într-o gravă confuzie, determinată de faptul că apărătorul său ales, I.A., avea şi calitatea de intimat în dosar, în acest sens solicitând admiterea recursului şi casarea, în parte, a sentinţei, cu consecinţa admiterii cererii de acordare a cheltuielilor judiciare.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de intimatul D.M. este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Prin sentinţa penală nr. 283 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a respins cererea de acordare a cheltuielilor judiciare, reţinând că aceasta ar fi fost formulată de intimatul I.A., apreciindu-se în acest sens că respectivele cheltuieli sunt excesive în raport de obiectul cauzei şi de actele efectuate.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în realitate, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial a aparţinut intimatului D.M., respectiva cerere fiind doar susţinută în numele său de celălalt intimat, numitul I.A., care avea şi calitatea de apărător ales al intimatului D.M. şi care l-a reprezentat pe acesta în faţa instanţei de judecată, în baza împuternicirii avocaţiale aflată la fila 38 din dosarul de fond.
Astfel fiind, având în vedere că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de intimatul D.M., în cuantum de 6.000 lei (chitanţa fiind depusă la fila 39 din dosarul de fond), Înalta Curte constată că se impune o soluţie de admitere a recursului declarat de făptuitorul D.M. şi de casare a sentinţe penale atacate, doar cu privire la acest aspect, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmând a se trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În ceea ce priveşte recursul declarat de petiţionara M.E. împotriva aceleiaşi sentinţe, faţă de împrejurarea că la termenul din 17 martie 2010, aceasta a înţeles să îşi retragă recursul promovat, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 3851 cu referire la art. 369 C. proc. pen., va lua act de manifestarea de voinţă exprimată.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de făptuitorul D.M. împotriva sentinţei penale nr. 283 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată numai cu privire la omisiunea pronunţării asupra cheltuielilor judiciare solicitate de recurent şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Ia act de retragerea recursului declarat de petiţionara M.E. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1397/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1398/2010. Penal → |
|---|
