ICCJ. Decizia nr. 1882/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1882/2010
Dosar nr. 2084/103/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 188/ P din data de 28 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a hotărât cu privire la inculpatul A.A., fiul lui G. şi M., condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza l-a C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 (un) an după executarea pedepsei principale.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 mai 2009 până la data pronunţării sentinţei, respective, 28 octombrie 2009.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.V. şi în temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţii civile B.V., în calitate de reprezentant legal al minorei parte vătămată D.T.V., suma de 15000 lei, actualizată la data executării, reprezentând daune morale.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de despăgubiri materiale formulată de partea civilă.
S-a dispus conservarea mijloacelor de probă, respectiv a unui telefon mobil marca L.G., aparţinând inculpatului N.D. şi a unui telefon mobil marca S., aparţinând inculpatului S.M., aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ, urmând ca acestea să fie restituite inculpaţilor după rămânerea definitivă a sentinţei.
S-au reţinut în esenţă următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 564/P/2009 din 03 iunie 2009, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a fost trimis în judecată inculpatul A.A. alături de alţi coinculpati, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 C. pen.
S-a reţinut că în noaptea de 6/7 decembrie 2008, în timp ce se deplasa împreună cu inculpaţii S.M. şi N.D. cu autoturismul pe drumul comunal Crăcoani, pe raza satului Magazia, împreună cu martorii A.V., C.P. şi L.V., au acostat victima ce se deplasa pe jos însoţită de numitul G.C., au transportat-o cu maşina la locuinţa numitului C.D. din satul Săcălăuşeşti, comuna Agapia Judeţul Neamţ, unde prin constrângere cei trei inculpaţi pe rând au întreţinut raport sexual normal, neprotejat cu partea vătămată în vârstă de 13 ani.
Instanţa a reţinut, din analiza probelor strânse în cursul urmăririi penale, care au servit drept temei de trimitere în judecată şi a probelor administrate în faza judecăţii că acestea dovedesc, în mod cert că inculpaţii N.D., S.M. şi A.A. sunt autorii infracţiunii deduse judecăţii.
Astfel, inculpaţii au recunoscut, în cursul urmăririi penale că, în seara zilei de 24 noiembrie 2008, aflându-se în discoteca din satul Magazia, comuna Crăcăoani, judeţul Neamţ, au remarcat-o pe partea vătămată, aspect confirmat de martorul L.V. (fila 123 dosar), care a arătat că în discotecă se aflau circa 10 persoane. De altfel, o parte dintre tinerii care s-au aflat cu inculpaţii îl cunoşteau pe G.C., prietenul părţii vătămate.
De asemenea, inculpaţii au declarat că cel care a avut iniţiativa de a opri autoturismul şi de a-i lua în maşină pe partea vătămată şi G.C. a fost inculpatul N.D. Partea vătămată s-a urcat în braţele inculpatului întrucât în partea din spate a maşinii se aflau deja 6 bărbaţi. Partea vătămată a răspuns iniţiativei inculpatului N.D. de a-i însoţi la un suc; stabilindu-se fără dubiu că, deşi maşina a oprit în comuna Bălţăteşti şi tinerii au coborât şi tinerii cu coborât pentru a cumpăra băutură, inculpatul N.D. este cel care a rămas în autoturism, ţinând-o în continuare pe partea vătămată în braţe. Deşi partea vătămată i-a cerut, conform susţinerii sale, să coboare din maşină şi să bea un suc, acesta a refuzat.
Ajunşi în satul Săcăluşeşti, la locuinţa inculpatului N.D., la o oră întârziată în noapte partea vătămată a fost constrânsă, moral, pentru a întreţine relaţii sexuale. Aceasta nu a cunoscut de la început scopul pentru care a fost luată şi transportată cu autoturismul, fiind credibilă afirmaţia ei că a fost invitată la un suc. Partea vătămată nu a avut altă variantă decât aceea de se supune voinţei inculpaţilor, având convingerea că, dacă se va împotriva, nu va fi condusă acasă.
Chiar dacă partea vătămată nu a acceptat să-i însoţească pe tineri, ştiind iniţial că vor merge să bea un suc, văzând ulterior că, în comuna Bălţăteşti au coborât toţi ceilalţi, în afara de inculpatul N.D., care a continuat să o ţină în braţe şi fiind dusă, mai departe la locuinţa lui N.D., aceasta nu a cunoscut scopul adevărat al iniţiativei venite din partea acestui inculpat.
Partea vătămată a întreţinut relaţii sexuale, iniţial cu inculpatul N.D., care i-a spus că, dacă nu face acest lucru nu o va duce acasă.
Inculpatul N.D. este cel care i-a spus inculpatului S.M. că poate să intre în camera în care se afla partea vătămată, acesta dându-şi seama că inculpatul N.D. întreţinuse relaţii sexuale cu partea vătămată, astfel cum el declară (fila 96 d.u.p.)
Declaraţia martorului s-a coroborat cu susţinerile părţii vătămate, care a arătat că cel de-al patrulea băiat care a întrebat-o dacă „vrea să o facă cu el", ea spunându-i că se simte rău. împrejurarea că, în cursul judecăţii partea vătămată a revenit asupra declaraţiilor anterioare, susţinând că cel cu care a întreţinut relaţii sexuale ar fi A.V. şi nu A.A., este contrazisă de celelalte probe.
Relevante au fost considerate şi mesajele telefonice trimise de inculpatul N.D. inculpatului S.M., ale căror redare se află la filele 62-87 dosar urmărire penală. Astfel, la data de 15 mai 2009, inculpatul N.D. i-a transmis coinculpatului S.M. sa susţină că „a fost de bună voie", referindu-se la cercetarea penală „de la procuratură" şi la „T. de la OŞIobeni".
Pentru reţinerea agravantei prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. esenţial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis această posibilitate. Lipsa reprezentării în plan subiectiv a faptului că partea vătămată, cu care inculpaţii au întreţinut relaţii sexuale, este minoră sub 15 ani excede posibilitatea aplicării agravantei prev. de art. 197 alin. (3) teza I C. pen. per a contrario, reprezentarea în plan subiectiv, de către inculpaţi că victima e minoră sub 15 ani excede, ci, din contră, impune aplicarea agravantei menţionate.
Literatura de specialitate arată că, nu interesează dacă autorul faptei ştia cu certitudine vârsta victimei sau nu - pentru existenţa agravantei fiind suficientă intenţia indirectă - esenţial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis şi această posibilitate.
Din actele dosarului a rezultat că partea vătămată a stat de vorbă cu inculpatul N.D., spunându-i numele, vârsta, faptul că este elevă. Inculpatul A.A. a arătat că a întrebat-o pe partea vătămată câţi ani are, susţinerea că partea vătămată i-ar fi răspuns că are 16 ani fiind neverosimilă.
Criteriul distinctiv dintre infracţiunea de viol şi cea de raport sexual cu o minoră este lipsa sau, dimpotrivă existenţa acordului subiectiv pasiv al infracţiunii.
Ori, condiţiile concrete în care s-a desfăşurat fapta - prin conducerea părţii vătămate într-un loc necunoscut, departe de casă, pe timp de noapte, fără a se cunoaşte, de către aceasta, scopul deplasării, de către 6 bărbaţi, precum şi vârsta părţii vătămate - persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, de discernământul necesar luării unei hotărâri ferme - pledează pentru reţinerea infracţiunii de viol.
În drept, fapta inculpaţilor N.D., S.M. şi A.A. de a întreţine câte un act sexual cu partea vătămată D.T.V., în vârstă de 13 ani, prin constrângerea ei psihică întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (2) lit. a), alin. (3) teza l-a C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, au fost avute în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, modalitatea şi împrejurările în care a fost comisa, descrise mai sus, scopul urmărit (şi premeditat), urmările produse - starea de graviditate a părţii vătămate, relaţiile sociale încălcate, referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei de sex feminin.
Gravitatea sporită a faptei a fost determinată de vârsta fragedă a victimei, căreia i-a fost pusă în primejdie dezvoltarea ei ulterioară, fizică şi psihică.
Instanţa a avut în vedere şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, dar şi contribuţia acestora la comiterea faptei, după cum urmează:- inculpatul A.A. având vârsta de 23 ani, fără antecedente penale, a fost încadrat în muncă. A avut o poziţie procesuală nesinceră. Din referatul de evaluare efectuat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ (fila 115 dosar) a rezultat că inculpatul beneficiază de suportul familiei, are dorinţa de a se implica în activităţi lucrative, are o imagine pozitivă în comunitate. Instanţa a reţinut circumstanţe atenuante în favoarea acestuia şi îi va aplica o pedeapsa orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege sancţionator.
Instanţa a apreciat că executarea pedepselor aplicate în regim de detenţie, este singura în măsură sa asigure realizarea scopurilor educative şi de exemplaritate a pedepsei, dându-i posibilitatea inculpatului de a-şi îndrepta atitudinea faţă de comiterea de infracţiuni.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului, întrucât subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestei măsura până în prezent, iar în cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare la pedepse privative de libertate.
Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa a avut în vedere principiile răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern şi exigenţele art. 3 din protocolul nr. 7 la C.E.D.O.
Prin infracţiunea săvârşită, inculpaţii au determinat supunerea părţii vătămate la traume psihice care îi afectează accesul la o viaţă socială şi afectivă normală, potrivit vârstei şi intereselor sale. Partea vătămată a rămas însărcinată, inculpaţii întreţinând cu ea relaţii sexuale neprotejate.
Aceasta a devenit, la vârsta de 14 ani, mama unui copil, situaţie care îi marchează copilăria şi întreaga viaţă.
Suma de bani solicitată cu titlul de daune morale a fost considerată pe deplin justificată, în raport de consecinţele produse părţii vătămate, care a fost nevoită să-şi întrerupă şi cursurile şcolare.
Inculpaţii, au fost obligaţi în solidar, la plata despăgubirilor morale, în sumă de 15.000 lei, actualizată la data executării.
Cererea de daune materiale a fost respinsă întrucât, în cauză nu s-a făcut dovada, cu nici un înscris sau cu proba testimonială, a cheltuielilor efectuate de partea vătămată cu tratamentul, consultaţiile medicale şi transportul.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, au declarat apel inculpaţii. Prezent în faţa instanţei de apel, apelantul-inculpat N.D. a declarat că înţelege să-şi retragă apelul declarat în cauză, instanţa de apel luând act de retragerea apelului acestui inculpat.
În motivarea scrisă a apelurilor, apelanul onculpat A.A. a criticat hotărârea apelată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- încălcarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale; nesocotirea dispoziţiilor procedurale referitoare la „aducerea la cunoştinţă a învinuirii, cu ocazia luării declaraţiei de învinuit şi cu ocazia aducerii la cunoştinţă a materialului de urmărire penală"; Curtea şi-a însuşit motivarea hotărârii făcută de instanţa de fond, cu unele completări, astfel:
1. Apelanţii-inculpaţi au arătat instanţei de apel că şi-au angajat avocat ales în persoana domnului V.B., de asemenea N.D. şi A.A. au depus câte o procură din care rezulta că părinţii inculpaţilor l-au împuternicit pe acelaşi V.B. să-i reprezinte în faţa instanţei de apel.
Referitor la posibilitatea asistării inculpaţilor de domnul B.V. în calitate de avocat ales, Curtea prin încheierea din data de 26 ianuarie 2010 şi în şedinţa în care s-a dezbătut cauza pe fondul apelurilor a respins această cerere, întrucât, în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 27 din data de 16 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, asistenţa juridică acordată într-un proces penal unui inculpat de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat conform Legii nr. 51/1995 şi care nu este înscrisă în tabloul avocaţilor al tradiţionalei U.N.B.R., echivalează cu lipsa de apărare a acestuia.
Deoarece, Curtea la termenul din data de 22 decembrie 2009, Ie-a adus la cunoştinţă apelanţilor - inculpaţi că nu pot fi asistaţi de domnul B.V. în calitate de avocat ales, deoarece nu a dobândit această calitate în baza Legii nr. 51/1995 şi la cel din data de 26 ianuarie 2010, când s-a respins cererea privind asistenţa juridică a apelanţilor-inculpaţi de domnul V.B., Ie-a dat acestora, de fiecare dată, un nou termen de judecată pentru a-şi angaja un avocat care a dobândit calitatea de avocat conform Legii nr. 51/1995 şi care este înscrisă în tabloul avocaţilor a tradiţionalei U.N.B.R., însă aceştia au arătat că refuză să-şi angajeze alt avocat, insistând să fie asistaţi de domnul V.B., asistenţa juridică a inculpaţilor a fost asigurată de apărători desemnaţi din oficiu desemnaţi la solicitarea instanţei de apel încă de la înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Bacău.
Din verificarea Tabloului cu avocaţii înscrişi în cadrul Baroului Bacău, reprezentant de domnul decan A.L., a rezultat că domnul V.B. nu este înscris în acest tablou. Domnul V.B. face parte din aşa-zisul Barou Constituţional.
Având în vedere Decizia nr. 27 din 16 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi dispoziţiile art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., dezlegarea dată problemelor de drept judecate sunt obligatorii pentru instanţe, acestea având obligaţia de a se conforma.
În ceea ce priveşte cererea domnului V.B. de a-i reprezenta pe apelanţii-inculpaţi N.D. şi A.A. în baza procurilor ataşate la dosar, Curtea a constatat că acest lucru nu este posibil din următoarele considerente:
Participarea părţilor la desfăşurarea procesului penal se realizează prin prezenţa lor în faţa autorităţilor judiciare şi prin îndeplinirea de către ele a drepturilor şi obligaţiilor lor procesuale. Legea prevede, însă şi posibilitatea ca activitatea procesuală să se desfăşoare în lipsa părţilor.
Persoana care este împuternicită să îndeplinească, în lipsa părţii, în numele şi în interesul exclusiv al acestuia, actele procesuale necesare pentru apărarea drepturilor şi intereselor ei legitime are calitatea de reprezentant. Reprezentarea, aşa cum este cunoscut, poate fi legală şi convenţională. Desigur că în cauză se poate discuta doar de reprezentarea convenţională. Reprezentarea convenţională implică un raport juridic rezultat din împuternicirea pe care o dă partea şi din acceptarea pe care o exprimă reprezentatul. în concluzie, inculpaţii au beneficiat pe tot parcursul procesului penal de asistenţă juridică acordată de apărători aleşi, exercitându-şi, astfel, toate drepturile şi obligaţiile procesuale.
În consecinţă, susţinerile privind nulitatea actelor de urmărire penală a fost considerată greşită.
Greşită a fost considerată şi susţinerea că domnul avocat P.C. nu ar fi putut asigura asistenţa juridică pentru toţi cei trei inculpaţi, deoarece, din examinarea probelor administratea rezultat că cei trei inculpaţi nu aveau interese contrarii.
2. S-a mai susţinut, în concluziile scrise, depuse după dezbateri, în numele inculpaţilor de B.V., că au fost nesocotite dispoziţiile procedurale referitoare la „aducerea la cunoştinţă a învinuirii, cu ocazia luării declaraţiei de învinuit şi cu ocazia aducerii la cunoştinţă a materialului de urmărire penală".
Desigur că faţă de faptul că domnul B.V. nu are, potrivit susţinerilor de mai sus, nici o calitate în cauză, precum şi faptul că aceste aspecte nu au fost invocate în şedinţă publică, pentru a putea fi discutate în contradictoriu, nici de apărătorii desemnaţi din oficiu şi nici de apelanţii-inculpaţi, aceste aspecte nu ar trebui analizate.
Însă, analizând aceste susţineri, Curtea a constatat, în primul rând, că nu s-a arătat în ce au constat încălcările dispoziţiilor procedurale, apoi, din examinarea dosarului de urmărire penală, a rezultat că atât aducerea la cunoştinţă a învinuirilor - fi. 98, 111 şi 123, cât şi audierea inculpaţilor atât în calitate de învinuiţi, cât şi în calitatea de inculpaţi - fl. 96-97, 99-100, 107-108, 112-113, 120-122 şi 124-125, precum şi prezentarea materialului de urmărire penală - fl. 101, 114 şi 126, s-au făcut cu stricta respectare a dispoziţiilor procedurale, astfel că nimic nu justifică restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Din procesele verbale de aducere la cunoştinţă a învinuirii - fi. 98, 111 şi 123, a rezultat că inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă dreptul de a fi asistaţi de câte un apărător ales, precum şi prevederile art. 70 C. proc. pen., în sensul că au dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-le atenţia că tot ceea ce declara poate fi folosit şi împotriva lor, precum şi faptul că aducerea la cunoştinţă a învinuirilor s-a făcut în prezenţa apărătorului ales.
Cât priveşte susţinerea în sensul că în procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii nu rezultă locul, dispoziţiile procedurale nu prevăd acest lucru şi se deduce că acesta s-a încheiat la locul organului de cercetare penală.
Procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, cuprinde menţiunile prevăzute de dispoziţiile procedurale, iar prezentarea a avut loc, aşa cum se arăta în prezenţa apărătorului ales.
Rechizitoriul cuprinde menţiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen., inclusiv mijloacele materiale de probă ridicate în cursul urmăririi penale şi menţiunea că acestea s-au înaintat odată cu dosarul de urmărire penală instanţei de fond, respectiv Tribunalul Neamţ.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la confirmarea rechizitoriului de primul procuror, s-a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., actul de sesizare a instanţei a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, confirmare care a avut loc evident după redactarea rechizitoriului. Rechizitorul fiind redactat la data de 03 iunie 2009, iar data adresei de înaintare la Tribunalul Neamţ, este tot 03 iunie 2009, astfel că se deduce că rechizitoriul a fost confirmat tot pe data ele 03 iunie 2009.
În concluziile depuse, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, invocându-se ca temei în drept art. 333 C. proc. pen.
Ori, trebuia observat că acest text a fost abrogat prin art. 1 pct. 158 din Legea nr. 356/2006.
Examinând cauza pe fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea, aşa cum s-a arătat mai sus, a constatat că apelul inculpatului A.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârşite de inculpaţi o corectă încadrare juridică şi a dat dovadă de foarte multă înţelegere prin aplicarea unor pedepse în cuantumul dat de prima instanţă.
Din probele administrate, respectiv: procesul verbal de consemnare a plângerii - fl. 8, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice efectuate cu această ocazie - fl. 22-31 dosar urmărire penală, adresa din data de 15 mai 2009 a Serviciului de Medicină Legală Neamţ - 32 dosar urmărire penală, actele medicale de la fi. 34-36 dosar urmărire penală, declaraţiile părţii vătămate - fi. 38-43 dosar urmărire penală şi fi. 50-51 dosar fond, certificatul de naştere al părţii vătămate - fl. 41 dosar urmărire penală, declaraţia reprezentantului legal al părţii vătămate, B.V. - fl. 44 dosar urmărire penală, dovezile de ridicare de bunuri - fl. 60-61 dosar urmărire penală, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice - fl. 62-64 si planşele fortografice - fl. 66-87 dosar urmărire penală, procesul verbal din 26 mai 2009-fl.91 dosar urmărire - penală, declaraţiile martorilor: B.M., C.D., P.I., A.V.C., B.V., L.V., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor - fl. 96-97, 99-100, 107-109, 112-113, 120-122, 124-125 dosar urmărire penală şi fi. 52-57 dosar instanţa de fond, rezultă pe deplin vinovăţia inculpaţilor cu privire la infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de fond. Astfel, din probele administrate a rezultat că în noaptea de 6 decembrie 2008, minora D.T.V., în vârstă de 13 ani, din satul OŞIobeni, comuna Bodeşti, judeţul Neamţ a mers împreună cu prietenul ei G.C. la discoteca din satul Magazia, comuna Crăcăoani, judeţul Neamţ.
La aceeaşi discotecă au fost şi inculpaţii A.A., N.D. şi S.M., împreună cu martorii: L.V., P.C., A.V., precum şi cu un verişor al acestuia din urmă.
Aceştia s-au deplasat cu un autoturism marca D. Autoturismul a fost condus în cursul nopţii de 6/7 decembrie 2008 de inculpatul S.M., deşi acesta cunoştea că permisul de conducere a fost anulat, în urma condamnării sale, prin sentinţa penală nr. 151/2008 a Judecătoriei Târgu Neamţ, pentru infracţiuni prevăzute de OUG nr. 195/2002.
În discotecă inculpaţii şi prietenii acestora i-au văzut atât pe G.C., cât şi pe partea vătămată, având în vedere că, în interior se aflau puţine persoane.
În jurul orei 11,00 partea vătămată, împreună cu G.C. au plecat din discotecă, mergând pe jos spre casă.
După un timp, întrucât în discotecă erau puţine persoane, inculpaţii, împreună cu ceilalţi tineri au părăsit discoteca.
În timp ce partea vătămată se deplasa cu prietenul său pe jos spre domiciliu, pe raza satului Magazia au fost văzuţi de către inculpaţi şi prietenii lor, aceştia oprind autoturismul şi oferindu-se să-i ducă până în satul OŞIobeni.
Partea vătămată iniţial a refuzat să se deplaseze cu autoturismul dar, la insistenţele lui G.C. şi pentru că era noapte şi frig, a acceptat.
Inculpatul A.A. a întreţinut raport sexual cu partea vătămată împotriva voinţei acesteia.
Apoi, în camera în care se afla partea vătămată a intrat martorul A.V.C., care a insistat să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată. Aceasta l-a refuzat, spunându-i că se simte rău şi că doreşte să plece acasă.
În aceste condiţii, văzând şi situaţia în care se află partea vătămată, martorul A.V. a renunţat să mai întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată, iar după un timp, la insistenţele părţii vătămate, cu toţii au plecat cu autoturismul la locuinţa părţii vătămate, în satul OŞIobeni.
Partea vătămată, de ruşine şi de frica tatălui, nu a intrat în casă şi a dormit, în noaptea respectivă într-un şopron.
În ziua de 14 mai 2009, martora B.M., director al şcolii unde învaţă partea vătămată, realizând din atitudinea şi comportamentul părţii vătămate şi din zvonuri că aceasta ar putea fi însărcinată, a însoţit-o pe aceasta la Cabinetul medical. în urma controlului efectuat, s-a constatat că minora era însărcinată în luna a V-a. Partea vătămată a povestit, pentru prima dată, ca a fost victima unei infracţiuni de viol şi, astfel au fost sesizate organele de poliţie.
La data de 31 august 2009, partea vătămată a născut un copil, botezat D.M.G.
Partea vătămată în declaraţiile date în cursul urmăririi penale la 14 aprilie 2009, 15 mai 2009 şi 16 mai 2009, în prezenţa tatălui său şi, chiar a unui asistent social, a arătat că inculpaţii N.D., S.M. şi A.A. au întreţinut relaţii sexuale cu ea împotriva voinţei sale, ordinea întreţinerii relaţiilor sexuale fiind cea arătată mai sus, iar în momentul în care a venit A.V.C., văzând opunerea sa, acesta a renunţat să mai întreţină relaţii sexuale cu ea.
În declaraţiile date în cursul urmăririi penale, partea vătămată a descris cu amănunte împrejurările în care cei trei inculpaţi au condus-o în acel imobil şi în care aceştia au întreţinut relaţii sexuale cu ea împotriva voinţei acesteia.
În instanţă, în scopul de a-l scăpa de răspundere penală pe inculpatul A.A., a susţinut că ce-a de-a treia persoană care a întreţinut relaţii sexuale cu ea împotriva voinţei sale nu a fost inculpatul A.A., ci o altă persoană, dând de înţeles că aceasta ar fi A.V.C.
Analizând declaraţiile martorilor B.V. - fi. 58 dosar urmărire penală şi L.V. - fl. 54-57 dosar urmărire penală, persoane care au fost prezente la locul săvârşirii infracţiunii în momentul comiterii acesteia, a rezultat că cei care au întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată au fost inculpaţii N.D., S.M. şi A.A., chiar în această ordine şi că ulterior a intrat în camera unde se afla partea vătămată şi A.V., dar acesta a ieşit la scurt timp şi a spus că nu a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată.
Acelaşi lucru rezultă şi din declaraţiile date de martorul A.V.C. - fl. 49-52 dosar urmărire penală.
Inculpaţii N.D. şi S.M. au recunoscut pe tot parcursul procesului penal că au întreţinut în noaptea de 06/07 decembrie 2008 relaţii sexuale cu partea vătămată, dar au susţinut că relaţiile sexuale au fost întreţinute cu acordul pârtii vătămate.
Inculpatul A.A. în declaraţia dată la data de 15 mai 2009 - 11. f. 108-109 dosar urmărire penala a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, declaraţie pe care şi-a menţinut-o şi prin declaraţia din data de 16 mai 2009, dată în prezenţa apărătorului, pentru ca ulterior şi la instanţa de fond să nege că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată
În declaraţia dată cu ocazia soluţionării propunerii de aretare preventivă - fl. 8 din Dosarul nr. 1856/103/2009, inculpatul A.A. a arătat că partea vătămată a întreţinut relaţii sexuale întâi cu inculpatul N.D., apoi, cu inculpatul S.M., apoi ar fi intrat el în camera unde se afla partea vătămată, dar nu a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, deoarece l-a refuzat şi în final ar fi intrat A.V.C. şi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată.
Ori, din toate probele a rezultat că partea vătămată a întreţinut relaţii sexuale împotriva voinţei sale cu trei persoane (acesta fiind inculpaţii N.D., S.M. şi A.A.), iar în momentul în care a intrat în camera în care se afla partea vătămată ce-a de-a patra persoană (martorul A.V.C.), dată fiind situaţia în care se afla partea vătămată, acest martor a renunţat să mai întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată.
Din nici o probă administrată în cauză nu a rezultat că partea vătămată ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două persoane, apoi că ar fi intrat un alt bărbat, care nu a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, după care a intrat al patrulea bărbat, care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, aşa cum a susţinut apelantul-inculpat A.A.
În declaraţia dată la instanţa de fond inculpatul S.M. - fl. 54-55 a arătat că după el a intrat în camera unde se afla partea vătămată inculpatul A.A. şi apoi martorul A.V.C.
Din probele administrate, a rezultat în mod cert că apelanţii-inculpaţi au întreţinut relaţii sexuale cu intimata-parte vătămată împotriva voinţei acesteia.
Prin inducerea în eroare de inculpatul N.D., care i-a spus părţii vătămate că va merge cu el la un suc şi apoi o va duce cu maşina la domiciliul ei, acesta a acceptat să urce în maşină, iar în momentul în care au ajuns în comuna Bălţăteşti şi a văzut ce se întâmplă, la solicitarea sa de a merge la un suc, inculpatul N.D. nu a fost de acord, blocând portierele autoturismului pentru a nu putea coborî partea vătămată.
Atunci când a ajuns la locuinţa unde inculpatul N.D. locuia cu chirie, deşi s-a opus să-i însoţească, cerându-le sa fie dusă acasă, partea vătămată a fost împinsă cu forţa în acea locuinţă, după care, tot prin înşelăciune a fost dusă de inculpatul N.D. în acea cameră, unde, împotriva voinţei sale, inculpaţii au întreţinut relaţii sexuale cu ea.
Nu s-a putut susţine că partea vătămată avea posibilitatea după ce a fost dusă în acea locuinţă să fugă, inclusiv prin escaladarea geamului, dat fiind că partea vătămată nu cunoştea locaţia în care fusese dusă, locaţia era departe de casa sa, era noaptea, după orele 24,00, o noapte de iarna, iar în casă se aflau 7 bărbaţi, din care unii în stare de ebrietate, iar toate aceste împrejurări în condiţiile în care partea vătămată avea doar 13 ani.
Relevante au fost considerate şi mesajele telefonice trimise de inculpatul N.D. inculpatului S.M., ale căror redare se află la filele 62-87 dosar urmărire penală. Astfel, la data de 15 mai 2009, inculpatul N.D. i-a transmis coinculpatului S.M. să susţină că „ a fost de bună voie", referindu-se la cercetarea penală „de la procuratură" şi la „Iarna de la OŞIobeni".
În ceea ce priveşte reţinerea agravantei prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., agravantă determinată de vârsta părţii vătămate, din probele administrate a rezultat că apelanţii-inculpaţi cunoşteau în momentul în care au întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată împotriva voinţei acesteia, că partea vătămată are doar 13 ani, chiar şi partea vătămată spunându-le ce vârstă are.
De altfel, din însăşi dezvoltarea pe care o avea partea vătămată la data săvârşirii Infracţiunii şi chiar din planşa fotografică făcută cu ocazia cercetării locului faptei, efectuată la data de 15 mai 2009 - 11. f. 26-31 dosar urmărire penală, deci după 5 luni de la comiterea faptelor, apelanţii-inculpaţi puteau să-şi dea seama uşor că partea vătămate nu are vârsta de 15 ani.
Pentru reţinerea agravantei prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. esenţial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis aceasta posibilitate.
Lipsa reprezentării în plan subiectiv a faptului că partea vătămată, cu care inculpaţii au întreţinut relaţii sexuale, este minoră sub 15 ani excede posibilitatea aplicării agravantei prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen.
Per a contrario, reprezentarea în plan subiectiv, de către inculpaţi că victima e minoră sub 15 ani nu excede, ci, din contră, impune aplicarea agravantei menţionate.
Literatura de specialitate arată că, nu interesează dacă autorul faptei ştia cu certitudine vârsta victimei sau nu - pentru existenţa agravantei fiind suficientă intenţia indirectă -esenţial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis şi această posibilitate.
Din actele dosarului a rezultat că partea vătămată a stat de vorbă cu inculpatul N.D., spunându-i numele, vârsta, faptul că este elevă. Inculpatul A.A. a arătat că a întrebat-o pe partea vătămată câţi ani are, susţinerea că partea vătămată i-ar fi răspuns că arc 16 ani fiind neverosimilă.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond a dat faptelor săvârşite de inculpaţi o corectă încadrare juridică.
Criteriul distinctiv dintre infracţiunea de viol şi cea de raport sexual cu o minoră este lipsa sau, dimpotrivă, existenţa acordului subiectiv pasiv al infracţiunii.
Ori, în raport de aspectele mai sus arătate, s-a constatat cu certitudine că apelanţii-inculpaţi au întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată împotriva voinţei sale, astfel că aceştia se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., iar nu de comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., astfel că nu s-a impus schimbarea încadrării juridice, aşa cum au solicitat apelanţii-inculpaţi.
De altfel, ipoteza prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., are în vedere imposibilitatea victimei de a se apăra, exprimându-şi, în acest fel, refuzul de a consimţi la raport sexual, ori de a-şi manifesta refuzul, când asemenea situaţii sunt determinate de incapacitatea fizică a victimei de a opune rezistenţă, ori de incapacitatea sa psihică.
Ori, în raport de aspectele mai sus prezentate, a rezultat cu certitudine că intimata-parte vătămată a fost în imposibilitate de a se apăra, exprimându-şi în acest fel refuzul de a consimţi la raport sexual.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, aşa cum s-a arătat, instanţa de fond a dat dovadă de foarte multă înţelegere prin reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., pentru inculpaţii N.D. şi A.A. şi cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. şi dând eficienţă prevederilor art. 76 C. pen., referitoare la efectele circumstanţelor atenuante a aplicat inculpaţilor S.M. şi A.A. pedepse principale pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., de doar 4 (patru) ani, respectiv 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi ca pedeapsă complementară.
Potrivit art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., poate constitui circumstanţă atenuantă atitudinea infractorului rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţilor, comportarea sinceră în cursul procesului şi înlesnirea descoperii ori arestării participanţilor.
Din lucrările dosarului s-a constatat ca nici una dintre aceste împrejurări nu sunt îndeplinite în cauză.
Inculpaţii nu s-au prezentat de bună voie în faţa autorităţilor, ci dimpotrivă, aşa cum a rezultat şi din transcrierea înregistrării convorbirilor şi comunicărilor telefonice inculpaţii S.M. şi N.D. au încercat să zădărnicească aflarea adevărului.
Nici unul dintre inculpaţi nu au înlesnit descoperirea ori arestarea participanţilor la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi şi judecaţi.
Referitor la cealaltă împrejurare care ar putea fi reţinută ca circumstanţă atenuantă „comportarea sinceră în cursul procesului", Curtea a constată că nici aceasta nu este îndeplinită.
Comportarea sinceră în cursul procesului presupune recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, detalierea împrejurărilor în care s-au comis faptele, etc, ori, inculpaţii au negat săvârşirea infracţiunii de viol, susţinând că au întreţinut relaţii sexuale cu intimata-parte vătămată cu acordul acesteia, ceea ce echivalează cu negarea săvârşirii infracţiunii pentru care sunt judecaţi.
Apoi, familia apelantului-inculpat A.A., a încercat o înţelegere frauduloasă cu familia intimatei-parte vătămată pentru a-l exonera de răspundere penală pe acesta.
Însă, aflându-se doar în apelul inculpaţilor, Curtea nu a putut înlătura circumstanţele atenuante reţinute de instanţa de fond în favoarea celor doi inculpaţi S.M. şi A.A., deoarece ar nesocoti principiul nori reformatio in pejus, prevăzut de art. 372 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru aceleaşi considerente nu s-a impus a se acorda o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute de instanţa de fond, aşa cum s-a solicitat de apelanţii-inculpaţi S.M. şi A.A. în memoriile depuse. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, astfel că prin Decizia penală nr. 22 din 09 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.A. împotriva sentinţei penale nr. 188/ P din data de 28 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ.
În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. cu art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa principală aplicată inculpatului de instanţa de fond, perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunţării hotărârii apelate, respectiv de la data de 28 octombrie 2009, şi având în vedere aspectele mai sus arătate, Curtea a constatat că în cauză este incident motivul fundamental pentru menţinerea măsurii arestului preventiv, „suspectul a comis o infracţiune şi prin punerea sa în libertate există riscul să tulbure ordinea publică".
Potrivit practicii C.E.D.O. (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenţia preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, rară a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Ori, în această cauză, un asemenea interes este evident.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O., privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere şi în raport de fapta ce formează obiectul judecăţii", s-a impus a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., art. 5 paragraf 3 din Convenţie, modificat prin Protocolul nr. 1, potrivit cărora "orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraf 1 Iit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Referindu-se la „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", C.E.D.O. a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare şi la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului şi comportamentul autorităţilor competente (Decizia C.E.D.O. din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanţa europeană a statuat că acest moment este „data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanţei competente, potrivit dispoziţiilor legii naţionale sau „o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). în această privinţă, Curtea Europeană face precizarea că noţiunea de „acuzaţie penală", în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă şi noţiunii de „urmări importante " privitoare la situaţia învinuitului (Decizia C.E.D.O. din 25 mai 1998 cauza Hozee c. Olandei).
Cât priveşte data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data pronunţării hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (Decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere şi „comportamentul acuzatului", cerând ca acesta să coopereze activ cu autorităţile judiciare (Decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franţei).
Aplicând aceste principii la speţa de faţă, durata arestării preventive a apelanţilor-inculpaţi nu poate fi apreciată că a depăşit un termen rezonabil, aşa cum este prevăzut de art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O., organele judiciare luând toate măsurile procedurale pentru soluţionare cu celeritate a cauzei, astfel că măsura menţinerii măsurii arestului preventiv este conformă şi cu aceste dispoziţii şi nici chiar prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Pentru aceleaşi motive, nu s-a impus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate.
În conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) C. proc. pen., cu art. 189 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile M.J., către Baroul Bacău, a onorariilor avocat oficiu în sumă de câte 300 lei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., respectiv art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
Împotriva aceste decizii, a declarat recurs procuratorul B.V., mandatat de A.G., tatăl inculpatului A.A.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 362 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 3852 C. proc. pen., prin care se reglementează "Persoanele care pot face apel" respectiv: "Pot face apel:
a) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Apelul procurorului în ce priveşte latura civilă este inadmisibil în lipsa apelului formulat de partea civilă, cu excepţia cazurilor în care acţiunea civilă se exercită din oficiu;
b) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. împotriva sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;
c) partea vătămată, în ce priveşte latura penală;
d) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;
e) martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
f) orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.
Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b) - f) şi de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat, şi de către soţul acestuia."Precum, şi "Persoanele care pot face recurs - Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător.
Din economia acestor texte de lege, rezultă că în cauză recursul a fost declarat de o persoană fără calitate procesuală în cauză, respectiv de către domnul V.B., persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în baza Legii nr. 51/1995, nefiind înscrisă în tabloul avocaţilor a tradiţionalei U.N.B.R., şi a fost mandatat prin procura specială de către A.G., tatăl inculpatului A.A., deşi inculpatul era major la acea dată, fiind născut la data de 27 august 1986.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct 1 lit. a) teza a ll-a, C. proc. pen., se va respinge ca inadmisibil, recursul inculpatului A.A. împotriva Deciziei penale nr. 22 din 09 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.cauze minori şi familie.
Se va deduce în continuare durata arestării preventive de la 09 februarie 2010 la 12 mai 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul inculpatului A.A. împotriva Deciziei penale nr. 22 din 09 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.cauze minori şi familie.
Deduce în continuare durata arestării preventive de la 09 februarie 2010 1a 12 mai 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3154/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2103/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
