ICCJ. Decizia nr. 1878/2010. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1878/2010

Dosar nr. 2244/36/2008

Şedinţa publică din 12 mai 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 377 din 17 septembrie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia penală, a dispus următoarele:

I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul Ş.R. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 11 C. pen., a condamnat pe inculpatul Ş.R. la pedeapsa de 3 ani si 0 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (parte vătămată R.S.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul Ş.R. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (parte vătămată M.I.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul Ş.R. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (parte vătămată Ş.A.).

În baza art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul Ş.R. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (parte vătămată M.P.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, în final inculpatul Ş.R. executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului Ş.R. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului Ş.R. perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 04 martie 2006 la 19 decembrie 2007.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ş.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ş.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (parte vătămată R.S.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul Ş.I. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (parte vătămată M.I.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul Ş.I. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (parte vătămată Ş.A.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, în final inculpatul Ş.I. executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului Ş.l. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului Ş.l. perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 02 martie 2006 la 19 decembrie 2007.

III. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ş.P. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul Ş.P. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (parte vătămată M.I.).

În baza a rt. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul Ş.P. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (parte vătămată Ş.A.).

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului Ş.P. prin sentinţa penală nr. 203 din 27 ianuarie 2005 a Judecătoriei Medgidia.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen. şi art. 85 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului Ş.P. prin sentinţa penală nr. 203 din 27 ianuarie 2005 a Judecătoriei Medgidia, în final inculpatul Ş.P. executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului Ş.P. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului Ş.P. perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 02 martie 2006 la 19 decembrie 2007.

IV. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 Iit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata I.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpata I.A., fiica lui C. şi E. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (parte vătămată R.S.).

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei lbram Am ide drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a menţinut măsura obligării inculpaţilor Ş.R., Ş.I. şi Ş.P. de a nu părăsi ţara, dispusă prin Decizia penală nr. 88/MP din 07 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 10973/118/2007.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii Ş.R., Ş.I. şi Ş.P. la plata sumei de 5000 lei daune morale către fiecare dintre părţile vătămate M.l. şi Ş.A.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii Ş.R. şi l.I. la plata sumei de 5000 lei daune morale către partea civilă R.S.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat art. 998, 999 C. civ. inculpatul Ş.R. a fost obligat la plata sumei de 1000 lei daune morale către partea civilă M.P.

În baza art. 353 şi art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţa D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Constanţa nr. 56/D din 27 martie 2006 asupra imobilului situat în mun. Medgidia, judeţul Constanţa, aparţinând inculpatului Ş.R.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 01 iunie 2004, numita M.D. a reclamat faptul că fiul său minor M.P., handicapat locomotor, a fost răpit de inculpatul Ş.R.

Audiată fiind la sediul Biroului Teritorial Constanta, aceasta a declarat că inculpatul Ş.R., pe care l-a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate, l-a sechestrat pe fiul său minor M.P. în locuinţa acestuia din Medgidia, cu scopul de a-i face paşaport şi a-l duce in Italia să cerşească in beneficiul lui, fapt care însă nu s-a realizat, întrucât minorul nu avea nici un act de stare civilă.

Partea vătămată M.P. a fost audiată în prezenţa unui apărător din oficiu, ocazie cu care a confirmat faptul că inculpatul Ş.R., pe care l-a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate, l-a răpit de pe raza oraşului Medgidia şi l-a sechestrat mai multe zile în locuinţa sa din aceeaşi localitate, timp în care a încercat să-i obţină eliberarea unui paşaport cu datele de stare civilă ale nepotului său S.

Din declaraţia numitei M.D. a rezultat faptul că după câteva zile de la dispariţia fiului său, aflând că acesta se află la domiciliul lui Ş.R., l-a ameninţat pe inculpat că-l va reclama la poliţie, motiv pentru care acesta l-a eliberat pe fiul său, care se alia într-o cameră din locuinţa inculpatului Ş.R.

La data de 14 martie 2005, numita M.F. a formulat o plângere penală prin care menţiona că fiul său handicapat locomotor, M.l., a fost exploatat în Italia prin obligarea la practicarea cerşetoriei, aproximativ 1 an de zile de inculpatul Ş.R. şi membrii familiei acestuia.

M.l. prezintă deficienţe majore de exprimare, comunicând prin sunete şi semne înţelese de mama acestuia. Acesta nu este şcolarizat şi nu cunoaşte limbajul mimico-gestual, astfel că nu s-a putut proceda la audierea acestuia în prezenta unui translator specializat, nici in cursul urmăririi penale şi nici în cursul judecăţii, ci doar prin intermediul mamei sale.

Din declaraţia victimei M.l. luată în prezenta apărătorului şi a mamei sale, M.F., rezultă că Ş.R. l-a înşelat, promiţându-i că îl va duce în Italia, la un spital, să-l trateze, motiv pentru care el a fost de acord să-l însoţească pe acesta.

Inculpatul Ş.R. i-a procurat documentele de călătorie şi l-a dus în Italia, unde prin ameninţări şi violenţe, împreună cu fiii săi, inculpaţii Ş.I. şi Ş.P., l-a obligat să cerşească, iar banii câştigaţi din această activitate erau însuşiţi în totalitate de inculpaţi.

M.l. are zona plantară a ambelor picioare amputată (foto filele 35-38 dosar de urmărire penală), iar conform declaraţiei sale cei trei inculpaţi susmenţionaţi l-au suspus la tratamente neomenoase, obligându-l ca pe timp de iarnă să-şi expună infirmitatea în zona Domului din Milano.

Victima a fost sechestrată în Italia, într-o baracă în care locuia familia Ş., fiind ameninţată şi agresată de inculpaţii Ş.R., Ş.I. şi Ş.P. ori de cate ori solicita să fie adusă în România.

De altfel, inculpaţii au reţinut paşaportul victimei, astfel ca aceasta nu se putea întoarce în România fără acordul lor.

În aceste împrejurări, inculpaţii şi-au însuşit zilnic sumele de bani câştigate de victimă prin practicarea cerşetoriei.

În aceeaşi perioadă, partea vătămată Ş.A. care, de asemenea, prezintă handicap locomotor, a fost obligat de inculpaţii Ş.R., Ş.I. si Ş.P. să cerşească în beneficiul lor în Milano - Italia.

Victima Ş.A. a fost identificată de lucrătorii de poliţie şi audiată în prezenţa apărătorului din oficiu, ocazie cu care a declarat că inculpatul Ş.R. i-a propus să-l însoţească în Italia, promiţându-i că în această ţară îl va ajuta să câştige bani din vânzarea ziarelor, propunere cu care victima a fost de acord.

Inculpatul Ş.R. i-a procurat documentele necesare călătoriei, a achitat costul acesteia şi l-a dus în Italia, în aceeaşi locaţie în care era şi M.I., pe care l-a recunoscut din fotografiile care i-au fost prezentate (proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere, filele 83-90 dosar de urmărire penală).

Din declaraţia părţii vătămate Ş.A. rezultă că. acolo se aflau şi inculpaţii Ş.I. şi Ş.P. Aceştia i-au solicitat victimei să cerşească pentru a se întreţine, propunere pe care Ş.A. nu a putut să o refuze datorită faptului că inculpaţii i-au solicitat să le restitui contravaloarea cheltuielilor aferente călătoriei şi obţinerii documentelor necesare. De altfel, acesta nici nu ar fi avut posibilitatea să se întoarcă în România, întrucât inculpaţii i-au reţinut paşaportul.

Acesta a fost nevoit să cerşească pentru inculpaţi, fiind supravegheat în teren de inculpatul Ş.I. Zilnic victima preda toţi banii câştigaţi din practicarea cerşetoriei inculpatului Ş.R., convinsă fiind că acesta îi trimite lunar, in România, concubinei sale A.N., suma de 15 milioane lei, aşa cum inculpatul îi promisese.

Ş.A. a reuşit să ia legătura telefonic cu concubina sa A.N. Împrejurare în care a aflat că de fapt inculpatul Ş.R. nu îi trimitea acesteia bani, motiv pentru care a solicitat să fie dus în România, refuzând să mai cerşească, fapt care l-a determinat pe inculpatul Ş.R. să o aducă şi pe aceasta în Italia, cu scopul de a determina victima să cerşească în continuare pentru el.

Inculpaţii au achitat contravaloarea călătoriei acesteia, A.N. fiind dusă în Italia de numitul C.N. care efectua activităţi de transport. Din declaraţia martorei A.N. rezultă că în Italia a locuit împreună cu concubinul său Ş.A. în baraca aparţinând familiei Ş. şi că a văzut că Ş.A. şi M.I. cerşeau pentru Ş.R., Ş.l. şi Ş.P.

În anul 2004 partea vătămată R.S. s-a întâlnit in mun. Medgidia cu inculpata I.A., concubina inculpatului Ş.l., care i-a propus să o ducă în Italia unde locuia mama ei, pentru a-i găsi un loc de muncă, propunere cu care aceasta a fost de acord.

Inculpata I.A. a achitat contravaloarea călătoriei până în Italia şi a dat părţii vătămate suma de bani ce trebuia prezentată autorităţilor vamale la ieşirea din ţară, iar partea vătămată R.S. a părăsit România însoţită fiind de inculpata I.A., insa in Italia aceasta din urma a dus-o într-o baracă în care locuia inculpatul Ş.R.

Aici victima a fost agresată şi sechestrată de inculpata I.A. şi de inculpatul Ş.R., iar acesta din urmă a agresat-o, încercând să o determine să practice prostituţia sub pretextul achitării cheltuielilor efectuate pentru transport.

Profitând de neatenţia celor doi, victima a reuşit să fugă şi cu ajutorul unei persoane din Medgidia, pe care a întâlnit-o în Milano, a reuşit să ia legătura cu mama sa R.H., aflată în acelaşi oraş din Italia, cu care s-a întors în tară.

Retine prima instanţă că inculpaţii au fost trimişi în judecata si pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003 iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Noţiunea de grup infracţional este definită în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003, reprezentând acel grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Din definiţia dată chiar de legiuitor rezultă că grupul infracţional implică participarea a cel puţin trei persoane, care trebuie să acţioneze în mod unitar, pe baza unei structuri bine definite, în care conducerea şi rolul fiecărui component al grupului să fie prestabilite. Participaţia penală nu poate conduce, în mod automat, la reţinerea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, chiar dacă sunt comise infracţiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 39/2003, în măsura în care nu se constată realizarea condiţiile specifice grupului infracţional.

În cazul de faţă, instanţa de fond a reţinut participarea a trei inculpaţi - Ş.R., Ş.I., Ş.P. doar cu privire la comiterea infracţiunilor de trafic de persoane faţă de părţile vătămate M.I. şi Ş.A. Cu toate că cei trei inculpaţi au contribuit la săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, activitatea lor infracţională nu este specifica unui grup infracţional, deoarece contribuţia celor trei inculpaţi la comiterea infracţiunilor nu a avut loc în cadrul unei structuri organizate. Inculpaţii sunt rude (Ş.R. este tatăl inculpaţilor Ş.I. şi Ş.P.), iar colaborarea lor în exploatarea părţilor vătămate M.I. şi Ş.A. s-a produs pe fondul relaţiilor de familie, iar nu pe baza unei înţelegeri convenite în cadrul unei structuri infracţionale. Din mijloacele de probă administrate nu rezultă că trei inculpaţi au avut o organizare, o conducere şi o coordonare prestabilite, iar activităţile pe care le desfăşurau să fi fost circumscrise acestor caracteristici. Inculpatul Ş.R. transporta, de regulă, persoanele în Italia, dar transporatul a mai fost realizat şi de inculpatul Ş.I., care l-a adus în ţară pe M.I. De asemenea, nu se poate trage o concluzie că vreunul dintre cei trei inculpaţi ar fi avut rolul de conducător al grupului. în ceea ce o priveşte pe partea vătămată R.S., participarea infracţională a aparţinut inculpaţilor Ş.R. şi I.A., aceasta din urmă asigurând recrutarea şi transportarea părţii vătămate în Italia, spre deosebire de cazul celorlalte părţi vătămate, de unde rezultă că participaţia inculpaţilor avea caracter conjunctural, iar nu pe baza unor atribuţii clare în cadrul unui grup infracţional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 39/2003.

Inculpata I.A. a comis fapta de trafic de persoane doar împreună cu inculpatul Ş.R., iar în lipsa participaţiei penale a trei persoane este exclusă existenţa grupului infracţional, deci infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu poate fi reţinută nici inculpatei I.A.

Ca atare, sub aspectul laturii obiective, prima instanţă a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii I.A., Ş.I., Ş.P. şi Ş.R.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a declarat apel pentru nelegalitatea şi netemeincia sentinţei, criticând greşita achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, greşita achitare a inculpatului Ş.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) - parte vătămată R.S. şi greşita individualizare a pedepselor.

Inculpata I.A. a solicitat să se dispună, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a obligat-o pe partea vătămată R.S. să meargă în Italia in vederea practicării prostituţiei, nu au făcut decât să călătorească

Împreună; în subsidiar, a solicitat a se avea în vedere că se alia la primul conllict cu legea penală, are trei copii minori în întreţinere şi să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Inculpatul Ş.R. a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile, considerând că din probele administrate în cauză nu rezultă că bar fi transportat în Italia pe minorul cu handicap, iar în ceea ce pliveşte pe partea vătămată M.I., de asemenea, a solicitat a se constata că la momentul săvârşirii faptei el se afla în ţară, iar partea vătămată în Italia; referitor la partea vătămată Ş.A. a precizat că singura culpă a fost aceea că l-a transportat pe acesta; a susţinut că toţi martorii au declarat că baraca în care locuiau nu era păzită, putând astfel oricând să anunţe organele de poliţie; în subsidiar, a solicitat a se avea în vedere că are o societate comercială, că nu şi-a câştigat existenţa din obligarea părţilor vătămate să practica cerşetoria sau prostituţia, că are un copil minor în întreţinere şi că a conştientizat că a avut un conflict cu legea penală şi, prin urmare, să se dispună reducerea pedepsei.

Inculpatul Ş.I., a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta nefiind săvârşită de el; cu privire la partea vătămată Ş.A., a precizat că aceasta nu a avut nimic de a face cu inculpatul, nu se întâlneau, iar referitor la partea vătămată M.I. consideră că există contradicţii în declaraţiile date în cauză, contradicţii ce nu au fost clarificate pe parcursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond.

Inculpatul Ş.P. a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi la cele personale.

Prin Decizia penală nr. 14/MP din 09 septembrie 2009, Curtea de Apel Constanta, secţia penală, a dispus următoarele:

1) a respins ca nefondate respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, inculpatul S.I., inculpatul S.P. şi inculpatul S.R.

A menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara faţă de cei trei inculpaţi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelanţii inculpaţi Ş.I., Ş.P. şi Ş.R. la plata sumei de 600 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

2) a admis apelul declarat de inculpata I.A. împotriva sentinţei penale nr. 377 din data de 17 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi a dispus următoarele:

În baza art. 86 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei.

Conform art. 86² C. pen., a fixat termenul de încercare de 5 ani (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei) şi, pe durata acestuia, inculpata se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86¹ C. pen.:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de (existenţă.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) se comunică serviciului stabilit îa lit. a).

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei cu privire la art. 86¹ C. pen. referitor la revocarea suspendării.

A făcut aplicarea art. 71 alin. ultim. C. pen., cu privire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii în măsura în care nu contravin deciziei.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În urma examinării sentinţei atacate sub toate aspectele de fapt şi de drept, pe baza actelor lucrărilor din dosarul cauzei, curtea de apel a constatai că doar apelul declarat de către inculpata I.A. este fondat, celelalte apeluri nefiind fondate, pentru următoarele considerente:

În opinia curţii de apel, prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză.

Astfel, cu privire la fapta de lipsire de libertate a părţii vătămate M.P., instanţa de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că partea vătămată M.P. a fost. audiată în prezenţa unui apărător din oficiu, ocazie cu care a confirmat faptul că inculpatul Ş.R., pe care l-a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate, l-a răpit de pe raza oraşului Medgidia şi l-a sechestrat mai multe zile în locuinţa sa din aceeaşi localitate, timp în care a încercat să-i obţină eliberarea unui paşaport cu datele de stare civilă ale nepotului său S.

În condiţiile în care, în faza de urmărire penală, partea vătămată M.P. şi martora M.D. au dat declaraţii care se coroborau şi din care reieşea că inculpatul Ş.R. l-a sechestrat pe fiul său minor M.P. în locuinţa acestuia din Medgidia, cu scopul de a-i face paşaport şi a-l duce în Italia să cerşească in beneficiul lui, prima instanţă a reţinut în mod temeinic starea de fapt în raport de declaraţiile din faza de urmărire penala, care dovedesc vinovăţia inculpatului Ş.R.; declaraţiile părţii vătămate din faza de judecată sunt contradictorii atât între ele (partea vătămată M.P. declarând fie că nu îl cunoaşte pe inculpatul Ş.R. f. 66 vol. II Dosar nr. 616/118/2006, fie că a fost de mai multe ori la locuinţa inculpatului Ş.R., împreună cu tatăl său, pentru a-l ajuta pe inculpate la renovarea locuinţei - f. 244 dosar fond ), dar şi prin referire la cele din faza de urmărire penală, fără a fi justificate în mod serios aceste schimbări de declaraţii şi, prin urmare, în mod corect au fost înlăturate (motivaţia constând în faptul că partea vătămată M.P. şi martora M.D. ar fi fost influenţaţi de numitul Ş.P.R., fratele inculpatului Ş.R., cei doi fiind în conflict, nefiind temeinică deoarece la data când M.D. a formulat plângerea penală - 01 iunie 2004 cei doi nu erau în relaţii de duşmănie, conflictele survenind în anul 2005.

În ceea ce priveşte fapta de traficare a părţii vătămate M.I., curtea de apel a reţinut că implicarea inculpaţilor Ş.R., Ş.I. şi Ş.P. rezultă din declaraţiile părţii vătămate M.l. şi ale martorei M.F.

Astfel, partea vătămată M.I. a declarat că a fost dus în Italia în luna aprilie 2004 de inculpatul Ş.R., care i-a facilitat şi obţinerea documentelor de călătorie, iar în Italia era supravegheat de ceilalţi doi coinculpaţi – Ş.I. şi Ş.P. Din Italia partea vătămată a fost adusă cu un autovehicul de inculpatul Ş.I., întrucât inculpaţii au aliat că M.F. îl reclamase în România pentru răpirea fiului său.

Declaraţiile părţii vătămate privind deplasarea către şi din Italia sunt confirmate de intrările - ieşirile din România. Din înscrisul aflat la fila 148 dosar de urmărire penală rezultă că partea vătămată M.I. a ieşit din ţară la data de 03 martie 2004 cu autovehiculul. La aceeaşi dată şi cu acelaşi autovehicul a ieşit din ţară şi inculpatul Ş.R. (fila 151 dosar urmărire penală). Partea vătămată M.I. a revenit în ţară la data de 06 februarie 2005 cu autovehiculul, acelaşi cu care a revenit şi inculpatul Ş.I. (fila 154 dosar urmărire penală).

Aceste mijloace de probă se coroborează şi cu declaraţiile martorei M.F. care a declarat că a mers în Italia după fiul său M.I., împreună cu martorul C.N., dar nu l-a mai găsit pe fiul său. Şi aceste susţine sunt confirmate de verificările privind intrările - ieşirile din România ale martorei (fila 155 dosar urmărire penală), din care rezultă că a ieşit din ţară în dat de 04 februarie 2005 şi a intrat în data de 06 martie 2005, precum şi cu declaraţia martorului C.N. care a confirmat că M.F. a fost cu acesta în Italia pentru a-l aduce pe M.I., iar inculpatul Ş.R. i-a reproşat că i-a arătat martorei M.F. locul unde se afla, cu declaraţiile părţii vătămate Ş.A. şi martorei A.N. care au confirmat, de asemenea, că M.I. cerşea pentru cei trei inculpaţi, care îl şi supravegheau şi îl cazau într-o baracă.

Chiar dacă inculpatul Ş.R. nu se afla în Italia la data de 04 februarie 2005, deoarece din verificările privind intrările - ieşirile din România rezultă că a intrat în România la data de 29 ianuarie 2005 şi a ieşit la data de 06 februarie 2005 (conform menţiunilor din paşaportul inculpatului), aceasta nu exclude activitatea sa infracţională, întrucât în lipsa sa partea vătămată era supravegheată de ceilalţi coinculpaţi.

În ceea ce priveşte fapta de traficare a părţii vătămate Ş.A., instanţa de apel a reţinut că aceasta a fost dovedită prin declaraţiile părţii vătămate coroborate cu declaraţiile martorei M.F., mama victimei M.I., care a relatat că i-a întâlnit în Italia pe Ş.A. şi concubina acestuia, A.N., care locuiau în baraca familiei Ş., cu declaraţia martorului Ş.B. care a declarat faptul că în timp ce lucra în oraşul Milano ca zilier a văzut că Ş.A. şi M.I. cerşeau pentru membrii familiei Ş. şi că le-a ajutat pe respectivele persoane şi pe M.F. să se întoarcă în România, cu declaraţia martorului C.N. care a confirmat faptul că Ş.A. şi M.I. locuiau în baraca aparţinând inculpaţilor Ş.R., Ş.I. şi Ş.P., cu verificările privind intrările - ieşirile din România din care rezultă că Ş.A. a ieşit din ţară împreună cu inculpatul Ş.R. la data de 31 iulie 2004 cu autovehiculul, fiind însoţiţi şi de martorul C.N.; partea vătămată Ş.A. a revenit în ţară la data de 10 martie 2005 împreună cu martora A.N., care fusese transportată în Italia de C.N., ieşind din România la data de 19 ianuarie 2005 (filele 142-144 dosar urmărire penală).

Instanţa de apel a mai reţinut, în acelaşi sens, că la locuinţa familiei Ş. situată în Medgidia, s-a efectuat o percheziţie domiciliară în baza autorizaţiei Tribunalului Constanţa din 01 martie 2006, ocazie cu care au fost găsite copii de pe actele de start1 civilă ale victimei Ş.A. (proces-verbal de percheziţie şi anexele, filele 91-97 dosar de urmărire penală).

În ceea ce priveşte fapta de traficare a părţii vătămate I.A., curtea de apel a reţinut că această faptă reiese din verificările efectuate în baza de date a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră potrivit cărora, într-adevăr, victima R.S. a părăsit teritoriul României la data de 12 noiembrie 2004 în acelaşi mijloc de transport cu inculpata I.A. şi s-a întors în ţară la data de 17 noiembrie 2004, însoţită fiind de mama sa R.H., aşa cum aceasta a declarat constant cu ocazia audierii sale (proces-verbal de verificare şi anexele, filele 167-168 dosar de urmărire penală), coroborată cu declaraţia martorei R.H. care a relatat că fiica sa prezenta urme evidente de violenţă şi după ce a aflat de la aceasta că a fost agresată de inculpatul Ş.R. au părăsit imediat Italia şi s-au intors în România, unde victima R.S. a fost internată în spital; în mod corect instanţa de fond a reţinut că plecarea părţii vătămate în Italia, urmată de revenirea în ţară cu mama sa la un interval scurt de timp, face credibilă varianta de fapt expusă de partea vătămată; dacă partea vătămată dorea să meargă în Italia pentru a munci, aşa cum susţin inculpaţii, nu se justifică de ce ar fi dorit să revină în ţară în timp aşa de scurt, decât dacă apăruse un motiv obiectiv, cum ar fi cel invocat în declaraţiile sale.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod temeinic instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpaţilor I.A. şi Ş.R. în comiterea infracţiunii de trafic de persoane, în modalitatea asigurării recrutării şi transportului în Italia prin înşelăciune în scopul exploatării (obligarea la practicarea prostituţiei).

Curtea de apel a mai constatat că în mod temeinic prima instanţă a reţinut că probatoriul administrat în cauză nu confirmă participarea şi a inculpatului Ş.I. la săvârşirea faptei de traficare a părţii vătămate A.A. Astfel, instanţa de apel a reţinut că partea vătămată R.S. a declarat că inculpata I.A. i-a propus să meargă în Italia pentru a munci, aceeaşi inculpată i-a plătit transportul şi i-a dat suma de bani ce trebuia prezentată autorităţilor vamale la ieşirea din ţară, iar în Italia inculpatul Ş.R. a încercat să o oblige la prostituţie; singura referire la inculpatul Ş.I. constă în aceea că le-a transportat pe partea vătămată R.S. şi inculpata I.A., cu un autoturism, până la gara din Medgidia, de unde au plecat cu trenul către Galaţi, de unde au plecat cu un autocar în Italia însă contribuţia inculpatului Ş.I., de a transportat partea vătămată R.S. şi inculpata I.A. până la gara din Medgidia, nu poate fi asimilată vreuneia dintre acţiunile care realizează elementul material al infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase); transportarea până la gara din aceeaşi localitate nu poate fi asimilată acţiunii de transport care realizează elementul material al infracţiunii de trafic de persoane, deoarece acest transport nu a urmărit şi nu a contribuit la asigurarea exploatării părţii vătămate, inculpatul Ş.l. neefectuând vreo activitate de recrutare a părţii vătămate R.S., astfel cum s-a reţinut prin rechizitoriu.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanţa de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, din definiţia dată chiar de legiuitor, grupul infracţional implică participarea a cel puţin trei persoane, care trebuie să acţioneze în mod unitar, pe baza unei structuri bine definite, în care conducerea şi rolul fiecărui component al grupului să fie prestabilite. Participatia penală nu poate conduce, în mod automat, la reţinerea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, chiar dacă sunt comise infracţiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 39/2003, în măsura în care nu se constată realizare condiţiile specifice grupului infracţional.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a constatat că participarea a trei inculpaţi - Ş.R., Ş.I., Ş.P. s-a reţinut doar cu privire la comiterea infracţiunilor de trafic de persoane faţă de părţile vătămate M.I. şi Ş.A.

Instanţa de apel a constatat că din nici un mijloc de probă administrat în cauza nu reiese că activitatea lor infracţională este specifica unui grup infracţional organizat deoarece contribuţia celor trei inculpaţi la comiterea infracţiunilor nu a avut loc în cadrul unei structuri organizate; astfel, instanţa de apel a constatat că nu s-a dovedit că fiecare dintre cei trei inculpaţi avea un anumit rol în săvârşirea faptelor, respectiv activitatea de recrutare să fie în sarcina unuia dintre ei, activitatea de transport a părţilor vătămate în străinătate să fie în sarcina altui inculpat, şi la fel şi în cazul activităţilor de transferare, cazare, primire şi exploatare a părţilor vătămate, neputându-se reţine că fiecare dintre inculpaţi avea un rol determinat în cadrul grupului, că exista o anumită ierarhie şi anumite sarcini exprese pentru fiecare dintre inculpaţi.

S-a concluzionat că în mod temeinic instanţa de fond a reţinut că inculpaţii sunt rude (Ş.R. este tatăl inculpaţilor Ş.I. şi Ş.P.), iar colaborarea lor în exploatarea părţilor vătămate M.I. şi Ş.A. s-a produs pe fondul relaţiilor de familie, iar nu pe baza unei înţelegeri convenite în cadrul unei structuri infracţionale, participatia inculpaţilor avea caracter conjunctural, iar nu pe baza unor atribuţii clare în cadrul unui grup infracţional in sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 (inculpatul Ş.R. transporta, de regulă, persoanele în Italia, dar transportul a mai fost realizat şi de inculpatul Ş.l., care l-a adus în ţară pe M.I.; în ceea ce o priveşte pe partea vătămată R.S., participarea infracţională a aparţinut inculpaţilor Ş.R. şi I.A., aceasta din urmă asigurând recrutarea şi transportarea părţii vătămate în Italia, spre deosebire de cazul celorlalte părţi vătămate). Inculpata I.A. a comis fapta de trafic de persoane doar împreună cu inculpatul Ş.R., iar în lipsa participaţiei penale a trei persoane este exclusă existenţa grupului infracţional, deci infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu poate fi reţinută nici inculpatei I.A.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat, sub aspectul laturii obiective, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a stabilit pentru fiecare inculpat; o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social ridicat al infracţiunilor, formei continuate de săvârşire a infracţiunilor, persoanei acestora, atitudinii lor nesincere, neimpunându-se reţinerea în favoarea lor a unor circumstanţe atenuante.

Curtea de apel a mai constatat că modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanţă în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Ş.R., Ş.I. şi Ş.P., scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepselor, având în vedere pericolul social ridicat al infracţiunilor reţinute în sarcina lor, forma continuată a acestor infracţiuni, participaţia la săvârşirea mai multor infracţiuni.

Curtea de apel a apreciat însă, în ceea ce o priveşte pe inculpata I.A., că apelul declarat de către aceasta este fondat sub aspectul individualizării judiciare a modalităţii de executare. în sarcina acesteia a fost reţinută săvârşirea unei singure infracţiuni, respectiv cea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (parte vătămată R.S.), faptul că nu a fost săvârşită în formă continuată (ca în cazul infracţiunilor de trafic de persoane reţinute în sarcina celorlalţi inculpaţi), modalitatea concretă de săvârşire a faptei (recrutare şi transport a părţii vătămate R.S. până în Italia, neexercitând nici o violenţă asupra acesteia), precum şi faptul că are trei copii în întreţinere, tatăl copiilor fiind inculpatul Ş.l.

Faţă de aceste considerente, curtea de apel a apreciat că se impune schimbarea modalităţii de executare stabilită de către instanţa de fond, clin executarea în regim de detenţie, în suspendare sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei A.A. în condiţiile art. 86¹ C. pen.

Împotriva deciziei au declarat prezentele recursuri M.P. (motive scrise de recurs, fii. 8-18) şi inculpaţii Ş.R., Ş.I. şi Ş.P., motivele fiind, în sinteză, aceleaşi cu cele susţinute în apel (inculpaţii neformulând motive scrise de recurs, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., acestea - expuse oral, cu ocazia dezbaterilor - fiind menţionate în încheierea de dezbateri de la termenul clin 27 aprilie 2010).

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constata următoarele:

- în recurs, cu acordul lor, cei 4 inculpaţi au fost ascultaţi (fii. 98, 98, 100, 101), cu excepţia probelor (înscrisuri) în circumstantiere, aceştia neformulând cereri pentru încuviinţarea ori administrarea de probe noi;

- în apel, toţi cei 4 inculpaţi şi-au exercitat „dreptul la tăcere" (fii. 135-138), fiind depuse la dosar înscrisuri, ca probe în circumstanţiere;

- în primă instanţă, fiecare inculpat a dat ample declaraţii (fii. 100-101, 102-103, 104, 105), toţi depunând înscrisuri - probe în circumstanţiere (fii. 224 verso). în condiţiile neformulării altor cereri şi nici propunerii altor probe noi, instanţa de fond a dispus trecerea la dezbateri (pag.2 a încheierii de dezbateri şi de amânare a pronunţării sentinţei).

Cu privire la fondul recursurilor declarate, Înalta Curte constată următoarele:

M.P. a criticat cele 2 hotărâri cu referire la achitările dispuse (pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - cu privire la toţi cei 4 inculpaţi şi, respectiv, pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) - numai cu privire la inculpatul Ş.I.) - caz de casare invocat art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Criticile nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Definiţia noţiunii de „grup infracţional organizat" este dată de art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege - grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni si care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Aceste dispoziţii legale preiau conţinutul textului art. 2 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificată de România prin Legea nr. 565/2002, în care se menţionează că, în sensul prezentei convenţii, expresia „grup infracţional organizaf desemnează un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere, în scopul săvârşirii uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie, pentru a obţine, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material; şi că expresia „grup structurat" desemnează un grup care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapărat o infracţiune şi care nu deţine neapărat un anumit rol de continuitate sau de structură elaborată pentru membrii săi.

În toate cazurile, pentru eventuala reţinere a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, va trebui să stabilească în ce măsură structura infracţională, a cărei existenţă şi activitate este cercetată şi judecată, constituie un grup infracţional organizat ori este vorba despre o asociaţie sau grupare care nu are caracterul unui grup infracţional organizat sau este vorba despre o participaţie penală. Pentru a realiza cuvenitele diferenţieri trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

- numărul participanţilor şi relaţiile funcţionale dintre aceştia;

- rolul asumat de către fiecare participant (dacă este conjunctural, dacă ţine de o anumită specializare, de calităţi, aptitudini sau alte aspecte individuale, dacă se poate încadra într-o strategie coerentă ce vizează obţinerea de profituri, ş.a.);

- vechimea relaţiilor dintre participanţi (dacă relaţiile dintre aceştia vizează doar executarea anumitor activităţi infracţionale sau este vorba despre o structură dezvoltată în timp, cu relaţii personalizate şi asimilarea locului şi rolului în cadrul acesteia);

- dacă există o conducere, un management funcţional care să aibă atăt posibilitatea de a da dispoziţii, cât şi mijloacele prin care să impună ducerea lor la Îndeplinire şi, la nevoie, măsuri de coerciţie;

- dacă activitatea ori activităţile desfăşurate asigură realizarea unui profit, direct sau indirect, modul cum este acesta colectat, împărţit şi distribuit membrilor grupului, dacă există măsuri de siguranţă luate pentru evitarea de neînţelegeri ori pentru apariţia de acţiuni destabilizatoare.

Or, în viziunea legiuitorului, nu constituie grup infracţional organizai grupul caracterizat de următoarele elemente caracteristice (şi, deci, pe cale de consecinţă, acestea pot fi acceptate ca şi delimitări conceptuale, în cadrul noţiunii de structură infracţională, între grupul infracţional organizat şi un grup infracţional considerat neorganizat):

- este format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mat multor iiifracţiuni;

- nu are continuitate sau o structurai determinatei ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

În final, se poate aprecia că diferenţa între un grup infracţional organizat şi un grup infracţional pe care legiuitorul îl consideră neorganizat ţine, pe de o parte, de durata în timp a grupului şi, în ultimă instanţă, de modul de organizare. Diferenţa este elocventă atunci când se face diferenţa între organizarea unui grup de persoane - este adevărat, în vederea desfăşurării de activităţi ilicite în scopul obţinerii de profit - şi organizarea unei activităţi infracţionale, organizare ce nu presupune, cu necesitate, existenţa unui grup infracţional organizat.

Înalta Curte constată că argumentele prezentate în cele două hotărâri atacate (pag. 12-13 sentinţă, pag. 13-14 decizie) sunt în acord cu aspecte prezentate anterior cu privire la noţiunea de „grup infracţional organizat şi, respectiv, cu privire la delimitarea acesteia de alte noţiuni, inclusiv de „participaţia penală".

Argumentele celor două instanţe pentru justificarea soluţiei achitării inculpaţilor cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, sunt - sub aspect probatoriu, legal şi doctrinar - corecte, Înalta Curte exprimându-şi rezerva numai cu privire la cel referitor la săvârşirea faptelor „pe fondul relaţiilor de familie" deoarece, în principiu, acestea nu numai că nu exclud, de plano, existenţa unui grup infracţional organizat ci, dimpotrivă, uneori constituie chiar un important factor de organizare şi coeziune al „grupului infracţional organizat.

De asemenea, neîntemeiată este şi critica M.P. referitoare la achitarea inculpatului Ş.l. pentru infracţiunea prevăzută de ari. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Potrivit rechizitoriului (pag. 8), fapta inculpatului Ş.l. constă în aceea că „în luna noiembrie 2004, împreună cu învinuita I.A. a recrutat-o prin înşelăciune în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei în Italia pe R.S.". Argumentele prezentate în motivele de recurs (pag. 16-18, „e cel care le-a transportat cu maşina lui până la gara din Medgidia, pentru ca acestea să ajungă la destinaţia finală, respectiv Italia") nu sunt de natură să conducă la concluzia netemeiniciei soluţiei de achitare dispusă de prima instanţă.

Ambele instanţe nu numai că nu au comis o eroare gravă de fapt, reţinând corect - ca, de altfel, şi acuzarea - în ce a constat concret fapta inculpatului Ş.l. în raport cu partea vătămată R.S. (sentinţă pag. 10-11, decizie pag. 13), dar şi au motivat corect de ce această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte însuşindu-şi toate argumentele amplu prezentate în hotărârile atacate şi, totodată, apreciind că nu se impune reluarea acestora.

Cu excepţia inculpatului Ş.R., critica M.P. referitoare la individualizarea pedepselor aplicate (cuantum şi modalitate de executare) este neîntemeiată pentru ceilalţi inculpaţi - caz de casare invocat, art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Faptele inculpaţilor, săvârşite sub imperiul Legii nr. 678/2001 în redactarea iniţială (ceea ce a impus reţinerea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)), au fost corect sancţionate de prima instanţă, pedepsele aplicate fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de natură a satisface scopul prevăzut de art. 52 din C. pen.

Înalta Curte constată că şi modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de apel pentru inculpata I.A. (cea prevăzută de art. 86¹ C. pen.) este legală şi temeinică (argumente prezentate la pag. 15 a deciziei atacate) în condiţiile în care aceasta are 3 copii în întreţinere, tatăl lor fiind inculpatul Ş.l. (condamnat la pedeapsa închisorii cu executare), a săvârşit o singură infracţiune în forma simplă, iar nu în formă continuată, reţinând totodată şi modalitatea concretă de săvârşire a faptei astfel cum a fost prezentată anterior.

Aşa cum s-a menţionat, este însă întemeiată critica M.P. cu privire la sancţionarea penală a inculpatului Ş.R. deoarece, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, precum şi din probatoriul administrat, acesta a avut un rol important în desfăşurarea activităţii infracţionale şi, totodată, a încercat să se sustragă urmăririi penale şi să părăsească teritoriul României, fiind prins la punctul de trecere a frontierei Cenacl, judeţul Timiş, de unde a fost adus de lucrătorii de poliţie în baza mandatului emis pe numele său (fii. 100-112 d.u.p.). De altfel, chiar prima instanţă a reţinut că „inculpatul Ş.R. a avut o contribuţie mai mare în comiterea faptelor, dat fiind că, în principal, acesta a recrutat şi transportat părţile vătămate" (pag. 14 sentinţă). De asemenea, la dosarul primei instanţe a fost ataşată şi copia de pe cazierul judiciar al inculpatului în care sunt menţionate antecedentele penale ale acestuia (fii. 260 verso).

În consecinţă, recursul M.P. va fi admis numai cu privire la inculpatul Ş.R., sub aspectul menţionat.

Criticile recurenţilor inculpaţi, astfel cum au fost expuse cu ocazia dezbaterilor şi încadrabile juridic în cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 18 şi 14 C. proc. pen., sunt neîntemeiate:

a) nimic din conţinutul părţii expozitive a sentinţei ori a deciziei atacate nu sugerează intenţia instanţelor de a reţine în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante. Dimpotrivă, la pag. 14 a deciziei atacate se menţionează expres „neimpunându-se reţinerea în favoarea lor a unor circumstanţe atenuante".

În consecinţă, nu numai că această critică este neîntemeiată, dar nici nu justifică legal soluţia de casare şi trimitere spre rejudecare a cauzei în vederea înlăturării pretinsei nelegalităţi ori neclarităţi cu privire la eventuala reţinere a unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor.

b) invocând contradicţii între declaraţiile persoanelor ascultate şi, mai ales, calitatea de rude, apărarea a solicitat achitarea inculpatului Ş.R. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Nu s-a precizat concret care este acel element (constitutiv ai infracţiunii care ar lipsi, menţionându-se doar că „faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor sub aspectul laturii obiective".

Critica este neîntemeiată.

Traficul de persoane a constituit o preocupare importantă la nivelul comunităţii statelor lumii - în acest sens, Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate ratificată prin Legea nr. 565/2002; Protocolul ONU privind reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificat prin Legea nr. 565/2002; Protocol împotriva traficului de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe "mare. adiţional la Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificat prin Legea nr. 565/2002; Decizia Consiliului Uniunii Europene privind completarea definiţiei crimei numite "trafic de fiinţe umane", în anexa Convenţiei Europene, Consiliul UE nr. 1999/C/26; Decizia - Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de fiinţe umane (2002/629/JAI) - dar şi la nivelul statului român, în acest sens- Legea nr. 678/2001, completată şi modificată, HG nr. 1216/2001 şi nr. 299/2003.

Din definiţia traficului de persoane, cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane. în special al femeilor si copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, rezultă şi formele în care se concretizează această infracţiune în raport de caracteristicile persoanelor traficate si traficante, de scopul urmărit şi interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicaţiile sociale, dar şi de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului). Astfel;

- privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forţată, violenţa, abuzul de încredere, agresiunea fizică şi psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de fiinţe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu;

- sub aspect economic, traficul presupune interese financiare (profituri uriaşe), reţele regionale şi internaţionale, circulaţia ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic şi pe baza cărora se realizează activitatea de traficare);

- din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează şi susţin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educaţional scăzut, neîncrederea în sine, eşecurile în viaţă;

- din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiţia de "marfă", sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcând ude întreaga evoluţie viitoare;

- din punctul de vedere al implicaţiilor sociale, datorită creşterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane demne un fenomen naţional şi transnaţional, fiind favorizat de procesul general al globalizârii si de utilizarea tehnologiilor moderne;

- prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri uriaşe pentru traficanţi, inclusiv în cazul traficului în scop de muncă forţată.

Din perspectiva victimelor, traficul de persoane poate fi clasificat prin natura actelor abuzive exercitate asupra lor şi care vizează, printre altele: aspectul social (abuz psihologic, fizic, supravegherea pentni împiedicarea deplasării ori liberei circulaţii a victimelor, lipsa paterii de decizie, lipsa accesului Ia servicii medicale); aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea şi utilizarea de acte false, ameninţările cu predarea la poliţie): aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reţinerea unor plăţi nejustificate).

Elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 se realizează printr-una sau mai multe dintre acţiunile prevăzute ca modalităţi alternative, acţiuni care trebuie să fie efectuaie în scopul exploatării victimei:

- recrutarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obţinerii de profit;

- transportarea, presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul, fie în interiorul statului de origine, fie din statul de origine al victimei m statul de destinaţie, ceea ce presupune - cel mai adesea - trecerea uneia sau mai multor linii de frontieră;

- transferarea, constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută pur şi simplu ca o marfă, iniţial fără ca ea să ştie, sau face obiectul unei alte tranzacţii încheiate între traficanţi (de ex. schimbul).

- cazarea, presupune instalarea unei persoane temporar într-o locuinţă ori într-un alt amplasament având această destinaţie iar găzduirea constă în primirea unei persoane într-o locuinţă şi adăpostirea vremelnică a acesteia;

-primirea, presupune preluarea victimei de către un traficant, de la unul la altul, ca urmare a unei tranzacţii intervenite între cei doi.

Fiecare dintre aceste acţiuni este suficientă pentru realizarea elementului material al infracţiunii de trafic de persoane, atât in variantele tip, cat şi în cele agravate.

Infracţiunile de trafic de persoane, în modalităţile normative prevăzute in art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, au ca element subiectiv intenţia directă, calificată prin scop, care trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei, dar care nu trebuie să fie şi efectiv realizat. Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică in mod conştient şi prevede consecinţele lor, urmărind totodată producerea acestora.

După expunerea acestor considerente, apare astfel vădit neîntemeiată critica referitoare la pretinsa eroare gravă de fapt care ar fi condus, în opinia apărării, la condamnarea inculpatului (solicitându-se achitarea în temeiul an. 10 lit. c) din C. proc. pen. „faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale in tracţiunii").

Conform art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să tie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Apărarea inculpatului nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi, respectiv, confirmată de instanţa de apel. Motivarea apărării, în sensul că „există declaraţii contradictorii" nu este, prin ea însăşi, suficientă să justifice incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.).

Este insă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.

În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acestuia este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.

Înalta Curte, în acord cu cele două instanţe, constată că - în esenţă -persoanele ascultate în cursul urmăririi penale şi-au menţinut declaraţiile şi în faţa instanţelor (fii. 179 d.p.i. II, fil. 66, 67, 68, 87, 99-100, 101-103, 127-128 d.p.i. I), explicaţia „nuanţării" unor aspecte derivând din teama persoanelor ascultate (fii. 180 verso d.p.i. I, această explicaţie fiind regăsită şi în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inclusiv cu referiri la conflictele existente între cele două grupuri de rude, conflicte invocate în apărare şi de unii inculpaţi în declaraţiile date în recurs) ori, în cazul altora, revenirea fiind lipsită de rezonabilitate (fii. 244 verso, fil. 66 d.p.i. I).

Martorii propuşi în apărare (fii. 245, 246, 247, cu referire la fii. 253 verso d.p.i. 11, fii. 67, 68 d.p.i. I) nu au menţionat aspecte relevante pentru stabilirea situaţiei de fapt care face obiectul judecăţii.

Prima instanţă, în partea expozitivă, a examinat revenirea unor persoane asupra celor declarate anterior (pag. 5 sentinţă).

c) este neîntemeiată şi critica inculpatului Ş.l. in sensul că el nu ar fi săvârşit infracţiunile, solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. Această critică, ca apărare a fost expusă cu ocazia dezbaterilor în fond (pag. 6 a încheierii de dezbateri), şi ca motiv de apel a fost expusă cu ocazia dezbaterilor în apel (pag. 4-5 a încheierii de dezbateri), fiind examinată de ambele instanţe.

Aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri în recurs, apărarea inculpatului nu a menţionat concret în ce constă eroarea gravă de fapt, simpla referire la dispoziţiile art. 10 lit. c) din C. proc. pen. (conţinutul textului legal fiind „fapta nu a fost săvârşită de inculpat") motivată prin aceea că „fapta nu a fost săvârşită de inculpat", nefiind suficientă pentru a justifica incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Examinând însă din oficiu critica inculpatului, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi instanţa de apel au procedat la o corectă coroborare a probelor (expres menţionate în ambele hotărâri atacate), acestea conducând neechivoc la concluzia că inculpatul Ş.l. a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată şi pentru care a fost condamnat (pag. 6-8, 13 sentinţă; pag. 11 decizie), în lipsa unor noi critici concrete ale apărării nefiind necesară reluarea argumentelor probatorii deja expuse.

d) aşa cum s-a menţionat la examinarea recursului M.P., Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpaţilor Ş.l. si Ş.P. sunt legal şi temeinic individualizate, în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi de natură a satisface scopul prevăzut de art. 52 din C. pen. Pedepsele sunt situate semnificativ către minimul special al textului incriminator (prin aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)), fără a se da eficienţă juridică - sub aspect sancţionator - formei continuate a infracţiunii.

Ambele instanţe, în sensul prevăzut de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), au reţinut toate datele şi împrejurările legate de persoana inculpaţilor, precum şi toate datele referitoare la faptele săvârşite şi împrejurările în care acestea au fost comise (sentinţă - pag. 14, decizie - pag. 14), nefiind justificată critica referitoare la individualizarea pedepselor.

În consecinţă, pentru motivele arătate, Înalta Curte - potrivit art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., respectiv, art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va admite recursul M.P. sub aspectul menţionat, respectiv, va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 14/MP din 09 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală.

Casează, în parte, Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 377 din 17 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa, numai cu privire la inculpatul Ş.R. şi numai cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), după cum urmează:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., în pedepsele componente.

Majorează de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa principală stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Menţine celelalte pedepse principale şi pedepse complementare stabilite de prima instanţă şi, potrivit art. 33-35 C. pen., le contopeşte cu pedeapsa principală stabilită prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.l., Ş.P. şi Ş.R.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata către stat a câte 1.200 de lei fiecare, din care sumele de câte 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu şi suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părţile vătămate, se avansează din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1820/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3150/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1506/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1556/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1705/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1820/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1882/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 2103/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2232/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 2242/2010. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs