ICCJ. Decizia nr. 2103/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2103/2010

Dosar nr. 996/42/2009

Şedinţa publică din 27 mai 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin rezoluţia nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., E.C., V.E. şi A.F.D., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 253 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că faptele imputate nu există, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.

În considerentele acestei rezoluţii s-a reţinut că persoana vătămată D.D. a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., E.C., V.E. şi A.F.D., solicitând tragerea la răspundere penală a acestora, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 215¹ C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 253 C. pen., art. 257 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 293 C. pen. şi art. 254 C. pen.

Partea vătămată a motivat în plângerea depusă faptul că magistraţii de la nivelul instanţelor arondate Curţii de Apel Ploieşti au soluţionat mai multe cauze civile, hotărâri prin care „sunt ascunse infracţiunile săvârşite de S.E. Doiceşti, inginer Z.S.M. şi complicii săi, oameni din subordinea sa şi a instanţei de judecată, cum ar fi Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti".

În cuprinsul plângerii penale, persoana vătămată a descris faptele pretins comise de către făptuitorii de mai sus, precum şi de magistraţii judecători, într-o manieră proprie apreciind că faptele reclamate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a formulat plângere.

Plângerea persoanei vătămate a făcut obiectul Dosarului penal nr. 23/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, soluţionat prin rezoluţia cu acelaşi nr. din data de 30 iunie 2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii Z.S.M., S.G. şi E.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., art. 254 C. pen. şi art. 257 C. pen., disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare pentru infracţiunile prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 253¹ C. pen., art. 256 C. pen., art. 264 C. pen., în favoarea Parchetutul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, plângerea a fost înregistrată sub nr. 2504/P/2007, fiind soluţionată prin rezoluţia cu acelaşi nr. din data de 11 mai 2008.

Totodată s-a reţinut că dosarul penal mai sus menţionat a avut ca obiect mai multe plângeri penale formulate de persoana vătămată. Cu ocazia audierii, aceasta a declarat că plângerea sa vizează săvârşirea de către făptuitori a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, înşelăciune, delapidare, primire de foloase necuvenite, favorizarea infractorului, fals intelectual şi uz de fals, fapte pretins comise prin aceea că, făptuitorul C.S. a intervenit pe lângă conducerea S.E. Doiceşti, pentru eliberarea unei adeverinţe privind veniturile realizate de D.D., pentru a fi folosită la instanţa de judecată, adeverinţă întocmită de E.C. şi V.E. şi semnate de către făptuitorii Z.S.M. şi S.G., precum şi faptul că făptuitorul G.I.A. a depus adeverinţa menţionată la instanţă şi parchet.

În plângerile sale, partea vătămată a mai invocat faptul că magistraţii judecători care au soluţionat cauze civile în care acesta a avut calitate de parte, au comis fapte de corupţie.

Prin rezoluţia nr. 2504/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte din data de 11 mai 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii C.S., A.F.D., Z.S.M., E.C., V.E. şi G.I.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 215¹ C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 293 C. pen. şi art. 53 din Legea nr. 54/2003, şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu privire la săvârşirea de către făptuitori a infracţiunii prev. de art. 253 C. pen.

În urma declinării, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a format Dosarul nr. 417/P/2009.

În urma verificărilor efectuate de această unitate de parchet a rezultat că persoana vătămată a fost căsătorită cu făptuitoarea A.F.D., iar după divorţ cei doi copii minori i-au fost încredinţaţi acesteia. Nemulţumirea persoanei vătămate vizează obligarea sa de către instanţele civile competente, respectiv Judecătoria Târgovişte, corelativ cu veniturile comunicate de angajatorul SC E. SA - Sucursala Doiceşti, la plata unei pensii de întreţinere datorate celor doi minori într-un cuantum apreciat ca fiind prea mare.

În concret, persoana vătămată a reclamat atât magistraţii judecători învestiţi cu soluţionarea cauzelor civile în care a avut ori calitate de reclamant, ori calitate de pârât, avocaţii care i-au apărat interesele, cât şi angajaţii S.E. Doiceşti, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, a unor infracţiuni în legătură cu serviciul oria unor infracţiuni de fals intelectual şi uz de fals.

La nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au fost identificate următoarele cauze penale:

- Dosar penal nr. 373/P/2007, soluţionat prin ordonanţa cu acelaşi nr. din data de 22 februarie 2008, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători I.C., S.D., M.D., M.C., C.S.P., magistrat procuror M.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 168 C. pen., art. 194 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 267 C. pen., art. 9 din Legea nr. 241/2005, art. 268 C. pen. şi art. 291 C. pen., întrucât nu s-a confirmat existenţa faptelor şi faţă de avocaţii M.D., V.D., M.B. şi M.D., cercetaţi pentru aceleaşi infracţiuni de mai sus, întrucât faptele nu erau prevăzute de legea penală.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei faţă de făptuitorul G.I.A. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte;

- Dosar nr. 21/P/2008, soluţionat prin ordonanţa cu acelaşi nr. din data de 04 iunie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător D.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (faptă pretins comisă în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 861/315/2007 al Judecătoriei Târgovişte) şi disjungerea cauzei faţă de Z.S.M., S.G. şi E.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 247 C. pen. şi art. 264 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte;

- Dosar nr. 25/P/2008, soluţionat prin ordonanţa cu acelaşi nr. din data de 28 mai 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător D.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (faptă pretins comisă în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 861/315/2007 al Judecătoriei Târgovişte) şi faţă de B.M., avocatul persoanei vătămate în această cauză. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei faţă de G.I.A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte;

- Dosar nr. 314/P/2008, soluţionat prin rezoluţia cu acelaşi nr. din data de 30 noiembrie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător C.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., întrucât faptele nu existau;

- Dosar nr. 625/P/2008, soluţionat prin rezoluţia cu acelaşi nr. din data de 14 ianuarie 2009, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător B.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.;

- Dosar nr. 536/P/2008, soluţionat prin ordonanţa cu acelaşi nr. din data de 07 octombrie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de magistratul judecător M.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte în vederea efectuării de cercetări faţă de A.F.D., V.G.O., S.G., E.C., V.E., G.I.A., Z.S.M., C.S., D.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 264 C. pen.

Faptele de corupţie reclamate în sarcina unor magistraţi judecători şi a angajaţilor S.E. Doiceşti, precum şi a fostei soţii a persoanei vătămate au făcut obiectul Dosarelor penale nr. 88/P/2008 şi nr. 50/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, soluţionate la datele de 16 februarie 2009 şi 05 mai 2009 dispunându-se soluţii de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistraţii judecători N.C., M.D.L., D.M.E., C.G., C.M., P.C.S., B.G., C.C.I.; angajaţii S.E. Doiceşti, V.G.O., G.I.A., S.G., E.C., V.E. şi fosta soţia a persoanei vătămate, A.F.D., pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. Prin aceleaşi ordonanţe s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti faţă de persoanele cercetate, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 215¹ C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 247 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 302 C. pen., art. 221 C. pen., art. 263 C. pen. şi art. 43 din Legea nr. 82/1991. Disjungerile formează obiectul Dosarului penal nr. 102/P/2009 aflat în lucru la procuror.

În ce priveşte săvârşirea de către făptuitorii din această cauză a infracţiunii prev. de art. 253 C. pen., s-a reţinut că nici în plângerea penală formulată şi nici în declaraţiile ulterioare date, persoana vătămată nu a descris elementele care să se circumscrie laturii obiective a acestei infracţiuni.

Totodată, s-a constatat că în plângerile penale formulate de-a lungul timpului, persoana vătămată a făcut şi o încadrare în drept a faptelor reclamate, deşi încadrarea în drept a faptelor pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor împotriva cărora s-a formulat plângere este atributul organelor judiciare, deoarece, potrivit art. 222 C. proc. pen. şi art. 223 C. proc. pen., în plângerea penală sau în denunţ există obligativitatea descrierii faptei care formează obiectul plângerii sau a denunţului.

În concluzie, s-a apreciat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat acte sau fapte în sarcina făptuitorilor care să se circumscrie laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 253¹ C. pen.

În consecinţă, pentru argumentele anterior prezentate, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., E.C., V.E. şi A.F.D., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 253 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că faptele imputate nu există, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.

Plângerea formulată de petiţionarul D.D. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul dispoziţiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin rezoluţia nr. 1271/II/2/2009 din 10 noimebrie 2009.

Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul D.D. a formulat plângere la Curtea de Apel Ploieşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen., solicitând instanţei să dispună admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor dispuse în cauză şi, pe cale de consecinţă, să se dispună trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi, cauza fiind înregistrată sub nr. 996/42/2009.

La data de 02 octombrie 2009 acelaşi petiţionar a investit Curtea de Apel Ploieşti, separat, printr-o plângerea penală întemeiată tot pe dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen., formulată împotriva aceloraşi acte procedurale, formându-se Dosarul penal nr. 1087/42/2009.

Constatându-se că între cele două plângeri există identitate de obiect, părţi şi cauză în sensul art. 32 rap. la art. 278¹ alin. (11) C. proc. pen. şi la cererea procurorului, în şedinţa publică din 17 decembrie 2009 instanţa a dispus reunirea cauzelor, conexându-se Dosarul nr. 1087/42/2009 la Dosarul nr. 996/42/2009.

Prin criticile dezvoltate în scris şi precizate oral, petiţionarul persoană vătămată D.D. a susţinut că rezoluţiile atacate sunt nelegale şi ne temeinice, deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză ar rezulta suficiente date pentru continuarea cercetărilor împotriva făptuitorilor intimaţi sub aspectul infracţiunilor reclamate, confirmându-se susţinerile sale că la judecata cauzelor civile în care a fost parte, magistraţii nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, în mod legal.

Astfel, aceştia au adoptat hotărâri judecătoreşti pe baza unor acte nule, care nu indeplineau condiţiile de formă şi fond, în final cuantumul pensiei de întreţinere datorată copiilor săi minori, stabilindu-se pe baza unor adeverinţe de venituri nereale, calculate intenţionat greşit de juristul societăţii.

Referitor la intimatul avocat, devenit apoi judecător, petiţionarul a susţinut că prejudicierea intereselor sale s-a realizat prin acordarea asistenţei juridice cu nerespectarea formelor legale, depunându-se contractul încheiat cu multă întârziere.

În consecinţă, petiţionarul a conchis că, existând date că prin modalitatea exercitării funcţiei, persoanele reclamate i-au produs prejudicii materiale şi morale s-ar impune admiterea plângerii promovate şi restituirea cauzei la procurorul competent pentru începerea urmăririi penale iar în subsidiar, reţinerea acesteia spre rejudecare, în completul legal constituit şi pronunţarea unei soluţii conform art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. proc. pen.

În susţinerea motivelor invocate, la fiecare termen de judecată, petiţionarul - persoană vătămată a depus în xerocopie atât actele procedurale criticate în prezenta cauză, cât şi alte dosare în care procurorul sau judecătorii s-au pronunţat asupra faptelor reclamate în legătură cu hotărârile judecătoreşti prin care a fost obligat la plata pensiei de întreţinere ori prin care s-a dispus majorarea acesteia.

Prin sentinţa penală nr. 17 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 996/42/2009, în baza art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.D. împotriva rezoluţiei nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009, menţinându-se rezoluţia atacat.

Petiţionarul a fost obligat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. în contul Baroului Prahova

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., O.E.C., V.E. şi A.F.D., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese incriminată de art. 253 C. pen., este legală pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Prin sentinţa civilă nr. 729 din 04 martie 2003 pronunţată de Judecătoria Târgovişte (judecător I.C.) s-a admis acţiunea civilă introdusă de intimata A. (fostă D.) F.D., dispunându-se desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul D.D., încredinţarea minorilor spre creştere şi educare mamei, iar corelativ, obligaţia tatălui la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 300 RON (câte 150 RON pentru fiecare dintre minori).

Ulterior, la cererea aceleaşi făptuitoare, instanţa a majorat cuantumul pensiei de întreţinere, adoptându-se mai multe hotărâri judecătoreşti (nr. 4255 din 06 decembrie 2004 şi nr. 1556 din 14 aprilie 2006).

În final, luându-se în calcul adresa din 07 aprilie 2006 eliberată de angajatorul SC E. SA, prin care se comunicau veniturile nete realizate pentru perioada octombrie 2005 - martie 2006, inclusiv primele, premiile şi sporurile, în sarcina de plată a petiţionarului s-a stabilit suma de 470 lei lunar, cu acest titlu.

Deşi nu a fost de acord că venitul său mediu ar fi în sumă de 1432 lei lunar, astfel cum rezulta din înscrisul înaintat de societatea comercială, petiţionarul nu a declarat recurs împotriva sentinţei civile, ci a reinvestit prima instanţă cu o acţiune civilă separată prin care critica legalitatea şi temeinicia soluţiei.

Ca urmare, prin sentinţa civilă nr. 1069 din 13 martie 2007, Judecătoria Târgovişte a respins acţiunea promovată ca inadmisibilă, constatându-se totodată că sentinţa civilă nr. 1556 din 14 aprilie 2006 a intrat sub puterea lucrului judecat, prin nerecurare.

În aceste condiţii, petiţionarul a formulat plângere penală împotriva persoanelor ce au semnat înscrisurile ce au stat la baza hotărârilor civile prin care a fost obligat sau prin care s-a majorat pensia de întreţinere, precum şi a magistraţilor care au soluţionat procesele respective, solicitând tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), art. 2151, art. 246, art. 248, art. 253¹, art. 257, art. 264, art. 271, art. 293 şi art. 254 C. pen.

Ca şi situaţie de fapt, s-a reţinut, în esenţă, că persoana vătămată a susţinut că magistraţii de la nivelul instanţelor arondate Curţii de Apel Ploieşti au pronunţat hotărâri prin care "sunt ascunse infracţiunile săvârşire de inginerul Z.S.M. şi complicii săi, oameni din subordinea sa şi a instanţei de judecată, cum ar fi Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti".

Plângerea penală a făcut obiectul Dosarului nr. 23/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, iar prin rezoluţia cu acelaşi număr din 30 iunie 2008, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii intimaţi Z.S.M., S.G. şi E.(O.) C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 289, art. 291, art. 254 şi art. 257 C. pen., întrucât faptele nu există.

Prin aceeaşi rezoluţie conform art. 38, art. 42 şi art. 45 C. proc. pen., s-a disjuns cauza sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215, art. 246, art. 247, art. 253¹, art. 256 şi art. 264 C. pen., declinându-se competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, unde s-a format Dosarul nr. 2504/P/2007.

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a avut la bază faptul că, deşi a refuzat să semneze declaraţia, petiţionarul D.D. a precizat că "nu are date" că s-ar fi oferit avantaje materiale funcţionarilor de la S.E. Doiceşti, iar răspunsul conţinut de adresele transmise de serviciul contabilitate este corect, dar judecătorul investit cu soluţionarea cauzei "a greşit prin ce s-a cerut unităţii" .Pe de altă parte, la examinarea Dosarului nr. 861/315/2007 nu s-au identificat elemente de natură a duce la concluzia comiterii vreunui fals de către angajaţii serviciului de contabilitate ori instanţa de judecată, toate actele procedurale încadrându-se în limitele dispoziţiilor art. 86 şi 94 C. fam. combinat cu art. 112 şi urm. C. proc. civ.

După preluarea cercetărilor, pe baza propriilor acte premergătoare efectuate în Dosarul nr. 2504/P/2007 (nou format), la rândul său, prin rezoluţia din 11 mai 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a confirmat propunerea organelor de cercetare penală privind neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, art. 215¹, art. 246, art. 248, art. 254, art. 257, art. 264, art. 271, art. 289, art. 291, art. 293 C. pen. şi art. 53 din Legea nr. 54/2003, faţă de persoanele reclamate C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., E. (O.) C., V.E. şi A.F.D., constatându-se în cauză incidenţa art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus şi declinarea competenţei privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 253 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

S-a mai reţinut că sub acest aspect, persoana vătămată a susţinut că Judecătoria Târgovişte l-ar fi obligat la plata unor sume prea mari cu titlu de pensie de întreţinere, pentru cei doi copii minori, sume determinate funcţie de veniturile comunicate de angajatorul SC E. SA - Sucursala Doiceşti şi în care, contrar legii, s-ar fi inclus sume încasate ocazional. Mai mult, la adoptarea acestor soluţii ar fi existat o înţelegere frauduloasă între fosta soţie, făptuitoarea A.F.D., juristul societăţii comerciale G.I.A., persoanele din conducere care au semnat adeverinţele emise (C.S., Z.S.M., S.G., E. (O.) C., V.E.), iar hotărârile judecătoreşti ar fi rezultatul comiterii unor fapte de corupţie precum şi a exercitării abuzive a atribuţiilor de serviciu de către judecătorii şi procurorii care au participat la instrumentarea dosarelor civile.

Faţă de situaţia de fapt reţinută, prima instanţă a constatat, sub un prim aspect, că în contextul multiplelor sesizări făcute de persoana vătămată, inclusiv a cererilor depuse în Dosarele penale nr. 23/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi nr. 2504/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pretinsele fapte de corupţie comise de magistraţii judecători, conexe cu faptele ce ar fi fost săvârşite de angajaţii S.E. Doiceşti, au fost verificate separat în Dosarele nr. 373/P/2007, nr. 21/P/2008, nr. 25/P/2008, nr. 314/P/2008, nr. 625/P/2008, nr. 536/P/2008, instrumentate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Separat de aceasta s-au format şi Dosarele penale nr. 88/P/2008 şi nr. 50/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, iar prin ordonanţele din 16 februarie 2009 şi 05 mai 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii N.C., M.D.L., D.M.E., C.G., C.M., P.C.S., B.G., C.C.I., precum şi faţă de angajaţii S.E. Doiceşti, intimaţii V.G.O., G.I.A., S.G., E.C., V.E. şi A.F.D., constatându-se că faptele de corupţie reclamate nu există în sensul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Totodată, unitatea de parchet a disjuns cauza cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen. art. 215¹ C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 247 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 302 C. pen., art. 221 C. pen., art. 263 şi art. 43 din Legea nr. 82/1991, imputate aceloraşi persoane cercetate, declinând competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Verificările efectuate de procurorul de caz au stabilit că disjungerile formează obiectul Dosarului penal nr. 102/P/2009, aflat în lucru la procuror.

Prin urmare, s-a constat că obiectul rezoluţiilor nr. 417/P/2009 şi nr. 1271/II/2/2009 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi criticate în prezenta cauză îl constituie soluţia de netrimitere în judecată adoptată faţă de cei şapte făptuitori intimaţi, reclamaţi pentru comiterea infracţiunii incriminate de art. 253 C. pen.

Sub un alt aspect, primaa instanţă a reţinut că potrivit art 253¹ C. pen., existenţa infracţiunii de conflict de interese este condiţionată de probarea faptului că, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, funcţionarul public a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos, material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul doi inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de natură.

Analizând plângerile formulate de petiţionarul D.D., precum şi rezoluţiile adoptate în dosarele sus menţionate, prin prisma dispoziţiilor penale citate, procurorul de caz nu a identificat elemente de fapt care să se circumscrie laturii obiective ce intră în compunerea conţinutului legal al infracţiunii de conflict de interese sancţionată în art. 253¹ C. pen. Conduita procesuală s-a concretizat şi prin concluziile orale susţinute în şedinţa publică din data de 11 februarie 2010, cu toate că acesta a fost asistat de avocat desemnat din oficiu, la cerere, măsură dispusă de curtea de apel tocmai pentru garantarea exercitării depline şi calificate a drepturilor procesuale.

Or în atare situaţie, având în vedere disjungerile menţionate după investirea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, s-a apreciat că, întemeiat, prin rezoluţia nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei şapte făptuitori, limitând actele premergătoare la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 253¹ C. pen.

S-a reţinut că, aşa cum s-a expus în prezentul dosar, procurorul nu a fost sesizat pentru cercetarea pretinselor fapte de corupţie, fals şi uz de fals, abuz în serviciu, favorizarea infractorului, înşelăciune sau delapidare, reclamate de petiţionarul D.D., atâta timp cât sub acest aspect, potrivit dispoziţiei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatei şi Justiţie, D.N.A. - Serviciului Teritorial Ploieşti, s-a format Dosarul nr. 102/P/2009, aflat pe rolul aceleiaşi unităţi de parchet, în curs de instrumentare.

Totodată s-a constat că pronunţarea sentinţelor civile prin care, începând cu anul 2003, instanţele judecătoreşti au stabilit şi respectiv majorat pensia de întreţinere în sarcina de plată a petiţionarului persoană vătămată, solicitându-se relaţii prin adrese emise fără indicarea numelui judecătorului sau grefierului, ori alte date incomplete, sau acceptându-se asistarea petiţionarului pârât de avocat ales mai înaintea prezentării contractului de asistenţă juridică, nu constituie acţiuni ori inacţiuni specifice realizării laturii obiective din conţinutul infracţiunii de conflict de interese reclamate.

Dimpotrivă, s-a apreciat că din considerentele actelor procedurale criticate rezultă cu certitudine că soluţiile s-au adoptat pe baza înscrisurilor oficiale emise de angajatorul S.E. Doiceşti, iar petiţionarul a confirmat verosimilitatea relaţiilor transmise, contestându-se numai modalitatea de calcul a veniturilor medii lunare, respectiv includerea sumelor încasate ocazional (premii, sporuri, etc), ca având caracter permanent. Atatea nemulţumiri nu cad sub incidenţa legii penale, iar corecta aplicare a legii civile şi concordanţa hotărârilor adoptate cu jurisprudenţa aplicabilă în speţă, puteau fi verificate exclusiv prin promovarea căilor ordinare de atac, posibilitate procedurală de care acesta nu a uzitat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

Prin urmare, s-a concluzionat că, faţă de cele ce preced, afirmaţiile petiţionarului reprezintă simple susţineri, pe drept considerate neverosimile în lipsa unor date certe care să confirme existenţa vreunui interes direct sau indirect a persoanelor reclamate pentru prejudicierea intereselor sale personale sau patrimoniale şi în folosul copiilor săi minori şi ai făptuitoarei A.F.D., motiv pentru care, în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.D. împotriva rezoluţiei nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009, menţinându-se rezoluţia atacat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul D.D., invocând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate, motivând în scris calea de atac, conform art. 385¹⁰ C. proc. pen.

În cuprinsul amplelor motive de recurs dezvoltate în memoriul aflat la filele 2-7 din dosar, recurentul petiţionar a reiterat aspectele menţionate în plângerile penale şi în plângerile împotriva rezoluţiilor procurorului şi a invocat, în esenţă, următoarele critici:l.cereceţările efectuate de procuror sunt derizorii pentru că nu au ţinut cont de faptul că în fluturaţii cu drepturile salariale al petiţionarului, care au stat la baza stabilirii şi respectiv, majorării pensiei de întreţinere la care acesta este obligat, cuprindeau premii, sporuri, prima de vacanţă, impozit salariu, C.A.S., C.A.S.S., ajutor de şomaj, abonamet, acestea fiind sume de bani care nu au caracter permanent şi care nu trebuiau luate în calcul la stabilirea pensiei de întreţinere; 2.angajaţii SA E. Doiceşti au emis aceste adeverinţe de venit cu încălcarea dispoziţiilor legale; 3. magistraţii Judecătoriei Târgovişte nu au comparat fluturaşii cu drepturile salariale cu adeverinţele emise de angajaţii SA E. Doiceşti; 4. Angajatorul şi consiliarul juridic G.A. îi opresc din salariu o sumă mai mare decât cea stablită de instanţă, în condiţii de nelegalitate, ca pensie de întreţinere; 5. procurorul C.V. nu a semnat şi nu a ştampilat rezoluţia din 1 octombrie 2009, dată în Dosarul nr. 417/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. 6. adeverinţele „false emise de angajator şi de consilierul juridic G.A. „sunt semnate în calitate de consilier juridc şi avocat „Concluzionând, recurentul petiţionar a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşri pentru „exercitarea aspectelor semnalate„ iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea plângerii, desfiinţarea ambelor rezoluţii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi.

În susţinerea recursului, recurentul petiţionar a depus la dosarul cauzei, în copie xerox, un amplu set de înscrisuri, aflat la filele 8-91.

De asemenea, recurentul petiţionar a depus în suţinerea recursului următoarele documente: concluzii scrise la filele 116-124, 140-148, 150-152, 174-175, 186-187, 194-201, 230-237, 239-243 şi înscrisuri la filele 125-139, 153-172, 176-185,188-192, 202-229, 244-264.

La termenul acordat pentru soluţionarea recursului, 27 mai 2010, recurentul petiţionar D.D., care avea termen în cunoştinţă, şi apărătorul ales al acestuia, avocat Z.E.C. (împuternicire avocaţială fila 104) nu s-au prezentat pentru a susţine calea de atac.

Analizând recursul declarat, potrivit motivelor de casare invocate de petiţionar, a actelor şi lucrărilor de la dosar, a sentinţei pronunţate în cauză, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385⁶ alin. (3) şi art. 385¹⁴ din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin art. 200 C. proc. pen., legea procesual penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.

Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea prevăzută de lege.

În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii cu a cărei săvârşire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea unora din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.

În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi, respectiv, declanşarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competenţa procurorului, se dispune neînceperea acesteia.

În cauză, organul de urmărire penală a constatat, din actele premergătoare efectuate că intimaţii C.S., Z.S.M., S.G., G.I., E.C., V.E. şi A.F.D., nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreunei infracţiunii, fapta reclamată de petiţionarul D.D., care a făcut obicetul cercetării în Dosarul nr. 417/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca urmare a disjungerii şi a declinării de competenţă dispusă prin rezoluţia nr. 2504/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, respectiv infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 253¹ C. pen., neexistând în materialitatea ei şi, în consecinţă, corespunzător dispoziţiilor legii procesual penale, a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Infracţiunea de conflict de interese constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, indeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul sau, o rudă ori un afin pâăa la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. Funcţionarul public este obligat să-şi îndeplinească în mod corect atribuţiile de serviciu, ceea ce presupune abţinerea acestuia de la luarea vreunei decizii de natură sa-i confere, direct sau indirect, un avantaj material. Pentru existenţa acestei infracţiuni este obligatoriu ca cel care o săvârşeşte să aibă calitatea de funcţionar public.Infracţiunea poate fi săvârşită prin două acţiuni alternative: îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii. Îndeplinirea unui act echivalează cu îndeplinirea unei atribuţiuni de serviciu. În ceea ce priveşte participarea la luarea unei decizii, aceasta se realizează în cazul în care funcţionarul public face parte din conducerea colectivă a persoanei juridice (de exemplu, membru în consiliul de administraţie al instituţiei din care face parte), funcţie în baza căreia, împreună cu ceilalţi membri, ia decizii păgubitoare pentru instituţie şi aducătoare de avantaje materiale pentru sine. soţul sau, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca funcţionarul public să acţioneze cu intenţie, adică să aibă reprezentarea faptului că, prin îndeplinirea actului ori prin participarea la luarea unei decizii, va realiza, direct sau indirect, pentru sine, soţul său, o ruda ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, un folos material, consecinţă pe care o urmăreşte sau o acceptă.

Raportând conţinutul infracţiunii la activităţile desfăşurate de C.S., Z.S.M., S.G., G.I., E.C., V.E. şi A.F.D., rezultă că aceştia şi-au îndeplinit obligaţiile legale, pronunţarea sentinţelor civile prin care, începând cu anul 2003, instanţele judecătoreşti au stabilit şi respectiv majorat pensia de întreţinere în sarcina de plată a petiţionarului persoană vătămată, solicitându-se relaţii prin adrese emise fără indicarea numelui judecătorului sau grefierului, ori alte date incomplete, sau acceptându-se asistarea petiţionarului pârât de avocat ales mai înaintea prezentării contractului de asistenţă juridică, neconstituind acţiuni ori inacţiuni specifice realizării laturii obiective din conţinutul infracţiunii de conflict de interese reclamate.

De altfel, recurentul petiţionar putea cere, dar nu a solicitat reformarea soluţiilor pe care le consideră nelegale, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Neexercitarea căilor de atac ordinare împotriva hotărârilor civile contestate şi deci intrarea sub puterea lucrului judecat a unor soluţii pretins ca defavorabile intereselor sale, nu constituie un motiv suficient de puternic pentru reinvestirea procurorului şi continuarea cercetărilor penale.

Aceasta cu atât mai mult cu cât asupra faptelor de corupţie organele de urmărire penală s-au pronunţat în Dosarele penale nr. 88/P/2008 şi nr. 50/P/2009, iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale este supusă procedurii plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen., în măsura în care nu a expirat termenul de atac.

În plus, se constată că potrivit art. 86 şi 94 C. fam. ce reglementează regimul întinderii obligaţiei de întreţinere între părinţi şi copiii lor minori, cuantumurile stabilite chiar prin hotărâri definitive poate fi reapreciat periodic, funcţie de schimbările intervenite în veniturile realizate de întreţinător şi cheltuielile de creştere şi îngrijire necesare întreţinuţilor, chiar petiţionarul putând exercita o astfel de acţiune.

În acest sens, se reţine că pronunţarea unei soluţii care nemulţumeşte una dintre părţi nu este prin ea însăşi o faptă abuzivă, iar cum, în legătură cu această cauză, nu există niciun indiciu că magistraţii şi persoanele reclamate de petiţionar şi-au încălcat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, pentru a cauza o vătămare intereselor legale ale petiţionarului, rezultă că infracţiunea de conflict de interese nu există.

Un argument convingător în susţinerea acestei soluţii îl constituie şi dispoziţiile prev. de art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, în raporturile cu justiţiabilii, exclude - punerea în discuţie a soluţiilor pronunţate de aceştia, care sunt supuse căilor legale de atac.

În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul derizoriu al cercetării efectuate de procuror, în cadrul investigaţiilor prealabile, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

Actele premergătoare au menirea fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârşirea infracţiunii, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.

Legiuitorul nu limitează activităţile ce pot fi desfăşurate în faza actelor premergătoare, cu excepţia dispunerii unor măsuri procesuale, ceeea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să acţioneze în aşa fel încât să epuizeze toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii asupra existenţei ori inexistenţei elementelor necesare adoptării unei soluţii.

În cauză, în mod justificat, parchetul a efectuat actele premergătoare începerii urmăririi penale, în raport de ansamblul faptic prezentat de petiţionar, procedându-se la ataşarea dosarelor invocate în cuprinsul plângerii, solicitarea de relaţii de la cele două instanţe,etc.

Neefectuarea altor acte prealabile, în condiţiile în care actele îndeplinite nu constituie indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor specificate în actul de sesizare penală, nu constituie o încălcarea a principiului egalităţii armelor şi a dreptului la un proces echitabil consacrat de C.E.D.O. sau un motiv de nelegalitate a rezoluţiei dispuse, procurorul de caz având posibilitatea să administreze actele premergătoare pe care le consideră necesare în vederea soluţionării cauzei.

În plus, în plângerile formulate, petiţionarul nu invocă încălcări concrete ale legii, fapte concrete de conflict de interese, distinct pentru fiecare prezumtiv autor şi pentru fiecare cauză în parte, şi mijloacele de probă cu care înţelege să-şi probeze acuzaţiile, susţinerile sale având caracter generic şi fiind expresia nemulţumirii unei persoane care nu a primit satisfacţia dorită în faţa organelor judiciare (instanţă de judecată).

Neîntemeiate se dovedesc şi celelalte critici formulate de către recurentul petiţionar, care nu se circumscriu unor veritabile motive de recurs, acestea constituind nemulţumiri cu privire la hotărârile civile prin care s-a stabilit şi respectiv, majorat cuantumul pensiei de întreţinere la care este obligat petiţionarul.

De altfel, recurentul petiţionar, care, în mod culpabil, nu a exercitat căile legale de atac împotriva hotărârilor civile mai sus indicate, urmăreşte, prin derularea prezentelor proceduri judiciare obţinerea unei căi suplimentare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti care îl prejudiciză, interpretând plângerea penală ca pe o cale de reformare a hotărârilor judecătoreşti.

În consecinţă, nefiind fondate criticile formulate de recurentul petiţionar şi cum nu se constată existenţa altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar D.D. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar D.D. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1882/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2232/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1705/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1820/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1878/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1882/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 2232/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 2242/2010. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2260/2010. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2318/2010. Penal