ICCJ. Decizia nr. 1896/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1896/2010
Dosar nr. 1439/59/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 20/PI din 01 februarie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. - a respins ca nefondată plângerea petentului C.T. prin mandatar P.V.D. împotriva Rezoluţiilor nr. 676/P din 2 noiembrie 2009 şi nr. 1249/II/2 din 9 decembrie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, obligându-l totodată la cheltuieli judiciare statului.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că inspectorul N.I. de la Direcţia Urbanism Timişoara, subcomisar A.C. şi numitele I.D., T.I. şi P.I. nu au săvârşit infracţiunile prev. de art. 192 C. pen. întrucât cele două apartamente în care au pătruns nu erau locuibile, fiind în curs de amenajare şi sporire confort prin lucrări de construcţie specifice, din punct de vedere al teoriei penale lipsind latura obiectivă a infracţiunii.
De asemenea, a constatat lipsa laturii obiective şi în ceea ce priveşte infracţiunea de denunţare calomnioasă, numitele I.D., P.I. şi T.I. limitându-se la a face doar sesizări în legătură cu lucrările de construcţie efectuate la apartamentele petentului, care nu îmbracă însă forma juridică a unor denunţuri sau plângeri penale.
Cu privire la numita I.D. din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, organele de urmărire penală au reţinut că nu a participat la niciuna din activităţile reclamate.
În termen legal petentul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, iniţial criticând soluţia instanţei de fond pentru că judecătorul nu ar fi disjuns cauza în două dosare separate care să atragă competenţe de judecată diferite şi nu a amânat pronunţarea pentru a studia actele pe care le-a depus în susţinerea plângerii.
Ulterior şi-a completat criticile susţinând că intimaţii au săvârşit infracţiunile pe care le-a reclamat la organele de urmărire penală.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârea atacată cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept - conform disp.art. 385 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Corect a dispus instanţa de fond conexarea Dosarului nr. 3/59/2010 la Dosar nr. 1439/59/2009 întrucât privea plângerea petentului împotriva Rezoluţiei nr. 1249/II/2/2009 prin care procurorul ierarhic superior respinsese plângerea petentului - formulată în baza controlului ierarhic intern reglementat de disp. art. 275 - 276 C. proc. pen. - în condiţiile în care obiectul dosarului dedus judecăţii consta numai în Rezoluţia nr. 676/P/2009.
De altfel, disp. art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. se referă numai la soluţia de netrimitere în judecată şi nu la soluţia prin care se respinge plângerea petentului împotriva unei asemenea soluţii în cadrul controlului ierarhic intern.
Împrejurarea că intimaţii A.C., N.I., I.C., I.D., T.I. şi P.I. au pătruns în cele două apartamente proprietatea petentului pentru a verifica respectarea autorizaţiei de construcţie, imobilele aflându-se în faza de modernizare şi sporire a confortului - deci fiind nelocuite - nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., teoria şi practica judiciară fiind unanimă în aprecierea că situaţia premisă, respectiv „locuinţa” pentru a îndeplini cerinţele penale trebuia să fie efectiv locuită, ceea ce nu este cazul în speţă.
Referitor la pătrundere fără drept, este de menţionat că chiar lucrători care înlocuiau instalaţia electrică au fost cei care au permis pătrunderea intimaţilor în apartamente.
Nelipsit de importanţă este şi aspectul că intenţia care caracterizează latura subiectivă a infracţiunii respective a lipsit, din moment ce s-a întocmit un proces-verbal de verificare a stadiului lucrărilor de către inspectori de specialitate, pentru a se constata dacă structura de rezistenţă a blocului a fost sau nu afectată.
Pe de altă parte, sub aspectul infracţiunii de denunţare calomnioasă este de observat că cele 3 colocatare ale petentului, intimatele I.D., P.D. şi T.I. au sesizat Instituţia Prefectului şi Inspectoratul de Stat în Construcţii de teama afectării structurii de rezistenţă a blocului în care locuiau şi nicidecum nu au sesizat organele penale pentru pretinse infracţiuni, aşa cum cer disp. art. 259 C. proc. pen.
Cum I.D. nu a participat la niciuna din activităţile reclamante, corect au apreciat organele de urmărire penală că se impune neînceperea urmării penale faţă de aceasta.
Soluţiile organului de urmărire penală cât şi a instanţei de fond fiind legale, în temeiul disp. art. 38519 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) şi de art. 193 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.T. împotriva Sentinţei penale nr. 20/PI din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumelor de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, 600 RON cheltuieli judiciare către intimata P.I. şi la câte 1.225 RON, cheltuieli judiciare către intimaţii A.C. şi N.I.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 947/2010. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 1004/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
