ICCJ. Decizia nr. 1004/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1004/2010
Dosar nr. 2221/1/2010
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a menţinut starea de arest a inculpaţilor: D.C.I. (fiica lui I. şi a lui V.) şi Z.C. (fiul lui V. şi al lui A.).
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul întocmit la 17 martie 2009 de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, inculpata D.C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, participaţie improprie sub forma complicităţii la infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi Z.C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, 4 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prin sentinţa penală nr. 988 din 27 noiembrie 2009, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 10931.01/3/2009 au fost condamnaţi inculpaţii D.C.I. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 raportată la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, participaţie improprie sub forma complicităţii la infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu aplicarea art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi 88 C. pen. şi Z.C. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (4 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000,toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu aplicarea art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi 88 C. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nici la acest moment procesual nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi, menţinerea în continuare a stării de arest preventiv a inculpaţilor justificându-se raportat la natura infracţiunilor comise, gravitatea deosebită a acestora, modalitatea concretă de comitere a faptelor.
În cursul urmăririi penale, inculpaţii au fost arestaţi în baza art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., reţinându-se că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani şi că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere impactul generat de infracţiunile dar şi datele ce-i caracterizează.
Întrucât de la data arestării până la sesizarea instanţei temeiurile avute în vedere nu s-au schimbat, a fost menţinută măsura arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii au declarat recurs, solicitând admiterea, casarea încheierii atacate şi în rejudecare revocarea măsurii arestării şi punerea lor în libertate, apreciind că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar judecata se poate desfăşura fără nici un impediment cu ei în stare de libertate.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că nus-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Astfel inculpata D.C.I. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), complicitate la trafic de mare risc, prev.de art. 26 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 14 lit. c) din aceeaşi lege, participaţie improprie prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din aceeaşi lege toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), iar inculpatul Z.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (4 fapte), toate raportate la art. 14 lit. c) din aceeaşi lege cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Se mai constată că arestarea s-a dispus în baza art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. pen., avându-se în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este mai mare de 4 ani şi rezultă că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la extinderea fenomenului infracţional în acest domeniu, amplificarea şi diversificarea criminalităţii asociate, consumului de droguri, creşterea numărului de consumatori de droguri, cantitatea de droguri care a făcut obiectul faptelor, contribuţia fiecărui inculpat, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Trebuie relevat şi faptul că, deşi au recunoscut în parte săvârşirea faptelor, fără a coopera cu organele judiciare au încercat să înlăture răspunderea penală asupra celorlalţi inculpaţi şi, nu în ultimul rând, repetabilitatea modalităţii de comitere.
De altfel, faptele au fost săvârşite de inculpata D.C.I. sub forma recidivei postcondamnatorii ca şi inculpatul Z.C., fiind îndeplinite condiţiile de existenţă ale pluralităţii de infracţiuni.
În sfârşit, este de menţionat că măsura arestării preventive este de natură a asigura potrivit art. 136 C. proc. pen. buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.C.I. şi Z.C. cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.C.I. şi Z.C. împotriva încheierii din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 10931.01/3/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1896/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1927/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
