ICCJ. Decizia nr. 1916/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1916/2010
Dosar nr. 1949.5/102/200.
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9 din 22 ianuarie 2010 Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpatul U.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 lit. d) cu aplic. art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 22 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 176 lit. d) cu aplic. art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 11 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a), c) cu aplic. art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
A condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) cu aplic. art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
In baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiţionată a inculpatului U.M. din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 162/2007 a Tribunalului Mureş, definitivă prin Decizia penală 4768 din 16 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a contopit restul rămas neexecutat de 450 zile cu pedepsele stabilite prin prezenta, astfel:
- cu pedeapsa de 22 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporeşte cu un an închisoare, rezultând 23 ani de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
- cu pedeapsa de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporeşte cu un an închisoare, rezultând 12 ani de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 6 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
- cu pedeapsa de 10 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea,pe care o sporeşte cu un an închisoare, rezultând 11 ani de închisoare.
- cu pedeapsa de 5 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporeşte cu un an închisoare, rezultând 6 ani de închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporeşte cu un an închisoare, urmând ca în final inculpatul U.M. să execute pedeapsa rezultată de 24 de ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A condamnat pe inculpatul M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 lit. d) cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare.
A condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. d) cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare.
A condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a), c) cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
A condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
In baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul M.C. să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 6 luni de închisoare.
In baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii pe 24 de ore din data de 18 aprilie 2009 şi durata arestării din data de 19 aprilie 2009 până la zi.
In conformitate cu prev. art. 71 C. pen. a interzis inculpaţilor pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 350 raportat la art. 160b alin. (1), (3) şi art. 3002 C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi menţine această măsură faţă de inculpaţi.
In baza art. 334 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate cererile inculpaţilor referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor, formulate prin avocaţi la termenul de judecată din 11 ianuarie 2010.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (2) şi art. 1003 C. civ. a obligat pe inculpatul M.C. în solidar cu părţile responsabile civilmente U.A. şi M.C. şi cu inculpatul U.M. sa plătească părţii civile C.L. suma de 5200 de lei cu titlu de pagubă materială şi suma de 80000 de lei cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor civile ale acestei părţi ca neîntemeiate.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (2) şi art. 1003 C. civ. şi art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a obligat pe inculpatul M.C. în solidar cu părţile responsabile civilmente U.A. şi M.C. şi cu inculpatul U.M. să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş suma de 13594 de lei, cu dobânda legală de la data de 10 septembrie 2009 până la data plăţii efective, cu titlu de cheltuieli de asistenţă medicală.
In baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul M.C. a pantalonilor tip blugi şi pulovărului cu fermoar înaintate instanţei şi păstrate cu titlu de corpuri delicte la grefa Tribunalului conform Adresei de înaintare a rechizitoriului şi procesului verbal din data de 21 august 2009, aflate la fila 1 din dosar.
In baza art. 191 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul M.C. în solidar cu părţile responsabile civilmente U.A. şi M.C. să plătească statului suma de 1820 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, şi pe inculpatul U.M. să plătească statului suma de 1720 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar din totalul cheltuielilor suma de 1250 lei reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu ai inculpaţilor şi părţii civile din cursul urmăririi penale şi judecăţii se va avansa Baroului Mureş din fondurile Tribunalului Mureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că la data de 17 aprilie 2009, inculpaţii, care sunt veri primari f. 56 ds. urm. pen. şi locuiau în comuna Vătava, au mers, la iniţiativa lui M.C., minor în vârstă de 17 ani şi jumătate, la o prietenă a acestuia din localitatea Şieuţ, jud. Bistriţa Năsăud. Aici, U.M. a consumat băuturi alcoolice. Seara, la întoarcerea spre casă, U.M. a propus ca amândoi să meargă în satul Râpa de Jos şi să intre în locuinţa victimelor C.I. şi C.L., bătrâni în vârstă de 87 şi respectiv 78 de ani, despre care ştia că locuiesc singuri şi ţin bani în casă, pentru a sustrage banii. Inculpatul minor a fost de acord. După lăsarea întunericului, au intrat în curtea victimelor pe sub gard, printr-un loc unde plasa era desprinsă. Au intrat apoi în casă, pe uşa care era descuiată. Au observat că victima C.L. era trează, şi frământa aluat în bucătărie, iar C.I. dormea într-o altă cameră. Conform înţelegerii, U.I. a lovit-o iniţial pe bătrâna, iar minorul s-a ocupat de soţul acesteia, pentru ca să nu iasă din camera lui în ajutorul soţiei. L-a lovit în cap în mod repetat cu un obiect contondent cu muchie, posibil o scândură f. 91 ds. urm. pen. După care, U.M. a început să lovească victimele şi să le întrebe unde ţin banii. Fiindcă acestea nu le-au spus, inculpaţii au trecut ei înşişi la căutarea banilor. În fapt, banii erau ascunşi sub covor, unde a doua zi dimineaţă martorul C.P. a găsit 1900 de lei f. 52. Inculpaţii însă nu i-au găsit. U.I. a luat din casă un telefon şi trei oale cu carne, după care inculpaţii au ieşit din casă. In acel moment, ambele victime erau inconştiente. Inculpaţii nu le-au legat, dar U.I. le-a încuiat înăuntru. A doua zi dimineaţă, au fost găsite de martorul C.I., alertat de C.L., care striga „ajutor" de la geamul locuinţei. In urma loviturilor la cap, C.I. a decedat în data de 1 mai 2009 a se vedea raportul de autopsie, f. 139 - 142 ds.urm. pen. C.L. a fost şi ea lovită în mod repetat în zona capului, a suferit fracturi la ambii pomeţi, dar leziunile nu i-au pus viaţa în primejdie şi au fost de natură a fi vindecate în 35 - 40 de zile de îngrijire medicală certificatul medico - legal se află la f. 114 ds. urm. pen.
Reţine instanţa de fond că şi în cazul victimei C.L. loviturile au fost aplicate acceptându-se posibilitatea uciderii însă rezultatul nu s-a produs datorită mijloacelor folosite. De asemenea, se reţine că acţiunile inculpatului M.C. au avut ca scop şi rezultat împiedicarea victimei C.I. să o apere pe soţia lui de loviturile lui U.M. aşa încât ambii inculpaţi au acţionat în sensul lăsării victimei fără ajutor.
Apreciază instanţa de fond că în cazul victimei C.L. ambii inculpaţi au comis acte de natura omorului, în formă coautorului şi cu intenţia indirectă de a ucide.
Cu privire la victima C.I., reţine instanţa fondului că ambii inculpaţi au lovit doar U.M. a împiedicat-o pe victima C.L. să îşi ajute soţul, ambii acţionând în sensul lăsării victimei fără ajutor, toate aceste acte fiind acte de coautorat la omor.
Fiind audiaţi inculpatul U.M. a relatat că a intrat în casa victimelor întrucât acestea îi datorau o sumă de bani, le-a cerut banii, ele au spus că nu îi dau după care le-a lovit, a luat un telefon şi trei oale cu carne şi apoi le-a încuiat pe victime înăuntru. Arată că inculpatul M.C. nu a participat la comiterea faptei.
Inculpatul M.C. nu a recunoscut faptele arătând că l-a aşteptat afară pe celălalt inculpat, că la un moment dat a intrat în locuinţă însă văzând ce se întâmplă a ieşit.
La individualizarea pedepselor instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul M.C. era minor la data comiterii faptelor, nu a avut iniţiativa comiterii faptelor însă a mai avut manifestări violente fiind sancţionate în repetate rânduri pentru scandalurile provocate în familie.
Cu privire la inculpatul U.M. instanţa de fond a reţinut că a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, a avut o poziţie nesinceră în legătură cu participarea minorului la comiterea faptelor şi cu privire la mobilul pătrunderii în locuinţa victimelor.
Cu privire la latura civilă a cauzei instanţa de fond a considerat îndreptăţite pretenţiile părţii civile C.L. obligându-i pe inculpaţi în solidar, iar pe inculpatul minor în solidar şi cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor materiale şi morale.
Împotriva acestei sentinţei au declarat apel inculpaţii M.C. şi U.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul M.C. a solicitat în principal achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunile de omor şi tentativă de omor neexistând probe care să dovedească vinovăţia sa în raport cu aceste fapte.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate în raport de circumstanţele personale favorabile.
Inculpatul U.M. a criticat încadrarea juridică a uneia dintre fapte cea de omor deosebit de grav susţinând că este lipsită de suport în contextul în care doar una dintre victime a decedat, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în cea de lovituri cauzatoare de moarte.
Inculpatul U.M. a criticat sentinţa primei instanţe pentru netemeinicie arătând că pedeapsa aplicată este excesivă.
Prin Decizia penală nr. 15/A din 5 martie 2010 Curtea de Apel Tg.Mureş a respins ca nefondate, apelurile declarate de către inculpaţii M.C. şi U.M. în prezent deţinuţi în Penitenciarul Târgu Mureş, împotriva sentinţei penale nr. 9 din 22 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1949.1/102/2009.
A menţinut starea de arest preventiv a fiecărui inculpat apelant, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată fiecăruia perioada arestului scursă de la data pronunţării hotărârii criticate - 22 ianuarie 2010 la zi.
A obligat pe inculpatul M.C. să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 50 lei.
A obligat pe inculpatul U.M. să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 250 lei, din care suma de 200 lei cu titlu de onorariu pentru avocat din oficiu se va avansa Baroului Mureş din fondul special al Curţii de Apel Târgu Mureş.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect reţinută, încadrarea juridică corespunde situaţiei de fapt reţinute, probele administrate în cauză dovedind cu prisosinţă vinovăţia inculpaţilor sub aspectul faptelor reţinute în sarcina lor.
Reţine instanţa de apel că şi pedepsele aplicate inculpaţilor corespund disp. art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nu se justifică reducerea acesteia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.C. şi U.M.
Inculpatul M.C. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav arătând că nu există probe care să facă dovada vinovăţiei sale sub aspectul comiterii acestei fapte.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate arătând că este prea aspră în raport de circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei.
Inculpatul U.M. arată că în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cât timp această agravantă a fost avută în vedere la infracţiunea de tâlhărie sens în care solicită achitarea.
Şi inculpatul U.M. a solicitat reducerea pedepsei aplicate arătând că nu a avut intenţia să suprime viaţa victimei.
Ambii inculpaţi invocă în susţinerea recursurilor cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă şi corespunde situaţie de fapt reţinute în mod corect reţinând instanţa de fond că sunt întrunite în cauză condiţiile tragerii la răspunderea penală a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor ce li se reţin în sarcină.
Instanţa de fond a făcut o analiză amplă tuturor probelor administrate în cauză, stabilind că ambii inculpaţi au pătruns iar locuinţa victimelor pe care le-au agresat în repetate rânduri şi aspectele invocate de aceştia în sensul că nu au intrat în locuinţa victimelor cu intenţia de a le agresa nu se justifică între timp în momentul în care au intrat în curtea locuinţei victimelor au rezultat că victima C.L. era trează, fiind evident că pentru a sustrage bani (acesta fiind scopul declarat al inculpaţilor pentru a intra în locuinţa victimelor) se impunea agresarea victimelor.
Susţinerile inculpatului M.C. în sensul achitării sale sub aspectul comiterii infracţiunilor de omor deosebit de grav nu sunt întemeiate, fiind făcute doar cu scopul de a fi absolvit de răspundere penală.
Chiar dacă, aşa cum susţine inculpatul M.C., nu ar fi agresat victimele, această poziţie a inculpatului este contrazisă de probele administrate în cauză, respectiv expertiza biocriminalistică care stabileşte că pe pantaloni şi pe pulovărul acestui inculpat au fost identificate urme de sânge pentru care nu a putut da o explicaţie plauzibilă.
Situaţia urmelor de sânge pe ambii craci ai pantalonilor stabileşte cu certitudine că inculpatul a aplicat lovituri cu picioarele şi urma de sânge de pe mâneca dreaptă indică o lovitură cu pumnul sau folosirea unui obiect contondent.
Declaraţiile contradictorii date de inculpaţi pe parcursul procesului penal dovedeşte faptul că ei încearcă să ascundă aflarea adevărului cu scopul vădit de a fi exoneraţi de răspunderea penală.
Partea vătămată C.L. a declarat că ambii inculpaţi au intrat peste ei şi i-au bătut.
Ca atare, probele administrate pe parcursul procesului penal atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească dovedesc cu certitudine participarea ambilor inculpaţi la comiterea faptelor. Ambii inculpaţi au aplicat lovituri reperate, de mare intensitate victimelor în zone vitale ale corpului, acţionând cu intenţie indirectă ei neurmărind producerea rezultatului letal insă acceptând posibilitatea producerii acestui rezultat în raport de intensitatea loviturilor zona anatomică vizată ca şi vârsta înaintată a victimelor.
Comportamentul ulterior al inculpaţilor după agresarea victimelor şi anume faptul că le-au încuiat în locuinţă pentru a le împiedica în acest mod să ceară ajutorul vecinilor conduce de asemenea la concluzia că ambii inculpaţi au acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal chiar dacă nu au urmărit direct acest lucru.
Susţinerile inculpatului U.M. în sensul achitării sale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu prev de art. 192 alin. (2) C. pen. nu sunt întemeiate.
În mod corect instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpaţilor comiterea acestei infracţiuni, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, inculpaţii pătrunzând fără drept în locuinţa victimelor pe timp de noapte.
Chiar dacă la încadrarea juridică a infracţiunii de tâlhărie a fost reţinută agravantă prev. de alin. (2)1 lit. c) a art. 211 C. pen. această situaţie nu exclude existenţa infracţiunii de violare de domiciliu cele două infracţiunii, faţă de modalitatea de comitere a faptelor, existând un concurs real.
În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 31 din 16 aprilie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii potrivit căreia faţă de pătrunderea în orice mod în locuinţă sau dependinţe ale acesteia urmată de săvârşirile unei infracţiuni constituie un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 C. pen. şi infracţiunea – de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2)1 lit. c) C. pen.
Cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor Înalta Curte apreciază că acestea au fost corect individualizate în raport de toate criteriile generale de individualizarea judiciară consacrate de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, respectiv faptul că aceştia au pătruns în locuinţa victimelor pe care le-au agresat pentru a sustrage bani şi bunuri, poziţia nesinceră de care au dat dovadă pe parcursul procesului penal încercând să denatureze adevărul cu scopul de a-şi diminua contribuţia la comiterea faptelor.
De asemenea s-a avut în vedere perseverenţa infracţională de care au dat dovadă inculpaţii, ei săvârşind mai multe infracţiuni într-un timp scurt iar agresivitatea de care au dat dovadă faţă de două persoane în vârstă şi neputincioase, conduce la concluzia că nu există împrejurări care să facă posibilă reducerea pedepselor aplicate numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi coercitiv al pedepsei.
Înalta Curte reţine că inculpatul U.M. a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, faptele fiind comise în perioada eliberării condiţionate iar din referatul de evaluare rezultă că are un comportament violent pe fondul consumului de alcool iar în urma evaluării inculpatului minor M.C. a rezultat că acesta a mai avut manifestări violente agresându-şi concubina şi pe mama acesteia cu biciul, toate aceste aspecte relevând agresivitatea deosebită a inculpaţilor astfel încât nu se poate proceda de la o reindividualizare a pedepselor.
Faţă de toate aceste considerente Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor prevenţia de la 20 mai 2009 la 14 mai 2010 pentru inculpatul U.M. şi pentru inculpatul M.V. de la 18 aprilie 2009 la 14 mai 2010.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.C. şi U.M. împotriva deciziei penale nr. 15/A din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive pentru U.M. de la 20 mai 2009 la 14 mai 2010 şi pentru M.C. de la 18 aprilie 2009 la 14 mai 2010 .
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 14 mai 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 4619/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1920/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
