ICCJ. Decizia nr. 1992/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1992/2010
Dosar nr. 3620/99/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Deliberând asupra recursului, se reţine.
Prin Decizia penală nr. 47 din 23 martie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului C.C. împotriva sentinţei penale nr. 593 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Iaşi, menţinând starea de arest şi deducând prevenţia la zi.
În esenţă, instanţa de prim control judiciar a apreciat să inculpatul a ucis victima cu intenţie, în raport cu obiectul vulnerant, zona vizată şi intensitatea loviturii. S-a mai apreciat că fapta nu este săvârşită în condiţiile art. 44 C. pen., iar la individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen Totodată, nu s-au reţinut circumstanţe atenuante obligatorii sau facultative în favoarea inculpatului în raport cu modul şi împrejurările în care a săvârşit fapta şi urmările acesteia.
În termen legal, inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând hotărârile pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât instanţele nu s-ar fi pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. şi nu ar fi individualizat corect pedeapsa prin reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. pen., care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, indiferent de respectarea sau nu a dispoziţiilor art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Examinând criticile în raport cu actele şi înscrisurile cauzei, hotărârile recurate cât şi sub aspectul celorlalte cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru motivele ce vor fi dezvoltate.
Întreg probatoriul administrat în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti a ilustrat aspectul că în ziua de 8 aprilie 2009, orele 16,00 inculpatul C.C. - aflat în stare de ebrietate – a efectuat împreună cu fiul victimei, N.V.G. în vârstă de 20 ani, lucrări de arat la grădina martorei B.G., cu plugul tractat de cei doi cai ai victimei, urmând ca apoi să se mute pentru acelaşi gen de lucrări pe terenul inculpatului, pentru stingerea datoriei de 30 lei pe care victima o avea faţă de el.
Bineînţeles că starea de ebrietate în care se afla a făcut ca el să efectueze defectuos lucrările respective, atrăgându-şi reproşuri din partea tânărului, fiul victimei.
Enervat de aceste reproşuri, inculpatul s-a deplasat al domiciliu, situat la cca. 200 m de terenul martorei, s-a înarmat cu un cuţit de bucătărie, pe care l-a ascuns în podul palmei drepte, retrăgându-şi mâna în puloverul cu care era îmbrăcat, aspect observat de martora B.G.
Reîntorcându-se la lucru, s-a apucat de munca câmpului, nu mai înainte de a avertiza pe fiul victimei să nu-i mai adreseze reproşuri pentru că o va tăia, introducând cuţitul în cizma dreaptă de cauciuc cu care era încălţat, cu vârful în jos.
La un moment dat, la faţa locului a sosit şi victima N.V. care a reproşat fiului său că a luat caii fără încuviinţarea sa, cerându-i să sisteze lucrul, întrucât trebuia să potcovească caii pentru a face a doua zi o deplasare cu atelajul hipo în comuna Cotnari.
Inculpatul a fost deranjat de atitudinea victimei şi, după ce l-a înjurat, i-a aplicat şi o lovitură cu pumnul în nas, producându-i fractură cominutivă de piramidă nazală.
Victima a fost ajutată să se ridice de la pământ şi să se spele de sânge, plecând către locuinţa sa.
Între timp, inculpatul C.C. i-a solicitat vecinului său C.F. să-şi ia căruţa cu cei doi cai pe care-i avea şi să meargă împreună la domiciliul victimei pentru a-i tracta căruţa care rămăsese în curtea acestuia, motivat de faptul că anterior între cei doi, inculpat-victimă, intervenise o înţelegere privind vânzarea căruţei.
Inculpatul l-a urmat pe fiul victimei, N.V.G. în curtea tatălui său, însă victima l-a oprit la portiţa de la intrare în grădină, cerându-i să părăsească curtea.
Inculpatul a refuzat categoric, aplicându-i şi două palme peste obraz. În situaţia dată, victima a pus mâna pe o furcă de lângă gardul grădinii, fiind însă dezarmat imediat de către inculpat.
Deşi a intenţionat să părăsească curtea victimei, ajuns la poartă, s-a întors şi a ajuns victima din urmă, când acesta tocmai intra în locuinţă, aplicându-i o lovitură de cuţit direct în inimă, acesta decedând în scurt timp.
Inculpatul, întors la domiciliul său a aflat de la concubina sa că victima a decedat şi faţă de anunţul său că se va sinucide, fratele său, C.M., care se afla în vizită la domiciliul acestuia, a luat arma crimei şi a ascuns-o, de unde apoi a fost predată organelor de cercetare penală.
Aşa cum reiese din raportul de necropsie medico-legală, moartea victimei N.V., în vârstă de 51 ani, a fost violentă şi s-a datorat unei lovituri unice de cuţit.
Iniţial, inculpatul s-a apărat că ar fi fost ţinta atacurilor victimei şi că nu a făcut altceva decât, în disperare de cauză, să aplice acesteia lovitura de cuţit.
Probele cauzei însă a infirmat categoric susţinerile inculpatului, toate probele testimoniale relevând că starea de ebrietate în care se afla inculpatul l-a făcut deosebit de violent în raport atât cu fiul victimei, cât şi cu aceasta.
Mai mult, legitima apărare sau starea de provocare nu a fost reţinută de către cele două instanţe, întrucât a reieşit indubitabil că inculpatul a dezarmat victima de furcă, s-a îndreptat către poartă pentru a da curs invitaţiei acesteia de a-i părăsi curtea, însă, în ultimul moment, resorturi interne care ţin de rezoluţia infracţională pe care a luat-o pe loc, l-au făcut să se răzgândească întorcându-se şi prinzând victima la intrarea în locuinţă, unde i-a aplicat lovitura fatală de cuţit.
Susţinerea inculpatului că instanţa nu s-ar fi pronunţat pe cererea sa de audiere a fiului victimei pentru a face dovada că nu ar fi săvârşit infracţiunea de violare de domiciliu, nu este susţinută de actele dosarului, la judecata în fond martorul N.V.G. declarând că nu se constituie parte civilă, ulterior niciun moment inculpatul – personal sau prin apărător – nu a solicitat reaudierea acestuia.
În depoziţia de la urmărire penală, în legătură cu acest aspect, martorul arată textual „.. Eu eram prin faţa porţii de la intrarea în curte cred că era ora 19,oo. C. a intrat în curte înjurându-l pe tata şi cerându-i iar cei 30 de lei. Tata i-a spus să iasă afară din curtea lui - ‹‹ după ce m-ai lovit , mai ai curaj să mai intri în curtea mea - ››…."
Prin urmare, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu este susţinut de probele cauzei.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. se constată că nici acesta nu este întemeiat, neputându-se reţine circumstanţe atenuante legale sau facultative în favoarea acestuia, întreg filmul desfăşurării evenimentelor arătând că iniţiatorul şi protagonistul principal a fost inculpatul, aflat în stare de ebrietate.
Pedeapsa aplicată corespunde pe deplin pericolului social abstract şi concret al faptei şi consecinţelor acesteia, criteriile de individualizare stipulate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) fiind întocmai respectate.
Constatându-se legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Văzând şi prevederile art. 192, alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 47 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 9 aprilie 2009, la 20 mai 2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1401/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1493/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
