ICCJ. Decizia nr. 1788/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1788/2010
Dosar nr. 41/42/2010
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 28 din 5 martie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de persoana vătămată petentă D.C.B., împotriva rezoluţilor nr. 513/P/2009 din 27 octombrie 2009 şi nr. 1381/II/2/2009 din 23 decembrie 2009, pe care le-a menţinut.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele.
Prin rezoluţia nr. 513/P/2009 din 27 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea C.E.L. - avocat, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi faţă de făptuitoarea A.E., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că fapta nu există în ceea ce o priveşte pe C.E.L. şi respectiv faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii în ceea ce o priveşte pe făptuitoarea A.E., astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că persoana vătămată D.C.B. şi făptuitoarea A.E. se află în litigiu civil, cauza, având ca obiect un partaj succesoral aflându-se pe rolul Judecătoriei Târgovişte sub numărul de dosar 6258/315/2008.
Persoana vătămată a susţinut că fosta soţie a tatălui său, A.E., a sustras sume mari de bani şi bunuri de valoare din masa succesorală, fiind instigată de avocatul care îi acordă asistenţă juridică, C.E.L.
Parchetul a constatat că bunurile pretins sustrase se aflau în posesia legitimă a făptuitoarei A.E., iar avocatul C.E.L. i-a acordat asistenţă juridică acesteia în condiţii legale, fără a o fi instigat la săvârşirea vreunei fapte penale.
Împotriva măsurii dispuse de procuror a formulat plângere persoana vătămată D.C.B., în condiţiile art. 275 - 278 C. proc. pen.
Prin rezoluţia nr. 1381/II/2009 din 23 decembrie 2009, procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost respinsă plângerea persoanei vătămate, aceasta adresându-se, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei competente.
Curtea de Apel Ploieşti a constatat că actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat elemente care să intre din punct de vedere obiectiv şi subiectiv în latura subiectivă a infracţiunilor pentru care au fost efectuate cercetările.
În urma verificărilor efectuate nu s-a stabilit că avocata C.E.L. ar fi oferit sfaturi care să exceadă cadrului legal reglementat de Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat şi, ca atare, aceste demersuri nu pot fi asimilate unei instigări, neputând fi considerate ilicite.
În ceea ce priveşte acţiunile de luare a unor bunuri din masa succesorală de către făptuitoarea A.E., aşa cum pretinde persoana vătămată, s-a stabilit că o mare parte din banii proveniţi din vânzarea unor terenuri au fost transferaţi anterior decesului lui A.D., ceea ce a implicat voinţa acestuia în acest sens.
Cu privire la transferurile şi retragerile care au avut loc înainte de decesul defunctului A.D., cât şi după aceea, precum şi al întregii mase succesorale ce face obiectul dosarului civil de partaj judiciar nr. 6258/313/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Târgovişte, urmează a fi clarificate de către această instanţă.
În consecinţă, apreciind ca legală şi temeinică rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale, instanţa a menţinut-o ca atare, respingând ca nefondată plângerea persoanei vătămate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiţionara D.C.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că procurorul nu a efectuat cercetarea penală în mod corespunzător, nu a lămurit cauza sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, iar instanţa de fond a preluat argumentele acestuia, fără a face o apreciere proprie asupra dovezilor existente la dosarul cauzei.
Instanţa a ignorat probele administrate de persoana vătămată, iar motivaţia acesteia că nu s-au indicat probe noi din care să rezulte o situaţie de fapt este inutilă şi neconcludentă câtă vreme rezoluţia procurorului nu a stabilit ea însăşi o situaţie de fapt anume.
Totodată, instanţa a ignorat amploarea şi durata faptelor deduse judecăţii şi împrejurarea că se creează un precedent periculos pentru procesele de partaj, încurajându-se sustragerile din masa supusă împărţelii.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în condiţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., la Curtea de Apel Ploieşti.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, respingând ca nefondată plângerea petiţionarei şi menţinând rezoluţia de netrimitere în judecată dată de procuror.
Judecând plângerea, instanţa s-a conformat dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. civ. şi a verificat rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, în cauză neprezentându-se de către părţi înscrisuri noi.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate de organele de urmărire penală a rezultat incidenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a Acţiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., astfel că în mod corect instanţa a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror.
Verificările întreprinse au stabilit că toate bunurile pretins sustrase se aflau în posesia făptuitoarei A.E. Or, luarea unui bun mobil - pentru a constitui infracţiunea de furt în sensul dispoziţiilor art. 208 alin. (1) C. pen. - trebuie să afecteze posesia sau detenţia asupra acestuia care revine altei persoane decât însuşi posesorul sau detentorul; în consecinţă, în mod corect s-a constatat neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În cauză nu s-a dovedit că avocatul C.E.L. şi-ar fi instigat clientul - pe făptuitoarea A.E. - la săvârşirea infracţiunii de sustragere a bunurilor din masa succesorală partajabilă, astfel că inexistenţa faptei împiedică începerea urmăririi penale în cauză.
Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada unei activităţi de determinare de către făptuitoarea C.E.L. asupra făptuitoarei A.E., conduita avocatului circumscriindu-se obligaţiilor legale ale acestuia de a asigura asistenţa juridică.
Verificările întreprinse sunt necesare şi suficiente stabilirii concordanţei faptelor sesizate cu realitatea faptică şi fundamentării convingerii organului de urmărire penală pentru a ajunge, potrivit normelor din art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen., la soluţia de a nu se începe urmărirea penală.
Dat fiind specificul şi natura actelor premergătoare, ele nu presupun efectuarea de acte de cercetare penală ci se opresc la nivelul cunoştinţelor şi constatărilor care determină convingerea organului de urmărire penală că nu este în posesia probelor sau indiciilor temeinice care să determine începerea urmăririi penale.
În consecinţă, organul de urmărire penală nici nu are obligaţia de a audia toate persoanele şi de a stabili exhaustiv situaţia de fapt, cu atât mai puţin de a aprecia asupra „amploarei şi duratei" furtului sesizat, incidenţa cazurilor care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale limitându-i verificările şi investigaţiile la nivelul actelor premergătoare.
Instanţa de fond a examinat aceste acte premergătoare şi a argumentat corespunzător hotărârea dispusă, aceea de a menţine rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, soluţia dată de procuror fiind în concordanţă cu realitatea faptelor stabilite şi cu dispoziţiile legale în materie.
Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu există motive de casare a sentinţei atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiţionarei şi va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara D.C.B. împotriva sentinţei penale nr. 28 din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Obligă recurenta-petiţionară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1400/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1401/2010. Penal → |
|---|
