ICCJ. Decizia nr. 2045/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2045/2010
Dosar nr. 2258.4/2/200.
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2258/2/2008 – 810/2008, s-a admis plângerea formulată de petenţii T.A., T.D., G.I., G.M., S.I. şi S.C. împotriva rezoluţiei nr. 389/II-2/2008 din 26 martie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care se respinsese ca neîntemeiată plângerea aceloraşi petenţi în ce priveşte Ordonanţa nr. 1099/P/2007 din 18 februarie 2008 a aceluiaşi parchet, s-a dispus desfiinţarea ordonanţei şi a rezoluţiei, şi s-a reţinut cauza spre rejudecare în complet legal constituit.
Ca atare, s-a formulat dosarul nr. 2258.4/2/2008 –2572/2008 în care instanţa de fond, prin sentinţa penală nr. 285 din 21 octombrie 2009, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatele S.L.S. şi Z.M.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din acelaşi cod, inculpatele au fost achitate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa nr. 1099/P/2007 din 18 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici S.L.S. şi Z.M.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de fals intelectual prevăzută de art. 289 din acelaşi cod, temeiul legal fiind dispoziţiile art. 228 alin. (6) raportat la art.10 lit. d) C. proc. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă, s-a mai dispus disjungerea cauzei, formarea unui dosar şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 pentru continuarea cercetărilor faţă de C.G., S.A.A., S.R.A. referitor la săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 C. pen. şi de uz de fals, prevăzută de art. 291 din acelaşi cod.
Plângerea petenţilor T.A., T.D., G.I., G.M., S.I. şi S.C. a fost formulată împotriva făptuitorilor S.L.S., notar public în cadrul Biroului notarial „N.", Z.M.N., de asemenea notar public în Biroul notarial „L.", M.D., notar public din Wuppertal Elberfeld - Germania, privind actele notariale susţinut a fi nelegale, prin acestea fiind vândut succesiv un teren intravilan de 293 mp din Bucureşti.
Semnatarii plângerii arătaseră că la 23 octombrie 2006, prin încheierea de autentificare nr. 6359/2006 notarul public S.L.S. a arestat, fictiv, că ei ar fi vândut, prin mandatarul C.G., respectivul teren, în condiţiile în care niciodată nu au dat o procură specială pentru C.G. în faţa notarului din Germania şi, de asemenea, fictiv, notarul public S.S.L. a atestat acest lucru prin autentificarea incriminată.
S-a mai susţinut că după încheierea menţionată, cumpărătorii S.A.A. şi S.R.A. după numai 25 de zile, au vândut terenul unei societăţi comerciale, actul translativ fiind autentificat de notarul public Z.M.N.
Actele premergătoare, examinând lucrările notarilor şi alte documente administrate au reţinut că notarii publici au instrumentat tot ceea ce legea le cerea, la datele întocmirii lucrările lor prezentând elemente de legalitate ce-i îndreptăţeau să autentifice ceea ce li se ceruse. Ca atare, încheierea de autentificare nr. 6359/2006 s-a bazat pe procura care avea aplicată apostila legală şi traducerea legalizată, la dosarul notarial depunându-se actele cerute de lege, inclusiv titlurile de proprietate în original sau legalizate.
Privind vânzarea ulterioară, autentificată de notarul public Z.M.N. s-a reţinut că şi aceasta a avut la bază toate documentele legale necesare.
Petenţii au reclamat că încheierea actelor translative a avut la bază fotocopii ale titlurilor de proprietate, în condiţiile în care nu era similitudine între semnăturile aplicate în cuprinsul procurii (falsificate) ca fiind ale lor, adevăraţi proprietari şi cele de pe fotocopii, iar mandanţii nu au fost identificaţi.
Ca atare, petenţii au susţinut că la baza încheierii titlurilor succesive cu nr. 6359/2006 din 23 octombrie 2006 şi nr. 1884/2006 din 16 noiembrie 2006 au stat acte false, acestea puteau fi uşor identificate dacă, măcar sumar, se analiza conţinutul şi se cerea părţilor prezentarea înscrisurilor originale.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, analizând plângerea formulată împotriva ordonanţei, a reţinut că la momentele întocmirii actelor de vânzare-cumpărare, al autentificării lor, notarilor publici li s-au prezentat actele cerute de lege, inclusiv titlurile de proprietate în original sau legalizate, procura prezentată de C.G. avea aparenţă de legalitate odată ce era tradusă din limba germană de un traducător autorizat cu nr. 1770/1999 de Ministerul Justiţiei.
În faza examinării plângerii, instanţa le-a audiat pe S.L.S., Z.M.N., pe S.A.A. şi P.M. şi analizând întregul probatoriu, a reţinut că mandatara C.G., în baza procurilor speciale nr. 1703/2006, nr. 1702/2006 şi nr. 1704/2006, toate acestea date de notarul M.D., din Wuppertal/Germania, apostilate şi traduse din limba germană de traducător autorizat, semnăturile acestuia fiind legalizate sub nr. 18204/2006 de notarul public A.I.N.
S-a mai reţinut că împuternicita C.G. a prezentat titlurile de proprietate în original şi copii legalizate, ceea ce echivalează cu originalul, şi, în opinia instanţei reprezintă acordul petenţilor, în lipsa acestuia C.G. neputând avea acces la respectivele titluri, în arhiva biroului notarului S.L.S. regăsindu-se toate actele menţionate, iar semnăturile traducătorului autorizat au fost legalizate de un alt notar public, şi, ca atare, procura avea aparenţa de legalitate (filele 198-209).
În ce priveşte susţinerea petenţilor, că ar exista diferenţe între actul de identitate şi un alt asemenea act ale împuternicitei, cel consemnat în procura specială nr. 1704/2006, dată de S.I. (redactare în limba germană), este acelaşi cu cel din procura nr. 1705/2006, de asemenea în limba germană, dată de acelaşi, diferenţa apărând numai în traducerile în limba română, odată ce în limba germană se utilizează un termen unic pentru un asemenea act, fiind însă constant codul numeric personal, acesta apărând ca atare în toate procurile.
Referitor susţinerii că forma apostilei nu ar corespunde celei instituite prin Convenţia de la Haga, s-a reţinut că este aceeaşi pe toate procurile, având aceeaşi configuraţie şi, ca atare, ea şi traducerile legalizate purtau toate elementele de legalitate şi nu s-a făcut dovada vreunui fals.
Privind faptul reclamat, că în actul translativ autentificat sub nr. 6359 din 23 octombrie 2006 s-a consemnat nereal, în partea ce priveşte istoricul terenului, că soţii T. şi G. au cumpărat ˝ din imobil de la familia S.I. şi C. şi nu de la S.N. şi S. (contract nr. 667 din 16 iulie 2002), instanţa a motivat că poate fi o eroare materială, corectibilă în conformitate cu art. 53 din Legea nr. 36/1995 şi art. 61 din regulamentul de aplicare a legii.
În fine, având în vedere cele de mai sus, instanţa a constatat că notarii publici au respectat obligaţiile instituite de art. 6, art. 45 din Legea nr. 36/1995 şi de art. 70 din regulament, în ce îi priveşte nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 296 şi de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), iar sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen., deşi aceasta nu a fost verificată de către parchet, ea nu există în materialitate.
Împotriva sentinţei, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi petenţii, motivele invocate fiind detaliate în prezenta.
Recursurile sunt fondate în baza următoarelor considerente, altele decât cele dezvoltate de persoanele vătămate, dar care le profită şi acestora în recursul procurorului.
Art. 2781 C. proc. pen. reglementând plângerea în faţa instanţei competente, împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului, de netrimitere în judecată, în final se precizează că ea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
Prin alin. (7) al art. 2781 se stipulează că soluţionând plângerea, se verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
În cadrul procedurii plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, între soluţiile ce se pot pronunţa, la alin. (8) lit. c) art. 2781 s-a prevăzut şi aceea potrivit căreia instanţa admite plângerea prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza pentru judecare, în complet legal constituit.
Din interpretarea acestui text se reţine că pentru a adopta acea soluţie, instanţa trebuie să constate, pe de o parte, că la dosar sunt probe, iar pe de altă parte, că ele sunt suficiente pentru a trece la judecată.
Existenţa şi suficienţa probelor nu pot fi însă apreciate decât după identificarea lor, administrarea după regulile judecăţii în primă instanţă, deci cu respectarea cadrului fazei, aceasta nefiind asigurată decât la urmărirea penală, obiectul căreia este definit în art. 200 C. proc. pen.
Ordonanţele sau rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale, cum este în cauză, nu sunt precedate de instrumentarea urmăririi penale cu respectarea procedurii speciale acesteia, organul de urmărire penală realizând numai acte premergătoare, reglementate în art. 224 C. proc. pen.
Fiind premergătoare şi limitate la scopul lor, acela al începerii urmăririi penale, ele fundamentează luarea sau din contră, neluarea dispoziţiei de declanşare sau de neîncepere a urmăririi penale.
Neexistând garanţiile specifice urmăririi penale, actele premergătoare sunt investigaţii prealabile, nu însă şi probe în sensul art. 63 C. proc. pen.
Ca atare, verificările făcute de procuror, elementele stabilite în actele premergătoare nu îndeplinesc cerinţa art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., soluţia neputând fi adoptată decât după urmărirea penală.
Reglementând astfel, s-a evidenţiat posibilitatea ca instanţa, reapreciind elementele strânse în faza actelor premergătoare, să reţină că acestea sunt suficiente pentru începerea urmăririi penale (soluţie dată de alin. (8) lit. b) art. 2781), dar nu-i atribuie dreptul de a începe ea urmărirea penală alin. (8) lit. c) nefiind aplicabil decât în cazul când urmărirea penală s-a efectuat, aprecierea existenţei probelor fiind condiţionată de începerea urmăririi penale.
În cauză, încheierea din 22 iulie 2008 şi sentinţa penală recurată, în raportul cu investirea instanţei, plângere împotriva unui act al procurorului de neîncepere a urmăririi penale - sunt nelegale, soluţia fiind în contradicţie şi cu rezolvarea dată problemei de drept amintită, prin Decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, decizie publicată în M.Of. nr. 574 din 30 iulie 2008 şi obligatorie conform dispoziţiilor art. 4142 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen.
Ca atare, recursurile fiind fondate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. vor fi admise, se vor casa încheierea şi sentinţa, cauza trimiţându-se pentru rejudecare pentru soluţionarea fondului plângerilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi părţile civile S.I., S.C., T.A., T.D., G.I. şi G.M. împotriva sentinţei penale nr. 285 din 21 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată, precum şi încheierea din 22 iulie 2008, ambele ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Dispune rejudecarea plângerii de către Curtea de Apel Bucureşti.
Menţine actele îndeplinite anterior, inclusiv încheierea din 22 iulie 2008.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2040/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2057/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
