ICCJ. Decizia nr. 2064/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2064/2010
Dosar nr. 11667/2/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 49 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 11667/2/2009 (2881/2009), s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut sentinţa penală din data de 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Curţii din Andora la Vella, definitivă şi executorie prin sentinţa nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiţie, secţia penală.
S-a dispus transferarea condamnatului F.V. (cetăţean român, fiul lui T. şi I.) din Principatul Andorei într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală din data de 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Curţii din Andora la Vella, definitivă şi executorie prin sentinţa nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiţie, secţia penală.
S-a dedus durata arestării preventive şi perioada executată începând cu data de 20 aprilie2008 la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
1. Prin rezoluţia nr. 2568/II/5/2009 din data de 11 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei penale din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Curţii din Andora la Vella rămasă definitivă şi executorie prin sentinţa nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiţie, secţia penală, ca urmare a cererii înaintate de către autorităţile judiciare din Principatul Andora cu privire la transferarea condamnatului F.V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.
2. Prin sentinţa penală din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Curţii din Andora la Vella, rămasă definitivă şi executorie prin sentinţa nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiţie, secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatului F.V. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru delictul major de a fi membru, împreună cu l.B., al unei asociaţii ilegale în scopul de a comite delicte şi la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru delictul major de punere în circulaţie de monede false şi pedeapsa complementară a expulzării pe o perioadă de 15 ani din Principatul Andorei, fapte prevăzute de art. 431.3 a) şi b), art. 431.1 a) şi c), art. 359 şi 360 din C. pen. spaniol.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că, în data de 20 aprilie 2008, în urma unui control de rutină, agenţii Serviciului de Poliţie din Andora la Vella au descoperit asupra lui F.V. şi l.B. un număr de 61 cârduri albe, ce aveau banda magnetică donată după cârduri originale şi de care cei doi au făcut uz la diferite bancomate de pe teritoriul Principatului Andora. La data de 19 aprilie 2008, inculpaţi au reuşit să scoată sumele de 150 şi 200 euro de la bancomatul entităţii B. de la hotelul P. din Soldeu.
Hotărârea a rămas definitivă şi executorie prin sentinţa nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiţie, secţia penală.
Astfel cum rezultă din informaţiile comunicate de autorităţile Principatului Andora, condamnatul F.V. a fost arestat preventiv la data de 20 aprilie 2008, încarcerat în Centrul Penitenciar în arest preventiv la 23 aprilie 2008 iar pedeapsa aplicată va fi considerată executată la data de 29 martie 2012.
3. În raport cu faptele reţinute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, precum şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.
Astfel, faptele pentru care inculpatul F.V. a fost condamnat prin sentinţa penală din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Curţii din Andora la Vella rămasă definitivă şi executorie prin sentinţa nr. 11-09 din 15 mai 2009a Tribunalului Superior de Justiţie, secţia penală, au corespondent în legislaţia penală română, acestea constituind infracţiunile de asociere pentru comiterea de infracţiuni şi falsificarea instrumentelor de plată electronică, prevăzute de art. 323 C. pen. şi art. 24 din Legea nr. 65/2002 privind comerţul electronic, pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 de ani şi, respectiv, cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Totodată, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii privind transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, în sensul că hotărârea de condamnare pronunţată de instanţele Principatului Andora este definitivă, condamnatul F.V. este cetăţean român, astfel cum rezultă din adresa din 29 octombrie 2009 a M.A.I., iar statul de condamnare şi statul de executare sunt de acord asupra transferării.
De asemenea, condamnatul care, în prezent, se află încarcerat în Penitenciarul La Cornelia din Andora Vella - Principatul Andora, prin declaraţia din data de 28 octombrie 2009, şi-a exprimat consimţământul scris la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare în ţara de origine.
Aceeaşi poziţie a fost exprimată de condamnat şi la data de 29 octombrie 2009, cu ocazia întocmirii referatului asupra situaţiei sale sociale şi familiale, din care rezultă că acesta doreşte transferul într-un penitenciar din România pentru a fi alături de familie.
Cu privire la cerinţa reglementată de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a constatat, pe baza datelor comunicate de statul de condamnare că, din pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Curţii din Andora la Vella rămasă definitivă şi executorie prin sentinţa nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiţie, secţia penală, condamnatul a executat perioada scursă din data de 20 aprilie 2008 la zi, aflându-se în continuare în executarea acesteia, care urmează a expira la data de 29 martie 2012.
În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului persoanei condamnate de schimbare a condamnării persoanei transferabile şi înlocuirea pedepsei aplicate de autorităţile Principatului Andora cu o pedeapsă corespunzătoarea legii penale române, respectiv, pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea în formă continuată a infracţiunii prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, instanţa de fond a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vederea interpretarea dată dispoziţiilor legale incidente prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, legea română privind cooperarea judiciară internaţională în materia penală permite adaptarea pedepsei în vederea executării acesteia în România, prin hotărâre judecătorească, ori de câte ori instanţa constată că felul pedepsei privative de libertate aplicate în statul de condamnare sau durata pedepsei este incompatibilă cu legislaţia română. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală se prevede că "Dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, statul român poate, prin hotărârea judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare şi, în nici un caz, nu poate să agraveze situaţia condamnatului.
Aplicarea dispoziţiilor enunţate mai sus este limitată la două situaţii: când felul pedepsei aplicate este incompatibil cu legislaţia română şi când durata pedepsei aplicate este incompatibilă cu legislaţia română.
În speţă, însă nici una dintre situaţiile limitativ prevăzute de lege nu se regăsesc în prezenta cauză, faptele pentru care F.V. a fost cercetat şi condamnat în Principatul Andora au corespondent în legislaţia penală română în ceea ce priveşte felul pedepsei (închisoarea) şi durata acestora (pedepsele aplicate condamnatului F.V. de 1 an şi, respectiv, 3 ani nu depăşesc limitele maxime ale pedepselor reglementate de legea penală română pentru acelaşi gen de fapte, respectiv pentru infracţiunea prev. de art. 323 C. pen., închisoarea de la 3 la 15 ani şi pentru infracţiunea prev. de art. 24 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi).
Neîntemeiată a fost apreciată şi solicitarea apărătorului persoanei condamnate de schimbare a încadrării juridice a uneia din faptele reţinute în sarcina condamnatului F.V., din falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 în infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, în formă continuată. Din împrejurările concrete ale comiterii faptelor reţinute de autorităţile spaniole în hotărârea de condamnare a rezultat că cei doi inculpaţi F.V. şi l.B. aveau asupra lor un număr de 61 cârduri donate pe care urmau să le folosească, reuşind să obţină sumele de 150 şi 200 de euro în data de 19 aprilie 2008 de la un bancomat al entităţii B.
Fapta reţinută de autorităţile spaniole a fost cea de delict major de punere în circulaţie de monedă falsă care în legislaţia penală română are corespondent în infracţiunea de falsificare şi punere în circulaţie a instrumentelor de plată prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi nu în infracţiunea prev. de art. 27 din acelaşi act normativ.
Pentru motivele arătate, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru transferarea în România a condamnatului F.V., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Principatul Andora pedeapsa de 4 ani închisoare, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, a consimţit în mod liber la transfer, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanţele judecătoreşti spaniole constituie infracţiuni şi potrivit legii penale a statului român.
Constatând, totodată, că sunt îndeplinite în cauză şi condiţiile speciale de admisibilitate a cererii de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti penale străine, prevăzute de art. 116 alin. (1) lit. a) - g) din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentinţa penală din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Curţii din Andora la Vella, rămasă definitivă şi executorie prin sentinţa nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiţie, secţia penală, prin care persoana transferabilă F.V. a fost condamnat la 4 ani închisoare.
B. Împotriva acestei decizii, a formulat recurs persoana transferabilă F.V., prin avocatul ales I.O., fără a-l motiva în scris. Ulterior, prin intermediul M.J. - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală, persoana transferabilă a transmis renunţarea sa la cererea de transfer, din motive personale.
Examinând recursul declarat de persoana solicitată sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Astfel, fără a relua considerentele pe baza cărora prima instanţă a reţinut în mod justificat că sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare, Înalta Curte reţine, în esenţă, că hotărârea prin care a fost aplicată pedeapsa, în executarea căreia se află condamnatul, este definitivă, a fost aplicată pentru fapte care constituie infracţiuni şi potrivit legii din România, există consimţământul statului de condamnare cât şi consimţământul persoanei condamnate.
Cât priveşte acest din urmă consimţământ, se constată că a fost luat condamnatului F.V. în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 302/2004, respectiv de reprezentantul Consulatului general al României din Marsilia cu ocazia întocmirii referatului asupra situaţiei sociale şi familiale, fiind exprimat şi în faţa Tribunalului Curţii din Andora la Vella la data de 6 august 2009.
Acest consimţământ, în condiţiile în care, potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004, este „exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România", este de natură, dacă sunt întrunite şi celelalte cerinţe legale, să declanşeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaţionale în materia penală, de recunoaştere a hotărârii penale şi de transferare a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei şi este irevocabil.
Nici dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nici cele de drept procesual penal, nu prevăd posibilitatea retragerii declaraţiei de consimţământ.
Pe de altă parte, Curtea constată că prin sentinţa penală din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Curţii din Andora la Vella rămasă definitivă şi executorie prin sentinţa nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiţie s-a dispus şi expulzarea pe o perioadă de 15 ani din Principatul Andorei, măsură în raport de care, potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional al Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat de România prin OG nr. 92/1999, nu este necesar acordul persoanei condamnate la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei, aplicate în străinătate, într-un penitenciar din România.
Totodată, Curtea constată că nu sunt întemeiate nici criticile legate de respingerea solicitării de schimbare a condamnării persoanei transferabile şi înlocuire a pedepsei aplicate de autorităţile Principatului Andora cu o pedeapsă corespunzătoare legii penale române, precum şi a solicitării de schimbare a încadrării juridice dată uneia din faptele reţinute în sarcina condamnatului F.V., din falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 în infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, în formă continuată.
Pentru a respinge aceste solicitări, instanţa de fond a reţinut în mod pertinent că legea română privind cooperarea judiciară internaţională în materia penală permite adaptarea pedepsei în vederea executării acesteia în România, prin hotărâre judecătorească, ori de câte ori instanţa constată că felul pedepsei privative de libertate aplicate în statul de condamnare sau durata pedepsei este incompatibilă cu legislaţia română, situaţii care nu se regăsesc în speţă, deoarece faptele pentru care F.V. a fost cercetat şi condamnat în Principatul Andora au corespondent în legislaţia penală română în ceea ce priveşte felul pedepsei (închisoarea) şi durata acestora (pedepsele aplicate condamnatului F.V. de 1 an şi, respectiv, 3 ani, nu depăşesc limitele maxime ale pedepselor reglementate de legea penală română pentru acelaşi gen de fapte, respectiv pentru infracţiunea prev. de art. 323 din C. pen., închisoarea de la 3 la 15 ani şi pentru infracţiunea prev. de art. 24 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi). Totodată, din împrejurările concrete ale comiterii faptelor reţinute de autorităţile spaniole în hotărârea de condamnare a rezultat că cei doi inculpaţi F.V. şi l.B. aveau asupra lor un număr de 61 carduri donate pe care urmau să le folosească, reuşind să obţină sumele de 150 şi 200 de euro în data de 19 aprilie 2008 de la un bancomat al entităţii B., astfel că fapta reţinută de autorităţile spaniole a fost cea de delict maior de punere în circulaţie de monedă falsă care, în legislaţia penală română, are corespondent în infracţiunea de falsificare şi punere în circulaţie a instrumentelor de plată prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi nu în infracţiunea prev. de art. 27 din acelaşi act normativ. Ca atare, constatând criticile formulate de recurenta - persoană condamnată ca neîntemeiate, Înalta Curte, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat, urmând ca, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta - persoană condamnată să fie obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată F.V. împotriva sentinţei penale nr. 49 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,pronunţată în Dosarul nr. 11667/2/2009 (2881/2009).
Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2039/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4354/2010. Penal → |
|---|
