ICCJ. Decizia nr. 2318/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2318/2010

Dosar nr. 1043/36/2009

Şedinţa publică din 14 iunie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 258 din data de 26 iunie 2009, Tribunalul Constanţa a dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpaţilor C.G., V.F.C., Z.S. şi F.A., din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 C. pen., ca nefondată.

În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., i-a condamnat pe inculpaţii: Z.G. (fiul lui I. şi F.) şi V.F.C. (fiul lui D. şi D.) la câte o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., i-a condamnat pe inculpaţii: Z.S. (fiul lui M.P. si P.) şi F.A. (fiul lui G. si M.) la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor minori Z.S. şi F.A., după împlinirea vârstei de 18 ani, dar şi celorlalţi inculpaţi exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepselor.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaţilor C.G. şi V.F.C. durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 02 ianuarie 2009 la zi.

În baza art. 350 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor C.G. şi V.F.C.

De asemenea, în baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., prima instanţă a admis, în parte, acţiunea civilă şi i-a obligat în solidar pe inculpaţii C.G., V.F.C., Z.S. şi F.A., iar pe inculpaţii Z.S. şi F.A. în solidar cu părţile responsabile civilmente Z.M.P., Z.P., F.G. şi F.M. la plata sumei de 10000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă M.A.F., prin reprezentant legal P.E., respingând, ca nefondate, restul pretenţiilor civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a dispus totodată, obligarea inculpaţilor C.G., V.F.C., Z.S. şi F.A., precum şi a inculpaţilor Z.S. şi F.A. în solidar cu părţile responsabile civilmente Z.M.P., Z.P., F.G. şi F.M. plata sumelor de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 C. proc. pen., i-a mai obligat pe inculpaţii C.G., V.F.C., Z.S. şi F.A., iar pe inculpaţii Z.S. şi F.A., în solidar cu părţile responsabile civilmente Z.M.P., Z.P., F.G. şi F.M. la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă M.O.F.

Prima instanţă a mai dispus ca, în baza art. 189 C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu R.T.E. (300 lei), M.l.L. (150 lei) şi M.E. (150 lei) să se avanseze din fondul M.J.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1/P din 28 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.G. şi V.F.C., pentru comiterea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., şi Z.S. şi F.A., pentru comiteri infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că, în noaptea de 01/02 ianuarie 2009, prin folosirea de ameninţări şi violenţe, au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată M.O.F., în vârstă de 13 ani şi 8 luni.

S-a mai relevat că prin plângerea adresată lucrătorilor de poliţie la data de 2 ianuarie 2009 numita P.E., din comuna Corbu, judeţul Constanţa, în calitate de reprezentant legal al minorei, a solicitat efectuarea de cercetări şi tragerea la răspundere penală a inculpaţilor C.G., V.F.C., Z.S. şi F.A., întrucât aceştia au întreţinut, prin constrângere, acte sexuale cu fiica sa minoră M.O.F. (în vârstă de 13 ani şi 8 luni), într-o clădire părăsită din localitate.

Din probele administrate a rezultat că în seara de 1 ianuarie 2009, în jurul orelor 23,00, partea vătămată minoră M.O.F. se afla împreună cu prietenele sale, martorele T.M. şi T.G., în faţa imobilului acestora, astfel cum obişnuiau să-şi petreacă timpul, în grupul lor de tineri din localitate.

În scurt timp, s-au alăturat acestui grup şi inculpaţii C.G. şi V.F.C., zis F., iar partea vătămată a încercat să îl evite pe inculpatul C.G., (fiindu-i teamă de el), întrucât cu ocazia petrecerii de Revelion, organizată la locuinţa unui prieten comun, acesta i-a făcut avansuri cu tentă sexuală, în prezenţa prietenei sale T.M.G.

S-a mai reţinut că, în jurul orelor 23,00 - 24,00, după ce martorele T.M. şi T.G. s-au retras în locuinţa lor, unde, după petrecerea de Revelion şi până la acea oră, fusese găzduită şi minora M.O.F., aceasta din urmă a fost imobilizată şi condusă de către inculpaţii C.G. şi Z.S., prezent în zonă la acel moment, până la un imobil părăsit din apropiere, pe drum alăturându-li-se şi inculpaţii V.F.C. şi F.A., toţi cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale cu minora în acea noapte.

Pe drumul către imobilul părăsit, s-a reţinut că partea vătămată M.O.F. nu a opus rezistenţă, raportat la vârsta pe care o avea (13 ani şi 8 luni), la faptul că urma să fie condusă la domiciliu, la prezenţa celor patru inculpaţi, precum şi la faptul că, fiind miezul nopţii, nu se aflau persoane în jur cărora să le solicite ajutorul, în cazul unui eventual pericol.

Odată ajunşi în incinta clădirii părăsite (fost sediu S.M.A.), amplasată în localitatea Corbu, minora a fost condusă forţat în prima cameră a clădirii, în interiorul căreia nu existau obiecte de mobilier şi prin violenţă (lovituri aplicate cu palma de către inculpaţii C.G. şi F.A., au imobilizat victima, dar şi prin ameninţări permanente adresate de toţi cei patru inculpaţi, partea vătămată a fost dezbrăcată de lenjeria intimă şi pantaloni, iar apoi forţată să întreţină un prim un raport sexual cu inculpatul F.A. pe pardoseala de ciment a camerei.

Ulterior, în mod succesiv, deşi partea vătămată Ie-a solicitat inculpaţilor să înceteze activitatea infracţională, aceştia au refuzat, astfel că inculpaţii C.G. şi V.F.C. au întreţinut câte un raport sexual cu minora, iar inculpatul minor F.A. a întreţinut şi un act sexual oral cu partea vătămată, iar inculpatul minor Z.S. a întreţinut un act sexual anal cu aceasta, toţi exercitând continuu presiune fizică şi psihică asupra părţii vătămate,

S-a mai reţinut că, ulterior, inculpaţii i-au permis minorei să plece şi i-au solicitat, sub ameninţarea cu exercitarea de violenţe, să nu relateze vreunei persoane ceea ce s-a întâmplat, însă partea vătămată minoră s-a deplasat la domiciliul său, unde a relatat mamei sale P.E. faptele săvârşite de către cei patru inculpaţi, indicându-i cu exactitate pe aceştia ca autori ai faptei de viol.

Prima instanţă a constatat că situaţia de fapt reţinută a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerea numitei P.E., reprezentant legal al părţii vătămate; procesul verbal de cercetare la faţa locului din data de 2 ianuarie 2009 şi planşa foto; procesul verbal de examinare medicală din 2 ianuarie 2009 a minorei M.O.F.; raportul de constatare medico-legală din 15 ianuarie 2009 al Serviciul de Medicină Legală Constanţa; rapoartele psiho-sociale întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru inculpaţii minori şi majori; rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică pentru inculpaţii minori; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 ianuarie 2009; procese-verbale de ridicare şi sigilare a urmelor materiale şi biologice; declaraţiile martorilor P.E., S.N., T.M., T.G., T.D., G.D., B.F., R.M.D., l.E., M.G. şi B.I.; declaraţiile inculpaţilor C.G., V.F.C., Z.S. şi F.A.

Prima instanţă a apreciat că, din coroborarea probelor administrate în cauză, a rezultat cu certitudine vinovăţia inculpaţilor C.G., V.F.C., Z.S. şi F.A. în comiterea faptelor de întreţinere a unor acte sexuale cu minora în vârstă de 13 ani şi 8 luni, prin constrângere fizică şi psihică.

S-a mai relevat că, deşi inculpaţii nu au negat întreţinerea actelor sexuale normale şi a actelor sexuale oral şi anal cu victima, susţinând faptul că nu au acţionat prin constrângere, ci că a existat un consimţământ din partea acesteia, apărările invocate au fost înlăturate, fiind infirmate prin celelalte mijloace de probă, în principal, de cele cu caracter medico-legal.

Tribunalul Constanţa a apreciat că, chiar dacă inculpaţii şi martorii încuviinţaţi în apărarea acestora au acreditat ideea că minora Ie-a făcut unele „avansuri" cu tentă sexuală cu ocazia petrecerii de Revelion, iar deplasarea în incinta fermei a avut loc fără vreo opoziţie expresă, totuşi instanţa nu a asimilat aceste împrejurări cu existenţa unui acord tacit de voinţă, în sensul întreţinerii de relaţii sexuale, constatând că probele administrate în cauza au demonstrat contrariul. Astfel, s-a reţinut că din conţinutul actului medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanta, în urma examinării minorei M.O.F. la data de 02 ianuarie 2009, deci imediat după sesizarea lucrătorilor de poliţie, a rezultat că aceasta prezenta o leziune traumatică (şold drept) ce s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur (existând posibilitatea producerii şi prin comprimare digitală), leziune ce poate data din data de 01/02 ianuarie 2009.

De asemenea, la examinarea genitală, s-a constatat o deflorarea recentă ce datează din 01/02 ianuarie 2009, himenul inelar prezentând rupturi complete, iar lenjeria intimă prezenta urme de sânge, iar urmare examinării anale, s-a relevat existenţa şi a unei fisuri anale, ce s-a putut produce în data de 01/02 ianuarie 2009 (conform act medico-legal, filele 16 d.u.p.).

S-a constatat că menţiunile actului medico-legal susţineau declaraţiile părţii vătămate cu privire la faptul că s-au întreţinut acte sexuale normale şi anale care au generat leziunile traumatice constatate, motivate în primul rând, de vârsta victimei - minoră de 13 ani şi 8 luni - cu o dezvoltare fizică specifică (conform declaraţiei părţii vătămate, fila 20 d.u.p.).

Prima instanţă a mai apreciat că aceste constatări se coroborează cu declaraţiile ambilor reprezentanţi legali ai părţii vătămate, precum şi cu cele ale martorilor M.G. şi B.I., (fratele, respectiv bunica victimei), cărora minora Ie-a relatat în mod direct cele întâmplate, cei doi observând leziunile corporale, precum şi urmările în plan psihic, specifice unei agresiuni sexuale (filele 97, 98, 157, 171 dosar primă instanţă).

S-a mai relevat că atât reprezentanţii legali, cât şi martorii care au luat cunoştinţă de incident în primele ore ale dimineţii, au mai evidenţiat faptul că după comiterea agresiunii partea vătămată prezenta o stare de angoasă, manifestată prin emotivitate puternică, tendinţe de autoizolare, numeroase insomnii şi o profundă stare de temere, concretizată prin nevoia de a fi însoţită în afara locuinţei, inclusiv cu ocazia deplasării la şcoală, mai ales pe fondul exercitării unor presiuni adresate prin persoane din anturajul inculpaţilor, în scop de intimidare.

S-a constatat de către prima instanţă că, apărările inculpaţilor nu erau veridice, raportat şi la motivaţia agravării de legiuitor a incriminării infracţiunii de viol asupra unei persoane ce nu a împlinit vârsta de 14 ani, ce constă tocmai în specificul vârstei fragede a victimei, care datorită stării de dezvoltare psihofiziologică, nu avea reprezentarea gravităţii faptei, a consecinţelor ei şi era în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa.

S-a apreciat că, în mod evident, minora în vârstă de 13 ani, nu a avut reprezentarea corectă a semnificaţiei şi consecinţelor actului sexual, la data abuzurilor sexuale la care a fost supusă, excluzându-se posibilitatea unui consimţământ exprimat în condiţiile şi cu ocazia exercitării şi unor acţiuni de constrângere fizică şi psihică, considerându-se, puţin probabil, ca o minoră în de vârsta sa să-şi dea consimţământul să întreţină succesiv, într-un interval de timp scurt, acte sexuale normale, anale şi orale cu patru persoane cu care nici nu se afla în relaţii apropiate, în incinta unei clădiri părăsite, iama, pe timp de noapte.

S-a mai reţinut, conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului (fila 2 d.u.p.), că imobilul în incinta căruia s-a desfăşurat activitatea infracţională era dezafectat, în camera indicată de către partea vătămată fiind descoperite ambalaje şi prezervative ce prezentau urme de lovire, pete de sânge, urme de spermă şi de asemenea, urme de lichid cu aspect vomă, cel din urmă evidenţiind, în afara oricărui dubiu, că partea vătămată a refuzat să se supună actelor sexuale. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit urmare examinării criminalistice a urmelor de materie constatate pe lenjeria intimă aparţinând părţii vătămate şi pe prezervativele ridicate şi sigilate, a relevat două aspecte: urmele de materie de culoare brun - roşcată constatate pe chilotul aparţinând părţii vătămate M.F. reprezentau sânge uman, iar urmele de materie de culoare galben-roşiatică reprezentau spermă în amestec cu sânge, menţiuni ce s-a constatat că se coroborau cu declaraţiile părţii vătămate, ale inculpaţilor şi cu concluziile certificatului medico-legal.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că susţinerile părţii vătămate s-au coroborat cu declaraţiile martorelor S.N., T.M. şi T.G., date în cursul urmăririi penale, iar împrejurarea susţinută de martorele T.M. şi T.G., în sensul că partea vătămată, cu ocazia discuţiilor din faţa porţii, ar fi făcut unele avansuri prietenilor lor, s-a apreciat ca nesemnificativă, întrucât s-a considerat că poate fi pusă pe seama teribilismului specific vârstei, neexprimând, prin ea însăşi, un acord în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale.

De altfel, prima instanţă a mai reţinut că, deşi în cursul judecăţii martorele au declarat faptul că partea vătămată ar fi fost de acord să fie însoţită de toţi cei patru inculpaţi, nu s-a putut desprinde concluzia certă că minora ar fi consimţit, în vreun fel, la întreţinerea de relaţii sexuale cu întreg grupul de tineri, mai ales că martora T.I.G. a precizat că în timpul petrecerii de Revelion, la un moment dat, partea vătămată a dispărut, fiind găsită într-una din camere şi afirmând că îi era frică de F.A. şi C.G. (filele 58-60. d.u.p.).

Referitor la declaraţiile aceloraşi martore date în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi declaraţiile martorilor G.D., B.F. şi R.M.D., prima instanţă a constatat că acestea nu au adus aspecte semnificative, care să infirme activitatea infracţională a inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât în conţinutul acestora s-au strecurat anumite neconcordanţe cu privire la modul de derulare a evenimentelor.

Sub acest aspect, s-a constatat că, deşi martorul G.D. a susţinut că a observat grupul din care făceau parte victima minoră şi inculpaţii în apropierea clădirii părăsite, în jurul orelor 21,00, moment la care în barul aflat în imediata apropiere se desfăşura o petrecere, această declaraţie s-a apreciat că nu poate fi avută în vedere, în condiţiile în care agresiunea a avut loc la o oră mult mai înaintată.

Totodată, s-a mai constatat de către prima instanţă că nu pot fi reţinute susţinerile martorilor propuşi de inculpaţi, care au acreditat ideea că partea vătămată era o persoană de moravuri uşoare, că aceasta obişnuia să întreţină relaţii sexuale, uneori contra cost, şi că, în cazul unei deplasări forţate, ar fi putut cere ajutorul oricărei persoane, faţă de concluziile raporturilor de constatare medico-legale şi depoziţiile martorilor l.E. şi S.N., care au confirmat faptul că fiind ora târzie, pe stradă nu au zărit nici o persoană.

S-a mai reţinut că, întrucât atât minora M.O.F., cât şi cei patru inculpaţi locuiau în aceeaşi localitate, având prietene comune, respectiv, pe martorele T.M. şi T.G., era firesc ca aceştia să fi cunoscut faptul că partea vătămată era minoră, după cum ştiau şi faptul că la momentul comiterii faptelor, doi participanţi, respectiv inculpaţii Z.S. şi F.A. erau minori.

Împotriva sentinţei mai sus-menţionate, în termen legal, au declarat apel inculpaţii C.G., V.F.C., Z.S., F.A. şi partea vătămată M.O.F.

În timpul judecării cauzei în apel, la termenul din 7 ianuarie 2010, inculpaţii C.G. şi V.F.C. şi-au retras apelurile promovate, instanţa de prim control judiciar luând act de manifestarea lor de voinţă, dar verificând, totodată, periodic legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi menţinând succesiv măsura arestării preventive a acestora, considerând că, în ceea ce îi priveşte, hotărârea primei instanţe nu era definitivă, întrucât partea civilă prin reprezentant declarase apel atât pe latura penală a cauzei cât şi pe latură civilă.

Apelanţii - inculpaţi Z.S. şi F.A. au criticat în principal hotărârea apelată pentru greşita încadrarea juridică dată faptei, precum şi pentru individualizarea judiciară a pedepselor, atât în ce priveşte cuantumul acesteia cât şi ca modalitate de executare.

Apelanta parte civilă a criticat sentinţa atât pe latură penală - în ce priveşte cuantumul redus al pedepselor aplicate inculpaţilor - cât şi pe latură civilă - sub aspectul cuantumului insuficient al despăgubirilor civile acordate.

Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 12/MP din 2 aprilie 2010, în temeiul art. 369 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii C.G. şi V.F.C. împotriva sentinţei penale nr. 258 din 26 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanta în Dosarul nr. 800/118/2009.

De asemenea, instanţa de prim control judiciar, verificând sentinţa apelată conform art. 371 C. proc. pen., a apreciat că apelurile inculpaţilor Z.S. şi F.A., precum şi cel promovat partea civilă sunt nefondate şi, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Z.S. şi F.A. şi de partea parte civilă M.O.F.

Totodată, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. si art. 160b C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor C.G. şi V.F.C., pe o perioadă de 60 zile, de la 02 aprilie 2010 şi a dedus perioada arestării preventive a inculpaţilor C.G. şi V.F.C. de la 26 iunie 2009 până la zi.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de prim control judiciar, în baza art. 189 C. proc. pen. a stabilit ca sumele de 800 lei, 400 lei şi respectiv 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi să se plătească din fondul M.J.L.C., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., i-a obligat pe apelanţii inculpaţi la plata sumelor de câte 400 lei, cu titlu de cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a constatat că, Tribunalul Constanţa a procedat corect atunci când a reţinut încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpaţi, ce coincide cu cea menţionată în actul de inculpare, respectiv infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1), (2) şi alin. (3) C. pen. (cu aplicarea art. 99 şi urm. pentru inculpaţii Z.S. şi F.A.), apreciind că, în mod just, instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina inculpaţilor, din cea anterior menţionată în infracţiunea de act sexual cu o minoră.

S-a mai relevat că elementul esenţial reţinut atât în actul de sesizare al instanţei cât şi de către prima instanţă, prin hotărârea apelată, ce a diferenţiat cele două încadrări juridice îl constituie prezenţa ori absenţa consimţământului părţii vătămate la practicarea actelor sexuale cu caracter firesc şi nefiresc cu cei patru inculpaţi.

Instanţa de prim control judiciar a apreciat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că partea vătămată minoră nu şi-a exprimat consimţământul la practicarea actelor sexuale descrise în rechizitoriu, aspect confirmat, atât de susţinerile acesteia, cât şi de elementele de fapt, cum ar fi urmele biologice vizând reacţii somatice, specifice părţii vătămate, care a vomat la locul săvârşirii actelor sexuale şi de modalitatea neverosimilă în care aceasta şi-ar fi dat un eventual consimţământ pentru a-şi începe viaţa sexuală cu patru persoane masculine simultan, într-un imobil dezafectat şi insalubru, într-un loc impropriu.

Instanţa de apel a reţinut, ca şi prima instanţă, că din probatoriul administrat a rezultat că partea vătămată nu şi-a exprimat consimţământul şi, pe cale de consecinţă, a constatat neîntemeiat motivul de apel vizând greşita încadrarea a faptelor reţinute în sarcina celor 4 inculpaţi.

Referitor la nivelul pedepselor stabilite de prima instanţă, instanţa de prim control judiciar a apreciat că acestea au fost just individualizate, ţinându-se seama de concursul dintre cauzele de agravare şi cauzele de atenuare, stabilind că ele reprezintă o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Totodată, instanţa de apel, în ceea ce priveşte nivelul daunelor morale aplicate de prima instanţă, a constatat că acesta nu apare ca inechitabil, atât timp cât, pe de o parte, prejudiciul moral a fost parţial acoperit, iar, pe de altă parte, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpaţilor s-a apreciat că reprezintă un mijloc alternativ de refacere a valorii sociale ocrotite.

Conchizând în sensul că motivele de apel invocate au fost neîntemeiate, instanţa de prim control judiciar a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii C.G. şi V.F. şi a respins, ca nefondate, celelalte apeluri formulate în cauză.

Totodată, ţinând seama de pedepsele aplicate inculpaţilor majori, în scopul evitării sustragerii acestora de la executarea lor şi pentru buna desfăşurare procesului penal, a menţinut măsura arestării preventive a acestor inculpaţi pe o perioadă de încă 60 de zile, deducând perioada arestării preventive începând cu data pronunţării sentinţei apelate, făcând şi aplicarea art. 189 şi art. 192 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în termen legal, au declarat recurs partea civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E. şi inculpaţii C.G., V.F.C. şi Z.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 1043/36/2009, fixându-se termen la intermediar pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a celor doi recurenţi inculpaţi C.G. şi V.F.C. la data de 17 mai, prilej cu care ambii au declarat în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu că îşi retrag recursurile promovate.

La termenul din 14 iunie 2010, Înalta Curte, din oficiu, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., a pus în discuţie excepţia admisibilităţii recursurilor declarate de inculpaţii C.G. şi V.F.C., faţă de împrejurarea că aceştia şi-au retras apelurile formulate în cauză, iar prin Decizia pronunţată în apel instanţa de prim control judiciar nu Ie-a agravat situaţia juridică.

Totodată, Înalta Curte, la acelaşi termen, din oficiu, a pus în discuţia părţilor, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., excepţia tardivităţii recursului declarat de inculpatul Z.S., care a fost prezent la dezbateri în faţa la 1 aprilie 2010, instanţa de apel a amânat pronunţarea deciziei la 2 aprilie 2010, însă inculpatul a formulat recurs abia la 15 aprilie 2010, cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Fată de cele mai sus menţionate Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va constata că recursurile declarate de inculpaţii C.G. şi V.F.C., sunt inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare, câtă vreme aceştia, la termenul din 7 ianuarie 2010 şi-au retras apelurile formulate împotriva sentinţei primei instanţe, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din aceeaşi dată (filele 105-107 dosar apel), iar prin Decizia penală nr. 12/MP din 2 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, nu Ie-a schimbat situaţia juridică.

De asemenea, Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul Z.S., împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010, ca tardiv introdus, faţă de împrejurarea că inculpatul Z.S. a declarat recurs împotriva deciziei penale mai sus - menţionată abia la data de 15 aprilie 2010, deşi a fost cu prezent la 1 aprilie 2010, la dezbateri, în faţa instanţei de apel, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din aceeaşi dată (filele 154-156 dosar apel), pronunţarea deciziei amânându-se pentru ziua imediat următoare, totuşi a formulat recurs la 15 aprilie 2010, cu depăşirea termenului prevăzut de lege (ultima zi de declarare a recursului fiind 12 aprilie 2010, zi de luni).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpaţilor C.G., V.F.C., Z.S. şi F.A., (ultimii doi fiind minori la data săvârşirii faptei) pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.

Cât priveşte recursul formulat de partea civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind şi pe inculpatul F.A., Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, constată că nici recurenta parte civilă minoră şi nici reprezentantul legal al acesteia, deşi au fost legal citate, nu s-au prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a-şi susţine apărările şi nici nu şi-au motivat recursul, care este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, în esenţă, recurenta parte civilă minoră M.O.F., prin reprezentant legal P.E., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi, pe fond, a reiterat susţinerile formulate prin avocat în faţa instanţei de prim control judiciar, în sensul acordării despăgubirilor civile şi a daunelor morale în cuantumul precizat în faţa primei instanţe, apreciind că faptele săvârşite de inculpaţi i-au pus în mod real şi grav viaţa în primejdie, vătămându-i integritatea corporală şi afectându-i dezvoltarea psihică ulterioară, fiind supusă izolării şi oprobiului comunităţii locale unde îşi are domiciliul şi fiind nevoită să recurgă la consiliere psihologică, pentru a diminua efectele negative ale faptelor comise de inculpaţi.

De asemenea, se mai reţine că şi în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a constatat că despăgubirile civile în cuantum de 10000 lei acordate cu titlu de daune morale, prin dispozitivul sentinţei primei instanţe, chiar dacă nu au fost acoperite integral, nu sunt inechitabile, fiind în măsură să dea satisfacţie suferinţei pricinuită părţii vătămate minore de faptele reprobabile ale celor 4 inculpaţi, daune morale al căror cuantum rămân la aprecierea instanţei, neexistând practic criterii expres prevăzute de legiuitor pentru a fi estimate.

Înalta Curte mai constată că prima instanţă a procedat corect atunci când a apreciat că celelalte pretenţii civile pe care Ie-a formulat partea vătămată prin reprezentant (suma 40.000 lei daune morale şi 2000 lei daune materiale) sunt excesive, în condiţiile în care un astfel de eveniment, chiar dacă este grefat pe o profundă suferinţă fizică şi psihică, nu poate constitui sursa unei îmbogăţiri fără just temei, considerând, de asemenea, nejustificate şi nedovedite şi daunele materiale, astfel cum au fost precizate în dosarul de fond.

De altfel, şi în faţa instanţei de ultim control judiciar părţile responsabile civilmente prezente şi-au reiterat acordul şi disponibilitatea în sensul acoperirii sumelor acordate cu titlu de daune morale, la care au fost obligaţi, în solidar, cu inculpaţii minori.

Totodată, se mai constată că instanţa de prim control judiciar a apreciat corect că, raportat la leziunile suferite de partea vătămată minoră, dar şi la traumele fizice şi psihice la care a fost supusă, daunele morale acordate erau echitabile şi suficiente, astfel că a respins majorarea acestora, reţinând că sumele anterior stabilite de către prima instanţă au fost corect şi just estimate drept echivalent al suferinţei cauzate minorei de cea patru inculpaţi.

Prin urmare, Înalta Curte mai constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect menţinând soluţia pronunţată de către prima instanţă pe latura civilă a cauzei, Tribunalul Constanţa, secţia penală, dispunând, în mod justificat, obligarea în solidar a inculpaţilor majori C.G. şi V.F.C. şi a inculpaţilor minori Z.S. şi F.A., în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea vătămată M.O.F., respingând corect, restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă minoră prin reprezentant, ca nejustificate şi nedovedite.

Prin urmare Înalta Curte reţine că, în speţă, au fost corect soluţionate atât latura penală cât şi latura civilă a cauzei, motivele de recurs formulate de partea civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E. fiind nefondate, iar din examinarea actelor dosarului nu s-a constatat existenţa unor cazuri de casare dintre cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi supuse analizei şi din oficiu.

Fată de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind şi pe inculpatul F.A.

De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. va respinge ca inadmisibile, recursurile formulate de inculpaţii C.G. şi V.F.C. împotriva deciziei mai sus menţionate.

Totodată, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva aceleiaşi decizii.

Potrivit dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor C.G. şi V.F.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 ianuarie 2009 la 14 iunie 2010.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenţii inculpaţi C.G., V.F.C. şi Z.S. la plata sumelor de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.A., se va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind şi pe inculpatul F.A.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile formulate de inculpaţii C.G. şi V.F.C. împotriva deciziei mai sus menţionate.

Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva aceleiaşi decizii.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor C.G. şi V.F.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 ianuarie 2009 la 14 iunie 2010.

Obligă recurenţii inculpaţi C.G., V.F.C. şi Z.S. la plata sumelor de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Obligă recurenta parte civilă M.O.F. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.A., se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2260/2010. Penal. Infracţiuni privind...  ICCJ. Decizia nr. 3170/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2318/2010. Penal